Interludiu despre oameni

Ca m-am plictisit sa fiu serios si sa tratez probleme ca iubirea sau sinuciderea, cand toti ceilalti traiesc degeaba, din stare in stare, azi voi incerca sa fiu mai amuzant. Nu sunt vreun Dem Radulescu, care mai recent a implinit post-mortem vreo 80 de ani, sau vreun Jean Constantin ca prin accent sa va aduc zambete, doar unu’ care bate-n taste mai cu talent decat tambalagiul din Italia. Sa vedem cu ce deschid opera umoristica a acestei seri. As incerca cu ceva de circ, dar sunt toti ocupati cu politica, iar ciudateniile deja au intrat in tabloide sau pe la concursuri de miss. Deschid cu umor tipic romanesc.

Si cortegiul se deplasa incet, bocitoarele erau la comanda, lacrimi varsate lent, mergeau in tandem cu varsta decedatului, un venerabil la circa nouășunu’, batranetea doborandu-l chiar in floarea a mai dulce a vietii. Drumul de tara, cu hopuri, cu hartoape nu respecta dorinta familiei de a-l duce linistit la groapa, iar norii negri ce se aduna parca fac din ziua asta chiar ziua mortii cuiva. Dar lacrimile curg, iar daca un titlul de ziar ar fi pus, peste poza asta de grup, sigur ar suna morbid de familiar cu, “Si cerul plange...”. Dar cortegiul merge. Si cad si primele picaturi de ploaie. Insa masina fiind, nu era sa zvacneasca precum o caruta, dar nea Unchiu’ de la volan se cam precipita. Nu prea stapanea bine mustangul de Dacia 1310 pe ploaie, iar praful cu apa, a auzit el pe la crasma ca da ceva cu tenta de namol. Ii cam intra iepurele cu tot cu frunze si incepe sa calce usor pedala. Dar doar putin, cat sa ajunga la groapa la timp. Si babele salta si ele pasul, simt ele schimbarea, dar de, putin sport acum nu le face rau, ba din contra, aduce pofta de mancare la pomana. Dar nea Unchiu’ deja se teme, incepe burnita, se cam face mazga, vede asta in oglinda, cum mai aluneca o baba beata in vreun sant de pe langa. Asa ca o mai calca putin. Dar doar putin. Si tot cortegiul salta pasul iar, parca mai repede, deja mosii si babele se gandesc ca face bine la circulatie, inima deja pompeaza mai ceva ca dupa o alergatura prin curte, cand se intoarce el beat de la carciuma. Deja o dam in “geoghing mortuar”, dar cine se pune cu sportul? Se ingroasa treaba cand nea Unchiu’ deja schimba treapta si o duce pe la un 30 pe ora. Sa vezi babele cu fustele ridicate, cu parantezele alea de picioare cum fug dupa mort si mosii cu fizicul ala de campioni la sticlism cum incearca sa prinda masina. Noroiul se acumuleaza, sare din picioarele lor mai ceva ca ploaia de gloante de la Oituz si Marasesti. Istorie pura, beibi. Dar decedatul a ajuns la groapa, iar pentru restu’... acum se sapa groapa. Care vrea lopata?

Ca am ajuns la istorie, bag una din povestile ascunse ale izvoarelor. Se facea ca era o biserica, de fapt era facuta, doar imaginati-va-o in imaginatie. Era o biserica, slujba de duminica probabil, ceva enoriase prezente, cu chip smerit si cu pofta avida de a-l primi pe Iisus in... suflet, perversilor. Si preotul era in fata pupitrului, vocal ca de obicei, citind niste texte din Biblie. Alaturi si-a tras si un baiat de altar, ca doar nu ati vazut popa fara inclinatii pedofilice, dar nu-l numeste “bastardul pe care il babardesc zilnic”, ci a ales o denumire generica, plina de divinitate, “baiatu’ de altar”. Totul bine si frumos, preotul bagat in priza, mai arunca un ochi peste publicul prezent, toate cu capu’ plecat, baiatu’ de altar mai aprindea din lumanari, dar oricat de infipt ar fi Dzeu in... inima lui, tot isi mai baga Necuratu’ coada, asa ca ce ii da neprihanitului prin minte. Se duce cat mai aproape de popa, se face ca se uite ce atent citeste, preotul il vede, ii zambeste multumit ca acum creste urmatorul preot, dar copilu’ cu o miscare agila apropie lumanarea din mana lui de cadelnita preotului. Fix de locul de unde o apuca. Si tine asa, cam cat tine lumanarea, sau o fi tinut pana a terminat de citit popa. Intinde omu’ lu’ Dzeu mana sa imprastie credinta cu cadelnita si o prinde fix de locul unde pana mai devreme se odihnea flacara unei lumanari. Si uite cum se vede el un David modern si arunca cu cadelnita prin biserica, parca incercand sa prinda vreun cap de baba nesmerita. Si asa ati aflat cum au luptat romanii in Primul Razboi Mondial. Viteji mai erau ei.

Dacă aș fi... criminal

Psihologic e traversat de numeroase gânduri, se ridică împingând cadavrele în stânga și-n dreaptă, nu-l deranjează, doar bucăți de carne fără viață, fără suflu, acum îi puteau fi mormântul. Îngropat de viu în marea de morți, răzbunarea ultimei victime, dar nici asta nu i-a fost sfârșitul. Începutul acest aparent sfârșit a fost acum două luni. Un telefon de la miezul nopții, o voce puțin răgușit, un sunet metalic pe fundal, și câteva vorbe, "viață e trecătoare, iar tu ești plină de viață". Prima amenințare, primii fiori simțiți de fată, somnul i-a dispărut pe loc, iar apoi insomniile au fost tot mai prezente. A prins-o, vânând-o ca pe o pradă, a jucat o scenetă de dramă pură, atingând-o în toate punctele psihicului ei încă neîntinat de aceste jocuri. Dar o mișcare rapidă, mai mult găsită în izvorul fricii, a reușit să o aducă în postul liderului jocului, o lovitură bine aplicată și l-a lăsat aproape mort în maldărul de cadavre din groapă.



