Retorism de Februarie 31

Căci filosofia din punere de întrebări fără răspuns s-a născut, așa și eu îmi nasc filosofia mea momentană din retorism.

De ce trebuie să fie cineva "moartea distracției"?  

Grupul se simte bine, discută, glumește, este pe situație, având acolo tot focusul și este unul mai retras, cu o față de câine plouat, doar se uită în gol și se chinuie să pară supărat, abătut, dezamăgit. Și mai enervant e faptul că se perindă toți pe lângă el, îl întreabă ce are, și tot el cu morcovu' băgat cu tot cu iepure, și nu vrea să spună. Și moare toată voia bună, acum subiectul central e fața lu' ăla și de ce e trist. Asta e și la fete, când se desparte vreuna de pulifriciul ei și ajunge la un grup cunoscut, care până atunci, bine mersi, a discutat despre orice altceva, vag mai interesant decât despărțirea ăleia. Iar ea pare tristă și tot setul cu față de cățeluș bătut și nemâncat, iar totul se pierde, fetele sar s-o consoleze și băieții s-o facă să zâmbească. Ete na, i-o fi căzut coroana speranței. Nu se mai întâmplă până la următorul pulifrici.

Frumoasă... nu era, da' era acolo

“ - Când mă vei ajuta?
  - La sfântu’ așteaptă.”

Locul este splendid, vezi fețe zâmbărețe de la o poștă, poștite toate între ele, cu raze de lumina ce le încălzește sufletul, particule puse în mișcare de atenții meritorii, iar prietenia e la rangul ei suprem, toți își dau mâna peste ce îi leagă, realizând un univers măreț, un ecosistem variat...

Da, variat ca grădina zoologică. Și cum spuneam, e cu o căutare de futut continuă, în care fiecare vrea să mai prindă câte ceva, încercând o labă tristă în fața monumentelor de pseudo-frumusețe, care nefiind suficientă sau constantă, este completată cumsecade de nuduri exagerate, pe care să le iubești, plăcându-ți. Orice comentariu ar fi fără logică, căci dacă este în dezacord cu altele, dispare în marea de “îmi place”, tu fiind cel căruia nu-i place. Intri, speri, încerci ceva, dar e aceeași mâncare de ce o fi, cu alte condimente, dar la sfârșit tot un terci notoriu dintr-o supă diluată rezultă. Mai că arunci undița și prinzi o răscrăcită la fiecare întoarcere de privire, sau că arunci o monedă într-o mare de demonstranți și toți sunt pe burtă făcând grămadă mare. Două lucruri cam la fel, cu acceași poftă avidă de recunoaștere, de îmbogățire, într-un caz al imaginii, în altul al propriei averi.

O întrebare pe ordinea de zi sau de oră dacă graba-i mare, așa merge mai bine cunoscutul problemelor și doleanțelor personale, în timp ce alt chip apare la orizont, pe care nu-l știi, dar nu contează, împarte același loc, deci trebuie să fie cunoscută. De ce este această complacere? Cu gândul că ceva se înfiripă, mai ceva ca în poeziile lui Eminescu să pice diabetul la pancreas și astfel toate tutele neasistate verbal să scoată ceva din toată treaba, prinzând un fetiț mai castrat ca cel mai oropsit vier.  

 

Despre ce vorbesc? E treaba aia, dacă îți pui mâzgălitura pe un afiș neîntinat, atunci e ca o etichetă, nimeni nu mai are tupeul de a-și pune mâzgălitura peste a ta, și astfel ești zeu pe ceva ce era pur. A, da, mi-am făcut cont pe facebook și acum mă lăudam, mai sus fiind descrierea siteului. Așa-i că acum te poți opri din râs?

Plângeri mediocre

Una e să te plângi cu motiv, cu argumente și alta este să te plângi ca muta pe mormânt. Să găsești o persoană căreia să te adresezi e ușor, să formulezi o plângere e ușor, "eu vreau asta, asta și asta" și ca să urci treptele penibilului până în top e cel mai ușor, te apuci de o tăvălire crâncenă pe jos, neapărat să și urli, să creadă lumea că suferi pentru ce vrei să obții.

