Logica economică, trai bun.

Pe vremea apusă a comunismului din România, era o vorbă (de fapt vreo 5in1 vorbe): "Cine nu muncă, nu mâncă" și mai nou se poartă vorba, "muncim pe nasturi". Dacă așa stă treaba, atunci să dăm patru găuri într-o monedă și s-o purtăm la haine pe post de nasture. Crește interesul asupra leului. Dar...



La noi leii sunt (majoritatea) numai hârtie, științific zic, plastic. La ăia mai merg găurile? Dar avem și monedele în care dăm găuri, dar (colocvial) se numesc bani, iar în termeni mai generali, nu prea au valoare, fapt demonstrat de economie. Și apoi, că avem prea puțini este tot un fapt real. Cum rămâne atunci cu găurile? Deci muncim în gol, bani nu avem, leii pe plastic ("hârtie") nu prea sunt în număr mare, astfel că... popor de proști și muncitori fără cap scrie pe noi.

Logic, nu!?

Un final fără număr.

Lista, și implicit ideea acestui "top" de 99 de lucruri pentru o viață, au ajuns la final. Al 33-lea post astăzi din cadrul topicului, iar cel de-al 100-lea lucru rămâne la decizia fiecăruia. Poate nu asta este lista definitivă pentru fiecare, dar este un început. Dacă cineva își începe propria listă de la asta a mea atunci au avut rost toate aceste 33 de posturi, articole, idei, puncte de plecare. Acum ultima parte a listei.



#31# ... Să-ți faci lista asta și apoi să încerci să te ții de fiecare amănunt de pe ea, să-ți împlinești fiecare vis, scop. 

#31# ... Să nu ai regrete față de ce faci. Sunt alegerile fiecăruia dintre noi, iar regretul este doar o frână în rolul evoluției. Te ridici, te scuturi, regretul nu trebuie să existe, și mergi înainte. Muncești, greșești, cazi mai jos decât ai fost, dar te ridici, muncești și reușești. 

#31# ... Să cauți partea bună în lucruri. Nu în oameni, ci în lucruri, în acțiuni. Vrei să faci ceva, atunci vezi partea bună în acțiunea ta, dacă ăla este scopul, atunci fii un munte și nu te lăsa clintit. Oamenii sunt buni și răi în același timp, dar restul de ce ne înconjoară pot să fie doar bune sau doar rele. 

Închei aici, revin cu altele. Alte idei, și ciudat, nu pare c-o să plouă, însă ce vreme frumoasă afară. 

Limba română.

Azi într-adevăr pare c-o să plouă grav, și nu am decât o idee.

Este o caracterizare a mea, făcută de către cineva:
 - Limba română îți este prietenă, iar tu o folosești mai ceva ca pe o curvă.

Din milă fără număr.

Lista asta de lucruri într-o viață de om se apropie de final. Acest post va fi penultimul din listă și se va fi încheiat acest capitol. Probabil că nu va ajuta pe nimeni, niciodată, dar totuși pot și am libertatea de a spera că vor însemna ceva. Cel puțin pentru mine au însemnat, a fost plăcut să le înșir, astfel că revin azi cu alte trei, așa mai din omenie.  



#31# ... Să faci ceva, pentru cineva care chiar are nevoie, cu vreun handicapt fizic, cu o nevoie de ajutor, practic, pentru cineva asupra cărui cap stă o ghilotină mai ascuțită decât a unui călău. După ce faci asta, privește aceea persoană în ochi, iar sentimentul din acel moment va fi resimțit de fiecare altfel.

#31# ... La un concert, la o întrunire, la un eveniment, la orice, sau chiar în intimitate casei să auzi o melodie, un îndemn, iar apoi să te surprinzi ce efect are asupra ta, cum ți se ridică părul pe mână doar dintr-un simplu lucru. Atunci vei înțelege ce înseamnă lipsa rațiunii, substituită de un simplu lucru.

#31# ... Renunță să fii rău cu toți din jur, o fi cel mai bun mod de a nu fi trădat, dar și cel mai singuratic mod de a trăi. Surprinde-i pe cei din jur cu un gest care nu-ți stă în fire, de preferat un gest bun, nu ceva rău, că asta e ideea acestui punct. Dar fiecare cum poate.  

Moartea rând pe rând sau dezinhibare.

Bautul este o treaba pe care fiecare o face cel putin o data in viata. Ca unii devin alcoolici sau ca altii se limiteaza doar la ceva ocazional, este normal. Dar se spune ca alcoolul dezleaga limbi. O fi asa? Pentru ca se mai spune ca ucide si celulele creierului. Deci, pana la urma faci limba pluta, dar o sa-ti curga si bale din gura ca nu mai stii cum sa inchizi gura.  


Eu zic ca se desfasoara in felul urmator, moarte celulelor din creier:

 - Primele mor celulele tristetii, acei neuroni singuratici care stau cu lama de gat in colt. Astfel ca dupa ce mor, zambesti larg, nu mai stii decat o stare de "fericire", de bine.

 - Apoi urmeaza celulele tacerii, doar niste neuroni muti, care acum slobozesc mai multe cuvinte, prin coardele tale vocale. Si daca tot au murit, tu vorbesti mai tare, vrand sa te faci inteles. 

 - Dar vine si randul celulelor prostiei, nu ca ai deveni brusc mai destept prin ce spui, dar orice zici crezi ca este mare teorie, ca sunt cele mai destepte lucruri rostite vreodata de om. Doar tu crezi asta. 

 - Iar in cele din urma mor celulele memoriei, astea fiind cel mai greu de ucis, dar cei mai multi beau la suparare cu ultim scop de a le ucide. Cica fara ele viata arata curata ca un cristal, sau doar goala fara repere.

Lectia de azi s-a incheiat. Afara tot pare c-o sa ploua, dar lucrurile merg, sa ploua cu alcool, ca doar asta facem cand suntem saraci, bem mai mult ca sa uitam. 

Testament de 31 februarie.

Cum fiecare moare la rândul lui, așa și eu, cel care scrie acum aici, voi muri într-un final, că dorința să fiu nemuritor nu o pot folosi. Astfel că, precum orice om prevăzător, îmi fac un testament de acum, din viață și să rămână dovadă publică.  