Și totul a început cu o amenințare cu moartea...
 
Un scenariu parcă din filmele americane proaste, ușor de dedus toate lucrurile de dramă, mai penibile ca o comedie cu adolescenți. Și totul doar de la o amenințare... cu moartea, de fapt startul a fost o fixație a criminalului, dar nu ajungem în copilăria lui zbuciumată acum. Dacă aș fi un criminal, eventual în serie, aș fi mai din secolul ăsta, în sensul că nu aș amenința pe nimeni cu moartea, ci cu... viață.

Următorul standard în crime ar fi să ameninți oamenii cu viața, o viață veșnică, purulent de lungă, indescifrabil de veșnică. Viața e grea? Da!?, atunci ia viață, nu te ameninț că o să mori, ci că o să trăiești veșnic, un nemuritor care chiar nu poate fi omorât, nici cu un capu' tăiat, nici în baie de acid sau cu amulete crestino-crucificatoare. Aș amenința oamenii cu veșnicia, să-și vadă copii murind, nepoții murind, să vadă cum familia moare și renaște și moare iar, să nu fie niciodată moartea lui, doar moartea celor din jur. Aș ura să se atașeze de fiecare persoană din jur pentru ca mai apoi persoanele să moară, să afle de fiecare moarte, iar costumul negru și locul pe o margine de groapă la înmormântare să-i fie la ordinea anului. Să ajungă un moș/babă cu mai multe însemne de boală decât însemnări într-un cazier de criminal, cu mai multe dureri în corp decât sunt zile în an. Să prindă guverne, revolte, să-și schimbe doctrinele în care crede și să-și dea palme când susține ce mai demult ura. Și totul fără antidotul morții. Asta amenințare. Să ameninți un om cu viața, nu cu moartea. 


Punct!

Pacifisti, in maini cu torte si pusti

  - Ce părere ai de apocalipsă? Adică, de un eventual Război Mondial, al treilea la număr?
  - A, eu îl aștept, să vezi ce interesant o să fie, cum îi ard americanii pe ruși iar, sau viceversa. O să fie maximul de audiența pe OTV sau pe vreun post asemănător din altă țara. E marpha un WW3 acum.
  - Dar nu dăunează planetei?
  - Ce planetă mă, să vezi când scot ăia și ăia artileria grea, atunci dispar granițele pe bune.
  - Dar vor folosi arme mai mari, mai puternice că în '40. Dacă murim, mai e frumos?
  - Nu murim, că acum am avansat și noi ca tehnică...

Ei, să mori tu că am avansat. acum ești împușcat după colț de glonț, în timp ce glonțul a plecat dintr-o armă de la vreun km distanță. Dialog fictiv, dar de asemenea rezumă gândirea multor copii din ziua de azi. Interesant cum e prezentată ideea războiului în jocuri, apoi se manifestă în realitate, majoritatea crezând că au la dispoziție un supersoldat, care are vieți după vieți, și ce dacă mori, ai ultimul levăl salvat, revii, mai omori încă ceva, niște unii pe care nu i-ai văzut. E frumos în război. Doar că nu.

Hai să nu ne mai facem planuri de World War 3, că dacă ar începe, toate creierele semi-oxigenate ale copiilor din aste zile s-ar ascunde sub tastatură cu viteză sunetului unui glonț tras. Primul eventual. Frumos rău un scenariu apocaliptic, privit printr-un display de sticlă, prin niște cristale care capătă zeci de culori, prin ideea unor oameni de la un studio de producție video a vreunui joc excitant pentru anarhie. Dar toți, așa în ordine aliniați, toți am face pe noi de frică dacă ar începe. Ce arme și învățăminte cum să le folosești? Ai căuta masa să dispari câțiva ani sub ea până se termină. Și crunta realitate este că la câte reactoare nucleare sunt în lume, vreo 58 doar în Franța, la un conflict militar nimeni nu mai ține cont de etică, distrugând masiv tocmai ca să câștige. Am arde ca șobolanii la ultraviolete, bronzați până la os, topit și ăla la valul doi de radiații, iar pentru mii de ani mutații genetice din doza prea mare de radiații. Lăsând la o parte o bombă atomică, doar câteva explozii nucleare ar modela Pământul că un șvaițer bine făcut, bun, cu multe găuri. Lumea virtuală e frumoasă, acolo ești zeu, un superDumnezeu când mori și renaști prin salvarea precedentă, aici mori și nimănui nu-i pasă într-un război. Nu există adăposturi nucleare pentru mase, iar cum armata nu se mai face obligatoriu, un fizic de șahist deghizat în om vedem în fiecare dependent de jocuri și idealist de anarhie din tastatură.

