Poveste de seara. Alta..

Cladirea de sticla se ridica impunatoare inaintea ochilor, lumea grabita intra la orele diminetii in ea, alt birou plictisitor, dar colegii sunt draguti cu tine, iti dau un salut cald, o imbratisare din inima. Cafeaua de dimineata parca merge mai bine in lumea asta, aroma aia cunoscuta, dar oamenii iubitori din jur, fericirea de afara, civilizarea. Este Romania anului 2014, fiecare a ajuns sa constientizeze ca totul poate fi mai bine, si au tranformat totul in mai bine. Acum nu mai exista cersetori la colt de strada, sau copii parasiti de mame fara responsabilitate. Acum totul e un al doilea Eden, parca mia inmiresmat, si mai primitor ca raiul insusi. Cladirile vechi sunt renovate, trotuare curate, fara mizerie si fara mizerii de oameni. Nu mai exista crima sau altfel de faradelege. Totul e, cum spun, perfect. 

Urci in transportul in comun, fiecare iti zambeste, te uiti in jur, parca totul este proaspat vopsit, niciun om nu e lipsit de respect, cedeaza locul femeilor, oamenilor in varsta. Geamurile reflecata razele soarelui parca mai intens ca niciodata. Rescriind raiul, Dzeu chiar s-a autodepasit pe el, redand tuturor romanilor inteligenta de a-si pretui tara asa cum merita. Politicienii au salarii normale, s-au redus de mult lefurile lor, iar fiecare dintre ei, nu mai fura, nu ca ar fi vreo lege aspra, ci pentru ca moralitatea a ajuns la cote inalte. "Perfect" si parca nu ii laud destul pe oamenii astia, chiar merita aplauze la scena deschisa. Afara, pe strada, aceeasi lume grabita, sunt orele de dimineata, se duc la munca, dar zambesc, nu intra la abatoare capitaliste, ci in a doua familie a lor, biroul si colegii. Nu se mai munceste cu murdarire, nu mai exista gunoieri, oameni sunt ajutati de roboti, iar cercetatori destepti ai patriei lucreaza in continuu la imbunatatirea starii generale de confort. Le iese tot mai bine. 

Omul de birou se grabeste, ajunge la lift, dar ghinionul face ca el sa-l piarda in ultimul moment. Nu-l injura pe cel din interior ca nu a tinut usa, doar spune un simplu, "azi nu am noroc, dar bafta tie". Zambeste, stie ca nu merita sa te porti urat cu cei din jur, nu poate sa urasca, este un nou individ dintr-o noua generatie. Nu mai are cuvinte obscene, sau ganduri meschine, totul e pentru aproapele lui, si-ar da la propriu camasa de pe el. Societatea si implicit individul au transformat frumos porunca lui Iisus: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!". Acum a prins liftul, ajunge la el sus. Pe drum saluta colegele, le zambeste calduros, nu se vede nicio urma de perversitate in privirea lui. S-au dus vremurile cand barbatii erau niste misogini, niste badarani, acum nu mai o fute in gand si nici nu-i face avansuri dese. Doar este un bun coleg. Merge mai departe, miroase parfumul florilor, ii inunda plamanii, la fel si aerul proaspat ce intra pe geamul deschis de la hol. Ajunge la birou, se aseaza in scaunul directorial comod, pregatit pentru o noua zi de munca pentru compania la care tine atata. Intr-o lume perfecta nu ai cum sa urasti munca, de aceea nici nu si-a mai luat concediu de peste 2 ani. A vrut sa se simta cat mai in forma, iar munca are efectul asta asupra tuturor cetatenilor tarii..

Intoarce privirea catre monitorul PCului deschis deja, tasteaza parola de logare. Isi arunca ochii pe un calendar din dreapta monitorului, face o notita in care scrie:

"TEAPAAA!!!... NU EXISTA asa tara. Trezirea din poveste". Iar data din calendar era.. 31 februarie 2014. 

Sper ca v-a placut, poate ati visat cam mult cu ochii deschisi, iar balele ce se scurg acum din gura unora mult prea deschisa, vor fi curatate de pe jos maine, cand soseste femeia de serviciu. Plictisita de locul de munca, pentru ca i se arata dispret mereu. Iar portarul de la cladirea de birouri la fel de multe iti va baga pe gat, dar doar in gand, ca tu esti "directorasul" prea «constipat» de functia lui ca sa spuna un "buna dimineata".

Romania, te iubim, dar ce-ar fi sa stergi din analele istoriei pe unii dintre noi. Un naiv in minus nu ar strica.

Suntem in 2010, mai sunt 4 ani, sper ca v-a placut poveste de seara. Nu am fost visator, naiv, doritor sau alte din-astea. Am fost doar ironic la adresa prea multor vise. Poate am fost si un pic de Nostradamus, dar cine nu a prins ironia, inseamna ca nu stie ce-i ala un basm. Adica pentru copii, a se citi eticheta.