Nu vreau nimic cu pretenții, un pat normal, câteva lucruri strânse în timpul vieții alături, una-două coroane de flori și niște oameni prin preajma mea. Acei oameni aș prefera să fie speciali, ceruți prin testamentul de față. Primul om care să-mi fie alături până mor, aș vrea să fie un popă. Nu că aș da pe afară de credință, sau că mă pocăiesc pe patul de moarte, dar el este unul dintre cei doi și fiind ultima dorință cred că mi se poate îndeplini.
În viață mi-a plăcut oarecum politica, astfel că celălalt om care să-mi fie aproape aș vrea să fie un politician, sau sub nume colectiv, să fie toată clasa politică, dar deja cred că mă întind cu așteptările. Deci, să fie un politician. 


Acești doi oameni să stea de-a stânga și de-a dreapta mea, care cum o vrea. De ce? 


Dacă Iisus a murit între doi hoți, eu nu cred că sunt mai prejos, așa că să mi-i aleg eu pe cei care să-mi fie alături. Nu o fi politicianul cel mai hoț dintre hoți, dar măcar este popa să compenseze. 


Ironic postul, dar te pui cu dorințele unui muribund?

Mai Gică Contra.

Nu fac un post mare azi, doar ceva de subliniat natura umană. Când întrebi pe cineva cam cum ar vrea să fie persoana sau persoanele cu care interacționează, inevitabil se va strecura și un "să fie sinceră" prin toată descrierea. De la asta vreau să încep azi, nu că aș recomanda să mințiti sau invers. Dar ca un punct de pe lista de 99 lucruri în viață (#31#), ăsta să fie un punct separat, tratat ca fiind mai important. 

Este ca un exercițiu de socializare, de interacționare. Într-o zi, poate toată ziua, sau câteva momente, să spui doar adevărul. Și așa cum îl spui, așa cum este, să ți-l asumi. În definitv, ce rău se poate întâmpla? Omul tot vrea sinceritate de la cei din jur, astfel că primind de la cineva așa ceva, poate va fi mai fericit. Dacă o femeie întreabă cum îi vine noua rochie, iar ție ți se pare că este ca o scroafă fără mâini și picioare, atunci spunei direct ce crezi, că doar este adevărul și rău nu poate face. Dacă cineva te întreabă dacă este prost, nu-l face să aștepte și bucură-l cu cel mai sincer răspuns pe care îl gândești.

Iar lista astfel compusă poate continua. Dar ideea s-a înțeles. Iar pentru vânătăile adunate după acest episod din viață nu sunt vinovat, eu doar împingându-vă să faceți ceea ce este bine, adică adevărul să fie spus. 

Dacă vânătăile nu le decontez, este clar ca nici fracturile sau posibilele relații încheiate. 

Pare c-o să plouă, nu uitați și umbrela, în caz că lumea din jur se descurcă bine la scuipat.

Din dorința de mai bine.

A început să-mi placă treaba cu paradoxalul și acum mă gândeam să introduc aceste lucruri și în lista de 99. Astfel că încerc în lista de azi. Dacă merge sau nu, rămâne la impresia și opinia celor care vor da peste aceste vorbe peste ani (sau chiar acum). 

#31# ... Este vorba de vise, că în realitate nu se poate aplica. O dată în viață să-ți dorești să fii nemuritor. Iar atunci vei avea tot timpul din lume, dar doar o dată să vină dorința, să nu te calicești. Este de ajuns doar o dată.

#31# ... Să mori, iar apoi să te reîntorci să povestești cum a fost. Că doar nu o fi așa rău pe lumea cealaltă. Mai rău cred că este să ajungi în Iad, dar până la urmă, și ăla poate îngheța. Sau este doar un Rai mai roșu, mai cald și cu mai multe femei (a se citi, "curve").

#31# ... Cică ceea ce dai, aia primești, dacă este așa, cum ar fi ca pe listă să treci "să fac bine" și în schimb să primești rău? A, stai că așa este realitatea. Bine, atunci să faci rău și să iei înapoi bine. Dar nici așa afacere nu merge. Atunci, să faci rău, că de bine este plină lumea.

Miștouri demne de 31 februarie.

Viața asta este un complex de nonsensuri, de la cele mai mici până la cele mai mari și pentru care, oricât veți încerca, nu veți putea găsi o explicație. Eu încerc azi, un post prin care să pun și niște nonsensuri, este un banc, dar modificat pentru ce vreau eu. După "reușita" cu paradoxurile de la psihologie, nu strică și așa ceva. Cine de cine face mișto? Măcar eu vă fac să râdeți cu un banc combinat si modificat. Am și plătit drepturi de autor pe el, dar să nu întrebați dacă fac mișto.

O mamă se plimba cu copii ei, doi ani unul, trei celălalt și este oprită de altă mamă, cu care se cunoștea.

 - Bună ziua. Nu știam că ai și copii acum. Frumoși amândoi. Felicitări.

 - Da, frumoși, deștepți, copii mei. Mulțumesc de compliment. 

 - Spui că deștepți, dar știu matematică?

 - Da, ăsta mare știe,

 - Dar cel mic? 

 - Da, și el. 

 - Dar să scrie știu? 

 - Da, cel mare știe.

 - Dar cel mic nu știe? 

 - Ba da, și el.

 - Uau, fenomenal. Dar știu să folosească un calculator?

 - Da, cel mare știe. 

 - Și cel mic? 

 - Da, și el.
Asta bulversată se uita fix la copii, și îi mai vine o întrebare în minte. 
 - Dar de ce doar de cel mare spui? 
 - El este al meu.
 - Și cel mic?
 - Da, și el.
...
 - Auzi, tu faci mișto de mine? 
 - Tu ai început. 

Ghimpe în coaste.

Azi, la categoria de 99 de lucruri vreau să ofer câteva puncte care sunt mai "ghimpe în coaste". Ultimul lucru din listă va fi diferit, dar primele două merită puse în practică.


#31# ... Să pui mereu întrebări, oricui și despre orice, dar la obiect și nu aberații. Lumea va fi iritată la început, dar vei constata cu suprindere că este plăcut și unii chiar vor dori să-ți răspundă.

#31# ... De la cei care îți greșesc să ceri răspunsuri, explicații, doar un mic stres, un ghimpe în coaste, și cu un calm copleșitor și cu răbdare să le ceri să se pună în locul tău.

#31# ... Să-ți iei un câine. Sau orice animal. Atât, să-l iei, desigur daca îți dorești și să vezi cum este să depindă cineva de tine și să ajungi să ții la un animal ca la un om (sau mai mult decât la un om).

Perpendicular pe idee.