Din dorinta de mai bine... nu ofer

Dintre teancurile de cuvinte ruginte și prăfuite ridic unul sus, cu un scârțâit metalic îl deschid, îl citesc și cititorului de față îl prezint: singurătate. În decorul de bibliotecă veche și îmbâcsită de trecerea timpului stau și văd acest cuvânt, încercând să scriu ceva despre el. Întrebări mă cutremură, sau poate doar balansoarul șubred, încerc să descopăr sensul vieții și sensul cuvântului, caut răspunsul în străfundurile cărților, de fapt am doar coperțile în mână, biblioteca are și șoareci. Cu o mână mă scarpin în cap, găsesc un gând rătăcit, îl prind și acum îl pun în cuvinte. Cică singurătatea ar fi cam așa... Sfârșim și mergem mai mereu singuri pentru că suntem ai dracu' de zgârciți, aici putând ridica subsemnatul două mâini în aer, nu prea oferim nimic, dar avem o dorință notorie de mai bine, chiar răspunzând la orice întrebare cu veșnicul și învechitul "bine". Cel puțin eu nu ofer, pentru motivele mele, dar accept cu două mâini și mai bag și în buzunare, doar să obțin cât mai mult, vreau totul de la lume, așa că nu las dâră când iau și din singurătate. Atunci să înșir de ce nu ofer și ce anume nu ofer.

Din timpul meu NU OFER, pentru că este perioadă de timp a mea, din 24 ore pe zi sau ceva zile pe an, îl vreau drept timpul meu, stând degeaba și fiind criticat sau muncind pentru ceva, doar să profit cum vreau de timpul meu. Lăsându-l în mâinile altora, nu l-ar valorifica, este al meu, deci de ce să-i doară, l-ar lasă într-un colț, crezând că îl pot lua de acolo atunci când vor. Este ca timpul unui corporatist, nu are nici creier, dar și de-ar avea, la ce bun din moment ce timpul îl deține compania. Să-mi fac timp se mai spune, dar nu mi-l fac pentru alții, îl dedic cui vreau, nu-l ofer, îl acord, adică voi fi și eu prezent când va fi folosit, nefiind înlănțuit într-un lucru din care eu nu am drept asupra mea. Mărind lista, către un gen de roman, adaug și că NU OFER stabilitate sau siguranță pentru viitor, din moment ce sunt om, mă schimb după cum îmi pică lucrurile mai bine și mă schimb după cum îmi schimb prioritățile, poate vreau un viitor luminos, o slujbă banală la înmormântare, sau poate vreau ceva simandicos cu popă lipsă, fără familie, genul burlacului o viață. Mai ales nu ofer stabilitate în relații, în față mințind probabil, dar sfârșind la modul că doresc mai mult.

Și în final, îmi închei gândul, i-am pus piedică, cred că pic peste el, mai spun doar că NU OFER bază materială, sunt eu zgârcit, dar din nimic nu se strâng bani. Nu am casă, sau mașină, telefon ultimul model, sau viață frumoasă, dar cine le vrea, pe toate pe care nu le am, astea da, le dau. Acum chiar îmi fac finalul, un gen de "harachirii", ultimul lucru din lista, NU OFER plăcere... cititorului, doar mie scriind, pentru că este ideea mea, și proprietatea mea, Comentați, răspund, căci OFER replica mereu.

Lectii de... sinucidere

Întrebi pe cineva, "ce părere ai despre suicid?” și imediat va veni un răspuns care te da pe spate. "Fiecare decide pentru el, ce părere să am?”. Da, fiecare decide pentru el, la suicid, că doar e suicid nu crimă. Dar nu te întrebam dacă un sinucigaș respectă drepturile omului sau normele religioase, astfel că poate ceva mai la obiect dacă se poate data viitoare. Mai întâi, aici vor fi doar gânduri despre sinucidere, că mi se pare ceva așa prostesc, și de o nuanță profundă a slăbiciunii umane în față pericolelor. Nu sunt psiholog, neavând pretenții de așa ceva, doar sarcastic, astfel că îmi înșir ideea. Îți trebuie puțin curaj să te sinucizi, îți trebuie multă prostie și lipsă de personalitate, lipsa unui creier perfect dezvoltat care să nu fie neted, mai trebuie un motiv și cam totul e gata. Dar sigur, îți trebuie ceva prin care să te sinucizi, un ștreang, otravă sau un bloc înalt, că doar nu-ți pui în gând și gata se întâmplă.

Acum, având în vedere câți au comentat pe acest subiect și câți vor mai comenta, e clar că nu e niciun sinucigaș pe aici. Aveți voi experiență în așa ceva? Că văd pe mulți dându-și cu părerea, dar dacă tot știți așa bine, înseamnă că măcar tentative aveți. Deci practic, amatori de sinucideri. Când treceți pe profi? Sincer, nu mă pricep la sinucigași, nu-i înțeleg, nu știu ce-i face să decidă așa. Dar și dacă i-aș înțelege, cred că aș fi cu săpunul în mână așezându-mi scaunul în acel moment. Pentru noi, care nu am reușit, e ușor să vorbim, ne facem că-i înțelegem, sau nu-i înțelegem. Dacă am reuși, nu cred că ne-am întoarce de pe lumea cealaltă. Eu totuși nu v-aș priva de prezența-mi debordantă în critică, așa că nici măcar nu încerc, de teamă să nu vă răpesc plăcerea de a mă citi.

Să fiu și ironic, sinucigașilor le urez fir întins, polizor bun pentru lamă sau trecere la droguri letale, rămânând noi restul mai puțini. Suntem spre 7 miliarde de oameni, nu credeți că ar trebui să ne mai retragem din viață? Bine, cine vrea, să-mi spună, dau eu sfoară în țara, cei ce doresc, doar dorință și voință să aibă. Continuând amuzamentul, ascultați Ombladon - Metode de sinucidere. Atunci veți privi altfel sinuciderea.

Pentru viitori comentatori, o specificare. Ce am scris mai sus e într-o notă semi-ironică, semi-sarcastică și foarte morbidă. Îmi dau seamă, și nu vorbesc serios, decât în unele aspecte. Luați-o-n glumă, că așa este și sinucigarea când discutăm despre ea.

