Un DEX online, dar altfel (demo)

Stalin - Cel care sta lin. Sta Lin, acest Lenin wanna be.
Hitler - Luptator din Burg-uri vechi, Cel ce loveste lerul. Hit Ler, aka dusman al lui Hrusca.
Edison - Acest fiu al lui Edi, fiul luminii primului bec. Edi Son cu becul curat.
Tesla - Cica ar fi roman. Poate de la expresia noastra: “iti dai cu tesla in (5litere)” ii vine numele..
Van Gogh - Era un artist intr-o ureche, acest Ivan Gogu pe limba mea.
Romulus si Remus - Niste salbatici, intemeietori ai Romei. Prin ochii Italiei moderne si noi avem asa ceva, cica ii zice Rromus. Eu stiam ca asta s-a-necat la Mall.

Scrisoarea unui Vadim analfabet

Dragă Moșule,

Nuștu dacă îți mai aduci aminte de mine da ieu sunt ăla deți scria cu ardoare acu câțiva ani. Ehei și ce dă scrisori am mai trimis ieu la matale, iară darurile au cam întârziat în tinp să vina. Da acum am crescut și ieu. Nu vreau să te plictisesc cu ce am de zis, da proa'bil te întrebi de ce îți scriu aciastă scrisoare. Păi să vezi. Și proa'bil te întrebi de ce o scriu după Crăciun. Păi să vezi. De ceva ani nu mai cred în tine, mai trădat și nu trec peste asta. Am vrut să te surprind întro noapte când cu cadourile și am prinso pe mama cum îmi azvârlea o jucărie sub brad. De atuncia mam prins, nu iegziști, bă! Da ai fost băiat finuț, de salon cum se zice paici și tre săți zic ceva. Nu e o scrisoare săți cer ceva ci să îți reproșez altceva.

Pe la 3 ani m-iai adus primul cadou, pe care, inbecil cum ieram, la-m luat de bun că ie de la tine. Și mam bucurat, până m-am înnecat cu piesele mașinuței și am ajuns la Urgență. Na, am zis că no fi vina matale, că ieram ieu copil prost. Auzi, da să nu mă faci pe mine copil, că mă superi. Am trecut cu bine de ietapa aia de viață, am ajuns la Crăciunul următor și iar avusei un șioc. Mia-i dăruit în dar un cadou dăla de ți-am zis că vriau, un ielicopter, cum vedeam în filmele cu Rembo. Mai ți minte ce am pățit? Mia-m spart dinții cu ielicopterul ăla când mia dat mămica una dupe urechi că făceam zgomot în casă șia-m scăpat telecomanda. Da na, doar nu era vina ta, ieram eu mic și prost, da să nu mă faci tu pe mine mic, că te bat cu băjeții din gașca mea.

Și tot așea până pe la 13 ani când râdeau ăia din clasă de mine că te aștept. Am vrut să le demonstrez că iegziști, așa încât că ma-m ascuns făcândum-ă că dorm și team așteptat. Începuse să scârțâie patu în camera părinților și am zis că ai greșit gaura hornului. Miam dat seama că noi na-vem horn, așea că am zis ca inprovizezi. Și am așteptat. A trecut tăticu la baie și după vreo 5 minute a venit mamița cun cadou în mână. Ca Federer la tenis a azvârlit iea cadoul sub brad, cred că în ghetele mele. Am văzuto când la pus acolo, ma-m speriat și am sărit din pat țipând: "te-am prins mincinoaso! Tu nu iești moșu!". Atunci a venit tata și mi-a ars una dupe urechi de mia-u fluturat până dimineața și m-a trimis amândoi la somn.

Ce vreau să zic? Ho bre, nu te grăbi, că nu am terminat. Voiam săț-i zic că iești un inpostor fraiere, nai pic de schil în deastea cu cadouri. Nam ce zice, ești praf, da na, mă simt inportant daca îți scriu o scrisoare. Râde ăștia din celulă de mine da eu nu râd. Sunt cam negri iei, și o fi umor dăla negru de nu îl înțeleg ieu. A, încă ceva, să nu mă uiți. Vezi că până primești alte scrisori, a mea e prima, deci no arunca că vreau cadou anu ăsta. Îl trimiți aici, la spitalul 2 plus șapte, aripa de vest. Dacă sunt în vreo cămașe albă de sărbători și prinsă la spate, îl bagi pe supt ușe că uneori îmi face ăștia surprize și mă  înbracă la vreo 4 capse.

