Craciunul.. Pe 31 Februarie.

Propun ceva, poate ceva de poveste insa o poveste de legenda basmului de frumoasa. Propunerea mea este sa mutam Craciunul pe 31 februarie. De ce? Pentru ca.. Oricum nu-l mai avem pe 25 decembrie, asa ca putem sarbatori pe 25 doar o poveste, o legenda, un basm..
Incerc un demo al situatie in care dispare Craciunul. E demo, deci are greseli.
..


Frumos in jur e totul. Cum trece timpul, an de an vine Craciunul. In casa impodobit e bradul. In magazin se bat ca in staul. Cine? te intrebi, tu, intrebatorul. Cum cine? vine intreband raspunsul. Din istorie comunistul, in prezent capitalistul..

Prea frumoasa poezia, prea perfecta.. Caci nu e, iar azi este un alt articol ironic la adresa a orice. Ei bine, vine Craciunul.. Si s-a dus.. Ei bine, vine Anul Nou.. Si se va fi dus pana ne vom da seama. De ce? Pentru ca am uitat sau uitam sa ne aducem aminte de sarbatori, sa visam langa brad, sa bem vin fiert si [pentru cui ii place.. Fara "leru-i ler" va rog] sa asculta colinde. Fie cantate digital, fie cantate de copii, de oameni mari. Insa ce avem acum, e chiar mai "frumos". Desigur ca sunt ironic, dar nu pot altfel. Frumos cu visul, sarbatori calde, Mosu' vine pe horn, familia la un loc, fericiti si.. pula. Nimic, doar realitatea. S-a cam dus visul american.. Masa asezata in bucatarie sau sufragerie, incarcata cu tot ce se cuvine, familia sta la povesti pe marginea sarbatorilor [gata sa cada].. "Frumos" si fara vis. Aglomeratia din magazine pana in noaptea de 24 dec, omorarea [chiar la propriu] pe produse, siruri peste randuri peste siruri la casa.. Vine sfarsitul si nu-mi dau eu seama?! Aa, doar sarbatorile de iarna. Ce usurarare, si eu care imi faceam griji.  

Si totul pentru ce? Pentru o zi. Care trece intre alte pregatiri, intre 2-3 discutii, frumoase de altfel, cu unii dintre membrii familiei. Venirea Mosului, un pahar ciocnit tot cu sau in familie. Dar si treaba cu Mosu'.. Acum deja nu mai conteaza gestul, ci cantitatea sau calitatea sau pretul. Au ajuns parintii cu bani sa plateasca "cersetori" ca sa se dea drept Mos Craciun in fata copiilor, ca sa ii conginva cum ca ar exista Mosu'. Bai, va dati seama ca mai tarziu, in mintea copilului [ajuns la maturitate] se naste ideea ca "uite, parintii m-au mintit de mic, eu de ce sa le spun adevarul?". Povestea curge, merge la alta casa.. Mese incarcate, interviuri luate, dovezi de mediocritate. Am auzit azi, in a 2-a zi de Craciun, 26 dec, un interviu luat intr-un hypermarket, probabil Carrefour ca asta e cel mai cunoscut, in care reporterul intreba un cuplu "si cam cati bani ati bagat in sarbatorile astea?". La care raspunsul ei nu ma poate lasa decat cu prea multe cuvinte de spus. Ea astfel grai "eu cam de 10 milioane, nu stiu el de cat". Mersi, mi-am incheiat pledoaria. 

Auzi, "papusha", nu vrei un imprumut, fa-mi o muie si poate ti-l acord. E 26 decembrie. Altceva nu aveti de facut acasa [poate sex, ca va lipseste] decat sa iesiti la cumparaturi? Atunci, ce pula mea va vaitati ca nu aveti bani? Ciocu' mic, GURA. 

Al interviu, aceeasi zi, intrebarea pica asa "de ce ati mai iesit azi la cumparaturi?". Un raspuns, nu stiu cum sa-i zic "pai, am cumparat si inainte de Craciun, dar am mai iesit si azi sa mai completam." Ce pizda ma-tii sa completezi? Crezi ca mananci cu 2 maini sau din 2 farfurii? Macar mai inseamna ceva datele astea sau doar mazgaleli in calendar? Eu cred ca varianta 2. Am cam uitat ce ne placea in copilarie, de sarbatori. Misterul Mosului, asteptat dimineata, de fapt toata noaptea, iar dimineata era finalitatea cu deschiderea cadourilor. Scuze, nu se deschideau, ca noi le primeam "la liber", fara impopotonari fara rost, cum sunt cutiile prea mari care ascund un amarat de lantic sau ceas. Il prefer din mana celui care mi-l daruieste, fara ambalaj sau alte de-astea.

Mai apreciem ceva real, sau doar pseudo-realisme? Aveti ceea ce va doriti? Sau doriti prea mult.. nestiind ce aveti? 

"Respect" ca Februarie 31 [adica nu exista]

Ciudat cum evolueaza lumea in asa fel incat devenim niste "timizi" fata de ce suntem. Cum "moda" ne face sa desconsideram lucruri din start doar pentru ca "nu e cool", sau "nu e in trend", sau "esti inferior [daca faci asa]". La ce ma refer? 

Nici eu nu stiu, dar ma refer la un singur lucru azi, la rusinea fata de noi, desi in ochii nostri facem ce e bine. Din cauza ca parerea celor din jur conteaza prea mult, munca a devenit un factor redundant in societate, prin prisma respectului ridicat de anumite meserii. De ce sa ne fie rusine cu ce suntem? 

