Daca acum ceva timp am avut un articol in care descriam starea deplorabila a Romaniei, asemanand-o cu o femeie frumoasa, dar intr-o decadere continua, acum nu mai suport si trebuie sa spun adevarul, de fapt in acest spatiu carpato-danubiano-pontic suntem un Eden biblic. Spun mai jos tot ce avem bun, dar nu mai spuneti si altora, chiar ne chinuim sa ne pastram imaginea actuala.
Oamenii nu mai mor, din nicio cauza, naturala sau nu, am descoperi nemurirea, si am desfintat toate cimitirele, dar cum arata aiurea ca o tara sa nu aiba cimitir, zilele trecute a trebuit sa impuscam pe cineva ca sa creem iar un cimitir. O data cu nemurirea ne-a crescut si gradul de ospitalitate, la fiecare colt de strada asteptam strainii c-un par, si-i invatam sa raspunda cu: "dau toti banii, numai nu mai da!". E salutul pe care vrem sa-l impunem in toata lumea, sa creem un model. Si nu doar fata de straini suntem mai buni, ci chiar fata de noi, noi intre noi, comunitatile umane sunt unite, isi impart furci si topoare la nevoie, dar pentru rapiditate nu le mai inmaneaza, ca se pierde timpul cu preluarea, doar le arunca unii catre ceilalti, eventual cand se intalnesc pe cate o ulita din vreun sat, pentru aspectul feudal, cand eram la fel de buni. Alte tari sunt stricate de plaga aceasta, care este constituita de droguri si alcool. Noi nu consumam, pentru efect de drog ne urcam in mijloacele de transport in comun impreuna cu cersetorii nespalati (pentru a-i integra nu de alta) si simtim cum suntem imbiati la visare cand ne trazneste cate o esenta naturala, caracterizata scurt de catre vreun concetatean, “pute de te muta”.
Tot aici, in tara paradisului, banii nu mai au importanta, salariile sunt mari, obscen de mari, dar sa nu fie lumea invidioasa noi ne purtam saraci, chiar jucam piese de teatru in Piata Victoriei ca sa ne dea Guvernul bani mai multi. Dar niciodata nu vorbim serios, o facem doar de ochii lumii. Si la aceste proteste mai venim si cu arme albe, la intimidare, si pentru recuzita, dar ele nu exista de fapt, le-am dat culori deja, le numim “arme pestrite”. Respectul este la cote maxime, orice om batran e umplut de respectul traditional, “hai ba bosorogule!, te asteapta moartea acasa si tu esti pe strada”. Stiu, este lung, dar noi tot il spunem, asa mult ne respectam batranii. Iar despre pretuirea femeilor, ce sa mai spun, toate sunt iubite (in special cele batrane), pentru asta avem dovezi, la fiecare buletin de stiri de la ora 5. Cersetorii (de care ziceam mai sus), de fapt sunt sa dea culoare tarii, fiind de fapt profesori, actori, ingineri sub acoperire. Asa-i ca se descurca bine? In scoli avem numai genii, toti trec cu note maxime, iar meditatiile sunt de fapt mijloace de a intari relatia profesor-elev, dupa ce cel dintai spune cu delicate, “vino ba la meditatii!, ca de nu... corigent te fac”.
Imi pare rau, dar nu pot sa ascund adevarul, un defect tot avem, tinem prea mult la ceilalti. Ne inspira orice, asternem in versuri sau in proza, dar am castiga totul in literatura, astfel ca nu vrem ca ceilalti sa se supere, tinem mult la sentimentel lor, asa ca l-am lasat doar pe Eminescu sa fie geniu, de la el chiar ne chinuim sa facem rime proaste si romane idioate, incercand sa ne temperam talentul, sa-i lasam pe ei sa creasca. In rest, veniti de ne vedeti, veti fi surprinsi ce actori buni suntem, mimam totul, de la saracie, la lipsa talentului, pana la gandire. Oscar, stai ca venim!