Hai pa, bă Moșule, îmi place să vorbesc cu tine deși nu iegziști. Nu iegziști bă, da cea mai tare schemă a ta a fost s-ăi faci să creadă că nu iegziști. Totuși, de prieten imaginar iești bun. (Deci, fără mașinuțe sau ielicoptere că ne certăm. În rest, toate ie bune, mai ușor cu alcolul la Rudolf, c-ăi cam roșiu nasu lui. Hai, că tot cred în tine, măcar anu ăsta scoate-te cu un cadou.)

Pese: Scuză sângele de pe foaie, mă mai dau cu capu de pereți când îmi pierd inspirația da cum pereții ie captușiți, mă dau cu el de masă. Te pwp. Hai, pea.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gahscă.

Biznis din business-ul altora

Am fost târât zilele trecute într-un scaun de PC pentru a vedea un film, la recomandarea unei fete care a presupus că-mi va plăcea. Dacă nu ar fi fost recomandat de o fată, slabe șanse să-mi fi pierdut timpul, pe care oricum îl pierd aiurea, cu un film de prin 2005. Dar l-am văzut, filmul se numește Hitch, iar actorul principal este Will Smith, interpretând rolul unui cuceritor sfătos, care-l ajută pe un tânăr nesigur pe el să prindă o fată. Biznis de viitor, ce să mai. După film am căutat pe net despre acest tip de meserie, dating coach, adică un nene care te ajută să cucerești ceva pentru serile lungi de iarnă, preferabil o fată și am dat peste un articol din The New York Times din care am aflat și tarife și modul în care se procedează.

Mai nou am descoperit că avem așa ceva și-n România. Se pare că există destui oameni dornici şi buni platnici de aşa ceva şi mi-am zis că doar la americani se putea face aşa ceva, că ei sunt mai nevoiaşi în ale inteligenţei şi şarmului. Bun, aplicat la noi în țară ar fi cam așa: nu cucereşti, n-ai o fată lângă tine, dar munceşti 8 ore pe zi pentru câteva sute de lei pe lună, n-ai bani să te muţi din casa părinţilor, te zbați într-o foamete mai cruntă decât cea din facultate, ce ţi-ar mai trebui? Exact, o relaţie cu veleităţi de căsătorie.

Fiecare are dreptul să se simtă iubit, căci cică ar fi o pornire tipic umană, venită cu acceleratul inimii, dar oare se merită toată tevadura cu un dating coach, cu o cină la care s-o vrăjeşti pe fată, cu tot salariul pe un an dat unui nene care se laudă că îţi cucereşte orice femeie? Eu cred că cei care vor câştiga de pe urma acestei noi meserii sunt doar bancherii și psihologii. Bancherii pentru că de la ei vei lua împrumutul pentru a-ţi plăti psihologul la care te vei duce pentru a te readuce la un nivel psihic mai stabil decât acela de a te arunca de la balconul Parlamentului având pe tine un tricou cu mesajul: "Deiting cociule mi-ai tras țeapă!". Deci de la o simplă pornire, pe care ţi-o puteai calma cu o vizită pe Centura Bucureştiului, vei ajunge să susți vreo trei seturi de prestatori servicii.

Mă tentează o idee de afacere. Închiriez un apartament, îl mobilez şi instalez în el o fată. Nu, fata nu vinde sex, ci o relaţie. Adică omul care vrea să cucerească vreo femeie, vine la mine, eu îl bag în apartament iar acolo se întâmplă totul. Se poate certa cu ea cât vrea, ea îi va reproșa că nu e bun de nimic, îl va face să se simtă ca un rahat în ploaie și când se va fi săturat, poate pleca acasă. Dacă el dorește sex, ea îi va spune mereu că o doare capul, deși în baie va avea întotdeauna un flacon plin cu aspirine. Mai urmează partea cu mersul la părinți ca să-i cunoască. Dacă el dorește așa ceva, fix atunci va primi de la ea vestea că trebuie să ajungă la mama ei și nu are timp. El se enervează, își face ambiție și nu mănâncă, taman bine, că oricum cina nu e inclusă în preț. În caz că îi mai trece prin minte să aibă vreo relație, și eventual să se căsătorească, voi introduce ca detaliu al vieții de cuplu arma secretă: soacra. Pentru toate aceste servicii utile oricărui burlac nici nu cer cât cere un dating coach, doar cât îl lasă pe om inima, adică un infarct, că îmi deschid și firmă de pompe funebre.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.