Sunt oameni care se feresc sa spuna "lucrez la Rosal" sau "lucrez la canalizare" sau alte meserii din care, prin ochiul critic al masei societatii, ne desconsideram singuri, ajungand sa credem ca nu merita o pozitie sociala inalta. Dar banul nu are miros, nu are imagine, ci este ban. La piata nu te intreaba nimeni cum faci bani, ci te intreaba daca ai. Respect pentru Prigoana care si-a facut o afacere fara sfarsit, in trierea gunoiului, iar pentru el, in ochii lui, face cel mai bun lucru. Si chiar il face. Noaptea cand doarme in vila din Pipera, banii pe care a cumparat vila nu miros, nu spun de unde au fost. Cu ce e mai dispretuitor un ban cinstit castigat, fata de banii furati? As vrea si eu sa prind anul, ora, cand va fi "batuta cu pietre" persoana care spune "eu lucrez la loterie". A, aia fura legal si cu cap, iar din cauza asta ajung ca banii lor sa fie mai buni.

Nu-l vad pe Becali avand cosmaruri pentru ca profita de specla, pentru ca face bani asa cum face. La fel si Vantu, nu-l vad distrus de sechele pentru ca a furat in trecut. Nu, pentru ca banii chiar nu au trecut, iar pozitia pe care ei ti-o dau nu spune si cum i-ai facut. Dar lipseste respectul. Respectul fata de munca, asta se vede in meserii precum cele de munca fizica intensa, precum cele cu risc maxim de pierderea vietii. E rusinos sa zici ca esti miner. De ce? Din partea mea, am doar respect pentru un om care intra la o ora in mina, insa nu stie cand si cum iese de acolo. Pentru el fiecare zi e ultima, ajungand astfel sa profite din plin de fiecare clipa. De ce avem respect fata de cel din banca? Cel care te minte cu zambetul pe buze, cand te constrange diplomatic sa semnezi un contract care te afunda in datorii mult prea mari. Avem respect pentru ca are un costum si o educatie? Ei bine, nu are decat un costum, pentru ca mai educat este cel din mina, cel invatat cu munca grea, care munceste pentru fiecare leu cu un scop clar determinat. Respect pentru florareasa de la colt pentru ca pot discuta cu ea, nu am nevoie de educatie, ci imi folosesc experienta de viata. Port un dialog liber, nu ma simt inferior prin prisma pozitiei. Are un limbaj ca al meu, isi baga pula de fata cu mine, injura pe fata, dar stie sa aprecieze ce-i frumos, un gest, negociaza pretul florilor, stie sa-si vanda marfa. Am mai multe sanse sa iau 1 trandafir la pret mic, negociind, decat am sanse sa negociez contractul cu banca. 

Respect pentru cel care imi spala masina. Munca nu e usoara, eu nervos il grabesc sa termine, imi simte stresul, stie ca nu primeste bonus daca nu e gata cat mai repede. Sta cu apa in cizme toata iarna, frigul il inconjoara in zilele reci si e intensificat de vaporii de apa din jur. Respect pentru cel care ma conduce cu un taxi prin oras. Daca ii spun ceva, stie sa vorbeasca cu mine, nu foloseste cuvinte mari pentru a spune nimic, ci spune multe prin cuvinte putine. Muzica pe care o asculta poate o ascult si eu. Nu vreau vedeta de la tv, ci vreau femeia de serviciu de pe scara mea, nu vreau snobul din Mercedes, ci vreau soferul de taxi din Logan, nu vreau nefututul din banca, ci il vreau pe vecinu' care e mecanic auto, nu o vreau pe crizata aia de absolventa de ASE, ci o vreau pe florareasa, cu ea pot vorbi, ii pot spune ce vreau pentru iubita, pentru mama, imi da o opinie buna. Are respectul de a ma asculta si a incerca sa ma convinga sa cumpar, pentru ca daca imi vorbeste de la egal la egal, atunci accept fericit. 

Unde e munca? De ce ne e rusine de munca sau sa recunoastem ca muncim pentru banul nostru? Avem oare mai mult respect pentru cel care sparge o banca sau ala care omoara pe cineva? 

Atunci lasati adresele voastre si sa-mi spuneti cu ce vreti sa muriti. Dar respectati-ma, ca nu muncesc in mina, nu muncesc la Rosal, ci va sparg capul la colt de strada [sau vi-l spargeti singuri, dupa ce semnati un contract bancar impins de mine in fata voastra]. Sau muncesc ca polictian [atunci sigur ati belit-o..] 

Din "respect" pentru toti cei care se fac ca muncesc, ma imbrac in pula goala. "Respect".
Eu vreau sa fiu pompier, dar si "baiatu' bun la toate". 

Cam asa.

Tot omul are tendinta compulsiva de a dori sa-si stie viitorul, sa fie un mic Nostradamus, dar care nu greseste. Iar asta se vede din istorie, cand oamenii citeau semnele ceresti, in stele, in miscarile Soarelui si Lunii, pe parcursul unui an. Cateodata mai nimereau, de multe ori greseau, dar mereu sperau.
Acum, in perioada moderna avem horoscopul, care ne minte pe fata, dar o facem ambiguu, precum Nostradamus. Nu spun ca uneori e ciudat cat de mult se apropie textul din horoscop de realitate, dar nu cumva noi vedem ceea ce vrem sa vedem? Ba da, mai mereu cam asa e situatia: citim, 2-3 lucruri din ce e acolo ni s-au intamplat in decursul zilei, mai sunt alte cateva lucruri ce se vor intampla, iar cand e momentul ala deja punem un egal intre intamplare si horoscop. 

Toate schitele alea pe care le insira un "horoscopist" de-asta la tv sunt niste simple mazgaleli, cu pixul pe hartie, iar astrologia chiar nu ne poate prezice viitorul. Dar cam asa vrem sa fim, cu un pas inainte, mereu sa stim din timp ce va sa fie. Si niciodata nu stim. 
Am gasit intr-un ziar, la rubrica horoscop un text foarte interesant. Nu m-a interesat raspunsul dat de astrolog, ci doar intrebarea, pentru ca textul ei m-a surprins. 
Era cam asa:


• «Puteti sa-mi spuneti cand ma voi angaja si cand imi voi cunoaste jumatatea?»