Daca as fi... Scenarist

Ehe, inca niste idei pe baza unei simple porniri, daca as fi. Ce m-a enervat dintotdeauna la filme a fost modul cum te minte un amarat de scenarist cu partea frumoasa a lucrurilor. Adica este personajul in mijlocul Mafiei, toti cu pistoalele spre el, gata sa-l omoare, insa ii vine unuia ideea, hai sa nu. Si-l baga intr-o camera, legat de vreun scaun, cu cel putin 10 obiecte in jur cu care poate taia legatura. Om fi prosti, si cam necinefili, dar sigur stim cum sa omoram pe cineva.

Daca as fi scenarist, ma refer aici la unul care are drepturi supreme asupra fimului, il bag pe actor in cea mai stupida situatiei, cu cele mai multe arme spre el, cu cei mai suparati mafioti langa el, si nu duc situatia pana in punctul in care ala sa fie dus intr-o camera de unde poate scapa. Aduc un OZN in scena si tot nu-l las legat de un scaun. La cate crime comite un mafiot, ca de CV, ce mai conteaza ca-l omoara pe unu pe loc? Bine, sa sufere. Atunci as aduce in scena o drujba, rand pe rand taindu-i membrele si chinuindu-l. Aduc pe altcineva sa-l razbune, dar nu incerc sa mint spunand ca aia sunt asa rabdatori inca sa-l tina inchis pana vine sefu' mare. Totul pana la prostire pe fata.

Daca as fi scenarist l-as face superom pe ala, sa-i bata pe toti cu o mana in timp ce-si bea ceaiul de seara, dar nu l-as baga intr-o camera singur, apoi omul cinefil uitator la film sa se intrebe, "oare va scapa?". Logic ca va scapa, ca de-aia il bag singur undeva de unde si un cercetas ochelarist ar scapa. Greu cu filmele bune, dar al meu scenariu ar fi asa...

Actorul nu va fi plin de muschi, doar semi-gelatinos cu o conditie fizica de om ce poate urca un etaj, neras si bautor de ocazie. Fara tehnici de dezamorsare a bombelor nucleare si fara o atractie ciudata in randul femeilor, astfel incat oricarei femei care ii zambeste sa se ude cand il vede. Un fel de Chuck Norris barbos, dar fara muschi si tehnici de karate kid. Semi-incult, cu liceul facut la seral, iar cu un loc de munca pe care il uraste. Uite un om care nu poate sa se multumeasca cu starea lui, astfel ca dai un pistol si il va descarca imediat in primul care il enerveaza. Si nu ar fi cautat in acelasi timp de Cosa Nostra si FBI, CIA si NSA, doar cautat de tanti cu chiria ca nu a platit-o. Asta da om usor de tensionat. Va muri fix in situatia in care orice om va muri, adica avand un pistol la tampla sau cand va avea un accident de masina, odios de urat, sau cand va exploda la mai putin de 30 m o bomba langa el. Fara Happy End, ca e film nu desen animat. Si-l va chema cum il va chema, nu Ion sau Popescu, ca se regaseste juma' de Romanie in el, ci Pulica (tot se poarta asta in filmele americane, a se citi: Dick). Sigur va fi tinut minte mai usor. Vizionare placuta.

Punct!

Via telefon.

Care cum e

Dintre toti oamenii de pe Pamant exista unii mai periculosi ca altii. Ca de prosti te mai feresti, pe analfabeti ii inveti, pe homosexuali ii dai pe calea cea dreapta, sau normala, sau ca pe inculti ii bagi pe transfuzii de cultura, dar de unii nu scapi. Si acestia din urma sunt cei mai periculosi, nu ca ar fi ei superoameni sau destepti ca Superman sa-si traga chilotii peste pantaloni, dar ei sunt periculosi pentru ca au credinta. Acum desigur, veti intelege ca ma iau de toti credinciosii, cu crucea la gat, ei bine, nu. Ma ia doar de cei 99% din ei. Sunt doua categorii vazute de mine, fanaticii religiosi si restu'. De "restu'" nu vorbim acum, doar despre fanaticii religiosi. Periculosi pentru ca procreaza, se raspandesc si cei raspanditi au aceeasi gandire ca cei din care au iesit. Avem fanatici pe categorii, desigur.

Cei care te piseaza mai ceva ca pisalogul usturoiul, incercand sa te ajute sa gasesti calea Domnului. Nu ca a fi vreun chior care nu o vede, sa te ghidezi singur catre lumina, ci pentru ca esti un creier plat care nu stie ce cale e buna. Bine, hai maestre Credinta, aratat-o. Si incepe sa-ti insire texte din Biblie, desigur cele care ii desavarsesc scopurile, nu cele care ii acuza credinta. Si mai iti dai si fluturasi cu citatele si ceva invataminte de lael putere, ca daca e printata inseamna ca e buna. Si uite cum dai nastere, de fapt aprinzi, fitilul de la startul caii Domnului. Deja te simti mai credincios.

Acum sunt ceilalti, ei nu-ti asaza hartie igienica in palma, nu iti prezinta citate din Biblie, ci pur si simplu, Dumnezeu este totul. Poti argumenta cu ce vrei, poti sa intrebi orice, raspunsul va avea la radacina urmatoarea structura, "Dumnezeu iti da totul daca vrei".

- Dar eu zic ca e un barbos libidinos, care in trecut s-a dedat la fecioria Maicii Maria. Nu era curvar?

- Nu, El iti da totul, daca vrei tu sa-l accepti.