Un proverb cam in toate limbile spune ca, "nu-i frumos ce iti place tie, e frumos ce-mi place mie". Daca incep doar de la proverbul asta, atunci de ce mai exista fotomodele? Dar nu prea merge proverbul asta decat cand ne ascundem. De fapt, este valabil, in mintea si ratiunea fiecaruia, dar ratiunea si intreaga perceptie a frumosului se realizeaza prin prisma realitatii. Daca vezi peste tot femei "schelet", de parca ai avea fantezii cu morti ambulanti, atunci sigur vei ajunge sa consideri ca e ceva normal.

Cum pana acum ceva timp, pe vremea lui Rubens sau si mai demult, acum 2000-4000 ani, femeile cu forme, poate chiar grase, erau simbol de frumusete, doar nu era ca unul din o mie sa fie contra, deci in fata toti erau atrasi de acelasi lucru. Si acum, in prezent, toti spun ca Naomi, Heidi Klum, sau alt fotomodel cunoscut este idealul lor de frumusete, dar neavand curajul de a sustine altceva, realitatea, ajung si ei sa creada si sa se minta ca aia este ce vor cu adevarat.

Frumosul este prin ochii fiecaruia, dar gusturile asupra perechii chiar difera mult. Pentru ca fiecare e diferit. Dar moda si opiniile celorlalti sunt mai asupritoare, astfel ca, chiar daca Teo ti se pare atragatoare, doar nu o sa spui asta tuturor, cand pe coperta Playboy-ului este una total diferita.

Prin ochii privitorului, si mentalul colectiv. Ce va iesi in viitor... ehe, ne mai ramane sa ne crucim.

Paradoxuri de 31 februarie.

La Logică este o poezie învățată de toți în timp, care prezintă câteva paradoxuri într-o formă simplă și banală.

  Pe o stradă lată-ngustă,

  Se ducea un om venind

  Și-n tăcerea lui profundă,

  Se auzea bolborosind. 

Problemă de logică, dar nu chiar. Ăsta este un post de trecerea timpului, nu știam despre ce să scriu și cum psihologii sunt mai mult o modă decât o necesitate, încerc și eu să propun o poezie pentru viitorul unor astfel de "muncitori".

  Stai cu a luminii viteză

  Și ieșind intri în casă

  Trântind ușa-nchisă.

  Mințind spun adevărul,

  Depășind în urmă timpul

  Accelerând până scade viteza

  Mă-nvârt în pătratul numit elipsa.

Poeților muriți de ciudă, n-am talent dar mint prea bine. Deși Soarele dogorește cu putere, Pare c-o să plouă.

Lecția de... aroganță.

   O discuție simplă, despre viitor și ce înseamnă unele alegeri în viață. Poate critici la adresa unora, dar deopotrivă și laude pentru majoritatea care cică gândesc. Și totul decurge mai departe, câteva minute, până când persoana din stânga se întoarce către cel din lateral și-l întreabă: “Dar tu ce ai ales în viață?” Puțin mirat de întrebarea directă și total anapoda subiectului își formulează totuși răspunsul, “eu am ales limba latină și psihologie.” “Aha, vine replica din partea persoanei cu întrebarea, dar ce profil aveai în liceu?” Subiectul deja aluneca spre un previzibil șir de acuze, dar răspunde, “aveam profil real.”

   “Aha, deci ai ales ceva contrar opțiunii din liceu. Chiar nu vă înțeleg cum porniți cu ceva în viață și apoi vă schimbați. Nedecisă rău generația voastră, eu, spre exemplu, am știut din primele clase ce vreau în viață.” Replicile nu prea-l afectează, dar deranjant faptul că toți se ridică să dea sfaturi.
   “Cică în viață alegi ce dorești, bravo pentru alegerile dumneavoastră, dar ați avut cele mai înguste orizonturi dacă ați rămas consecventă aceluiași lucru. Sau poate cea mai proastă informare.”

   Celelalte persoane schimbă subiectul, doar o lecție de aroganță la care au fost toți martori, predată de cineva aparent superior în propria-i inteligență. Aroganța de a privi de sus, judecând doar prin prisma unei replici pe care nu a putut-o întoarce mai frumos, o replică primită mai devreme tocmai din partea celui pe care mai târziu l-a criticat prin contrastul cu trecutul, cu sine.

Premoniții de duzină.

Că tot semnez ca "nostradam" să-mi încerc talentul și ca prezicător, poate profet. O colecție de 12, toate dintr-o duzină. Și mă gândesc, mă uit în globul de sticlă și așa vă grăiesc:

 - Cândva, în următorii câțiva ani, toți care citesc articolul ăsta vor muri. Ne întâlnim în 80 de ani să vă demonstrez.

 - Toți o să vă îndrăgostiți o dată în viață, și totodată veti suferi și pierde în iubire. 

 - Blogul ăsta și numele de 31 februarie se va stinge treptat. 

 - La fiecare 5 ani se va alege un nou președinte.

 - Oamenii vor rămâne proști, niciodată dorind să știe tot, deși vor spune cu totul altceva.

 - Toate rudele din jurul vostru vor muri. Garantat. 

 - Copii care vor veni vor fi mai proști, așa spune globul și nu eu. 

 - Veți da mulți bani pe prostii pe parcursul vieții și mereu vă veți plânge de lipsa lor.

 - Bărbații nu vor fi mulțumiți cu mărimea pulii, femeile cu actul sexual în sine.

 - Tot mai mare va fi numărul celor care se fut în cur și nu în pat. Tot globul spune.

 - Prostituția nu se va stinge niciodată. Sau bărbații libidinoși.

 - Tinerețea și distracția se vor stinge odată cu nașterea primului copil.

Ultima este de la mine putere, ca regulă general valabilă, dar restul sunt garantat din glob.

Pentru programe dedicate aștept contactare. Ce psihologi sau astrologi, nostradamus al secolului 21 este aici. Nostradam semnează.

Parcă și negativismul... ține.

Cum viața nu este roz, nici o listă de lucruri pentru ea nu putea fi lipsită de negativism și gânduri negre critice. Eu am întocmit un trio, restul poate să vină de la fiecare. 


#31# ... Oricât de grea ar părea viața, puțin timp de gândire și vezi că de fapt nu există imposibil. Poți da peste lucruri mai grele decât ce crezi la un moment dat că e greu. Nu mai lua totul de bun, și binele drept permanent, fă-ți planuri și de "zile negre". Un plan de rezervă.


#31# ... Muncește, străduiește-te, ajungi mare, sus, câștigă-ți singur banii, atunci cu adevărat ai realizat ceva. Încearcă să-ți răspunzi ce vrei tu în viață, cât vei reuși, ce merită să prețuiești, iar pentru fiecare, luptă să fie cum vrei, cum te face fericit. 