PS..

tipul cu biroul din poveste a ajuns unde a ajuns pentru ca limba lui e destul de fina pentru orice sef ar avea compania. adica e un linge-blide cu buze mari sa poata pupa in cur pe toti cei care il pot ajuta.

hai ca l-am jignit frumos, ce finut pot fi daca vreau. 

Iarna-i grea, dar nu la fel.

La toti ne e greu, dar nu la fel, iar in iarna grea atunci se vad diferentele si ele apar cam asa:


Incepe de sus, astfel ca la +18°C, cei de la Ecuator se acopera cu a doua patura.


Temperatura scade repede, iar pe la 0°C, dupa cum fizica zice, apa ingheata.


Coborand la -1°C, fiecare gura de aer expirata devine vizibila, dar rusii mananca inghetata, sa se racoareasca si "se cinstesc" cu o bere.


Pentru ca nu putem decat sa scadem, la -4°C cainele sare in pat cu voi.


Pe la -12°C, "scumpikii" nostri politicieni isi aduc aminte si incep sa vorbeasca despre persoanele de pe strazi.


Coborand brusc pe la vreo -30°C, masinile normale nu mai vor sa porneasca.


Dar rusii nu se lasa usor, asa ca la -36°C cedeaza in sfarsit si masinile rusesti, nu mai porneste niciuna.


Insa la -50°C masina devine oaspete in pat, sare alaturi de caine.


Se ingroasa gluma la -60°C, cand la Kremlin, in Rusia, lumea deja se incheie la nasturii si fermoarele hainelor groase.


Dezastru, pe la -72°C, se produce inimaginabilul, avocatii introduc mainile in propriile lor buzunare.


Doar la -120°C, rusii au probleme, pentru ca ingheata alcoolul, sunt negri de suparati


Minimul absolut, exista si ziua de 31 februarie, dar asta nu. Ei bine, este temperatura de «zero absolut». La -273,15°C, zeroul zerourilor. Se opresc particulele elementare.. Dar rusii sunt sus, ling vodka precum inghetata.


Semneaza.. n0strad@m.012

Un mare popor, creat intr-o zi de 31 februarie. E viu!!!

Suntem un popor bine ales, dintr-o mare de resturi, noi am ales cele mai de jos calitati. Cica suntem viteji, dar niciodata nu am stiut pentru ce luptam, dar am luptat. Cica suntem muncitori, dar mereu suntem ultimii la munca, iar pana si imnul ne incurajeaza. Ne trezim din somnul cel de moarte, dar cine ne-a bagat in el? "Barbarii de tiran", cine altii. Dar parca e mai logic ca noi iar ne-am imbatat sau am mancat prea mult, si am adormit in dupa-amiaza de vineri, pana in ziua de luni. 
Dar tapi ispasitori. La noi se cauta momentul potrivit pentru arestari, deoarece fiecare infractor a fost arestat cand ii este lumea mai draga. Parca ar umbla cu un detector si asteapta momentul cand sa-l bage in duba pe infractor, exact cand e calare pe vreo curva sau cand castiga la carti. 
Nimic nu a fost stricat de catre cineva, ci totul, intr-o lume de zona crepusculara permanenta, se strica, asta constituind laitmotivul multor discutii. "S-a stricat.. Si ce i-ai facut? .. Nu stiu, s-a stricat.. Aha, deci s-a futut". 


Un scurt clip de amuzament, daca noi nu radem de noi, de defectele noastre, atunci cum ne asteptam sa le corectam? Mai avem de sters din agenda un buletin de stiri de la ora 5, si niste babe violate de prin vreun sat izolat din tara. Aa, sa nu uit de cei care baga cruci in sir, in serie, in paralel, in fata oricarei biserici de cartier. Putem sa oprim si acolo, dar cu jucatoru' de loto e mai greu, asta e maratonist. Baga la secunda cruci, nu pe minut.







Semneaza.. n0strad@m.012

31 februarie, ziua cand strugurii sunt in realitate acrii.

Ideea pe care o abordez in acest articol este legata de bani. De banii pe care trebuie sa stii sa-i faci, iar mottoul ce ar trebui urmat in orice situatie, criza, bine, rau este urmatoarea, "banii exista, dar conteaza cum ii faci [sau gasesti]". Si din mottoul asta ajung la ceva ce ne irita pe noi oamenii, in special pe romani. "Capra vecinului". Adica acei oameni care fac bani, iar apoi ne suparam ca a dat de bani si ca nu ajuta si pe altii. 

In urma cu 1-2 saptamani a aparut in Click! un articol potrivit caruia un locuitor al orasului Calarasi, care a castigat in urma cu vreo 2 ani "niste" 10 milioane la loto, acum este aproape falit. Da, si? Pana la urma au fost banii lui, a facut ce a vrut cu ei, el i-a castigat el i-a pierdut. Ce a avut si ce a pierdut? 