M-a lasat instant fara cuvinte din cateva motive. Fara sa fiu astrolog sau pasionat de horoscop, dau eu niste raspunsuri, reale, practice, cam asa.. In primul rand te angajezi cand cauti de lucru, ce ar fi sa cauti loc de munca, sa-ti misti curu' din casa, sa te uiti prin ziare, sa te duci la interviuri. Discutam si iti dau dreptul sa intrebi abia cand vei face aceste lucruri. Mai intai incearca sa te angajezi si nu mai intreba data cand se va intampla.
Apoi, la fel si cu "jumatatea". O  vei cunoste in momentul cand incepi s-o cauti. Iubirea unica si neimplinita e un mit din operele marilor romantici ca Eminescu sau Schopenhauer, dar in realitate poti intalni o persoana pe care s-o iubesti [chiar nebuneste] in orice moment, insa trebuie cautata. Nu sta [cu pizda sau pula in mana acasa] sperand sa-ti aterizeze pe picioare marea iubire, implinirea in fizic si spiritual. Asta nu se va intampla, daramite sa-ti prezica cineva asta, nici macar Nostradamus sau tarotul.

Asta e un motiv pentru care nu-mi place horoscopul, astrologia, deoarece lumea crede prea mult in niste raspunsuri date de cineva care nici nu are asa raspunsuri. Cateodata se potriveste, nu contest asta, insa coincidente se pot intampla, deoarece suntem subiectivi, iar din start facem o analogie intre ce ni s-a intampla si textul horoscopului. Cam asa suntem, speram, dar cateodata speram visand in realitate. Fa ochii mari, nu-i vis, ci poti face orice, atata timp cat te apuci sa faci. Se numeste realitate. 


-ironie ca Februarie 31.

Numai bine ravnind raul.

Trecand prin evolutie, afland atatea si atatea, s-ar crede ca omul a ajuns sa fie ceva. Mai presus de un simplu animal, bazat si condus doar de instincte primare, fara discernamant. Dar nu, omul inca este un animal, redus la stari simple, impulsuri simple, chiar este un animal.
De ce zic asta? Pentru simtul anarhist al omului, pentru placerea cu care savureaza dezastrul, moartea, raul, sadicul si morbidul. Nu este asa? Ba este asa, dar o falsa compasiune si o demagogie fatarnica ne facem sa nu vedem asta. Spun ca omul e asa, tragand o simpla concluzie a actelor unui om, a deciziilor si manifestarilor omului.

 

La o inmormantare discutiile sunt fara rost pana se naste o barfa, iar asta e la modul ca "hai lasa-l [pe decedat] ca nu a fost asa bun." si urmeaza o insiruire a 

elemnetelor ce l-au facut rau. Bine, poate nu se intampla asta mereu, dar tot apar discutii care sunt doar atacuri cand moare cineva. De fapt, toate opiniille despre cineva mort fluctueaza intre bine si rau. Cand este cu mainile pe piept, in sicriu, ori spui ca l-ai iubit, ori ca l-ai urat si inca il urasti. Cand se sinucide cateun pulifrici de liceu si apare la stiri, in majoritatea cazurilor este catalogat ca un fost elev bun, silitor, care isi ajuta parintii si care era asa rusinos ca nici privirea din pamant nu o ridica. Ei bine, nu era asa, ala baga tigari, alcool si ajunsese la o viclenie procedurala atat de avansata incat reusea sa-i minta frumos pe toti. Rusinos? Nici pe departe, si in spate iti dadea la muie pentru tot neamul, iti baga puli in gat pana mureai sufocat. Nu elevii buni, silitori, rusinosi se sinucid, ci cei care au cel putin o doza de tupeu in ei.

Revenind la sadismul uman, ajung asa abordez un subiect mai scurt sau lung, sia nume, bataile. Ce se intampla cand e o cearta o bataie? Partea importanta e de obicei intre 2 oameni, dar in jurul lor se inlantuie alti zeci care se uita la cei 2 cum isi cara pumni, asteptand sa vada sange, dinti sparti, maini rupte. A, voi nu faceti asta? E nu, pe cine pula mea vreti sa pacaliti. Ne amuza, ne intarata o bataie, si nu va mai dati asa manierati si cu bun simt ca toti simtim o dorinta de a privi o bataie. Mai ales una reala, unde arbitrul e in concediu si loviturile produc rani reale. Nu armele omoara oameni, ci oamenii omoara oameni, deoarece ne place noua, la toti, sa vedem sange uman, care tasneste dintr-un gat taiat cu o katana [sabia japoneza a celor intitulati "ninja"]. Ne place violenta, suntem sadici, vrem sa provocam rani fizice altora, dar ne descurcam destul de bine doar privind batai sau crime.
In rest nimic, sunteti niste domni si doamne, care urasc sangele, bataile in public si mitacaniile astea gen "baietii de cartier". Bine, perfect de acord, dar de ce pula mea te uiti pe geam cand e o bataie in fata blocului? Sa tii scorul la pariuri, sau e pauza la tv si te amuzi si tu cum poti?

In final, apocalipsa. Si la propriu. Ne plac subiectele cu sfarsitul lumii, cu anarhie, cu haos, cu morti, cataclism si final. Nu ma credeti? Nici eu nu ma cred, dar poate am dreptate. Nostradamus era un amarat de poet de mana a 'nspea, un fel de Dinescu al acelei perioade, dar il aplaud cu placere pentru ca a avut o idee fenomenala. Poate nu a fost premeditata ideea, dar tot este fenomenala. El a scris niste catrene [poezii cu 4 strofe] in care a folosit un limbaj ambiguu, ca in operele fantastice romanesti ["Lostrita", Vasile Voiculescu], iar in tonul limbajului a compus niste rime astfel incatsa paraca spune ceva. Ei bine, socant sau nu, bursa ar putea cadea la rostirea acestor cuvinte, dar... Nostradamus nu prezice nimic. Ba mai mult, el chiar minte, dar desigur ca asta nu se poate verifica. Statistic, dupa un studiu atent al operelor sale, s-a dovedit ca Nostradamus se apropie in opera lui de evenimentele reale in proportie de 58%. Adica si cu o moneda daca arunci ai 50-50 % sanse sa pice una dintre fete, poate cea pe care ai ales-o tu. Dar e tentant sa credem ca cineva stie ce se va intampla. Dar de fapt Nostradamus "stie" ce s-a intamplat pentru ca noi apelam la el dupa ce s-a produs o catastrofa. Si viitorul a fost prezis prin ochii nostri, pentru ca noi ii reinterpretam semnele si rimele.