Mergem la bunici... să ne educe

Forţa vocaţie îţi este insuflată de mic de către cei din jur, de către familie sau, pur şi simplu, ce atâta idealism, de banii pe care îţi poţi câştiga şi pe care vezi că îi câştigă anumite persoane, prestând o muncă. Nu l-am avut unchi pe Bill Gates sau pe vreun mare şeic arab pe care să-l văd întorcând petrolul cu conducta, ca bunicu' alcoolul cu paharul. Eu am avut un alt exemplu, mai neaoş, de-al nostru, din popor, însuşi bunicul, cel cu paharele de mai devreme. Un moment a fost nevoie pentru a-mi stabili eu priorităţile în viaţă şi pentru a-mi da seama ce vreau să mă fac când voi fi mare. Scânteia a apărut într-o seară de toamnă târzie (de fapt era vară în amiaza mare, dar las aşa că sună poetic) şi vine bunicul acasă posomorât, învins de drumul greu de la primărie. Bunica repede pe lângă el ca orice femeie de bătătură, că după ultima alergătură pe care i-o administrase în urmă cu o săptămână acum era în perioada de obedienţă. Îl întreabă ce-a făcut pe unde a fost, dacă a rezolvat.  

El îi aruncă o privire mustrătoare, ca de la stăpân la sclav şi-şi vede de mâncarea lui, parcă neauzind-o deşi a vorbit tare. Bine, el de pe la 40 de ani nu mai auzea perfect, dar îi convenea de minune situaţia, scuza perfectă. După un timp în care bunica n-a mai spus nimic, bunicu’, căţărat pe scaun, căţărat la propriu, că la unu’ cin’zeci cât are îi ia ceva, priveşte bătătura şi spune răspicat:

- Am făcut un drac!

Şi iar se lasă o tăcere apăsătoare. Acum sunt eu cel care trece pe postul interogatorului, mă duc mai aproape de masă, ştiind că îi place să fiu prin preajma lui, să-mi mai povestească, profit de situaţie şi întreb:  
- Ce-i tataie? Ce-ai făcut la primărie? El mă priveşte, are un zâmbet de superioritate pe faţă şi de compătimire, cam cum au oamenii când se uită la un cerşetor ciung şi cu accese de spasmofilie şi-mi răspunde.
- ‘Tu-le muma-n cur la ăştia! Că n-am şi eu un nepot acolo la primărie să mă ajute şi pe mine cu plata! N-am făcut nimic! Asta au fost cuvintele ce mi-au rămas în minte. Şi ultimele ale bunicului pe ziua aia că s-a îmbătat şi a adormit, dar asta nu e important.
De prima dată, de când am auzit doleanţa lui, am încercat să ajung secretar, pe semne că ştiam deja care este cu furatul mai mult. Ca metodă de PR rudimentar am încercat şi eu reclama prin viu-grai, adică din gură-n gură, şi mă lăudam la toată lumea că mă fac secretar. Între timp viitorul e tot mai nesigur și tot mai îndepărtat e şi postul ăsta de mine. La o mai atentă cumpănire a faptelor am ajuns să cred că mai bine aştept să moară bunicul decât să ajung eu secretar. Asta e, dacă n-am pe cineva acolo.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.

Secs în tutorial

Am fost catalogat drept un om care critică prea mult și nu face fapte bune. Acum nu știu cât de mult critic, dar încerc o faptă bună. Pentru lumea care nu știe cu ce se manipulează industria pornografică din lume, încerc eu să le dau o idee, așa făcându-mi și stocul de fapte bune. Nu am studiat analele istorie pentru un studiu de caz la obiect, dar sper că a ieșit ceva bun.