E tanti învățătoare din Caracal care ține o cură de slăbire ieftină, greva foamei, încercând în mentalul ei găurit mai ceva ca un șvaițer, să-și găsească motivarea acestei acțiuni. Cazul e cunoscut, se chinuie de 60 de zile să obțină ceva și nimic, moartă nu e, și tot urlă că vrea dreptate. Urlă împreună cu un cor de susținători morbid de proști care nu știu ce vrea ea de fapt, dar știu că e contra sistemului, deci trebuie susținută. Așa, acum, maxima întrebare, suprema aroganță vine astfel: Ce s-ar întâmpla dacă Guvernul n-ar băga-o în seamă nici dacă ar muri? Nu s-ar întâmpla nimic rău, mai moare o tută credulă, dar este drept un exemplu bun, cine alege metoda asta de sinucidere chiar nu va fi oprit de structurile statului. Orice mare cerșetor care crede că are dreptul să ceară ceva cuiva, amenință cu sinuciderea și gata, așteaptă satisfacerea cererii. Deci, e o sinucigașă asta, și-o face cu mâna ei, în chinuri, dar e premeditată, deci nici în biserică nu intră și nici dreptul să spună că n-a fost ajutată nu-l are. Cum nu e normal ca statele să susțină sinucigașii, asta ar trebui să moară (dacă nu renunță pe la a 70-a zi), ca ceilalți cărora le vin astfel de idei să-și stopeze aceste gânduri. Asta-i soluția, greu nu e de aplicat, și tot familia plătește sicriul.

Încă o picătură din fântâna gândirii. Bugetarii (sau toți cei care mai fac asta) protestatari. Adică se strâng niște mulți într-o piață publică, mai nou la Victoriei, și încep să țipe că vor bani, zile libere sau prostituate gratuite (poate unii cer și așa ceva). Nu contează cererea, doar faptul că se bat cu niște jandarmi care țin un gard. Și unii susțin gardul, unii împing în el și vor să-l treacă. Unde se duc dacă trec? Nicăieri, ar fi ca niște orbi, nu văd drumul. Acum știu doar să zguduie gardul, poate pică, poate nu. Dar nu pică și este un continuu protest cu aceeași desfășurare. Ajung la Boc? Îl omoară? Și? Le dă cineva bani? Nu, nu au tupeu să omoare, iar asta nu le-ar aduce banii ceruți, dar cum spuneam, ăștia sunt “zguduitorii de garduri”, cam ca România la fotbal, zguduie iarba să pară că sunt pe teren. După gard logica li se oprește, dacă l-ar dărâma ar rămâne blocați la ușa Palatului Victoria, "și acum ce facem?", desigur replica venind la modul, "punem gardul la loc și ne împingem iar în el".

Nostalgie defecta

Prin '89 a fost o idee de revolutie, inecata subit si apoi schimbata pe ultima suta de metri intr-o rascoala tipic romaneasca, fix ca pe vremea lu Horia, Closca si Crisan, doar ca ne lipseau furcile si topoarele, ca de, eram industrializati. Au pus care cum au putut mana pe arme, si cum vechiul sentiment de militar inca mustea in multi, au inceput sa traga. Ma, si nu doar o data, ci asa, sa vada ce frumoase sunt trasoarele prin aer noaptea. Ei, dar asta a fost atunci, cu sange si truda s-a castigat o independenta si restul e istorie.

In principiu e cam asa, incercand sa dau exemplu cu un caine. Lasa-l fara hrana, baga-l intr-un frig extrem, uda-l si da-i o palma peste bot. Mai vrei sa nu te muste? Nu te-a muscat? Atunci mai dai o palma. Asa si cu toate protestele actuale, sunt ca replicile la cutremur, doar relaxari ale scoartei, astea sunt relaxari ale masei. Nu si-au luat destule palme peste bot. Mai ies aia, se mai incalzesc, mai baga un "pinguinu'" si gata greva. Ceausescu stia sa-i scoata in strada. Cand zicea el, "afara, veniti in piata!", FAUR era pustiu, a mai mare uzina, deci stia omul sa-si faca treaba. Pana si o revolutie a reusit calumea, cu arme si crime, cu omoruri in masa, nu ca astia, permit protestele si aia la proteste nimic. Ce sa le ceri, democratie. Nimic nu mai e cum era.