Apropo, opera lui Nostradamus e pe piata, aveti acces la ea. Ii dau € 100 cui imi zice urmatoarea catastrofa din lume. De fapt dau € 1 milion. Se ofera cineva?
Manutele sus, rogu-va. Dar nu va inghesuiti.

Februarie 31 «paradox»

Religia. Bun sau rau?

In teorie omul credincios este un pacifist, un semi-porumbel al pacii, pe care Dzeu l-a lasat pe pamant ca sa faca bine, sa-i ajute pe cei din jur, sa urmeze 10 porunci pe care insusi Dzeu le va insuma la finalul vietii, trimitand omul in Rai sau Iad. Cam asta e religia, asa cum e ea perceputa la nivel de fiecare credincios si nu cum e in carti. Realitatea, adica ce e prin jurul nostru, e destul de diferita, chiar diametral opusa, dar totusi paradoxal de identica. Nu stim daca avem un Dzeu sus sau daca suntem o simpla greseala a Universului, sau daca suntem o suma de intamplari care tindeau la imposibil, care totusi s-au intamplat si am aparut noi. Nu stim daca dupa moarte ne asteapta ceva sau doar ajungem in pamantul rece si nu ne mai scoate nimeni, iar jos nu e iadul si nici sus nu e raiul.

Si asta e "noua religie" a umanitatii, si anume, ateismul, bazat doar pe stiinta, pe dovezi fizice, iar orice lucru care nu poate fi bazat pe legile fizicii sau pentru care nu exista dovezi, nu va fi acceptat, fiind pus pe seama interpretari fiecaruia. Da, multi ar spune ca asa e bine, tot ce este creat trebuie sa aiba dimensiuni fizice, dar un "ultras" religios si nu numai, chiar credinciosul de rand, i-ar alerga cu cruce-n mana pe astia numai ca sa le arate puterea religiei, recte, a credintei. Dar astea nu sunt toate partile problemei. Mai este si detaliul ca cele 2 tabere se combina si se "ajuta" reciproc de multe ori. Dar incerc... Niste raspunsuri pe baza a ce stiu si vad in jur.

Incep cu "dovada".

Da, ateismul e bun, lideri s-au ridicat din randurile ateistilor, sau au devenit pe masura ce aflau tot mai multe. E bun ateismul pentru ca pune omul sa gandeasca fiecare lucru, sa conteste fiecare lucru, pana ajunge sa fie explicata existenta a orice, intr-un mod sau altul. Dar avem o societate bazata aparent pe niste reguli morale. Asta o stim, moralitatea e atat de adancita in noi incat o avem subconstient activata, instinctiv dispretuim sau iubim anumite lucruri. Nu-i rau, se pare ca ne putem descurca si fara Dzeu pentru a ne spune ce sa facem, dar asa o fi? De fapt, Dzeu nu exista, ci este un concept, un placebo al nostru, este autoritatea pe care oamenii o cer desi nu recunosc. Fara conceptul de Dzeu, de divinitate vrem si putem sa ne descurcam, dar putem reusi sa ajungem la un anumit grad de evolutie (adus de stiinta) fara ce inseamna religia? Dar ce inseamna religia? Probabil ca nu ati inteles nimic din toate aceste intrebari fara rost, ba chiar retorice, dar voi incerca sa le explic pe fiecare in parte. Ateismul tinde sa devina religie si asta se vede prin ce cred cei care se declara atei, ei asumandu-si prin definitie ca nu au credinta, dar credinta au in ceva, vor o dovada, iar ei se incred in stiinta.

Deci se pierde ateismul si este inlocuit cu o "noua" religie, una care este precum calvinismul sau luteranismul. Adica se ia Biblia, este scuturata de niste elemente pe care unii le cred proaste, inutile, si iata, apare o noua religie. Ateismul nu e asa? Ba da, e exact asa, ba mai mult, niste "unii" s-au trezit chiar sa fondeze o biserica ateica, ce pare ca ar avea pana acum are in jur de 50-60 membri, asta numai in Romania. Asa ca nu prea se mai respecta definitia ateului, cel care nu se increde in nimic divin. Dar am zis de Biblie si ca scuturand-o scoti ce nu-ti place si obtii ceva diferit dar care sa-ti placa, si pui un nume iar, ca sa zic asa, "religia prefacuta, e gata-n data". Dar practic, este doar o derivare din ce reprezinta Biblia, "cartea cartilor". Este un apendice mai simplu, mai concis sau rezumat al aceleiasi mari idei care a constat in crearea crestinismului, scrierea Bibliei si impunerea monoteismului ca unica orientare religioasa. Acum trecand la punctul doi..

Religia. Credinta. Noi si viitorul

Luand societatea noastra, asa cum e ea, cu toate formele ei, si reducand-o la esenta, obtinem ce? Ei bine, eu cred ca obtinem comunicarea dintre oameni, asta e singurul lucru cu adevarat valabil si care nu se altereaza cu timpul, deoarece fara o socializare interumana in niciun caz nu am fi ajuns la nivelul actual, de a ne intreba daca religia e buna sau rea. O civilizatie nu creste pe baza individului, ci pe baza maselor de indivizi, de asemenea numite "societati", iar religia crestina, monoteista a pus bazele ce trebuie avute in vedere de orice societate. Daca nu era religia, era altceva, sub unu alt nume. Am ajuns aici, la a ne intreba, bazandu-ne pe niste principii socio-evolutioniste din Bibliei, din religie. Sa renuntam la stereotipurile cu Iisus, Dzeu si credinta. Ci doar religia, in speta, religia crestina impartita acum in catolicism si ortodoxism. Religia asta crestina isi are fundamentul in cele 10 porunci, pe care fiecare om ar trebui sa le stie, indiferent de ce crede, indiferent de religia lui.