În principiu sexul e ușor, omul îl practică de când se știe și s-a înmulțit mai ceva ca iepurii, deci nimic greu. Devine solicitant când în jur sunt vreo 20-30 de oameni (sunetiști, cameramani, regizor, figuranți etc.). În situația asta mai că poți spune că se face sex în grup la o scenă de doi. Spre deosebire de alte meserii aici trebuie ținut cont și de faptul că nu se pontează de intrare sau ieșire, doar se începe la un moment dat, iar munca se termină când este "împrăștiată" dragostea peste aproape.

În viață este important de ce lume te înconjori și trebuie să-ți alegi cu grijă anturajul, dar avantajul în această industrie este acela că dacă partenera din vreo scenă nu e pe placul tău, poți oricând să iei problema în propriile mâini. Un detaliu ciudat iese la suprafață când te gândești că deși totul are la bază cuvântul “sex”, format din 3 litere, fără un cuvânt din 4 nimic nu mai este realist. Pentru toată lumea este aceasta meserie, există o portiță pentru ca toți să se simtă acceptați. Astfel că dacă ești un bărbat de până în 1 metru 20, virgin, călcat de alții în picioare și pe vârfuri ajungi cu fruntea-n burtă celorlalți, îți poți zice "Piticu’ Porno" și te-ai scos cu sexul gratis. De asemenea, dacă ești o fată de până în 24 de ani, pe tocuri ajungi la 1 metru 50 și ai un fizic de copil somalez, atunci neapărat apari într-o scenă cu un negru de peste doi metri, cu mușchi cât Arcul de Triumf și cu peste 25 de centimetri la activ.

Ce e amuzant însă e că toți blamează această meserie, dar zilele le sunt “întărite” mai mereu de produsul muncii acestor oameni, iar cel mai hazliu e Papa când spune că e împotriva pornografiei și a desfrânării, dar el are 80 și de ani, este tot virgin, nu a văzut în viața lui o femeie goală, însă se crede în măsura de a da sfaturi.

Acum că lista mi-e completă, mă mai refer doar la eternul “război al sexelor”, între femei și bărbați. Cu toți cititorii aflați sub influența acestui tutorial de real ajutor, cred că acest război nu va mai fi câștigat în veci. Sunt penetrate prea des liniile inamice și se atacă constant în spatele frontului ca să mai vorbesc de o victorie curată. 

Făcutul de copii, moartea plictiselii

Există ceva scenarii care prefigurează puțin viitorul și ce vei putea să faci în el. Acum, eu, copil al anilor ‘90, nu vreau să fiu luat prin surprindere de astfel de evenimente așa că vreau să mă pun în gardă. Nu pot să-mi prevăd acțiunile viitoare, dar măcar partea de familie s-o iau în calcul. Deci, să zicem că nuntă. La care nuntă chem, desigur, toate rudele odioase și pe care abia le-am văzut în ultimele decenii, dar banu’ e mai mult de neam prost, deci nu ține cont de neam. Iar apoi o lună de miere prin țări exotice, la hotel de 5 stele și totul all inclusive. Lună de miere care va fi redusă la vreo săptămână de stat undeva prin țară, din care săptămână cam jumate o petrec pe drum, că mă duc cu mașina personală. Dar am privit prea mult în viitor.

În acea săptămână de miere probabil că nevasta va rămâne gravidă. Bogată nu putea rămâne, a rămas gravidă. Ce altă formă mai frumoasă poate lua creația umană dacă nu un copil? Bine, și animalele au progenituri, dar pierdeți esența. Cică în viitor se va putea alege sexul copilului, să-i alegi chiar și culoarea ochilor, eventual și fizicul. “Dorel-de-carieră” s-or gândi să bage în catalog? Dacă mă-sa e urâtă (dar cu bani) garantat mă voi uni întru simțiri cu ceva tărie, așa că nu e exclus să fie de viță alcoolică și pruncul. Deci, se vor putea alege și atuurile și cam tot ce ar ține de o joacă cu ADN-ul. Așa, și eu ce iau acasă? Schița pe computer a vreunui inginer de la vreo secție de Politehnică sau îmi bag eu... mâna și modelez ceva acolo?