#31# ... Răzbună-te pe cei care te-au dezamăgit, care te-au trădat, cu care ai ceva de împărțit. O fi răzbunarea arma prostului, dar este spusă doar de cei asupra cărora cineva s-a răzbunat. Vei descoperi că este chiar dulce, pentru că nu suntem așa departe de a trăi încă stări de satisfacție din răul altora.

Premize... "bune".

Tot cercetăm, de mii de ani, sau poate doar de câteva sute să descoperim adevărul despre Pământ, despre Univers, sau chiar despre existența Lui Dumnezeu. Încă nu ne-am dat un răspuns, decât teorii, dar tot Biblia a rămas singura carte istorică/religioasă la care ne raportăm. 


Am ajuns în prezent la religia ateică, ultrași anti-religioși care nici nu știu ce argumente să folosească într-o dezbatere. Sau am ajuns la religii care mai de care mai răsărite, de la Cabala, unde te împaci cu tine, la scientologii (Scientologia) care cred în omuleții verzi. Și ca ele multe.


Dar tot cercetăm, tot încercăm să rafinăm creștinismul, dar ajungem să folosim Biblia si învătăturile/pildele/parabolele/faptele din ea ca punct de sprijin pentru pârghia unei presupuse mare revelații în care să aflăm adevărul. Pornind de la asa ceva, nu ajungem prea curând la a afla mare lucru, decât că Bibli îți pune în față niște texte, de la care la sfârșit rămâi cu dileme pe care nu le explici prea ușor. 


Aflând adevarul cum? Prin cercetarea unei carti vechi, de 2000 de ani, blamată că nu prezinta adevarul sau realitatea? Da, bună premiza. Abia aștept rezultatele... peste alte 2000 de ani. În definitiv noi susținem existența ei, poate și frica/teama că nu aflăm nimic niciodată, și așa am avea ce critica. 

Lecții bune, succes garantat.

Alt post, altă refulare de idei, mai mult de revărsare de critici asupra unui subiect. După cum titlul sună e greu de ghicit scopul articolului, dar va fi despre cărți, dar nu de cele de la "beletristică" sau "SF", ci despre unele mai altfel. Deși, între noi fie vorba, se cam încadrează la categoria "imaginație". Despre cărțile de seducție să fie articolul, despre ele și autorii lor, poveștile prezente acolo, mai mult basme, dar fie. 


Văd ceva, prin ceață se arată un om deștept. În gând îi apare o sclipire, "cum să fac să mint mult, să fraieresc oamenii, dar ei ca proștii să-mi dea grămezi de bani, vânzându-le nimic. E, nu chiar nimic, încerc ceva acolo." Și ideea se naște bine, chiar fătată și pusă în practică. Scoate o carte de seducție, un titlul inspirat, publicitate dacă are bani, și în funcție de cât de mult se laudă are public. Să spunem că vinde. Oameni fericiți (adica bărbați fericiți), îndoctrinați că citind nițele paragrafe de acolo, două-trei replici de duminică, gata, au pus-o de un futai cu vreo cucerire. 
A mințit, a făcut aproape nimic, acum învârte banii cu cardul, și lumea îl place. Planul perfect. 


Cartea probabil că are esența în episoade erotice, cu detalii, la care cititorul, pardon, nefututul, face o labă și își imaginează că gata, a prins șpilu' cum se face. Poate bagă și poze în carte, atunci derulează paginile repede și crede că se uită la filme porno. Cam asta este esența.

Desigur, cică ce scrie este din viața lui, că de la un limbric nefutut și onanist, cu chelie și burtă, a ajuns un Cassanova futăcios. Paragrafe de interludiu până la labă. 

Succes garantat. Mă bate gândul să fac asta, Playboy are articole de unde mă pot inspira și din Hustler am poze unice garantat. Cine se bagă? Eu scriu, voi labă.  

Ca pe la noi.

Cu ceva mai vechi revin acum, din seria "duodecem", duzina de ironii și altele de duzină. Cum sarcasmul este de bază aici pe 31 Februarie, tot așa fac și postul ăsta. Căci am mai fost ironic despre înmormântări până acum, acum pun în ordine ideile, să fie tipar pentru restul care vor veni.

 - Gigel moare, unde "Gigel" este românul de zi cu zi, muncitor, pensionar, sau ce mai este el. Și într-o zi se duce pulii de suflet. Și astfel începe "șoul". - 

Rudele constată decesul lui Gigel, dar iau lucrurile pe rând, astfel că toate rudele sunt anunțate ca Gigel a dat ortu' popii, iar mai apoi sună și la medic, pentru certificatul de deces.

Sunt aduse ceva femei și "niște unii" bărbați să-l "scalde" pe nea Gigel. De fapt îi cheama că sunt săraci și asa să mai facă un ban. Poate să bea și o "pălincă" din producția lui Gigel. Gigel e... gigea. 

Acum este căutat preotul, care odată găsit bagă iar placa cu, "am o nuntă, o înmormântare, apoi un botez. Nu prea am timp." Rudele sar cu banii, doar doar să vină "părintele".  Și acceptă până la urmă lipitoarea asta sa vină să toarne ceva vin pe Gigel și să-i citească din Biblie. 

După ce răposatu' a fost îmbăiat, este și îmbrăcat. Este scos de la nalftalină costumul pe care și l-a cumpărat de pe la 40-50 de ani de frica morții. Acum are ocazia să-l poarte în sfârșit. Fie este mare, și atunci Gigel zici că își ia zborul, fie costumul e prea mic și haina zici ca e tricou, nimănui nu-i pasă, asta și-a cumpărat cu asta e îngropat. Mai merg niște bani pe ochi, vată în nas și posibili magneți, de zici că pune de spiritism. 

Și se pleacă la cimitir, unde două-trei bocitoare aproape că mor pe Gigel. Să fie banii sau băutura de la priveghi nici nu se știe. Zeci de obiecte cărate, prosoape, colivă, capac sicriu, un întreg alai, ca deh, este ultimul drum. Dar și cel mai lent.

La fiecare intersecție de drum, unde se schimbă sensul, întregul cortegiul se oprește, popa citește. Asta după ce s-a oprit claxonarea, bocetul, răcnetele, chiuiturile, de parcă ar fi la nuntă. Dar beția generală e prezentă, popa mai bagă și din "Fata de la pagina 5" și ce-și mai aduce aminte de pe la vreo nuntă/botez. Oricum oamenii nu știu ce scrie acolo, popa știe. 