A plecat de la zero acum 2 ani, intre timp a cheltuit milioanele si acum e tot aproape de zero, tinde la zero, dar a dus o viata frumoasa timp de 24 luni, nu a avut grija zilei de maine.

Apoi mai sunt cei care ii injura pe oamenii care stiu sa se bage in fata si sa castige. Vorbesc de oamenii care sunt figuranti in seriale, emisiuni tv, si care ajung in functie de caz sa stranga foarte multi bani. Insa mereu se trezeste cate un ofticos si incepe cu texte de genu', "da ba, dar nu asa se fac banii". Dar cum? Ti se pare ca doare pe cineva de banii pe care ii pune la "saltea", sau ca banii au miros, demnitate, orgoliu [sau alte fițe] atunci cand ii pune o paine pe masa si un acoperis deasupra capului noaptea?

Bine ca nu ai tu banii aluia, atunci ai ajunge un om foarte nedemn, fara mandrie, si altele si altele.. Banii se fac, iar nimanui nu-i pasa cum ai facut banii, atata timp cat nu esti demn de mila. Stii sa-i faci? Sau viata ta se muleaza perfect pe urmatorul dialog fictiv:

...

“Ce, bou esti, ai jucat la mascarada aia de joc cu manelisti si scursuri ale societatii si ai castigat! Fraiere! Te rade toata lumea!”
“Da, mi-e jena ca am castigat cateva miliarde. Imi este rusine ca mi-am platit toate ratele si nu mai am datorii, ca mi-am luat masina noua, ca mi-am pus firma pe picioare, ca mi-am luat casa, ca mananc zilnic unde vreau si ce vreau… Da, ai dreptate! Eu sunt fraierul si tu ala destept.”

Semneaza.. n0strad@m.012

de Amuzament.

Viitorul omenirii pica pe umerii copiilor. Si daca toti sunt ca asta.. astept comentarii.
Asta e un Fred in ritm de Hip-Hop, Fred fiind un copil american prost, gen americanilor, foarte prost si totusi.. care a ajuns la niste milioane de accesari pe youtube. 
Macar asta e amuzant si nu are o voce asa stridenta. 

Totodata. Tot. Nimic..

Pare o deschidere catre sezonul de imperechere intre profesori si elevi in perioada sarbatorilor. Iar in iarna asta nu am dus lipsa de asa ceva. Adica niste sinucideri cu niste idila si sex in ele, pornite de la nimic, sfarsite cu nimic. Prin decembrie a fost pustiul de 19 ani indragostit de profa de romana. Ea a vrut ceva pentru moment sau ceva serios, dar el nu era asa pornit, iar atunci a mers. Apoi el a vrut mai mult, ea s-a trezit din "somn" si au ajuns sa se desparta iar el sa se sinucida. Ala nici nu a stiut inca ce vrea, si asta se vede din modul in care a ales sa incheie viata. Probabil cand a cunoscut-o pe ea inca era un virgin timid, timorat de viata de licean, el totodata avand antecedente de sinucigas. Ea i-a deschis "ochii", iar el nu a mai vazut altceva in fata ochilor. 

Incerc sa tratez din postura amandurora, desi amandoi sunt vinovati.. Si incerc o comparatie pe loc, cu argumente pro si contra diferite. Ea sigur a gresit, stia ca parintii ei nu doresc asa ceva, o relatie a ei cu un elev care totodata era cu 6 ani mai mare ca el. Trebuia sa gandeasca, la ea, la pozitia ei intr-o asa relatie si apoi sa se gandeasca la el, un alt adolescent caruia ii curg bale dupa o aparenta "dragoste" fata de o femeie mai mare, matura. De asemenea, el putea sa anunte familia ce are de gand, poate si ce simte pentru ea si daca chiar crede intr-o asa idila. Ei nefiind impliati sentimental in relatie pot privi din exterior si sa ajunga la o decizie favorabila celor doi.

Apoi, modul cum vrea sa para el diferit in functie de cum ii pica bine. Da, acum a fost doar un adolescent, dar de ce cand e vorba de responsabilitate se vrea a fi adult? Atunci ce, e pentru el si e exact momentul cand vrea sa fie om mare, sa fie tratat ca atare. Dar in cazul de fata de ce nu?, cand el s-a sinucis ca orice liceean pierdut prin prea multe stereotipii? Eu il condamn, pentru ca nu a avut taria sa incheie cu fruntea sus. A stat o noapte sub femeie, doua peste si gata, vrea sa fie luat in seama, e adult, are 19 ani, e majora. Daca vrea responsabilitate sa-si asume ce face, sa se comporte ca atare si va fi luat si in seama. Cu siguranta a fost prima femeie din viata lui, iar din cauza asta el a fost luat de val si probail ca a dat totul, sau aproape totul, a investit multa speranta si ganduri. Totodata ea a fost prima femeie care l-a tratat, oarecum, ca pe un adult, asta dorind si el, sa fie luat in serios. 