Dacă e pe alese, atunci să aleg. Eu aș vrea un copil nemuritor. Nu sunt eu un bufon prea bun, dar dacă mă plictisesc îi mai ard una peste urechi copilului, așa, să-l țin în priză. Sau și mai bine, îl bag direct în priză, văd cum îi stă la 2.20, dacă seamănă cu mă-sa când își întinde părul cu placa. Apoi îl scot din priză și-l las să-și revină. Ce să mai, mai ceva ca YouTube-ul ar fi în familia mea cu așa copil. Eventual îl învăț și Darts, eu cu săgeata el cu țintă. Și cum am văzut eu la TV, cum facea nenea Țiriac pe tarlaua lui, așa fac și eu cu el prin casă, că tot la TV am văzut că dacă nu-i tai capu’, nu-i problemă, el nu moare. Daca îl mai și închiriez vecinilor pentru diverse numere... Oho, ce de bănet și faimă. Gata! Acum plec să caut o nemuritoare.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.

Când eram în vremea mea...

Copilăria abordez, dar ca să nu fiu înţeles greşit, dintre toate momentele vieții de până acum, ăsta a fost cel mai bun. O femeie stătea mereu după mine cu ceva de-ale gurii, iar toţi cărora mă prezenta acea femeie mă tratau pe o semi-zeitate pogorâtă pe Pământ, venită parcă să-i mântuiască. Dar viaţa de copil a fost, pe alocuri, și stresantă şi nu când a trebuit să vă învăţ limba, care-i criminală, vă spun, ci când vă vedeam comportamentul apocaliptic, acela pe care-l vedeam fix când să mă relaxez.

Eram în parc o dată, cu aceeaşi femeie, căreia am aflat mai târziu că-i zice “mamă”, şi vine o prietenă de-a ei la ea. Le văd că discută şi la un moment dat o văd pe acea prietenă că se lasă deasupra căruţului meu, întinde mâinile către mine, timp în care eu o priveam temător, cu ochii larg închişi, și nervos că nu puteam face nimic. Începe aia să sporovăiască ceva într-un dialect ce aducea mai mult a klingoniană decât a limbă terestră şi începe a mă trage de obraji. Dacă aş fi avut puterea și mintea de-acum, aş fi tras-o deoparte şi în stil neaoş românesc i-aş fi zis: “Tanti! Uite cum stă treaba: dacă mă tragi de obraji ca apucata nu înseamnă că sunt drăgălaş și că mă iubești, ci că mă faci să arăt a castor!". Adulții ăștia, totul e amuzant pentru ei cât timp nu sunt ei în situația aia.

Au fost apoi momentele când, tot în parc, aveam ocazia să-mi întâlnesc semenii. Nu se mai lăsa cu tragere de obraji din fericire. Se întâmpla să mă vadă vreo mămică, aflată și ea în parc cu al ei copil, și din exces de prea puțină politețe venea la noi. Copilul ei era de regulă mai mare decât mine. Ca vârstă mai mare, că în termeni de gabarit puteam să-l fac lejer, al ei flăcău sau fetişcană având undeva la un an înaintea mea, maxim doi și un fizic de somalez în devenire. Şi cum o vedea pe mama cu mine prin preajmă se trezeau sentimentul matern şi de recunoaştere interumană în ea şi începea să strige către puradelul ei: "Uite, mami, un copil mai mic! Vezi, e ca tine, dar mai mic!". Mai lipsea să zică: “Uite, mami, are două mâini, două picioare şi acum printre gingiile fără dinţi mă-njură de mama focului!”.

Acum că am crescut am început să fiu tratat cu respect. Nu mă mai trage nimeni de obraji, probabil pentru că nu mai sunt simpatic când îi înjur de neamul lor de la Burebista până la generația viitoare, și nici nu se mai miră nimeni că semăn cu cei din jur. Am trecut la nivelul celălalt, în care vine câte o rudă cu vreun copil mic în vizită și se simte responsabilă să mă bage în seamă, să nu mă simt stingher, astfel că-și trimite odorul să se joace cu mine. Na, nu o pot condamna, fie își crede copilul geniu (puțin probabil), fie mă crede pe mine cu creierul mai plat (o fi de la noua freză!?). Acum, pe unde mi-oi fi pus păturica mea, s-o iau și să plec, că aici am încheiat.