Tara paradisului (Romania mea -2-)

Daca acum ceva timp am avut un articol in care descriam starea deplorabila a Romaniei, asemanand-o cu o femeie frumoasa, dar intr-o decadere continua, acum nu mai suport si trebuie sa spun adevarul, de fapt in acest spatiu carpato-danubiano-pontic suntem un Eden biblic. Spun mai jos tot ce avem bun, dar nu mai spuneti si altora, chiar ne chinuim sa ne pastram imaginea actuala. 

Oamenii nu mai mor, din nicio cauza, naturala sau nu, am descoperi nemurirea, si am desfintat toate cimitirele, dar cum arata aiurea ca o tara sa nu aiba cimitir, zilele trecute a trebuit sa impuscam pe cineva ca sa creem iar un cimitir. O data cu nemurirea ne-a crescut si gradul de ospitalitate, la fiecare colt de strada asteptam strainii c-un par, si-i invatam sa raspunda cu: "dau toti banii, numai nu mai da!". E salutul pe care vrem sa-l impunem in toata lumea, sa creem un model. Si nu doar fata de straini suntem mai buni, ci chiar fata de noi, noi intre noi, comunitatile umane sunt unite, isi impart furci si topoare la nevoie, dar pentru rapiditate nu le mai inmaneaza, ca se pierde timpul cu preluarea, doar le arunca unii catre ceilalti, eventual cand se intalnesc pe cate o ulita din vreun sat, pentru aspectul feudal, cand eram la fel de buni. Alte tari sunt stricate de plaga aceasta, care este constituita de droguri si alcool. Noi nu consumam, pentru efect de drog ne urcam in mijloacele de transport in comun impreuna cu cersetorii nespalati (pentru a-i integra nu de alta) si simtim cum suntem imbiati la visare cand ne trazneste cate o esenta naturala, caracterizata scurt de catre vreun concetatean, “pute de te muta”. 

Tot aici, in tara paradisului, banii nu mai au importanta, salariile sunt mari, obscen de mari, dar sa nu fie lumea invidioasa noi ne purtam saraci, chiar jucam piese de teatru in Piata Victoriei ca sa ne dea Guvernul bani mai multi. Dar niciodata nu vorbim serios, o facem doar de ochii lumii. Si la aceste proteste mai venim si cu arme albe, la intimidare, si pentru recuzita, dar ele nu exista de fapt, le-am dat culori deja, le numim “arme pestrite”. Respectul este la cote maxime, orice om batran e umplut de respectul traditional, “hai ba bosorogule!, te asteapta moartea acasa si tu esti pe strada”. Stiu, este lung, dar noi tot il spunem, asa mult ne respectam batranii. Iar despre pretuirea femeilor, ce sa mai spun, toate sunt iubite (in special cele batrane), pentru asta avem dovezi, la fiecare buletin de stiri de la ora 5. Cersetorii (de care ziceam mai sus), de fapt sunt sa dea culoare tarii, fiind de fapt profesori, actori, ingineri sub acoperire. Asa-i ca se descurca bine? In scoli avem numai genii, toti trec cu note maxime, iar meditatiile sunt de fapt mijloace de a intari relatia profesor-elev, dupa ce cel dintai spune cu delicate, “vino ba la meditatii!, ca de nu... corigent te fac”.

Imi pare rau, dar nu pot sa ascund adevarul, un defect tot avem, tinem prea mult la ceilalti. Ne inspira orice, asternem in versuri sau in proza, dar am castiga totul in literatura, astfel ca nu vrem ca ceilalti sa se supere, tinem mult la sentimentel lor, asa ca l-am lasat doar pe Eminescu sa fie geniu, de la el chiar ne chinuim sa facem rime proaste si romane idioate, incercand sa ne temperam talentul, sa-i lasam pe ei sa creasca. In rest, veniti de ne vedeti, veti fi surprinsi ce actori buni suntem, mimam totul, de la saracie, la lipsa talentului, pana la gandire. Oscar, stai ca venim!

Ora vesela cu jigniri dulci

Acum am devenit marca inregistrata, mi-am tras reclama.