Sunt zeci de dispute pe tema "evreii au inventat religia" sau "religia e facuta sa manipuleze", dar asta conteaza?

Nu, de fapt conteaza ce a ramas, chiar creata de evrei, creata de egipteni, creata de "papuasi-guinei", sau de cei "10 negri mititei", cu scopul vadit de a manipula mintile inoculate cu credinta gresita. Si a ramas scrierea prezenta in religie, o carte mare, ce prezinta niste fapte ale unor oameni, ale unor civilizatii vechi. Avem biblia unde inainte de toate avem istorie, apoi niste modele umane, bune sau rele, pe care le putem judeca singuri odata cu citireaei. Mai avem niste fapte care nu pot fi explicate, precum nasterea unui copil de catre o virgina, aflarea ca stelele guverneaza universului si nu pamantul (cum se va continua sa se creada pana in ani 1500 la Copernic si Galilei).

Fapte precum potopul, pe care si acum il putem avea, daca s-ar topi calota polara, numai ca acolo ploua si asa se aduna apa. Odata cu potopul avem in vechiul testament si urgiile din Egipt cand Moise vrea sa scoata evreii de acolo si prin dezastrele aduse asupra tarii il convinge pe faraon. Lacuste avem si acum, ba chiar america stie foarte bine asta, multe incendii fiind pornite de la ele, iar asta este doar un mic exemplu din multe. Dar nu coincidentele si miracolele conteaza, ci "urma" religie in societate. Ea nu subjuga, cum se tot incearca sa se impuna, ci doar impune reguli morale si etice, pe baza carora poate fi cladita umanitatea ce poate avea visul evolutiei.

O porunca e "sa nu ucizi" si intreb, ce opreste un om din a ucide? Legea sau oare este "frana"" morala, si anume religia, la fel ca in cazul furtului. Mai avem si "sa nu fii desfranat". Oare nu cumva noi criticam adulterul si divorturile provocate de adulter din partea unuia din parteneri? Ba da, si asta foarte des. Ducem la extrem critica celor "care calca stramb", si iata, de acum 2.000 ani avem o impunere morala in legatura cu asta. Si cate nu sunt asa, destule, toate putand fi transpuse in viata de zi cu zi.

Avem in biblie o carte cu raspunsuri, cu morala, cu exemple bune si rele. Dar noi ajungem sa credem scrierile lui Nostradamus, desi doar 58% din ele s-au descoperit ca fiind mai structurate pe adevar, restul fiind simple potriviri de catre noi prin ochii nostri si vazut de mintea noastra.

Pe care credem? Pe Nostradamus desigur, el prevede dezastre si cataclisme, in Biblie mai avem si lucruri bune, nu are cum sa fie buna de citit. Oricum inca nu se va schimba nimic cu privire la religie, ne place "turma" prea mult ca sa privim si opinia noastra.

Februarie 31

Oameni tot noi.

Moda tinde sa ne afecteze la toate nivelurile fizice si sociale, dar si psihic, la un nivel subconstient, atat de adanc incat niciun gropar nu ar ajunge sa gaseasca epicentrul. Moda este, potrivit unei definitii frumos spuse, un mod de a aduce inovatie (aici vorbesc de haine) dar mai mult un mod de a ne afirma unicitatea, insa nefiind unici, ci toti la fel, din moment ce suntem/gandim la fel. Moda in idei, in gandire inseamna stereotipuri si clisee, iar mai multe astfel de "mode" sunt preluate pentru simplu motiv ca inca vrem sa parem intr-un fel pentru ceilalti, in timp ce ne spunem ca suntem altfel, unici, ai ca gandim si aducem ceva nou. De fapt nu aduce nimeni nimic nou, decat imbunatateste niste lucruri deja existente, sau prelungeste aceste lucruri la un nou nivel. 

Unici poate suntem, chiar cand gandim si vedem un eveniment diferit de cei din jur, dar ne pierdem unicitatea cand preluam involuntar niste stereotipuri si toti o facem, numai ca difera numarul stereotipurilor preluate. Acum ca sa nu stau sa fabulez, voi comenta niste "chestii" vazute si auzite tot mai des. Ca sa fac introducerea, de parca ce e mai sus nu e de ajuns, o sa incep cu o cerinta a femeilor (la ele se intalneste mai des) la adresa barbatilor. Cand ati incercat sa vorbiti cu o femeie sau sa cunoasteti pe alta mai bine, in momentul in care intrebati ce urasc, inevitabil se va ajunge la o lista precum, "minciuna, invidia, ura, prostia". Si este un stereotip pentru ca pana si la TV cand este intrebat cineva sau cand trebuie sa se prezinte, lista de mai sus se va regasi intr-o forma sau alta in descrierea sa. Bine, uram minciuna, dar toti mintim. Nu exista oameni care sa spuna adevarul mereu, uneori mintim din reflex, un reflex neconditionat aparut in timp, alteori mintim pentru ca e mult mai usor sa scapi prin minciuna. Dar sunt si momentele cand mintim pentru a proteja pe cineva si acest ultim motiv il voi dezvolta, restul nefiind asa importante, restul sunt doar niste adaptari la o societate moderna. 

Astfel ca ajungem in situatia in care mintim pentru a nu rani, pentru a nu trada increderea cuiva. Pe moment si mult sau putin dupa, incercam sa ne convingem noi pe noi ca am facut ce e bine, ca mai bine persoana respectiva sa ne urasca pentru ca mintim si nu din alte motive mai grave, mai dureroase. Cand spui cuiva, "adevarul doare", replica ce va veni mereu va fi, "da, dar mai bine un adevar scurt decat o minciuna cu picioare scurte". 