Alegerea asta a lui depinde de taria de caracter pe care el a dovedit ca nu a avut-o, fiind mai mult ca sigur "cocolosit" de catre mama, de catre ceilalti si nu a luat viata in piept, fara decizii grele, a preferat varianta mai mereu scurtatura [precum sinuciderea], fiind cea mai usoara cale. Ea sigur a dat de un tip mai mare, unul care ii aducea si stabilitate de viitor, dar si iubire, astfel ca a renuntat la "copilasul" de liceu.

Si acum din pozitia ei.. e matura, in jur de 24 ani, la o varsta intre casatorie, familie, stabilitate si distractie, nebunii. Sa vezi ca un pustan e in limba dupa tine e putin? nu, i-a dat un impuls, s-a simtit bine ca cei tineri o plac, ba chiar dezvolta o pasiune pentru ea. O incita, o facea sa se vada ca fiind mai atragatoare, un exemplu bun este relatie lui Ashton Kutcher cu Demi Moore [el 30 ani si ea vreo 44 ani]. De faptul ca atractia lui fata de ea o motiveaza in relatie reiese dintr-o declaratie a ei "am avut o relatie dar scurta". Adica, nu l-am iubit sincer, ci am vrut sa ma simt iubita, dorita. De fapt, perioada putea fi si lunga, dar ea ca sentimente profunde o vedea scurta si pana la urma, cand a aparut unul mai mare, nu cu mult, dar care s-o incite altfel, pentru ea a fost momentul in care sa se rupa de un alt pusti, care nici macar nu are notiunea de dragoste dar sa mai spuna ca iubeste pana la moarte.

El avea 19, termina liceul anul asta, avea viata inainte, dar ca prostul s-a lasat condus de un gest dus la extrem si a plecat cu mainile pe piept. "Romeo si Julieta" e opera, dar in realitate, Romeo chiar daca moare, Julieta o sa caute altul si gata, doar nu se duce si ea in sinucidere ca el.

Pentru nimic nu se merita sa mori. Daca stim sa apreciem ce avem, viata scurta asa cum e, o putem face frumoasa, dar ca sa ne pierdem o viata in cautarea acelei singure iubiri e deja exagerare. Eterna iubire exista doar daca pana la 60-80 ani ramai cu acceasi persoana cu care esti din adolescenta. Si abia la pensie iti dai seama ca a fost iubire unica. Poate cineva sa spuna cand e iubirea unica? Iubirea nu ai de unde sa stii ca e unica. Este unica acum, este peste 10 ani, este toata viata, insa daca nu o gasesti ramai nefericit? Nu, mai mult ca sigur vei gasi pe altcineva pentru care simti ceva, mai mult, mai putin decat pentru persoana din trecut.

In definitiv, ce e iubirea? Poti zice ca e simtita in suflet, dar o simti precum un "magnet", adica intalnesti pe cineva si gata te "lipesti" pe viata, sau iubirea mai mult vine din lucrurile asemanatoare, intelegand prin asta o atractie initiala, iar pe parcurs o aprofundare sau racire in functie de ce este comun. Daca mai departe nu te leaga nimic, e doar idila, o aventura, poti spune ca de o noapte, de o zi. Si eu ma indragostesc de Laura Andresan. Pot zice ca e iubire? Poate, pe moment, sau este o simpla atractie, dar daca aflu ca la 2-3 lucruri suntem fix perpendiculari atunci s-a "fumat" povestea cu iubirea, devenind o simpla erectie cand o vad. 

Iubirea poate fi acel sentiment bizar ce apare cand te astepti mai putin, ramanand adanc intiparit in suflet si nu mai poate fi sters, deoarece nu poti sa-l definesti ca un "lucru", "obiect". Fizic nu exista, iar ca sentiment este ciudat, nu prea putem trai fara. Nu il vedem, nu il auzim, este o "fantoma ", vine si pleaca, face ce vrea fara a-l putea controla, "lega", dar lasa urme de fericire adanci sau urme de tristete si mai adanci. Pe scurt, "iubirea este totul, dar totodata este nimic". Cam ca 31 februarie, nu?