Si ca sa nu-mi fac reclama singur, am mai descoperit ceva in tot orasul. Nu stiu de ce, poate sunt eu de vina, dar parca prea are continut sexual explicit aceasta reclama de mai jos.

Sloganul asta prea ma imbie sa... comentez. Daca intreaba o femeie de ce sa decada la nivelul de a face un oral, asta-i cel mai bun raspuns, "draga, rezultatul e proaspat, fierbinte, gustos!". Si dupa cum se spune in popor, "ia-l cat e cald".

Figura de stil

Ce cititi acum nu e poezie, doar cuvinte
puse aleatoriu in propozitii multe,
dand exemplu ca scriu fara talent sau har.
Am primit doar un DEX in dar.

Poezia de mai sus imi apartine in totalitate si nu m-a lovit prea multa inspiratie, este alcatuit din vocabularul meu propriu. E frumos catrenul?

Mie imi place poezia, ca termen general, nu cea de mai sus. Mesajul din ea capata valoare grava si serioasa doar pentru ca este impachetat frumos, in rime, ca cea din cazul meu. Automat poezia implica un minim de inteligenta medie. Nu poti rima ceva mai complicat fara un minim de cultura. Aici nevorbind de manele, sau muzica ce baga rime la kil. Deci, poezia este o forma fara fond, caci si poeziilor lui Eminescu le dam noi sens. Eminescu a pus mult sens in “scrisori” (Scrisoarea I, III, IV etc.) si in alte cateva poezii, dar mare parte erau forma, c-un simplu mesaj. Mai scria articole si unele povesti in care ascundea cate un mesaj, insa nu totul este aur pur, de o filosofie maxima. Bacovia poate fi privit la fel, un emo vechi, cu mesaj in scurte poezii, dar in rest deplangandu-si soarta. A avut adevarate momente de geniu, dar si poeziile acelea pot si stranse in maxim 5 file A4.

Mie imi plac poeziile si pentru ca fetele pun botu' la rime facile, si pentru ca in ochii oamenilor, cand scrii o rima, cand faci o poezie, esti semi-zeu intelectual. Da un mass cu o poezie pe mess si sa vezi cum toate se uda de parca nu au mai auzit de rime. De fapt este mai greu sa-ti pui gandurile intr-un text prozaic decat intr-o poezie. In poezie ce spui mai ciudat suna a metafora sau a orice alta figura de stil.

Jigniri dulci -4-

O serie pe care am cam abandonat-o in ultima vreme, dar simt nevoia sa mai elucubrez si pe aici cu ceva definitii. La fel de dulci ca si prima data, dar acum mai multe. Sensurile raman la fel, nu prea mai imi vin idei noi. Dar prea multa vorbarie si nu mai intocmesc vocabularul de jigniri. 

“Se vede dupa fata lor ca le place pula” - Uitati-va pe fata unui barbat care se uita dupa o “fusta mini”. Balele aproape ii curg din gura si inca nu a vazut “bucatica”. Femeile doar nu se vor lasa mai prejos cand vad “instrumentul”.

“Da-mi coniacu' repede ca-ti rup capu'!” - Cu tente de violenta fizica, dar de fapt este o cerere expresa de a-i oferi masculului viagra naturala. Nu la toti merge cu Sange de Taur. Este o amenintare verbala, doar sa mai infloreasca mesajul.

“Esti neagra in ceru’ gurii, ca magaru’ in varful pulii” - Nu ca ar fi verificat cineva ce culoare are magarul, dar mesajul este direct si pacifist. “Mai relaxeaza-te draga”, de-aia si gluma pe care autorul si-o permite. Nu e rautate. 

“E sanatos sa dai la buci, in general nu strica” - Aici prin “dat la buci” se intelege forma populara pentru, “sa faci dragoste”. Autorul inspira populatia masculina sa procreeze, sa mai creasca populatia Romaniei, ceea ce “nu strica”.

“Da-le lamaie ca le dau la muie rau” - Mesaj cu directie catre consumatorii de heroina. Ce poate fi mai rau decat sa iei la muie? (Femeile sa se abtina de la raspuns) Astfel ca si textul instiga la renuntare, la dezintoxicare de acest viciu. Pura bunatate.