Da, sunt pentru adevar, pot suporta adevarul, dar niciodata nimeni nu vrea adevarul care doare de la cineva apropiat. Accepti orice de la persoane de care te doare in pula, pe care nu dai 2 bani, dar ura sau supararea din tonul unui om drag cand iti spune adevarul care doare sunt mai rele decat orice minciuna. Mai usor te ridici emotional cand simtit ura sau enervare ca ai fost mintit, decat sa iti revii dupa ce simti lipsa de aparare in fata cuvintelor altora la care tii. Mai este o vorba, cum ca "cei care tin la tine nu te fac sa suferi". Da, cine apropiat te-ar face sa suferi, dar toti o fac, toti dragi, din simplul motiv ca ei se poarta normal, chiar iti spun adevarul, ca doar adevarul e cel mai bun, nu? Dar adevarul ala, si cuvintele nu le primesti la fel ca de la cineva straini, din motivul ca in relatia cu cineva la care tii investesti sentimente, lasi garda jos in fata unor trairi umane care te fac mai vulnerabil, mai predispus la rani emotionale. 

Cel mai usor e sa fii indiferent, atunci toti te critica pentru ca esti un nesimtit, care nu pune pret pe sentimente si pe ce simt, cica cu sufletul, ceilalti. Dar cat de usor iei la pula pe oricine, cat de usor e sa fii arogant cand singurul sentiment pe care il ai, de fapt singura simtire este indiferenta. Ridici un "zid" pentru tine insuti, precum un copil ce se baga sub o patura crezandu-se protejat, precum un om care cauta o imbratisare calda din partea persoanei iubite, oferindu-i un confort moral, niciodata fizic. Inca vrem perioada in care mama tinea la noi ca la ochii din cap, perioada cand toti sareau sa ne protejeze de raul societatii. Dar cine face raul? Tot noi pentru noi, pentru alti oameni. Nu putem sa nu fim rai cu alti oameni, chiar daca vrem sa ne fie bine in relatia cu altii, lovim cu cuvinte mai rau decat lovim fizic cu pumnii. 

Si toti o facem, nu va dati niste pacifisti, pentru ca prin cuvinte toti lovim, mai mult mai rau, sau mai putin, amical. Sunt rautati, nu stiu solutia, este doar un defect sau raspunsul unui organism autonom, care prefera sa omoare inainte de a fi omorat. Vanatorul devine vanat in propriul joc, iar sintagma care ne sta ca motto este "ucide inainte sa fii ucis" si ucidem, rand pe rand, pana ne gasim nasu', ne ucide el atunci, dar ne ridicam cu gustul de razbunare mai prezent ca niciodata si tipul nasului care ne-a ucis il vedem in altii ca el, si cand ii prindem, ii lovim, atat de rau, mai rau decat ne-a fost noua, suntem "deasupra" tinem scorul care creste pentru noi, dar creste fictiv, iar in lupta asta cu noi insine calcam pe cadavre inca vii, dar nu ne mai pasa. "nasu' " e in fata, obiectul razbunarii, iar totul devine indiferenta... Pana lasam indiferenta si lasam garda... Doar un ciclu, tot oameni, tot noi.

n0strad@m.012 / Februarie 31

Sincer?

12 expresii romanesti care sunt folosite mereu, sub o forma sau alta si care privite acum de la distanta, gandite la rece, chiar sunt hilare. Si merita sa ne amuzam putin de ce spunem fiecare, fara sa ne gandim pe moment. Si in context chiar au sens toate expresiile astea, nu un sens prea bun, sau de ajutor, dar e acolo. Sa incepem. Le numerotez doar ca sa stiu cate au trecut. Si sunt in ordine aleatorie.

1. "Am pierdut [ceva]", "Si unde ai pierdut?". Este clasica faza asta, cand pierzi ceva, esti descumpanit ca-l vei mai gasi, insa vine cineva cu dorinta sa te ajute, si cand afla motivul supararii, absolut normal intreaba: "Si unde l-ai pierdut?". Daca stiam unde l-am pierdut nu crezi ca l-as fi gasit pana acum? Da, il gaseam daca stiam unde e pierdut, dar intrebarea ramane, oricat de evidenta e pierderea. Macar ne putem amuza de ea acum. 

2. "S-au furat [ceva]... S-a stricat [ceva]". Este situatia tipica la noi, cand se intampla ceva, si invatam din reflex diateza reflexiva cu "se" cu "s-a". Cineva fura ceva, iar stirea e: "S-a furat...". Nimeni nu a furat nimic, dar a disparut ceva, s-a furat. Si apoi situatia in care se strica ceva. Cand stai la PC, sau in masina, sau te uiti la tv, iar unul din acestea se strica, dar nimeni nu o sa zica: "Ba, am facut ceva, a facut un «valc» si gata, l-am stricat". Nu, nimeni nu va spune asa, ci toti vom spune: "Ba, imi bag pula, iar s-a stricat jegu' asta de PC".

3. "Gusturile nu se discuta". De departe e o replica foarte proasta, daca chiar nu se discuta gusturile, eu as vrea sa iau cina intre cadavre, in holul de la Marriot, doar pentru ca ma simt mai bine cu cineva langa mine. Sau ca vreau sa vad curgand sange din oameni ca din fantanile arteziene, si asta din inima in care sta infipt un crucifix pe care sta scris "In God we trust" (in D-zeu ne incredem), in timp ce canta "Oda bucuriei". Dar nu, cica sunt sadic, si poate sunt, astfel ca gusturile se discuta.

4. "E opinia ta, dar chiar crezi ca asa e?". Din moment ce e opinia mea, inseamna ca o cred, ca de asta am zis-o, nu doar ca sa deschid gura sa-mi aerisesc creierul. E opinia mea, iar faptul ca mi-o expun in carul unei discutii, e suficient ca sa stii ca o sustin si mai mult, ca cred in ea. 