- Dar este un scamator ieftin, care ne minte de secole. De ce nu se arata?

- Se arata, daca crezi in el, el dandu-ti totul, daca il primesti in inima.

Si asta e un discurs lipsit de curs. Domnu' da, Domnu' ia, trebuie sa-l vezi cu ochii mintii. Dar in copilarie puteam sa jur ca l-am vazut pe Mosu' cum se ascundea dupa brad, bine, dupa burta semana cu tata, sau vecinu', dar totusi exista. L-am vazut eu cu ochii mei, desi ii aveam bine inchisi, afundat in visul meu de "oare ce-mi aduce?".

Si in final, sunt fanaticii atei. Stiu, sunt din alta carte, dar sunt si aici fanatici. Duc razboi cu sfantu' zeu, Ateicos. Ca o exista sau nu, pentru ei are o forma, e logic. Fanaticii atei sunt un pericol pentru ca nu poti avea o discutie cu ei, chiar dinainte de a incepe, ti-o dau asa, "daca e vorba de Dzeu exista o explicatie..." si iti insira zeci de explicatii, pentru ca in final sa-ti dai seama ca nici macar nu ai pus intrebarea. Dar din dorinta de a fugi, cat mai departe, lasi intrebarea si bagi pas.

Via telefon.

Retroactiv

Sistemul de valori se schimba permanent, astfel ca in epoca moderna, a acestui Homo Sexualis, avem ceva total diferit. Sistemul de valori este acea scala pe care iti fixezi de regula niste prioritati in viata ta, si ele fiind asa prioritati, normal ca te tii si de ele, si le pui una mai sus ca alta. Lucru de neinteles pentru mine, din moment ce este o prioritate, s-o pui in clasament, automat nu mai devine prioritate, ci doar o “chestie” pe scara, care trebuie sau posibil trebuie facuta. In fine, termenii nu i-am inventat eu. Si avem sistemul de valori. Sa fim fericiti este pe acolo, iar mai sus sau jos este sa fim impliniti. Si mai nou, la metrou exista afise umanitare care iti cer sa donezi in reteaua Romtelecom niste sume de bani pentru o fata, pentru fitecine, depinde. Dar exista. Sistemul de valori al omului poti spune ca cuprinde si a ajuta si a arata compasiune, astfel ca ii lucreaza pe oameni la partea asta de afectiune. Dar revenind la ce am spus la inceput, cu sa fim impliniti. Iar oamenii care au nevoie de ajutor, cer asta pentru ca nu au sanatate, si cum banii uneori o facilitateaza, atunci ei cer bani. Ca ii obtin sau nu, ei ii cer.

Sanatatea are o logica mare, sa fim sanatosi si sa ne simtim bine, dar treaba e ca sanatatea oamenilor nu aduce bani. Sa fim seriosi, farmaciile apar la numar egal cu bancile pentru ca nu au sanatate oamenii si atunci au nevoie de medicamente. Deci, practic, teoretic si foarte real, dam bani pe boli, plastic fiind spusa. Dam bani sa tratam boli, dam bani sa scapam de probleme de viata si moarte, dar nu dam bani pe sanatate. Este ca o compensatie, te bat acum si cand ne intalnim peste ceva timp, mi se pare mie ca nu te-am batut destul, deci te bat si retroactiv. Nu cumparam sanatatea si cand nu o avem, am plati pentru ea si retroactiv. Soc sau nu, este asa de putin logic ca intretinem cu bani sisteme de sugatori de elita? Adevarul este ca nu se aplica doar in Romania, ci peste tot. Unii au incercat sa evidentieze asta, dar prea putini ii iau in seama. Aproape ca ei devin o secta cei care sustin sanatatea, dar probabil ca devin secta oamenilor sanatosi. Care mai vrea sa se inscrie?

La fel si cu vaccinurile, unele sunt de-a dreptul vitale, pe cand altele te fura pe fata, exemplu cel mai recent fiind cel al A/H1N1. Acum deja s-a stins stirea, s-a stins isteria, bagati mastile chirurgicale la pastrare, le scoatem in viitor, la urmatoarea gripa. Ideea e ca ati supravietuit ca ati facut vaccinul. Ei, eu nu l-am facut si nu am murit. Dar inca nu am posibilitatea sa-mi cumpar sanatatea, si sigur voi fi unul dintre cei care si-o cumpara retroactiv. De ce? Cand aflu, voi spune, poate pentru ca... peste tot vad solutii cum sa scap de probleme, de pula moarta, de stomac belicos, de sinusuri gripate, dar nu cum sa le previn.

Daca as fi... Bogat

Da, este o lista de dorinte, daca as fi ceva, orice, expun scenariile rand pe rand. Un nou capitol in aceasta carte ce va fi publicata pe 31 februarie. Acum incep capitolul maximului egocentrism si al exuberantei supreme. Desigur, narcisismul si aroganta nu vor lipsi din acest viitor posibil prevazut in figuratia asta de literatura de buzunar a mea. Dar sa incepem cu ideea zilei. Daca as fi bogat.