Semneaza.. n0strad@m.012

3 la 10 mii. (3 romani la 10 mii de straini cu bancomat)

Un articol despre cum e sa fim ce vrem, dar nu prea stim ce vrem, pt ca uitam cu adevarat ce am vrut si nu mai conteaza ce vrei sa fii cand speranta chiar isi gaseste un sfarsit, un declin. Despre sau la ce ma refer? Despre faptul ca tapii ispasitori sunt usor de gasit, deoarece e mai bine sa fie rau pentru altul, decat sa fie rau pentru tine. Toti facem asa, cam dorim raul altora sau ne distantam cu gratie cand vine vorba de asumat raspunderi. Dar fara sa fiu moralist azi, ma leg de ceva ce tot mai des vedem. Cine fura? indiferent de situatie, cine minte, cine cauta sa fure, sa-si traga partea. Vreau sa vad un om care sa stea pe un munte de bani si sa nu-si bage niste maruntis in buzunare. Desigur, muntele de bani poate fi orice, de la o pozitie politica buna, pana la "gasitorul" de bani pe strada. Revenind la furat, nu fac morala celor care iau banii ce ii gasesc pe.strada, cifac morala celor fura sau folosesc asta drept scuza. La ce ma refer? La multe, le insir mai jos.

Ca tot a ajuns fotbalul sportul de vaza al romanilor, incep dezvoltarea ideilor cu el. Desi multi se baga in industria asta pentru banii rapizi care se pot face, aici voi vorbi de altceva. De momentele in care echipa favorita castiga, implicit echipa Nationala fiind echipa in cauza. Fericire. Extaz. "Baietii a castigat meciu' ". Urmatorul meci, echipa pare incalzita, dar pana la final pierd. "Baietii a pierdut." Dar stai, parca nu au pierdut ei, ci arbitrul a tinut partea cealalata. Adica aia au furat cu arbitrul. Aha, deci nu sunt ei prosti si prea plini de bani, resemnati cu gandul "ei, si? am pierdut si gata, doar nu-mi iau gatu' pentru atata lucru". Si de ce nu ar avea dreptate, pentru ca daca pierde echipa, nu e vina lor, a jucatorilor, a membrilor din cadrul echipei, ci este vina celorlalti, nesimtitii care au furat cu arbitrul. Deci deja avem un tap ispasitor. Ca si in 2004 cand Romania a jucat contra echipei nationale din Danemarca, iar ei aveau nevoie de victorie, insa tot meciul parca au mers in revers, incercand timid sa ajunga sa faca ceva. S-a ajuns prin minutul '90, prelungiri de 4 minute, iar arbitrul a mai prelungit de la sine putere cu 1 minut in plus peste cele 4, tot din cauza romanilor care trageau de timp cu schimbarile. Si danezii au dat golul de care aveau nevoie. Valva mare atunci, inca mai sunt si azi acuze, dar pe cei din echipa ii acuzam vreodata? Vai, saracii, n-au noroc, dar de cate ori au jucat punand mai presus de tot reusita lor, nu vreun joc al soartei? Simplu, niciodata. Au pierdut, dar nu e vina lor, a furat arbitrul. Dar in celelalte minute, in cele 2 reprize, chiar nu a furat arbitrul, a asteptat ultimele secunde. Nu pierde echipa, ci fura arbitrul. Dar cum e cand, incredibil, castiga echipa? Atunci e meritul lor, ca doar nu fura ei.

Apoi avem educatia din copilarie, cand totul e asa de usor de inteles altfel de catre copii. Si mai avem sintagme ca "vezi ca ti-o furi". Nu e ceva important pentru noi, dar oare cum o percepe un copil de maxim 6 ani? Sau mai avem "uite ce hot e asta mic". A, deci deja il lauda pentru o parte negativa. Noi stim la ce ne-am referit, insa cuvantul "hot" pentru el are alte conotatii. Iar daca el este un mic hot, de ce s-ar dezice mai tarziu in viata si nu ar fi la fel. Astfel ca prinzi gustul de a fura, de a baga mana. E o lacomie generala, poate nu numai pentru bani, dar este. 

Cum este sa dai milioane pe tablouri, sa ai atatia bani incat sa nu-ti "permiti" sa lasi mai putin de 5 milioane pe o panza mazgalita cu vopsea. Tapi ispasitori gasim, dam cu #31#, sa nu avem numar, dar un lucru e cert cu modul nostru de a fi, furam, ne place sa furam, si inca ne maturiza prin prisma furaciunii. 