Dumnezeu și nou venitul -2-

Îmi continui drumul în spatele bărbatului care afirmă că e Dumnezeu. Coridorul e lung, îmi pare un tunel, săpat în piatră cu un capăt care nu se vede. Îmi cam joacă feste psihice şi luminiţa aia pe care ar trebui s-o văd la capătul lui şi de care am auzit atâtea lucruri. Aud strigăte barbare, durerea mustindă din jur şi urletele celor schingiuiţi. Pe pereţii tunelului se văd urme ale încercărilor de evadare şi parcă ar fi ca în viaţă, când peste tot, în orice peşteră sau loc pe unde a trecut omul, vezi inscripţii lăsate în urmă, pentru cei ce vor veni, dovezi ale trecerii pe-acolo. De pereţi mai sunt prinse şi nişte lanţuri ruginite, dar sunt doar de formă, spiritele oricum nu au unde să fugă.
- Şi unde mergem acum?  
- Vei vedea. Nu ar trebui să te grăbeşti să cunoşti totul, aşa vă grăbiţi voi, oamenii, şi în viaţă, să ştiţi totul şi când aflaţi, dispare şi interesul de a şti. Ce, nu-ţi plac urletele din jur?  
- Îmi sunt indiferente, spun eu, încercând să par câtuşi de puţin preocupat de opiniile sale.
- Eşti incredibil, minţi în viaţă şi mă minţi şi pe mine acum. Ştiu, e un truc murdar să-ţi aud gândurile şi nu e corect, dar nu mă pot abţine, vreau totuşi să nu fiu luat prin suprindere.
- Bine, atunci ştii deja că voi mai minţi.

Continuăm drumul, dar imaginea mă surprinde constant. Nu văd focul care să ardă totul în jur sau căldura care să facă atmosfera apăsătoare ca de cuptor. Nu văd fiinţe mitologice cu aspect demonic sau diavoli în jur, văd doar umbre printr-un semi-întuneric şi aud urletele din jur care par fi înregistrate pe o placă de vinil zgâriată peste şanţurile care ar trebui să delecteze cu muzică.  
- Dar unde-i Iadul din cărţi, din Biblie?  
- Nu există. Ăsta e Iadul. Tortură mentală prin aceste urlete pe care le auzi în mod constant, ca tu, muritorule, să-mi cazi la picioare în gesturi disperate ca lovit de un atac de epilepsi şi să mă implori să-ţi reduc pedeapsa. Nu suport căldura, decorul de roşu şi negru în jurul meu sau câte altele mai descrieţi voi prin cărţile voastre. Aţi gândit doar că dacă e jos, simbolizat totodată impropriu ca fiind jos, Iadul trebuie să fie fierbinte, cu un foc veșnic arzând şi aici să fie locul unde torturez oamenii care au păcătuit. Greşit!
- Dar cum e de fapt? Decât să mă târăşti prin acest tunel aparent infinit, mai bine mi-ai răspunde la nişte întrebări, că chef de vorbă ai iar eu interes destul.
- După ce ajungem în Rai îţi zic totul. Oricum toţi au ocazia să întrebe ce vor când îi pun la Judecată, dar sunt atât de speriaţi de verdict că nu ştiu decât să implore.

Noi nu vrem respect!

Ceața se lasă mai apăsătoare, mai densă, ochii nu o pot răzbate, luminile se pierd doar în licăriri prin ea. Un om se întrevede în acest mediu cu iz de toamnă, călcând cu teamă la fiecare pas. Nămolul de pe jos îi încetinește mersul, până nu demult strada asfaltată îi era prietenă, acum a devenit dușmanul lui până la ușa casei. Gropile pline cu apă îi murdăresc pantalonii și pantofii, dar continuă să meargă, același drum în fiecare zi, plecarea o are dimineața în zori, iar venitul este seara, la răsărirea lunii.

Un câine scăpat se repede către el, un nou obstacol în drumul lui, nu-l vede la timp iar pantalonii omului cad pradă colților animalului. Un fir de sânge se prelinge pe pantofi, dar optimist ridică fruntea, “asta e, se poate întâmpla oricui”. Încă puțin până acasă. Începe drumul pietruit, mai demult era o șosea perfectă, acum doar o relicvă. Un pas greșit, alunecă pe-o piatră, cade, nămolul de jos nu îi este prielnic, paltonul și pantalonii sunt murdari, uzi, acum până acasă va simți pătrunzătorul frig al serii. Încearcă să se scuture, fără folos, este doar o încercare zadarnică. Gândul către casă îl încălzește însă.