Pe același drum se aruncă cu bani sau mâncare pe jos, copii (sau și oamenii mari) se aruncă pe burtă, se bat, se înjură, doar or prinde un ban. Dă-o dracu' de mâncare. Se mai strâng și cerșetorii, dar stați liniștiți, ăia tot la bani se aruncă. Mâncarea e în siguranță.

La biserică începe alt capitol al batjocurii totale. Se ard geci, haine de la lumânări, totul e plin de ceară, mulți au și între dinți. Se țipă tare, răsună pereții de la aceleași bocitoare amețite de alcool. A murit Gigel, se acceptă. I se potrivește vata-n nas, se cam scurge de la atâta durere în jurul său. Sau o fi de la zgomot? Eh, nu mai conteaza, la cimitir cu el.

La groapă mai se da o țuică la gropari, la preot, să meargă lectura, la cei veniți pe acolo, ca la spectacol. Mai se dă din colivă, direct în palmă, că paharele de plastic sunt scumpe. De fapt ei nu vor să polueze. Dar e micul lor secret.

Se pune Gigel cu tot cu sicriu lângă groapa, îl spală popa cu jumătate de litru de vin, negru sa contrasteze cu aranjamentul alb și groparii îl potrivesc deasupra gropii. Popa mai citește niște pasaje, urletele se întețesc. Nu de durere, dar au uitat să împartă toate prosoapele. Darurile înmormântării se dau la oamenii săraci din jur. Glumesc, tot neamul ia darurile. Chiar ați crezut că au atâta dărnicie?

Gigel e liber, e în ceruri. De fapt, e în aceeași groapă din cimitir, dar fie cum spuneți voi. Acasă la el e pomana. Ca la nunta, cel puțin două feluri de mâncare, trei la ăia mai bogați. În principiu se bea, apoi se bea încă puțin și după atâta băutură se mai bea între felurile de mâncare. La masă se discută despre orice, de la fizică la fotbal, de la istorie la conspirații, dar numai despre Gigel nu. Pomana-i gata, dar se mai ia și la pachet, că "tanti Gica nu a venit, e bătrână săraca, dar suferă" și așa toți iau câte un pachețel. Și pentru că s-a gătit prea mult și nu au ce face cu restul. 

"Petrecerea" asta se reia ritmic, la câteva zile, apoi la niște luni (în primul an) și în fiecare an apoi. La șapte ani, dacă ții la sufletul lu' nea Gigel, îl scoți din groapă, eventual scoți și capacul sicriului și popa mai varsă aceeași măsură de vin peste el, tot semi-amețit de la alcool, mai citește ceva și gata. Ciclul e gata.

P.S.: Era sa uit de restul sărbătorilor din an, ca Sâmbăta Morților, când tot pomeni se dau pentru mort. Nea Gigel sigur e fericit în colțul lui de Iad, pardon, Rai, că doar a fost om bun, așa ziceau bocitoarele. 

Mici bucurii.

Tot din lista aceea de 99 de lucruri de făcut/ținut minte în viață. Dar acum pe partea mai amuzantă a clipelor. Prea multă seriozitate strică. 



#31# ... Să mergi cu cineva, cu metroul, cu transportul în comun, și să greșești traseul, să-ți dai seama câteva stații mai sus, să râdeți amândoi de prostie, și peste ceva timp să vă aduceți aminte, cu aceleași zâmbete stârnite de momentul "rătăcirii".


#31# ... Singur sau împreună cu cineva să atragi atenția pe stradă (ex: te uiți la cer și aștepți și pe alții să se mire la ce vă uitați, uitându-se și ei în sus deși nu știu la ce). Sau să urci în RATB și să începi să ceri biletele la control. 


#31# ... Să fii într-un grup, mai multe persoane, să vă adăpostiți de ploaie și să te trezești, în timp ce te uiți spre cer, spunând: "Ce frumos e afară!" Măcar un zâmbet vei smulge, poate un surâs, dar sigur va fi ceva diferit. 

Parintii.

Acum ceva timp, Ana Blandiana a scos in fata publicului larg o poezie, "Parintii". O puteti cauta si vedea despre ce e vorba, e frumoasa, iti da de gandit cand o citesti si dupa gata. Nu te va schimba, dar sper ca randurile urmatoare sa insemne ceva.

Mai exista respect fata de parinti? 

Am vazut un copil (in sensul de fiu) cu tatal lui la un centru comercial. Si fiul nemultumit de ce decide tatal si ca la casa nu-si gasea cardul, ii arunca o replica, "vezi ca esti prost". Poate nu e asa importanta, dar e tatal, nu doar un strain pe care sa-l iei in toate cuvintele pe care le crezi bune.
Sa vedem ce sunt parintii. Cand nu uita sa fie parinti. Ei sunt cei care muncesc din greu, de cand ne fac, ca sa ne asigure un trai bun, sa nu ne simtim ca inferiori, complexati in prezenta altora. Sunt cei care se trezesc in toiul noptii ca sa plece la serviciul prost platit uneori, sau care dorm 4 ore pe noapte pentru ca au doua locuri de munca, fiul/fiica dorind sa plece in tabara. Nu vorbesc de cei care au bani, ci de cei normali, muncitori. 

Sunt cei care suporta criticile celor din jur, ca nu ne cresc bine, ca ne lasa in voia sortii, dar ciudat, tot ei ne fac mari. Apoi copilul vine si cere bani fara sa se gandeasca la cata munca depune parintele pentru 10 lei, pentru 50 lei, sparti de copil in doua sticle de cola si o ciocolata sau chipsuri, sau un pachet de tigari. Parintii la vremea lor au vrut sa fie independenti, au devenit, si acum ne au pe noi pe cap, locuri de munca obositoare, griji, rate si... dorinte greu de implinit, sau imposibile din partea copiilor. 

Parintii vor doar cateva lucruri inapoi, ieftine, gratis de altfel, dar importante pentru ei. Apreciere fata de ce fac ei, respect mereu, pentru ca ne cresc, iubire daca se poate, neconditionata, si recunostinta cand priviti la ei. Nu cer mult, ba chiar prea putini comparativ cu ce ofera.
O fi greu sa dam inapoi lor lucrurile astea? 

Poți fără număr.

O listă de 3 lucruri azi puțin diferită, în care verbul dominant va fi, "a putea". Oare câte putem face într-o viață și câte ajungem să ducem și la sfârșit? Eu încerc o listă, fiecare să încerce realizarea.  