Originali nu prea suntem, caci ne place sa luam de-a gata. E mai usor asa, e mult mai greu daca vrei sa faci ceva unic, original, iar ceilalti nu pun accent pe treaba facuta, aducandu-te la acelasi nivel cu cei care au furat. Asa ca de ce te mai straduiesti? Sa fie oare niste sechele ramase din copilaria de mai sus? De la "Ursul pacalit de vulpe", sau este doar ce vedem in jur. La magazinul de cartier vanzatoarea te fura, isi trage niste bacsis de la ea putere, cica plata pentru ca te serveste calma, ca nu te refuza. Facem tot sa ne fie noua bine, dar cat de departe mergem? Mai sunt si exemplele celor care gasesc bani pe strada, multi sau putini, si incredibil, ii duc la Politie sa le gaseasca proprietarul. Personal consider ca daca ai nevoie de bani, iar ei sunt asa vitali pentru tine, atunci nu-i pierzi ca prostu' pe strada, sau sa-i uiti in cizme vechi, care vor fi aruncate cu banii odata. Furtul. Dar perceput altfel. Si sa-l luam in general. De la magazin, de la societate, pana la fiecare domeniu in parte, furtul e prezent. Nu mereu cu gandul al bani, ci cu insusirea unor lucruri, valori care sunt luate fara intrebari. Compozitori precum Moga fura si ei, mergand pe ideea ca "daca are succes la ei, merge si la noi". O mica adaptare, mai scazi din note ca inaltime, le mai ridici pe cele joase, bagi rime in romana sau engleza si gata, hitul [ne]original e scos pe CD. Deci fura. Si special l-am luat pe Moga drept exemplu. A demonstrat originalitate, insa si la el functioneaza resemnarea, si pana la urma, suficienta, astfel ca "de ce sa ma chinui cand merge si asta?". Si merge. Dar se observa diferenta intre ce e original, pentru care a depus munca, si unul "importat" pe sub mana. 

Filmele sunt copiate pe hard-disk, cu gandul ca daca iti plac te duci si la cinema sa-l vezi. La fel si muzica. Colectii intregi de rip-uri mp3 pe CD-uri de 1 leu, le redai in difuzoare de fiecare data cand te simti bine ascultand, dar oare se putea si cu bani sa cumperi? Se poate. Dar iar avem o scuza, "nu ne permitem, salariile sunt mici". Scuza e usor de gasit, dar un lucru e cert, ne place sa furam, ne simtim mai bine, avem o placere lautrinca in momentul in care incalcam "legea". Tocmai regula impusa e aceea care ne face sa furam. Daca mama iti zice ca sa nu mananci din tortul aniversar pentru tine, atunci o vei face. Daca sotia spune ca sa ajungi la timp undeva, sa o astepti, atunci vei intarzia, pentru ca vrei sa "furi" din timpul ala pentru tine, sa arati ca poti sa fi rau. Daca la scoala profesorul impune un termen furam din asta, pentru ca suntem "independenti", iar la lucrari desi stii, e "dragut" sa te uiti si pe niste foi. 

Europa se sperie de romanii care fura bine. Ne face placere, nu am fost crescuti sa culegem fructele altora, dar sa furam tot invatam la noi acasa, in Romania.

Multi si multe in noul an.

Un nou an, deja inceput in forta in primele 10 zile. Cam greu cu articolele puse de mine, dar vine unul pentru care am o "atractie" aparte. Dar pana la subiect un mic rezumat al primelor 13 zile ale anului. Avem cam asa: niste morti din gripa noua, data de virusul A/H1N1 (aka gripa porcina), niste morti din prea saturarea si indestularea de sarbatori si niste alti morti dupa ce l-au ascultat pe Hrusca frecand "O, brad frumos" pe meleaguri pitoresti, desi el se sade in America 360 de zile pe an. Niste cantagrip sau cantgrip si trece, caci pe langa morti nimic palpitant, cultul mortilor fiind lider pentru rating si puncte de media. Dar ce frumos e cand se ridica asa imense cozi la catafalce de ceva nume celebre, care poate au reusit ceva in viata, sau doar au aparut pe tv de cateva ori.

Anul nou semne bune are. Dar semnele ne stau cam asa: nimic interesant, o criza care pare ca se adanceste, niste bugete facute pe ciorne si puse drept lucrarea principala. Si spun bugete deoarece fiecare vine impresii personale, unul ca sa bage bani in pensionari, unul in bugetari.. si nu se ajunge la nimic concret. Gripa e tot aia, acum cu niste oameni in plus vaccinati, testele sunt tot la nivelul ala, dar a murit un nene nu se stie de ce, dar a murit, iar repede .. "gripa porcina". Pe langa gripa el mai avea vreo 101 simptome si boli. Putea si dintr-o gripa normala sa moara. Dar nu, porcina e. Atunci sa fie. 

Obama incearca si el un al treilea razboi mondial, provocand Phenianul la supunere in fata SUA, aia nu si nu.. iar Obama batman, batman.. Sa vedem ce va sa fie. 

Si intr-o nota mai buna. Doar glumeam, la fel de ironica. Alta "scolarita" s-a sinucis dupa ce a dat si ea de barbat matur, adica un profesor de-al ei, el 36 ani, iar dupa o scurta idila ea si-a atarna streangul de gat, s-a zbatut ca puiul cu capul taiat si gata. Mass-media sus, cu gura mare, comentarii.. Si stop.

Pensionarii..