Aici nu ma refer la bogati ca Becali sau acareturi ca Bill Gates, ci ma duc spre totul sau nimic. Adica astia sa zicem ca raman saraci, deci nici de o shaorma nu mai au bani, dar eu vreau un izvor bancar in sufragerie, sa-l admir in timp ce ma scufund in piscina banilor lichizi. Sa fiu pervers de bogat, privit cu ura si invidie de toti, sa fiu tinta atacurilor teroriste mai ceva ca o tara superdezvoltata. Atat de pervers de bogat incat daca scap 1 milion de euro pe jos, sa fie mai productiv sa continui sa merg, sa-i las acolo, decat sa ma aplec, sa ma opresc si sa pierd 4-10 secunde cat mi-ar lua sa-l ridic. Atat de bogat, pervers de bogat. Apoi sa nu fac nicio ceva de caritate, sa vad oameni suferinzi, dar sa vreau mai mult si mai mult si sa-i ignor cand imi cer. Sa fac un perpetuu misto de caritate, sa-i aud cum jelesc de invidie, cum ura ii macina ca pe nes, iar zgomotul capetelor lor care se dau de pereti sa-mi fie cantecul de leagan.

Sa-mi trag cele mai pervers de scumpe lucruri, inutile prin prezenta lor in preajma mea, dar sa le am pentru ca pot. Sa am mai multe masini decat Allianz Tiriac in parc, mai multe elicoptere decat tot Nato si sa pot sustine cu arme toti teroristii si toti pacifistii din lume, ii sustin tocmai ca sa se omoare intre ei si sa raman singur cu averea mea. Si sa vina careva sa-mi ceara, ca doar imi permit si atunci superior sa-l refuz, sa-l vad cum isi baga unghia in gat pana la ultimul deget. Asta da aroganta.

Si finalul bogatiei sa fie atins cand imi fac Imparatia Cerurilor aici pe Pamant. Sa-l dau jos pe Bosu' de sus, sa-mi fie mana dreapta in timp ce-mi conduc hoardele de credinciosi umili si dornici de un loc in Rai. Sa-l aud cum vrea sa faca lumea mai buna, dar cu o bancnota sau un teanc de bani sa-i intorc principiile pe dos. Iar peste Iad sa fiu tot eu sef, maximul fiind atins cand le cer impozite si bani ca sa ajunga in Rai. Si sa indrazneasca cineva sa ma dea in judecata, raspunsul meu fiind simplu si jenant de bulversant: "de unde veti lua avocati?", dar ii voi inchiria eu pe o suma buna pe cei pe care deja ii am in Iad.

Voi fi un Ceausescu modern. Asa ca ajutati un biet suflet sa stranga niscavai bani, promit sa nu va uit.

Punct!

Voi treceti, eu raman.

Academia Catavencu a lansat o moda urata prin sloganul lor, “Cititorii nostri sunt mai destepti decat ai lor”, acum toti ajungand sa-si promoveze blogurile si ziarele prin astfel de sintagme, introducand in vocabularul de zi cu zi, ca e mai frumos sa citesti pe X decat pe Y, ca esti mai “dăștept” asa. Ei bine, nu prea. Aceiasi oameni citesc si Academia Catavencu si Click! sau alt gen de tabloide. Numai ca este gadilat frumos orgoliul fiecaruia, crezand ca e muschiul din pula daca citeste ceva pe care altii il catalogheaza drept “inteligent” sau “genial”. De fapt, scriitori de articole nu sunt apreciati, fiind apreciat subiectul in functie de om. Daca eu scriu de Basescu si vine un sustinator al lui Geoana, repede il va critica, dar daca vine un sustinator al lui Basescu, atunci sunt “maestru”. Depinde de subiectivismul fiecaruia, asa fiind apreciata mass-media, asa fiind apreciate blogurile, asa fiind apreciata in general munca celorlalti.

Si ca tot de la Academia Catavencu am pornit, cu ideea asta, am mai dat peste un tip de blog. Asta. Care cica ar pune acolo comentariile unora pentru ca ceilalti, recte mai desteptii (aia care pupa bine) sa se simta si mai destepti. Practic o mana spala pe alta, eu te numesc pe tine inteligent, prin simplul fapt ca nu te regasesti pe lista, tu ma ajuti aducandu-mi trafic. Atunci daca este pe asa ceva, care lasa comentariu la articolul asta este cel mai destept om. Pe bune, dau si premii. Virtuale desigur. Acum sa-mi promovez si eu blogul cu un slogan, “Cititorii mei sunt elitisti, paradoxali de bine, incat nici nu exista”. Probabil nu a fost cine stie ce promovare, dar ati prins ideea. In final, oricum cel care il va citi pe Nietzsche, Eminescu sau Eliade, va citi si un ziar Click! sau Libertatea, prin simplul fapt ca poate. Poti citi, deci citesti, poti comenta, deci comentezi. Esti prost (daca spui contra) sau esti destept (daca spui pro) numai in ochii scriitorului. In rest, nu poti fi catalogat. Nu prin taste si un semn de punctuatie. Voi treceti prin articol, il cititi, il injurati/sustineti si ati disparut. Eu raman, punand maine (sau cand va fi) un nou articol.

Lectia de raspuns.

Aici ar trebui insirata o intreaga lista de raspunsuri standard pentru cei care nu au pic de fantezie in vorbire, fara sa infloreasca macar putin dialogul comun si ecleziastic pe care il au cu altii. Dar nu, nu va fi asa, doar va fi ceva de amuzament. Al meu si posibil al celor care vor citi. E greu sa ai raspunsuri in orice situatie, mai ales cand musca patineaza pe cortex mai ceva ca patina pe gheata. Si ca tot veni vorba de musca, deviind putin, prezint doar o ura launtrica, simtita fata de un tip de oameni. Sunt cei care par total nepotriviti la locul unde sunt, dar prin smerenie, prin pupat in cur des si apasat reusesc sa placa celor din jur. Nu spun multe cuvinte, si cand vorbesc, de regula sustin pe vreunul care pare mai sef si spune o idee, si aia de regula proasta, dar acest tip de oameni o sustin. Astia prin linguseala maxima ajung sa fie mai placuti, tocmai pentru ca nu comenteaza. Te enerveaza la culme, au obiceiul sa scoata in evidenta defectele tale, si nu ar fi o problema, ca mare egocentrist nu esti, dar o fac prin raportare la ei, si fiecare are un standard, adica ma compari cu Dzeu si sunt mai inferior, dar comparandu-ma cu tine, deja imi scapa esenta vietii mele. Acum revin la idee.