5. "Futu-i Dumnezeii ma-sii". Suntem asa credinciosi in Romania, chiar si in injuraturi bagam cate un nume de-al Lui Dumnezeu, asa, ca sa nu uitam cine e deasupra noastra. Si mai important, mama a ce injuri, e totusi o "roaba" a aceluiasi zeu atotputernic, astfel ca-ti bagi pula si in ea, in timp ce incerci sa ajungi la Dumnezeu. Credinta ce sa-i faci, cum putem si noi. 

6. "Tu esti prost?". Da, sigur cineva, cand il vei intreba asta, primul lucru care ii va veni in minte ca raspuns, va fi "da". Acum serios, intrebarea asta e o forma mai frumoasa la a spune direct: "Bai, esti prost. In niciun caz nu e asa, te futi in cur pentru ceva ce e altfel". 

7. "Vrei sa te bat?". Acum sincer, ce copil nu ar raspunde "da" la auzirea aceste intrebari, cand in ochii parintelui vede o enervare maxima, cu palma deasupra capului, gata sa-i aplice o corectie pe deplin sustinuta de "da"-ul de la inceput. Visul oricarei copilarii e sa auda intrebarea asta, si apoi sa-i spui celui care intreaba: "Esti prost?".

8. "Daca e". Astea 2 vorbe sunt regasite in orice discutie mai lunga de 5 minute, si apare in momentul in care e vorba de luat o decizie, dar incerci sa amani si spui: "Daca e, o sa fac... o sa ma duc...". Dar ce sa fie? Nu conteaza, daca e, o sa vorbesc in viitor mai pe larg despre asta. 

9. "Daca nu deranjez...". Asta apare de obicei cand esti pe strada si esti abordat cu textul "Te superi daca... [sau] Daca nu deranjez..." iar apoi este o insiruire de cerinte, pe care, daca nu te superi, normal, ar trebui sa le rezolvi. Din moment ce m-ai abordat, impunandu-mi sa nu ma supar, si mai imi dai sa rezolv si ceva pentru tine, poti macar sa nu mai pari interesat de confortul meu, pentru ca deja m-ai deranjat, chiar si din facutul meu de nimic, m-ai deranjat, asa ca daca eu continui sa te ascult, inseamna ca as incerca sa te ajut. 

10. "Baga-mi-as pula in ea de tara. Daca nu se face ceva, plec de aici". Dar granitele sunt deschise, poti pleca oricand, chiar te rog, nu te chinui sa traiesti intr-o tara praf, din moment ce consideri ca esti mult superior ei, o poti parasi oricand, iesirea tot pe acolo e. Lasa-i pe cei care vor sa stea, sa se bucure sau sa fie tristi in Romania, tu insa poti pleca, nu astepta schimbarea. 

11. "Votul tau conteaza". Nu e amuzanta formularea asta? Nu de alta, dar in Romania sunt cam 10 milioane de alegatori care voteaza pe unul sau altul. Chiar mai conteaza o picatura intr-o mare? Nu cred, asa ca... votul tau (nu) conteaza (asa mult pe cat ai crede). 

12. "[Intrebare si raspunsul pana sa fie dat raspunsul, ti se raspunde cu o intrebare] Sincer?". Da, din context cred ca iti dai seama daca intreb sincer sau nu. Adica nu e cam si cum as intreba "Si daca ai avea o bomba atomica ai rade tot?" si sa imi zici "Sincer?", nu are rost, nu vei avea niciodata posibilitatea, asa ca tot la speranta ramai, astfel ca "sincer" ala nu e la locul potrivit. Sau cazul in care intrebi "Ma iubesti?", iar cealalta persoana sa spuna "Sincer?", cred ca nimeni nu vrea sa auda o minciuna la intrebarea asta, asa ca o intrebare in plus de intarire a raspunsului nu ajuta. 

Cam astea sunt, pana acum, ca in vocabularul nostru sunt mult mai multe. 

Adresare 1.2.

Catre tine,

Pasionatul de literatura din Romania, din lume, sa zic intr-un cuvant, "literatorule", care traieste in 2009 in Romania, iar pana duminica trecuta a fost deschis targul de carte Gaudeamus. Pentru literatorul din Romania alternativa cartilor bune ale secolelor trecute lipseste cu brio, iar cu fiecare targ de carte se observa o situatie tot mai proasta, deoarece se bazeaza pe o premiza gresita. Probabil ca ai ajuns si la Gaudeamus, si ai vazut multimea de lansari, probabil impulsionat si de opiniile unora si a altora, care au spus ca Romania nu ucide literatura, tirajele editurilor fiind o dovada. Da, mai mult ca sigur ca macar o astfel de opinie tot ai auzit, dar cat de adevarata era? Citesti, ocazional sau nu, se intampla sa mai citesti, esti un literator, o literatoare in Romania secolului 21, iar pe tarabe nu gasesti decat niste necunoscuti, sau niste nume mari de vedeta, dar care scriu niste lucruri fara legatura cu "operele artistice". La Gaudeamus si-a lansat si Mihaela Radulescu o carte, sub numele de "Niste raspunsuri", iar daca vei cumpara (sau deja ai cumparat cartea) dupa titlu, vei face o greseala, titlul nu vinde nimic, nu sunt niste rapunsuri, sunt doar niste ganduri, o literatura asa, de povestire, de  scris ceva, dar probabil ca nu a iesit ce dorea ea. Cartea are un capitol care tradeaza complet titlul, in acel capitol fiind descrisa doar o scena de sex cu un vibrator, o fantezie erotica ieftina, ce poate fi gasita si pe internet. Dar totusi, in ritmul asta al unei scrieri ce nu impresioneaza, cel putin pe unii care nu se uita la nume, cartea a reusit sa se vanda in 3.000 de bucati in doar 3 ore. Sau numele a vandut oare? 