Astia vor si ei multe, dar asa multe ca nici nu stii de unde sa incepi. De ce vor? Pentru ca le-a ramas in minte ca sunt importanti de pe vremea fostului regim. Primii chemati de familii pentru a sta la cozi au fost pensionarii, bunicii de la tara, care sub pretextul de "vino sa stai cu nepotii", sfarsea prin a tine rand la coada de la alimentara. Si oamenii au devenit tupeisti in timp, iar acum vor mai mult si mai mult. Cine o fi prost sa vrea mai putin? Sa vrea. Daca ne ducem cu vaporu' la fund, sa ne ducem cu gratia unui elefant pe sfoara intr-un magazin de obiecte fragile. 

Particip pe 31 februarie.

Cat de usor este sa te resemnezi ma surprinde tot mai des. Si mai mereu facem o resemnare si fata de noi, ne mintim pe noi insine, spunand o falsa motivare, o contrazicere a viselor, dorintelor noastre. Probabil ca pare aiurea subiectul, cam este asa, dar a pornit de la o ironie, apoi la o dezvoltarea a idei. De la sintagma "important e sa participi, nu sa castigi" este esenta acestui post, si imi voi spune opiniile pornind de la o pseudo-motivare, pe care ne-o implementam in mentalul nostru cand suferim de suficienta, avand doar gandul resemnarii.

Cand intri intr-un concurs, chiar daca nu-ti faci un scop in sine, tot ai un gand [mai mic, mai mare] prin care iti faci un plan in cazul in care vei ajunge pe podium, in cazul in care castigi. Asa suntem, vrem sau nu, tot avem un "plan B", cel bun, cel in care pe locul I suntem noi. Atunci de ce la sfarsit cand suntem pe 2 [sau mult sub el] bagam la inaintare un "important e sa participi"? Pentru ca e usor de gasit o scuza, e usor sa pari intr-o stare de indiferenta, dar realitatea nu e chiar asa.. Niciodata nu te poti multumi cu locul 2, oricat ti-ai impune ca participarea e importanta. De fapt, participarea e nimic. Ii doare in pula pe ceilalti de invinsi, personal nu-mi pasa de invinsi, nu pot consilia un invins, care isi accepta conditia spunand "dar am participat". Si ce? Si ca tine alti 10, alti 100, alti 1000. Deci iei fix pula la frecat. Ca nu iei nimic. Esti o copie a unei copii, a unei copii.. Dar ai participat. Apropo, in cartea de istorie, sa te cauti peste ani, sigur vei fi trecut, la asterixul din josul paginii, foarte succint "asta a fost boul de pe locul 2". Invingatorii culeg laurii, ei au medalia atarnata de gat, ei fut cele mai bune pizde, ei sunt liderii. Nimeni nu aplauda la scena deschisa un pierzator, no #2 nu este felicitat, nu primeste o strangere de mana, iar tinicheaua de la gat niciodata nu va fi aur. 

Unde e simtul de competitie cand in jur avem doar exemple mari. Nu-l vad pe Mihai Viteazu' spunand "aa, m-au batut turcii, dar macar am luat parte la batalie". Nu, s-a dus peste ei, din nou si din nou, si-a luat-o in gura, a si dat. Dar cand a fost invingator, i-au fost dedicate manuale de istorie. Celor invinsi de el ce le-a fost dedicat? Un cantec de leagan, la crucea din cimitir? Cam asa ceva. 

Din copilarie pana la maturitate in orice competie intram, avem un scop, victoria. Poate nu pe fata declarata, insa este  prezenta in mintea fiecaruia. In maturitate schimba un obiectiv cu un altul. Urmarirea unui post mai bun reduce totul la o lupta cu ceilalti, o competitie. Iar din competitii castiga doar cei care folosesc orice mijloace pentru a castiga si nu se resemneaza inainte de termen cu "important e sa participi". Cum este sa aplici asta si in alta parte? Femeia din viata ta iti propune sex in 3, dar celalalt e mai bun, ea are orgasm dupa orgasm, iar tu sa te cosiliez pe tine spunandu-ti "important e sa particip". Aici nu mai e important sa participi, ci deja se naste orgoliul in tine, si te ridici cu pretentii de "competitor". Deci nu merge.

Dar cum e sa vina fiul tau cu note proaste de la scoala cand tu ii ceri rezultate, iar el sa-ti zica in fata, "important e sa particip la ore nu sa iau note mari". Atunci ii arzi 2 palme doar pentru ca poti, pentru ca vrei mai mult de la el. Daca e asa, atunci scoate ce e mai bun din tine. Tu ai facut tot ce ai putut in viata ca sa fii invingator? Nu, ai ales "importanta" participarii. Si ai luat-o in mana. 

Cum este sa vina sotul acasa si sa nu aduca bani, saracia fiind maldar la usa? Dar totusi el spune resemnat "important e ca particip la cautarea unui loc de munca alaturi de baietii de la somaj". Dar asta nu aduce banii in casa, ci doar aduce o adancire a saraciei. Fara munca, fara stimul, fara dorinta de a fi mai bun, de a fi superior in calitati celorlalti nu evoluam. Reprofilare nu exista in viata, iar cum viata e o competitie, da-o dracu' de importanta a participarii, important e sa fii invingator. 