Ușa se profilează, o lumină mică se vede în geam venită de la felinarul pe gas, electricitatea nu o mai are, becurile sunt doar de decor, prea pline de praf și de pânze de păianjen. Ușa e deschisă, nimeni nu intră, nu are ce să-i fure, cheia e de prisosință în mâna lui, dar o ține de dragul vremurilor trecute. Intră, închide ușa, care se rupe din balamale în urma lui, prăvălindu-se cu zgomot pe scara din fața ușii. Nici asta nu-l mai surprinde, merge către dormitor, se ghidează instinctiv prin penumbra camerei, doar Luna îi mai luminează pașii, cu lumina ei palidă. Felinarul s-a stins. Se lasă pe pat, se întinde și adoarme. Mâine este o nouă zi, același drum, doar vremurile tinereții îl mai alină acum, dar uită treptat tot mai mult din vechile momente.

Noi nu vrem Respect, și asta se vede, la lumină îl scoate Nimeni și Nimic, iar mocirla prin care trece în fiecare zi care pare banală cu toții o facem și-o întreținem.

Și din zare veni... dricul

“- Mamaie, vrei să te mai rupi-n figuri pe muzica anilor tăi?
- Da’ ce, maică, se reface ABBA?
- Da, bre, pun de un concert.
- E să moara mă-ta! Chiar revin?!”

Știrea zilei de 3 ianuarie a fost cu ABBA, cum că ar vrea să revină. Cine e ABBA? O formație, poate cea mai bună din istoria Suediei. Adevărul că e și cam singura, restul suedezilor care se cred cu talent fie fac karaoke, fie cântă sub duș. Și s-au pus mai bătrânii trupei să se sfătuiască, desigur, au inclus-o și pe mezina grupului, stai-ar bine cei 60 de ani ai ei, și au fătat o idee: “Facem REUNIRE!!!”. Și se pare că vor face, în cadrul unui eveniment și... (detalii pe site-urile de știri). Acum, ăștia sunt niște moși bolnavi de Parkinson și Alzheimer, semi-decedați, care sunt așteptați mai mult ca sigur la coborârea de pe scenă cu o targă și o intravenoasă, să-i mai resusciteze pentru conferința de presă de după. Nu i-am prins, nu le-am ascultat muzica, dar dacă au compus-o pe vremea când omul încă scotea dinozaurii de pe Pământ, atunci nici nu-i vreau.

Bine, sunt clasici, sunt ce vor ei, dar sunt și avizi după bani, sunt și dornici de publicitate și, desigur, dornici de o moarte cât mai apropiată. Mă gândesc că următoarea schemă de la gândire de la Guță, Inna și alți de-ăștia de pe la noi, ar fi să se retragă în plină glorie și să revină undeva prin deceniul următor (sau secolul următor dacă se poate), doar-doar or mai strânge ceva fani (de dorit și bani). Eu totuși îl aștept pe Mozart să-și reunească Requiem-ul și să le pună de-o cântare “abbaiștilor” ăstora, de să le stea stâlpul la cap, eventual nereunit.

Rugă către renumitul ultim Mesia

(Aici ar trebui să fie începutul, dar nu știu cum să mă adresez, nu citesc cărți de rugăciuni, astfel că tu consideră că am pus un început. E ca și cum te-aș fi apelat cu taxa inversă, vorbim și merge discuția, nu-mi pasă de tarif.)

De mine ai mai auzit, că deh, tu le știi pe toate, așa te laudă pupincuriștii ăia prin Biblie și prin biserică. Dacă știi de mine, știi și că înainte mai vorbeam cu tine seara, purtam o conversație lungă, dar apoi au renunțat ai mei la fix și n-am mai putut să te sun. Acum revin. Nu știu ce îți mai spun oamenii când vorbesc cu tine, nu prea sunt la curent, cred că nu-mi merge update-ul la notificări, astfel că improvizez. Da, între timp am mai crescut și eu, am ajuns să am oarșece bază educațională din școală și te-am renegat. Acum ce să-ți zic eu. “U cf bos? Cmz?” Mna, nu-mi iese, astfel că... Cum mai e pe la matale, pezevenchi bătrân ce ești? (Să zicem că ai răspuns. Mersi.)