De fapt toate raspunsurile le reduc la doua. Primul este asa, universal valabil in orice cultura, referitor la partea aia, uneori urata de femeie (teoretic) si adorata de barbati (chiar foarte practic), adica sexul. Atunci cand cineva, indiferent cine, de sex feminin va intreba daca te uiti la filme porno, sau daca gasesti acest gen agreabil, raspunsul nu trebuie sa fie decat urmatorul. “Dar cum poti gandi ca stiu ce este acest gen de filme? I-am mai auzit pe baieti spunand despre asta cand ne faceam alergarea de sanatate in zori. Dar vorbeau cu atata inflacarare ca m-am temut, par niste hidosenii, obscenitati animalice practicate de oameni. Nici nu mi-a trecut prin minte sa ma uit la asa ceva, sunt total oripilat de ce pot face unii pentru bani. Unde ne mai este educatia, daca si dragostea frumoasa o reducem la asa ceva? Tandretea se pierde printre penisuri de peste 20 cm bagate cu ura in femei asa mici si firave, lucru cu care sunt total in dezacord.” Daca nu respectati textul, aducand improvizatie, ati picat testul.

Al doilea raspuns este la o intrebare vesnica prezenta pe buzele femeilor. Ce doresti de la mine? Asta eventual pusa la inceputul relatiei. Acum vine vesnicul raspuns. “Eu doresc cu tine o relatie frumoasa, bazata pe incredere reciproca, in cadrul caruia noi sa fim vesnic cuplul primordial, Adam si Eva, cearta sa nu aiba ce cauta intre noi. Vreau sa te dezmierd cu cele mai frumoase cuvinte, culese de poeti din inimile indragostitilor, eu sa le culeg din sfanta relatie a noastra. Sa-ti las buzele atinse de ale mele, astfel incat ele sa fie intre noi singur portal. Vreau o familie, cat mai mare daca se poate (are si solduri pentru asa ceva), o casa frumoasa, undeva intr-o zona retrasa, un caine eventual si familiile noastre sa ne fie alaturi. Eu vreau Raiul nostru pe pamant in doi, aici creat, la momentul cand incepem relatia.”

Primesc si donatii pentru aceste lectii de viata, le aplicati ca litera de lege. De evitat urmatoarele raspunsuri, la prima intrebare asta e o greseala, “da, filmele porno sunt un rau necesar, si eu m-am uitat si nu e nimic rau in asta.” Bai, logic ca toti ne-am uitat macar o data in viata, dar conteaza si ce raspunzi. Oricum va trece raspunsul pe langa ea, dar iti faci datoria de interlocutor. La a doua, greseala este asa, “doresc sex si eventual o relatie serioasa”. In nici 10 cuvinte ti-ai futut sansele de a o fute pe tanti. Deci, textu’ e mama invataturii. Hai sa patineze musca, vioara e demodata deja.

Preocupari de 31 februarie.

Ma simt singur, si nu vreau nimic, decat sa ma vait, ca poate starnesc mila in cei care citesc. Si ce daca ma simt singur, ma am pe mine, inca doi prieteni imaginari si facem un grup ca o fratie, "statutii pe intuneric" care isi mai plang si de mila pe deasupra. Mila s-a pornit si in cateva momente pe cineva voi impresiona intr-atat inca sa ma bage in seama pe vreun program de socializare, pe vreun site pe unde presupunem ca am cont, cat sa ma ia cu, "u cf? D c te simtzi singur?". Adica logica intrebarea, "de ce te simti singur?". Dar mai logic este raspunsul ca daca as stii, nu m-as mai simti. Zic eu.


Singur sunt de cand m-am nascut, ca daca eram uitat in pat la maternitate si eventual crescut de vreo familie de lupi, tot singur eram. Singur mereu, ca tot omul, dar crescut intr-un mediu numit familie, adica tot straini, dar unii mai straini ca altii. Deci singuratatea si faptul pentru care o simt sunt putin relevante prin prisma oamenilor care sunt in jur. Si daruirea altora fata de persoana mea, prin mila simtita, alimenteaza dorinta de a simti mai multa, asa ca joc la sentiment sa ii sec ca pe un put de petrol pe cei care varsa o lacrima miloasa ca eu ma simt singur.


De jos ma ridic (hai ca ar fi culmea sa pot sa ma ridic de sus!), cu o sabie in mana si cateva grenade si incep sa "pictez" pamantul mai gol fara atatia care se preocupa de ceilalti doar cu ruperea de pula ca li se pare ca fac un gest nobil. Nobil in idee este si gestul meu de a epura, fapt realizat cu bombele, lasand mai putini locuitori, incercand sa aflu de ce ma simt singur. Mai iau doi-trei prieteni imaginari si ii las sa expuna problema, sa va faca sa intelegeti ca ce am scris nu e real. Nu ma simt singur, si daca m-as simti nu pe internet as spune-o. Lectura placuta, superficialitate imbelsugata in continuare.

Cucereste, ma!