Simplificare la zero

Si din categoria cu ce ne mai ocupam noi pe la noi, pe la ore tarzii, cand la tv nu e nimic, pe net doar filme porno proaste pe siteuri obscure...

Unu’: cica joaca romania, fotbal pare-se. tu stii ce-i ala fotbal ma?
Doi: parca ceva cu unii ce dau cu piciorul intr-o basica umflata cu aer... sau ala e altceva?
Unu’: hai ca esti pe acolo. deci, ideea e cam asa...
Doi: ascult
Unu’: 22 de barbati fara pic de inteligenta, si care dupa 35 ani devin someri, alearga ca nebunii 90 min dupa acea basica s-o bage in ațe, s-o bage in poarta. e cam ca barbatul si sexul si astia alearga s-o bage. dar doar ca... Asa e fotbalul. baga la cap.
Doi: si romania ce cauta in treaba asta?
Unu’: ce face romania e cam la fel, doar ca astia o fac altfel.
Doi: si au dat gol?
Unu’: fara intrebari de baraj, te rog, dar expun si teoria golului. poarta e mare, hăt, pe la ceva metri, si sus si in lateral. portarul e mic, si ai spune ca e logic sa nimeresti poarta aia, si s-o bagi in ațe, dar ai nostrii bravi “luptatori” vor sa confirme ca sunt exceptie de la regula.
Doi: n-am inteles. adica?
...
Unu’: adica iar au pierdut cu un scor mai mare de 1-0, iar dau vina pe arbitru si iar se cearta circa si ceva, cam o saptamana ca ba sa plece antrenorul, ba sa nu plece. si iar deplang ce mult ar fi insemnat mutu. 

Ce le-o fi unora asa greu sa inteleaga fotbalul nu stiu. Romania il simplifica asa mult, pentru fiecare, dar ei se incapataneaza sa nu invete.

Din politețe și bune maniere

Privesc în jur, mă simt ca o fiară încolțită, rânduri de oameni tot vin, avansez cu greu și timpul pare dilatat. Auzul mă înșeală, acum nu mai percep fiecare sunet, doar un zumzet general, o larmă monotonă. Mai mișc un pas către locul unde este izvorul de tot ce îmi doresc, unde-mi voi potoli pofta și cerința corpului. Port o discuție cu cineva, un vechi coleg, un bun prieten, îmi spune de ce face același lucru ca mine, și parcă discuția face ca senzația de stagnare să mai dispară, și chiar să-mi facă plăcere că aștept. Dar, deși trec peste zgomot și așteptare, mirosul care mă învăluie nu este de ignorat. Acest parfum de bucătărie stătută îmi inundă nările și îmi amorțește simțurile. Mă întreb dacă și altora le repugnă că și mie, dar nu mai contează, sper să iau ce doresc și să plec cât mai repede. Ca un sinucigaș cu lațul de gât, așa se strânge și în jurul minții mele gândul să plec, să arunc o înjurătură și să dispar din locul ăla, dar mă zbat cu el, strâng din dinți și rămân la coadă. În sfârșit, am ajuns-n față. O față-palidă apare de dincolo de tejghea, eu zâmbitor că am ajuns, că am învins, îmi înșir doleanțele în gând și aștept salutul obișnuit.

  - „Bună ziua”, parcă scuipat printre dinți vine salutul, trimis din fundu' grădinii politeței. Dar nu cumpăr politețe, ci produse, astfel că...

  - Bună ziua, un Lipton mare.

  - O porție de cartofi și o plăcintă doriți?

 Mintea-mi stă în loc, aici și-a pus pauză logica mea. În ani, poate secole, dacă eram lăsat să mă gândesc ce vreau de la viață, nu știu dacă mi-ar fi trecut prin gând că vreau alături de un Lipton o porție de cartofi și o plăcintă. Mă regrupez psihic, și automat, c-un gest mecanic de respingere răspund: 

  - Nu. 