Da, voi renunta la competitie la o data fixata de mine. Si am ales-o deja, este data de 31 februarie. De atunci nu voi mai lupta in competitii, va sfatuiesc sa faceti la fel, vedem ce iese. Eu cred ca un popor, un glob de neanderthalieni. Daca cerul va fi sa cada peste noi, macar cei saraci cu duhul se duc primii in Rai. 

Rai.du' de aici ca nu renuntam.

Desi nu mereu scopul scuza mijloacele, victoria e dulce, comparata cu amarul infrangerii. Felicit boxerul care se infometeaza, bea litrii de apa, face eforturi fizice intense pentru a putea macar urca in ring. Apoi vine meciul.. Injur fotbalistul prea lenes ca sa fuga la antrenamente, si care in timpul meciului se da obosit. Felicit oamenii care se lupta, care stiu ca nu au sanse, dar ies mereu cu fruntea sus. Injur oamenii fara tupeul, fara adrenalina competitiei, care isi aleg resemnarea cu scopul pastrarii situatiei curente, care le aduce confortul. 

Marile nume nu au renunta spunand "important e ca sunt aici si ca am participat", ci spunandu-si lor insisi, "nimeni de aici nu e mai bun ca mine, pot fi la nivelul locului 1". Si devin numarul 1, pentru ca mai apoi sa fie injurati de cei care s-au resemnat.. Ironia dulce-amara. Dar cam asta e realitatea.

Fara titlu. Doar remarci si observatii.

In istorie a condus ba femeia, ba barbatul, dar niciodata amandoi in acelasi timp. Desi parca toti eram si suntem egali. Insa inca sunt tabuuri, ca femeia e asa.. , barbatu e asa.. . Vrem egalitate, dar doar cu cei mai mari. De fapt cel subjugat va cere egalitate mereu, nu-si va pleca cel mare capul pt a da sau cere egalitate.
Femeile in anii 50 au cerut egalitate. Barbatii cand erau supusi au cerut egalitate. De ce?
Pentru ca e mult mai usor sa ataci de pe pozitii egale. Sa ataci in sensul ca sa-i iei celuilalt puterea. Femeile au vrut egalitate, pentru ca fiind egale, ajung sa conduca in timp. Ca barbatii le lasa, din diferite motive. Si viceversa si cu femeile la conducere. Sunt momentele cand barbatul cedeaza complet, este "sub papuc", doar ea decide ce si cum, iar apoi el se vaita, sau reproseaza ca e mereu condus. De ce accepta el asta?

Pentru ca e mult mai usor asa. Vrea sa nu fie responsabil de nimic. Capul familiei de acum 40-60 ani lua toate deciziile, isi asuma rolul de contabil, de sef in munca, de "ținator" al casei. Insa atat. Era responsabil de tot. Acum barbatii lasa dreptul sau atuul asta, devin cei din umbra, "sub papuc" tocmai pt a nu mai fi responsabili. Pentru a putea spune "tu ai zis asa.. tu esti de vina". Au devenit niste lingai, doar pentru o pizda primita cand vrea femeia, dar si asta dupa ce el se milogeste de ea, in genunchi chiar, o da in greata cu cuvintele siropoase, doar pentru a putea sa futa si el o data pe saptamana sau pe luna. E supus, insa vrea puterea cand ii pica bine.

Parca barbatul si femeia erau lasati pt a face o comuniune? Un tot, 2 jumatati. Insa o viata stau si se cearta, reprosuri aduse, scurte momente de bine, pentru ca unul are dreptate si unul posibil sa nu aiba. E asa greu sa se comunice? De ce de la simple certuri se ajung la reprosurile intregului trecut, cand se asteapta sa fie impacarea mai se arunca cu inca un comentariu, cu o replica, doar asa, ca se poate. Toti putem, femeile si barbatii, toti pot da replici, insa chiar isi au rostul unelei reprosuri cand situatia este suficient de tensionata si fara? De ce nu se pot discuta acele reprosuri cand cei doi se inteleg? 
Cuplurile in varsta trec peste anii plini cu de toate, iar la sfarsit ajung sa traga o concluzie de bine sau de rau. Dar au stat mai mult din obligatia auto-impusa: "stau pentru copii" sau "stau ca sa nu ma vorbeasca lumea" "stau pentru ca.. [etc.]" dar niciodata nu se poate accepta raspunsul: "stau pentru ca imi place, ma simt mai bine asa". "Stau pentru ca asa sunt implinit, simt ca am un rost pe pamant, iubesc pe cineva", "stau pentru ca am intrat intr-o rutina de care am nevoie in viata mea: familia, viata in doi". 
Greu cu adevarul.. Sau cu impulsivitatea de a reprosa..