Mai nou mi-am dat seama de ceva. Mai ții minte când eram în clasa întâi și era ora de religie? Cred că atunci mi-am pierdut naivitatea. Era momentul rugăciunii de final și eram cu mâinile împreunate, iar pe perete stătea scris “p*la”. Am ajuns acasă și i-am zis mamei, iar ea mi-a zis că tu oricum “ne iei pe toți la p...”. Pe moment am trecut peste, nu știam prea multe, dar când am aflat sensul cuvintelor, o poartă s-a deschis. Da, era poartă de la școală, treceam la liceu și matale deveneai un prieten imaginar cam bătrân.

Să știi că nu sunt profitor, nu vreau nimic prea important, că oricum am auzit că sunt pe un loc bun și că intru pe dosar în Rai, astfel că aici m-ar strica prea mult bine dacă l-aș avea. Iar dacă voi vrea ceva cândva undeva prin viitor, voi avea grijă să obțin, că în baza ta... și fecioarele ar rămâne așa. Nu vreau sănătate, că am grijă să nu mă duc prin locuri nespălate, umede și umbroase. Nu vreau fericire că oricum o pierd, am văzut că tristețea rămâne mai mult timp. Nu vreau bani, mă dedau la prostii și mă stric. Nu vreau iubire, că mă stric la stomac de la “fluturași”. Nu vreau pace interioară, că mi-am propus să nu las organele să se războiască între ele. Sunt băiat dăștept și mă descurc eu, doar ai văzut ce bine i-am dat în cap babei ăleia care se ținea scai de stâlpul semaforului și nu voia să treacă stradă fix când să fac și eu o faptă bună.  

În final, nu știu cum să închei. Nu e scrisoare să zic “Al tău sincer... Eu", dar spun și eu că să o duci bine, ai grijă de ăștia care îți vin în vizită, ține-i mai mult, nu-i lăsa să plece. Hai pa, pișicherule, ma bucur că nu ți-ai pierdut umorul.

Jigniri dulci -6-

“Există porci pe lume, ăștia suntem noi,
Dar nu există curve, mult mai curve ca voi.” - Femeile mereu cred că jignesc bărbații când îi numesc “porci” și-n versul de față textierul vrea să demonstreze că el, ca bărbat, își asumă acest apelativ, dar nici femeile nu sunt făr’ de pată. Cam ca cu bulumacul din ochiul tău, până la gunoiul din ochiul altora.

“Degeaba vrei să-ți educi copila,
Când copila ta belește ochii la cum belește alta pula.” - Educația dată de părinți este completată (bine sau rău) de ce văd copiii în jurul lor. Dacă ai casă cu vedere la Centură, doar nu o să înveți că sexul plătit e urât și că n-ai cum să-ți clădești o viață pe așa ceva, înveți că munca e bună, munca “datului la rame”.

“Pumnale și flinte pentru lingăi ce ling găuri pentru lingouri.” - Lingușeala este defect vechi al omului, prin ea ajungi sus, pe culmile a orice, iar limbile fine sunt la mare căutare de către șefi. Prin versul de față autorul observă acest defect care trebuie corectat, și dacă nu prin critică, atunci prin ce?  

“Şarpele prietenos, ling pizda până la os.” - Cum piața economică este pe cerere și ofertă, și în cazul aici prezentat este pe așa ceva. El oferă stimulare orală partenerei, iar ea va trebui mai târziu să-i întoarcă serviciul. Totodată autorul își face reclamă, pentru viitor, cu aptitudinile sale, adevărat toreador în pat.

“Și încep să încerc să te fut, deși mi-e greață.” - Sexul nu este mereu plăcut, poate uneori este chiar dezgustător, dar na, dacă ajungi în fața faptului împlinit trebuie să prestezi ca să nu-ți distrugi renumele sau să nu pierzi ocazia. Cică femeile nu pica așa, din cer, deci nu se ratează când o prinzi doritoare.

“Berea fără alcool e ca femeia care nu suge pula.” - Dacă tot faci sex, vrei să fie meniu complet, preludiu, finalizare și alte de-astea. Astfel și la băutură, dacă tot bei, bea să te îmbeți, să se simtă cortexul inundat. E lecție despre buna dispoziție după un pahar, de cum totul e mai bun cu alcool.