Atât de prost, inadaptat societății, să fiu, că nu știu că lângă ceaiul cu apă, gheață și zahăr, merge o porție de cartofi și o plăcintă? Poate că sunt, sau poate că nu sunt... parte din generația McDonald's, atât de antrenată în această societate. Membrii ei sigur nu rămân ca vițeii la poarta nouă în fața vânzătoarei, și cer din start, „un Lipton, cartofi și o plăcintă”. Dar de, eu mai Gică Contra, mai am timp să... resping mereu oferta cu un „Nu”, încercând să-mi îndeplinesc propriile dorințe. În final, îmi brevetez propriul sistem de împingere a alegerilor mele și altora, astfel că îmi fac datoria de om cu maniere și spun: „ - O porție de sarcasm, și o ironie doriți?”, nu răspundeți, deja le-ați primit pe amândouă, fără să cereți ceva.

Curat problema

Nu ca as fi vreun mare Schumacher pe sosele, sau vreun mare profesore de legislatie, dar vazand aceasta poza, mai ca as spune ca ceva nu este in regula. Dar cum afara e frig, si semnul s-a chircit de teama viforului. Si apoi s-a tolanit pe strada, si in pozitie care sa-ti dea de banuit. Dar totusi, mai ca pare c-o sa ploua.

Lectie deschisa de romantism

Pun apa, imi iau masuri de precautie, pregatesc un ceai, cafeaua e prea instabila. Apa fierbe, pun plicurile, se inroseste, sunt pe drumul cel bun. Zahar cat trebuie, indulceste spiritele dimineata, un strop de sare de lamaie, fiecare om e un contrast. Rosu profund are culoarea, turnat in cani sa se raceasca, simt aroma lui si parca am uitat de chinul trezirii de dimineata. Pregatesc feliile cu unt si dulceata, proaspat prajite, ma uimesc pe mine ce bine merge, chiar nu stric nimic. Pun feliile pe farfurie, canile si farfuria pe tava, cam mica ea, dar ma descurc cu ce am la dispozitie. Dau sa ies pe usa, tin sa mentionez, nu dau vina pe usa, acolo ii e locul, se pare ca farfuriei pe tava nu-i era locul. Ambele felii pica, si ca intr-un scenariu de comedie proasta, cad ambele pe partea cu dulceata. "Uite iubito, ai mai vazut covor asa multicolor? Stiu, pare un Rembrandt, dar iti garantez ca e pur romanesc." Si fac alte felii, trag dubla doi, acum imi iese. Ma indrept spre dormitor.

"Buna dimineata iubito", rasuna vocea mea calda in racoarea diminetii, surprinzand momentul trezirii ei. "Buna si tie sa-ti fie, romanticule, dar ce mi-ai pregatit tu acolo?". Iar restul e istorie, fata este multumita, bucataria e c-un covor proaspat vopsit, dar dimineata e completa, macar pentru un partener. Si ultimele cuvinte, "baga-ti-ai ceva in el de romantism Eminescule, al dracu' de greu se mai face". Si o vorba pentru scenaristii de la Hoollywood, "mai usor cu exagerarile, diminetile in doi cu mic dejun la pat merg cand ai ditamai vila, sa nu te lovesti ca prostu' de usi."

Daca as fi... spargator

Alt articol dintr-o serie, ce cuprinde idei care refuleaza constant dintr-o realitate fumeganda de la incendiul de prea multe prostii auto-combustibile, mai explozive ca nitroglicerina agitata. Spargatorii de banci par a fi dintr-o alta realitate aici la noi, in Romania, unde nimic din meseria de raufacator nu este ce ar trebui, ca pe la altii. Nici traficantii de droguri nu sunt ca toti ceilalti, acestia ajungand sa consume din propria marfa, iar la pomeni se dau pachetele de heroina sau cocaina printre blocuri. Dar revenind la treaba cu spargatorii de banci. Am reusit, noi ca popor, sa spargem banci si cu surubelnite, si cu masina care trage bancomatul din perete. Dar marea schema in aceste spargeri va fi fost inventata mine, inca in stadiul de cercetare asidua. Planul meu complet independent de al altora este folosirea unei agrafe de hartie pe post de arma.