#31# ... Poți să minți, pe cei din jur, pe oricine dorești, cu vorbe frumoase, cu idei pentru orice situație, dar poți să nu te minți pe tine. Față de tine să ai un simț al realității, să-ți știi puterea, și capacitățile. Față de tine poți fi corect. 

#31# ... Poți să pleci de jos, să ajungi mare, să-ți faci o carieră, o familie și de toate să ai o mândrie, dar un lucru poți să nu... Poți să nu uiți de unde ai plecat, iar amintirea punctului de start să fie ghidul alegerilor în acțiuni. La bătrânețe sau mai devreme, adu-ți aminte de unde ai plecat. 

#31# ... Poți să ai puterea și dorința de a muta chiar munți din loc, dar oprește-te, trage-te puțin înapoi și gândește-te că poți să-i lași acolo. Nu te deranjează și uneori, înainte de a decide ceva, în care scopul va scuza mijloacele, întreabă-te dacă merită. Poți să gândești.

Lecția de... inocență.

Lumea plânge în sala mare, în centru se află sicriul în care acum femeia îmbătrânită de timp zace nemișcată, luată din viață de boala care a măcinat-o câțiva ani. Multe flori pe lângă ea, mai toate aduse din oraș de nepoții ei, de fiica ei, de rudele venite la priveghi. Sicriul natural, făcut manual, umple camera de miros proaspăt de lemn prelucrat. Făcut de nepotul ei, din dragoste. Fiica ei, singura, varsă lacrimi grele, batista este prea mică să i le șteargă pe toate. Nepoatele stau încremenite lângă sicriu și amintirile renasc văzând-o așa aproape de final, după care nu o vor mai vedea.


Multe adunate în cei 76 de ani ai bătrânei. Și prin curte, acum intrați în cameră, sunt și stră-nepotii ei, cel mai mic este preferatul ei, are doar 4 ani și încă nu conștientizează că cea care a stat mereu cu el nu va mai fi prin preajmă. Se uita nedumerit la suferința din jur, dar el nu are lacrimi, nu înțelege de ce ceilalți varsă așa multe. 


Cel mic iese afară, intră în grădina din fața casei, aruncă o privire în jur și se duce țintă la câteva flori. Se apleacă, rupe doi ghiocei și o lalea și revine în casă. Se duce la căpătâiul stră-bunicii sale, și așează lângă ea florile rupte din grădină. Toți rămân fără cuvinte, atâtea flori aduse din atâtea părți și niciuna adusă din locul ei preferat, din curtea în care s-a născut și a murit. El i le-a adus, alături i le-a pus, în inocența sa prin care nu înțelege lacrimile, dar prin care în timp a înțeles iubirea bătrânei pentru curtea ei, acum i-a pus alături o parte din locul ei iubit. 

Prea mic pentru a fi remarcat de lume, dar gestul său prea mare pentru a fi făcut de cei mari, preocupați cu problemele lor. O lecție de inocență, primită de la un copil. Și ce de lucruri ne pot învăța copii, trebuie doar să-i lăsăm. 

Prosteală de analfabet.

Ura se învață în timp, iar pentru ca am învățat-o destul de bine până acum, am ajuns să urăsc ceva. Prostia. Dar nu cea de fațadă, manifestată de toate vedetele de pe la noi și de toți în vreo prezentare de-a lor personală. Nu prostia din neștiință, aia trece, după ce înveți, ci prostia din prosteală. Oameni scriind așa: "c-ei", "ma-i", "cea-i" etc.. Adică cei care pun cratima total anapoda și este enervant un text cu așa greșeli.

Bine, nu știi ce sunt alea diacritice, cu ce se mănâncă sau ce este linia aia, minusul ăla căruia îi zice cratimă și nici pe unde se pune, atunci pune cuvintele legat, adică "întro", "dintro" etc.. Prefer legat, și spun că nu știe, decât să scrie "aș-a" și să spun că e prost. 

Puțină nostalgie.

Puțină nostalgie în lista de 99, presărată această nostalgie prin amintiri pe care oricine ar trebui să le aibă. Să dăm "scriere"...

#31# ... Să te duci "la țară", la bunici, și să vezi cum era viața înainte, să știi ce însemna mai greu, să nu ai totul de-a gata. Totul poate fi aflat din poveștile lor, și pasiunea cu care le spun. Dacă nu pe moment, peste ani ele vor putea fi "dezgropate" din comoara memorie și să compari.

#31# ... Să te duci de Crăciun undeva cu o sobă caldă, și o atmosferă de familie, cu bucătaria aproape de sobă și cu cozonaci calzi, din cuptor. Doar Ajunul și Crăciunul să fie petrecute așa, măcar o dată în viață si multe se vor schimba.

#31# ... Să ai "semne de bună purtare", zgarieturi, lovituri, cicatrici din copilărie, și să te mai uiți la ele, și (dacă ai) să te uiți și la copii tăi și să-ți spui că ai fost ca ei, să-i lași puțin mai liberi. Să îți aduci aminte de copilarie așa, prin semnele care atunci te-au durut, apoi devenind repere ale trecerii prin viață.

Proza 1.3

Cei doi se reîntâlnesc pe aceeași bancă în parcul din fața magazinului. Deja parcă și-au fixat o oră a lor, momentul când ceilalți din viața lor sunt ignorați și au un moment in care sa discute liber. 

 - Bună, salutul lui de mai mereu, ar fi de așteptat și în situația asta, dar acum parcă au devenit mai familiari și schimbă. Bună ziua, dragă interlocutoare, iar zâmbetul de pe fața lui transmite fericire dar și emoție totodată. Trăsături pe care le capătă în compania ei. 

 - Bună și ție. Iar vorbim azi despre religie sau schimbi subiectul cum ți-am cerut data trecută?

 - Hei, despre religie, și multe altele, dar ascult, tu despre ce vrei să vorbim? 

 - Nu, te las pe tine, văd că te descurci destul de bine. 

 - Atunci, ideea mea pentru acum este, să discutăm despre moarte. Ce spui? 

 - Cam ciudat momentul dar presupun că merge. Și despre ce anume din ea? Sau mai bine, te intreb eu, ce părere ai despre ea?

 - Să vedem, în primul rând am o părere bună, nu întârzie, nu greșește destinația și cel mai important... vine.

 - Eu zic că mai greșește și ia pe cine nu trebuie.

 - Nu cred, dar mai învârte coasa prin aer și mai prinde niște capete la înghesuială. 

Și o boare de liniște se lasă între cei doi. Ea își face de lucru pe telefonul ei, smsuri și alte câteva lucruri personale. El o privește din lateral, ar vrea să spună ceva, dar nu știe cum. Însă încearcă, tot reformulează ideea în minte, și câteva cuvinte îi ies. 