Da, cred ca numele a vandut foarte mult, iar numele pus laolalta cu titlul a atras dornicii pe loc, dar oare cati literatori au citit cartea ca pe o carte si nu ca o revista, ca pe un alt tabloid? Asa a aparut si cartea Laurei Andresan, "Barbatii la feminin", in care se prezentau niste "masculi" din lumea mondena, din lumea buna, dar si "celebri fara nume", care in momentul sexului au ajuns sa fie in rolul femei, sau sa-si expuna sentimente stari nespuse vreodata. Niste barbati celebri sau nu, care sunt vazuti prin ochii unei femei, prin ochii unei dame de companie care se presupune ca a vazut barbatii in momentul cel mai sensibil al lor, in timpul sexului, expunandu-si toate fanteziile. Da, cartea nu cred ca a fost mare "spil", dar numele cartii a vandut mult. Si de ce? Pentru ca sexul vinde, iar tu, oricat de literator esti, tot esti curios, oricine ar fi curios sa vada cum s-au comportat unii barbati mai de seama in momentul sexului. Dar nu e literatura. Acum, cam dupa anul 2000, s-a "sculat" moda cu biografii, care cum vrea sa fie mai cunoscut isi scoate o carte de impresii, si o noteaza "Biografia lui..." si o lanseaza, iar numele spera sa vanda cartea si s-o urce in topul best-seller-urilor. Dar nu are nimic de a face cu o scriere in sensul clasic sau real al cuvantului, ci este o metoda de a-l face pe literatorul din orice casa sa mai cumpere inca o carte inutila, doar pentru titlul pus pe ea, si in special pentru cel care a scris-o. Recent si Mircea Geoana si-a lansat o astfel de carte. Te intreb, ai avea vreun motiv pentru care sa-i citesti cartea? Cred ca daca se chinuia, putea sa bage toata cartea intr-un articol de o pagina intr-un ziar de weekend, si ii mai ramanea si spatiu de o poza. A facut-o cu scop politic, asta e clar, un spor de promovare in plus pentru campania prezidentiala, dar chiar nu era nevoie de toata sarada asta. Niste bani aruncati inutil pe maculatura. 

Astea sunt numai o parte din ce a fost pe la Gaudeamus, iar asta nu e literatura, e doar o scriere, in genul scrierii jurnalistice, cu caracter prozaic de detaliere a unor evenimente. Prefer cartea din '92 a Hertei Muller, plus ca a luat si Nobelul, decat 10 astfel de carti, din simplu motiv ca putea sa scoata ceva mai bun. Chiar mult mai bun, nu doar biografie si povestire. 

Apoi, in secolul 21 se naste un nou gen literar, derivat din cele vechi, se naste (sa fiu ironic) "aberarea cu succes". Si aici ma refer la toate "operele" gen Harry Potter, unde autorul bate campii cu o gratie iesita din comun, dar cand e lansarea cartii pare asa de transcedentat de ce e in carte, de personaje, de toata fantezia, actiunea. Este un fel de literatura, dar nu cumva fiecare are parte de visele lui in fiecare noapte, asa ca ce sa le mai citeasca in vreo carte si scumpa si prost redactata si prost tradusa. Dar totusi astea dispar de pe rafturi mai ceva ca painea calda. De ce? Pentru ca oameni au mai uitat sa viseze cu ochii deschisi, iar tu literatorule, ai uitat sa mai treci de filme si sa-ti imaginezi singur ce se intampla in carti, iar serii precum Harry Potter sau Twilight beneficieaza de o perioada in care filmele ajung sa foloseasca atat de multe efecte speciale, incat totul este exagerat. S-a dus detaliul de la Mihail Sadoveanu, sau modul de pornire in actiune a lui Rebreanu, iar taranul cult al lui Marin Preda, modelul pentru o comunitate, a disparut printr-o mare de semi-docti ce se cred mari scriitori doar pentru ca le-a aparut un volum de impresii sau de povestiri si a reusit sa vanda 150 de bucati din 200. Astia sunt scriitorii de acum, printre o masa de jurnalisti ce se cred tari in pix, si ataca prin ziare cand ei nu stiu sa lege 2 fraze succesive, si o masa compacta de academicieni conservatori, care inca practica cenzura, dar lasa pe piata asa ceva, biografii patetice, impresii proprii despre viata, dar care se vand doar prin autograful autorului. Herta Muller a luat Nobelul pentru niste trasaturi unice in romanele, in special in cel care a luat premiul, dar cu ce drept ajung astfel de incercari de scriere pe tabara, de la ziaristi sau de la vedete, care in 100-200 pagini baga si copilaria si moartea, pe cand altii dinainte reuseau sa scrie cu stil, cu simboluri... intr-un cuvant: literar.

Iar operele astea "fantastice", de prin anul 3000, sunt niste pure inventii, care sunt vandute la kilogram, doar cateva meritand banii, printre acestea sunt cele ale lui Stephen King, nu e din 3000, dar sunt fantastice, cu fantome si Buick-uri bantuite, posedate, insa sunt scrise cu talent. Mai sunt scrieri autobiografice, precum cea a lui Donald Trump, dar de la el chiar ai avea ce sa tii minte. In anii '90 ajunsese la un nivel de saracie pe care nici cersetorii nu-l reuseau. Dupa ce ca era fara bani, falit si falimentar, mai avea si datorii. Invidia cersetorii pentru ca aia macar aveau 0, el avea sub 0, avea "-" . 

Asta e literatura de acum, ce citim noi, dar cred ca asta depinde de fiecare literator, fiecare om, roman care doreste sa mai deschida o carte cu placere. Dar s-o cumpere si s-o si deschida. Pentru ca exista si reversul: au fost cumparate carti din colectiile Adevarul si Jurnalul National, iar apoi au fost asezate in biblioteca si atat, au strans praf de la inceput, cu speranta ca cineva le va rasfoi vreodata. La modul ca, "asa am vazut io in reclama, ca ala le baga in raft, le pune una langa alta, la cotor". Tu, literatorule decizi ce citesti, dar nu tot ce alegi este bun, pentru ca unele chiar nu au un rost practic. Ci sunt doar maculatura sau hartie igienica scumpa, aspra si cu tus pe ea. 

... de la mine, n0strad@m.012, Februarie 31.