Nu ma chinui sa te cuceresc, vreau sa vina totul treptat. Sentimentul a venit treptat asa ca nu ma grabesc si am multa rabdare. Nu am de ce sa te cuceresc, nu ma dau peste cap sa nu fiu eu, doar ca sa ma placa fetele, cucerirea va veni doar daca discuti cu mine si gasesti in discutii, in mine, pe cineva cu care poti imparti un suc si ceva lucruri, atunci este cucerire. Eu vreau doar sa te "dau pe spate cu stilul meu de copil teribil", dar daca insisti cu cucerirea incerc asa... "buna papusha, am ceva ani, pula mica, o voce placuta si sunt enervant prin ironie si sarcasm. Ne-o tragem?", deja esti uda si totul e frumos eu cucerindu-te. Ce e aia cucerire? Vreau sa-ti trimit prin curier o floare, sau prin posta o scrisoare, cadou prin gest, sa deschizi scrisoarea, sa mirosi floarea si sa vezi ca ai primit-o doar ca sa ai amintire de la mine, nu doar sa te fut pe momentul cand ti-o ofer. Te cuceresc prin simplitate, ca bani sa mor daca am. Daca nu ma facea mama baietel, cand eram mic nu aveam nici cu ce ma juca, asa sarac eram. Acum si pula mica, cu ce ma mai joc eu?  



Te cuceresc, iti cumpar un tir de trandafiri, ti-i insir in casa si tu de entuziasm imi cazi in brate. Dar te las sa cazi cand vad bonul de la florarie. Scump al dracu' romantismul asta. Ma duc pe centura sa scot banii. Gigolo italiano. Adica rumeno.



Nu vreau sa te cuceresc, vreau sa te iubesc, dar nu sa te fut, vreau sa te aduc mai aproape de mine, ca poate in realitate leg mai bine cuvintele ca aici. Nu pot sa te cuceresc, pentru ca ai zambetul prea larg pe fata acum, vreau doar sa retin chipul asa.



Ata ete. Nu pot cuceri. Cine ma vrea?

Jigniri dulci.

Acum mai de tranzitie un subiect, si ceva poate amuzant. Femeile se simt jignite de versurile din hip-hop, ca cei care le compun sunt misogini si nu trateaza o femeie cu respect. Eu vreau sa sparg bariera asta, mai ales ca pe CDuri scrie, "Atentie, contine versuri vulgare", asa ca pentru cine este deranjat, vata in urechi (poate si nas) si schimbati genul. Dar sa incep cu explicatiile, foarte logice spun eu. 

Parazitii: - Mai ai trei operatii de facut sa fii femeie - 

Aici pur si simplu se manifesta dorinta de a obtine mai mult de la o femeie, adica o frumuseste launtrica, nescoasa la suprafata. Asa ca, indruma femeia sa mai incerce, prin fortele ei desigur (posibil financiare) sa isi releveze frumusetea. Nimic jignitor. 

Spike: - Cum dracu' ai putut s-o futi pe aia/ Fara sa iesi din camera cu dureri de aschii infipte in pula -

Aici atinge un subiect sensibil, de chintesenta generala, adica fizicul feminin. Aici este o pizda doamna cam slaba, careia i se vad oasele si atunci el isi pune o intrebare retorica, indreptatita as spune, "cum sa faci sex cu un schelet/lemn/scandura?". Dar de fapt vrea sa ridice moralul fetelor mult supraponderale, sa se vada frumoase. Numai iubire si amor in versul asta. 

Spike: - Iti plange inima dupa mine, inghite o batista -  

Daca dragi pizde doamne plangeti dupa vreo aventura trecatoare, acest baiat va invata sa va ridicati moralul. Ati cazut? Ridicati-va, scuturati-va si continuati, chiar trageti din pachet un servetel si continuati, stergandu-va lacrimile. Totul de moral este aici. 

Anonim: - Doar vara poti avea inghetata la gura, in anotimpul rece stai inghetata in pula - 

Adica sexul, amorul, in general, este placut vara, cand te racoresti la briza de vara, dar iarna este mai urat, poti raci. Astfel, cei doi se gandesc la toate femeile sa nu inghete infipte, si nici sa raceasca. 

Anonim: - Nu tin fetele in brate. Ce facem draga, ne futem sau ne cantarim? -

Si barbatii au necesitatile lor, nu pot fi mereu romantici, mai au nevoie de momente cand cineva sa le fie aproape, astfel ca daca femeile vor mereu ceva frumos, atunci ei se simt singuri desi impreuna. Deci, ne tinem si in brate (a se citi romantism), dar si amorul conteaza. Fiti mai ingaduitoare. 

Cheloo: - Cand o vad pe ma-ta vie, imi creste par in chelie - 

Aici este luata in colimator problema vesnica, intre ginere si soacra. Dragi femei, daca nu vreti probleme, tineti sotul/iubitul departe de "mama soacra".

Cheloo: - Intre pula si bani femeile nu poa' sa aleaga - 

El pune in versuri o problema a femeilor veche. Adica, sunt cam nehotarate, si atunci el reduce problema la ce crede ca e cauza. Ca este sau nu, doar femeile o stiu, dar de fapt va ajuta, nu va injura. 

Puya: - Daca dragoste nu e, nimic nu e, cand dragostea incepe dupa doua numere - 

Nu mai comentez, ironia a ajuns la final, si "intre pula si bani, femeile nu poa' sa aleaga". Doar ca termenii pot fi diferiti. Sunt unele dintre versurile mustinde de misoginism. Dragostea incepe dupa cea numere. 

Nu sunt cele mai dragute si frumoase, cele mai romantice si siropoase, dar sunt realitati in versuri tari. Si niciun barbat nu e misogin, doar ca nu pune botul la toate dulcegariile femeilor. Poate doar calugarii sa fie misogini, dar si aia le ard pe maicute.