 - Cam ciudat subiectul de discutat, nu crezi?

 - Da, nu știu de ce l-ai ales. 

 - L-am ales pentru că prea mulți se feresc să discute despre lucruri normale din viață, și moartea este normală, știm că vine, și rând pe rând ne ia pe toți.

 - Ne ia, dar eu nu vreau să-i ia pe cei dragi din viața mea, pe părinți, pe cei pe care îi iubesc. Este normală cum spui, dar sincer aș vrea să mor eu înaintea lor, decât să sufăr că îi pierd. 

 - Și față de ei ar fi corect să te piardă? 

 - Nu, dar imi este mai ușor mie. Eu cred că ar trebui să ne pregătească viața de acest final, pentru că în definitiv este ceva care oricum vine, dar să nu mai doară așa mult. Până la urmă suntem ființe puternice, nu? 

 - Nu prea suntem, chiar suntem mai slabi decât am crede, sentimentele fiind cele care ne rănesc mai rău decăt rănile deschise. 

 - Eu nu sunt așa, eu sunt puternică. Nu era prima dată când auzea cuvintele astea despre ea de la ea. La început i s-a părut că se laudă, dar acum, la un așa subiect aceste cuvinte răsună ca un ecou în mintea lui. Că este mai puternică, dar în ce își măsoară puterea? Probabil că-și poate ascunde ce simte, să nu lase garda jos. Deși incearcă el să dea un răspuns, preferă s-o lase pe ea să continue cu argumentele. 

 - Cu ce ești tu puternică, don'șoara?, zâmbetul lui puțin sarcastic era de așteptat, mai ales după accentul pus pe ultimul cuvânt, dorind s-o pună într-o situație delicată, să pară că o crede slabă. Dar ea căpătând un surâs asemănător, formulează și răspunsul.

 - Îți pot spune, că am trecut peste niște chestii, în urma cărora unii oameni și-ar lua viata. Iar eu sunt tot aici, în picioare, cu zâmbetul pe buze, cu bune și rele merg înainte. Cu același orgoliu al meu și cu mândria pe care o am. Nimic nu mă doboară.

 - Bravo, ce să spun decât să rămâi așa, puternică. Legat de subiectul nostru, ai spus că nu vrei să moară cei din jur, dar până la urmă toți se duc, ne doare, alții clachează, alții sunt mai tari. Dar nu putem opri, încă, aceste mers, acest drum către moarte. 

 - Știu, dar eu tot nu vreau să moară.

Precum liniștea de dinainte sau după furtună, care se așterne în natură, așa stau și cei doi, cu capetele plecate, dupa postură ai zice că spun o rugăciune, dar doar privesc în gol amândoi. Într-o mare de aglomerație, lângă fântâna arteziană ei stau, acum tăcuți și întruchipeaza două statui umane rigide. 

 - Mi-a plăcut discuția de azi, cred că mai avem multe de vorbit. Și spunând asta ea se ridică să plece.

 - Și mie mi-a plăcut. Sper să te mai reîntâlnesc pe aici. Nu-mi dai numărul de telefon? Același zâmbet, chipul parcă emană entuziasm și puțin interes. 

 - Hai să nu ne grăbim. Avem timp... 

 - Bine, hai că mai vorbim. Pa.

 - Pa. 

Să ne mai și râdem.

Acum ceva timp am pus un articol în care criticam lipsa de amuzament a omului modern, dar omul modernizat în ultimii 20 de ani de la Revoluție. Și că înainte mai exista un Bulă sau un Strulă și niște personaje mai vechi. Erau amuzante prin simplitatea debordantă și prin lipsa de prea multe cuvinte. În câteva vorbe reușeau să-ți stârnească un zâmbet, iar faptul că erau simple le făceau ușor de reținut. Deci Bulă câștigă puțină admirație și în prezent.

Acum o întrebare simplă. Vreți să râdeți? Dar bine, ca în vremurile bune, cu vreun banc bine spus și amuzant? Atunci eu acum vă prezint soluția. Rețetă de secol 21, România post-evoluție. 

Ieșiți pe stradă, sau chiar de sus de la geam, și priviți la oamenii din jur. Sau deschideți televizorul și uitați-vă la știri. Realitatea vă va lovi crunt și brusc, dar veți râde, nu știu dacă bine, dar va fi un umor negru, britanic cum ar spune unii, văzând câtă prostie este în jur. Poate cu un surâs ironic în colțul gurii. Dar știți ce? Este realitatea, actuală, cruntă si lipsită de perdea. Uitați-vă la vreun "șou" de pe Antena 1 sau ProTV și acel gen de scandaluri vă va face să aruncați tvul pe geam, pentru că pur și simplu am ajuns sa ne amuzăm la prostii, la scandaluri și la proști făcuți pe bandă, ca mama proștilor e mereu gravidă. 

Până și să râdem am ajuns să uităm, pe "altarul" ăsta al modernizării, al accelerării a tot ce facem, parcă trecem prea ușor peste detalii esențiale. Se fac cu o frecvență de unul sau două pe an studii conform cărora râsul face omul mai fericit, îl destinde, ba chiar îl face sa fie mai optimist. Apoi comparăm studiile acelea cu cel care spune că românii sunt printre cele mai triste popoare. 

Se mai întreabă cineva de unde atâta tristețe?  

Logica de amator.

E perioada spargerilor bancare in Romania, stare accentuata de criza. Bancile din Romania cica sunt securizate. Iar securitatea asta mare e data de 3 lucruri, in capu' la lista este paznicul trecut cu multe decade peste 40 ani, care se ascunde dupa primul tufis artificial din banca. Apoi avem un sistem de securitate, care din momentul activarii ii ia firmei de paza mult peste doua minute sa ajunga. Si in final, cel mai bun lucru, au geamuri. Adica toate sunt niste vitrine prin care se plimba niste oameni (angajati si platitori).


Si se face jafu'.. Si mass-media da cu gura tot mai multe, in jur de cateva zile. Iar din toata mass-media o intrebare se repeta constant:


Ati reusit sa aveti acces la informatii care sa dovedeasca cum ca acest jaf ar fi fost premeditat?


O logica simpla te duce la raspunsul foarte simplu "da, a fost premeditat". Dar cum, pare-se ca nimeni prost nu face media, atunci intrebi. Si tot la un "da" ajungi. Insa e de bun simt sa te gandesti asa: merge "niste unu' " pe strada, mainile in buzunare, imbracat lejer de vara, si pe trotuar mergand vede o banca si se gandeste sa stranga putina adrenalina spargandu-o cu bricheta din buzunar, cu pixul sau eventual cu surubelnita de la breloc. Cam asa, da? Si apoi sa dispara printre blocuri sau in masina de RATB. 