Soc, stiu. Agrafa este letala din start, indreptata indelung de catre vreun functionar complexat de postul sau prea stresant cand tipa la vreun mos de la rand. Parca ma si vad folosind aceasta unealta parca provenita din alta lume. Cum Will Smith era neincrezator in puterea “gandacelului” sau din primul “Oameni in negru”, asa ma simt si eu, cu gandul la intrebuintarea acestei arme. Intru in banca, afisand un zambet providential, parca premergator tuturor actiunilor pe care le voi face, iar mai apoi, cu o expresie de om periculos, de sub ciorapul tras pe fata, strig, "scoateti banii!". Vor ramane surprinsi, n-am arma, nici mare scula de spargator nu sunt, astfel ca ma refuza. Ma trag mai aproape de ghiseu, scot agrafa, lumina luceste temator in ea, iar sangele in vene-i ingheata casierei. Pe loc se sperie, nici butonul nu-l mai apasa si deja eu imi incarc grabit buzunarele cu bani. Fug in norul masinii fara toba, apar in ziar, dar ai dracu' mi-au gresit vocatia, punandu-mi poza sub un titlu pretentios, "fiorosul spargator a facut uz de arma letala". V-am zis ca ii terorizez cu agrafa de hartie.

Impulsionat de acest eveniment si succesul lui, imi pregatesc urmatorul hit: voi folosi la urmatoarea spargere un nasture, dar nu de orice fel, ci cu doua gauri, in culori de curcubeu. Gata, acum ma imbogatesc, Gates sa te tii, ai un rival pentru top.

Alte... de Februarie 31

 "Si pierzi timpul intr-un mod inutil, stand la discutii ieftine pe net?"
Nea, ca oricum pierd mare parte din timpul meu intr-un mod total inutil, dar stiu ca o sa mor, probabil nerealizand nimic, astfel ca de ce sa ma agit? Alte 5 minute, sau mai multe, pierdute in discutii cu oameni de care tocmai m-am despartit, discutand si fata in data destul de mult, nu se mai pun la socoteala. Ma las dus de val, lovindu-ma de mal sau plutind drept. Dar bine bai ocupatilor, si economilor cu timpul vostru, macar voi sa faceti ceva util, adica sa va uitati la filme proaste si sa pisati ochii.

 "Si tu cu ce te ocupi in general?"
In general frec menta, dar scumpa si asta, astfel ca ma reprofilez. Fara sa ma ocup in general, ma ocup in propriu, astept luna plina. Si nu pentru ca as fi vreun romantic incurabil, urmas din speta de Eminescu, ci o astept, plina sa fie, ca sa ma schimb la fata, ca Iisus in Biblie. Ma transform in "ironolac" sau "sarcastolac", imi creste par pe spate, coama ce devine, coarne-n cap si devin monstru mitologic. Cu noul aspect sperii babele si copiii mici, sarind din dulapul prea plin cu haine. "Bau, bau copilu'."

 "Dar tu nu ai niciun scop in viata?"
Ei na, cum sa n-am si asa ceva. Astept sa strang zece fraieri in jurul meu, creduli si stiutori doar de drumuri drepte, imi arat talentele de magician in fata lor si devin zeu. Ii numesc intr-un mod placut si dragut, cred ca ma inspir de la altii si le zic apostoli, le dau cate o insigna si iesim pe strazi "prost.slavind" spiritualisme.

 "N-ai niciun Dumnezeu pe lumea asta?"
Ete si la tine, cum sa nu am? Il am pe Iisus, dar cam departe, nu prea mai iesim des. Imi dau seama cum era cu Iisus la unele iesiri, pe care ar fi trebuit sa le avem. Imi dau seama si cat este de cerut de alti oameni, adica la o petrecere toti merg la el, cu textu', "fa fra' niste mici si bere, mustar si daca e, vom mai cere, ca sa se manance toata lumea". L-as vrea amic, la catarama, nu ar trebui sa platesc consumatia niciodata, ne-am produce-o in door. In principiu se aseamana cu Basescu. Da la oameni minuni si minciuni pana il voteaza apoi asteapta si pune-o de-o apocalipsa viitoare. Dar macar la Iisus stii ca vine, e parolist, n-ai ce zice. La Basescu nu ai niciun semn, asta de cand apare in casa, face lumina cu chelia, te orbeste, te fura si apoi zice ca e apocalipsa. si totul ii reuseste printr-un tv nesters de luni de zile de praf, ca de, avem bani de "digi.teve", dar nu de o carpa udata cu apa.