Cati oameni ar fi atat de inconstienti incat sa gandeasca macar sa dea spargerea fara ca inainte sa isi faca un amarat de plan, macar in doua minute? Nimeni. Dar totusi... a fost premeditat? Eu spun ca da, dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea. Nu am stofa de reporter.

Mergem inainte.

Mergem cu greva inainte, bucurosi le-om duce toate, unii mai cu bani, altii mai saraci, altii mai morti, dar bucurosi oricum. Dar unde e greva? Hai sa nu intram in detalii, acum avem repere in viata.  


#31# ... Sa ai un copil, al tau, sa stii ca poarta o parte din ADN-ul tau in fiecare zi cu el, sa stii ca tu mori, dar el duce mai departe mica parte din tine. Pentru mame este si mai impresionant tot acest drum, al sarcinii, dar si pentru barbati ar trebui sa fie ceva frumos, memorabil. Si mai frumos cand copilul va avea copii si tu la randul tau nepoti. Unul moare, dar in loc altul ramane. Dar daca doi mori, poate doi ar trebui sa ramana in loc. 

#31# ... Sa fii o data in viata actor, dar nu neaparat pe scena la teatru, sau pe pelicula in filme, ci sa fii asa, in viata reala, jucand un rol. Sa-ti imaginezi, si sa te vezi fiind vreun rege sau printesa din vechime, sau omul viitorului. Doar actor, dar fara scenariu si regizor, doar imaginatie si un moment in care sa faci asta. 

#31# ... Chiar daca atitudinea si incapatanarea cu care te combati in discutii cu cei din jur este importanta, sa nu uiti ca prin cuvinte lovesti mai rau decat fizic, si chiar daca ai de reprosat, fii macar o data cel care se gandeste la celalalt si nu reprosa chiar totul. Impacarea este o solutie, si poate surveni candva, sa nu fie impiedicata de niste cuvinte spuse la suparare. Gandeste-te daca merita sa spui chiar tot. Daca nu merita, nu o face.

Am vorbit tare?

Pe strazi un sunet cunoscut se aude la ceas de apus al Soarelui. Masina isi continua drumul, nicio oprire astazi, doar o trecere prin zona sa vada cel din interior daca fata cautata este acasa. Se pare ca nu.

A doua zi, se intalneste cu iubita, de data asta oficiala.

 - Ieri ai trecut pe la blocul meu. De ce nu ai venit la mine? 

 - N-am trecut draga pe acolo.

 - Ai trecut, ai trecut, te-am auzit.

 - Dar ce draga, am vorbit asa tare?, cu un zambet superior pe fata el crede ca deja a prins-o aici, nu a coborat din masina cu o zi inainte. Acum asteapta reactia ei.

 - Dar nici nu trebuia sa cobori, ti-am auzit masina. 

Cica masinile si femeile nu se dau, dar asa masina parca as da-o. Dar doar cand pare c-o sa ploua. 

Dependenti din nastere.

Pentru fiecare masina noua cumparata primesti un sfat, "fa-i rodajul". Pentru orice obiect electronic sau de alta natura, primesti un sfat, "la inceput abia isi face rodajul". Adica din nou, devine folosibil. Dar in viata ne facem rodajul? Cand ne indragostim prima data, este minunat, este totul, dar nu stim exact ce da starea asta. Apoi ni se mai intampla, si atunci poarta un nume, "iubire". Apoi inc-o data si iar se mai intampla si emotia dispare treptat, nimic nu te mai surprinde, pana nu vine cineva care sa te surprinda cu ceva nou si atunci sa spui ca te-ai indragostit iar. Dar daca totul devin ciclic, si si-a facut "rodajul" atunci unde mai este placerea? Este folosibila iubirea asta, dar de asemenea nu mai inseamna nimic. Decat o stare pe care o doresti pentru nostalgia trecutului.


Si cand o mama naste este cel mai fericit moment, a dat viata la al om, la o alta fiinta din propria fiinta. Bine, cu putin ajutor de la un mascul al rasei, dar totusi ea a dus greul. Si momentul acela al nasterii este tinut minte de orice mama. Dar apoi mai naste iar, si deja stie cum este, cum se va derula totul. Travaliul, moase (adica asistente la spital), oracaieli, palma pe cur, si imbratisarea. Deja dispare senzatia mare de fericire, dar tot persista. De la al treilea deja se scurge incet, incet entuziasmul. Si-a facut "rodajul". 

Primele cadouri primite, sunt o surpriza mare, apoi deja te astepti, "a, pai asta da un parfum, asta o floare, asta un tablou, asta nimic, trecem mai departe". Si in definitv si aniversarile isi fac "rodajul" lor. 

Sunt niste fapte aleatorii, dar ce vroiam sa spun, ca ne place in fiecare situatie necunoscutul, cand nu stim ce simtim, ce urmeaza, cum sa ne comportam. Ne sperie, dar ne si ridica adrenalina. Apoi stii cum totul se desfasoara si dispare si interesul. Parca am fi niste dependenti de asa ceva, mereu dorind sa fim surprinsi de ceva nou si cerand  "doza" constant. Deci, dependenti de viata? Sau dependenti de ce ofera ea? 

Copilareste.

Parca azi este ziua cand toti se simt copii. Important este sa te simti, dar sa lasam manifestarea drept copii pentru alta data. Cu alta ocazie... si sa fie fara numar.


#31# ... Sa nu fii niciodata deschis perfect cu oamenii din jur, nimeni nu merita sa-ti stie toate secretele, astfel ca uneori putin mister nu strica. O taina, pastrata bine, si atunci vei avea si intimitatea, ravnita sau dorita. 


#31# ... Sa zici cum spun ce-i din jur, dar intuitia ta, si logica ta sa primeze. Nu poti lasa pe altii sa decida pentru tine, dar ii poti asculta si sa intelegi fiecare ce vrea de la si pentru tine. Asculta, dar cand faci ceva, sa fie si stilul tau personal in aceea actiune. 

#31# ... Sa nu fugi de o discutie fata in fata, ceilalti stiu cand nu ai curajul, argumentele, starea de spirit pentru a purta o discutie, indiferent de ce fel si exploateaza la maxim. Astfel ca poti incerca sa tii piept cuiva care te acuza, in loc sa cauti o scuza.