Februarie31

Să moară, am zis!

2012-01-26T22:57:00.001+02:00

Dacă vezi un om mort de beat, la vârsta ta sau puțin mai tânăr/bătrân, vrei să sufere cu ficatu’, să se curețe în circa cinci ani, să moară suferind sau să sufere o viață. Vrei toate astea pentru că tu ești treaz, pentru că te crezi superior prin trezia care te încearcă. Hai, nu-l vrei prea rău, dar suficient cât să nu mai poată bea, astfel încât să te bucuri că ai ales opusul a ceva ce ți se părea nociv.

Dacă vezi pe cineva că fumează, în aceleași condițiuni ca mai sus, vrei să-și scuipe plămânii curând, să zacă prin secții de pneumoftiziologie, să aibă mai mult cancer decât zile. Vrei toate astea pentru că tu ai fost zgârcit sau sărac și n-ai putut fuma. Ai fost prostit de către părinți, prieteni, alte rubedenii că fumatul ucide sau te îmbolnăvește într-un stadiu urât rău. Desigur că fumatul face toate astea, dar jumi-juma’, adică unii o duc bine mersi până la bătrânețe, alții capătă diferite forme de cancer. Nu instig la fumat, ci doar la a nu fi invidios pe alții doar pentru că ăia iau decizii care le pot aduce moartea și, totuși, nu mor.

Dacă vezi pe cineva că mănâncă shaorme peste shaorme, meniuri de fast-food și bea găleți de suc acidulat și chimic, vrei să facă bube pe tot corpul, să tușească cu sânge sau să se facă cam cât Piața Unirii. Vrei asta? Păi, cam vrei, pentru că tu ești la polul opus. Mănânci sănătos, nu fumezi, nu bei, dar, totuși, ești invidios pe alții pentru că, deși au tot felul de vicii necurate, nu se prăpădesc pe capete.

Invidia de care zic e aceeași cu aia de la testul la care vreun coleg a copiat și a luat mai mult. Te macină, vrei să te răzbuni, nu știi cum, ești mai răutăcios și toate astea doar pentru că acela și-a asumat un risc, pentru care putea fi pedepsit cu nota 1, dar i-a mers trucul, și tu ai fost prea fricos. Ce bine că pentru copiat există o singură pedeapsă, și aia dacă ești prins, și nu faci bube sau alte prostii ale altor vicii.

Un student a fost arestat pentru crimă

2012-01-25T11:07:00.001+02:00

Un student a fost arestat în capitală sub acuzația de crimă. Se pare că acesta și-a omorât în mod repetat și conștient timpul. Societatea nu acceptă așa ceva din cauză că studentul ar fi în sesiune.

Se pare că responsabili de crimă sunt și câțiva elevi de la liceele din București, potrivit primelor cercetări.

Vecinii studentului au fost vehemenți în susținerea arestării lui pe viață. Baba de la 5 a fost auzită cu zeci de cuvinte de ocară la adresa lui. "Păi, da, paștili mamii lui de student, că stătea uneori și până la 11-12 noaptea doar-doar mai juca ceva. Mi-a zis mie bunică-sa!".

"Domn’e, eu știam tot ce era de știut și am făcut ce ar fi făcut orișicine", a fost singura declarație a studentului.

Problema aceasta nu se rezumă, însă, doar la capitală. Rețeaua pare a fi națională, dacă nu și internațională. Mii de elevi și studenți fentează vigilența învățării pentru examene și teze. Ministrul educației n-a avut nimic de declarat cu privire la aceste zvonuri.

Metrou blocat din cauza zăpezii

2012-01-25T10:48:00.001+02:00

O garnitură de metrou de pe magistrala 4 a rămas blocată pe șine din cauza zăpezii căzute în noaptea trecută. Trenul se îndrepta spre ultima stație, Parc Bazilescu, când a solicitat ajutor de la primărie pentru deszăpezire

Redacția feb31 l-a contactat pe directorul general Metrorex și iată ce răspuns bulversant a dat acesta. “Ce dracu’ se alarmează lumea, domn’e!? Unde zici că e magistrala asta?”, a părut acesta surprins când l-am chestionat."Nici nu știu de ce dracu' am făcut magistrala aia. Nimeni n-o folosește", a mai spus acesta în finalul interviului.

Câteva echipaje de deszăpezire au pornit deja în direcția aceea, dar au o problemă cu identificarea magistralei. Se pare că niciunul dintre șoferi nu știe unde mai exact este. Sperăm, însă, să nu-i scoată afară pe cei de-acolo peste câteva mii de ani ca pe mamuți.

Piedone, primarul sectorului 4, a bătut în lemn când a auzit de incident. “Băi, să-mi bag! Sper să nu se întâmple asta și la gura aia de metrou pe care mi-am însușit-o la Apărătorii Patriei”.

Un protestatar nu mai vrea oferte de la fast-food

2012-01-20T00:26:00.001+02:00

În mijlocul protestatarilor, din Piața Universității, am întâlnit și un caz cel puțin bizar. Un tânăr de circa 25 și ceva de ani era nemulțumit de politica Măgar Ching. Avea pancartă, știa ce vrea și găsise si momentul pentru protestat.

Se observă, din poza surprinsă chiar de subsemnatul la fața locului și în mâna nemulțumitului, că acesta nu mai vrea oferta pe care o propune orice lucrător de la Măgar Ching. Vrea să fie tratat cu respectul cuvenit poziției de cumpărător și să nu-i mai fie încălcate principiile bine fundamentate potrivit cărora știe ce vrea. Bine, n-a zis-o chiar așa, astfel că, pentru corectitudine voi relua dialogul mai jos.

Reporter: Văd că ai o pancartă puțin diferită. Ce ceri tu?
Protestatar: Ce să cer? Nu cer, nu-s cerșetor, eu nu cer, că nu cer, nu că am de toate, da’ nu cer.
R: Și, atunci, ce scrie acolo?
P: Păi, ce zic!? Vreau să nu mai fie cum e! Adică să nu mai fie că nu e bine cum e.
R: Ce să fie?
P: Păi, ăștia, că îmi bagă pe gât ofertele lor. N-am bani de ele, da’ nu cer. N-am bani, iar el mă domina psihologic și fizologic să accept. Și abia rezistă, da’ nu cer, iar ei îmi dă. Așa face, ai dracu’ porci!

Am încercat să obțin o declarație și din partea companiei, dar mi-au răspuns, printr-un comunicat remis abia acum peste 20 de minute, că nu știu la ce se referă acel protestatar. Citez din comunicat: “[...] dă-l în lingurica noastră de freelancer sărac. N-are bani de-o ciungă de pus în păr și vrea să nu-l mai ofertăm cu bunătățuri. Dacă casiere frumoase n-avem, măcar produse bune să fie [...]”.

Cer public demisia unor personaje!

2012-01-17T21:38:00.001+02:00

Se întâmplă să stai seara în pat, uitându-te la vreo emisiune sau serial groaznice, ori stai la calculator ca orice om cu priză de Internet, și auzi o bătaie în ușă. Nu aștepţi pe nimeni, nu vrei vizite și, în mod implicit, nu vrei să fii deranjat, dar, totuși, ești. Te duci, făr' de chef să deschizi. Îl vezi în pragul ușii, cocârjat, jerpelit în coate, murdar pe mergători, dar cu o mină sadico-inchizitoare. Este el, Somnul. De cum îl vezi nu ai vrea să-l mai vezi. Din cauza acestei imagini sumbre a lui vrei să închizi ochii, mai mult, te forțează el să-i închizi. S-a dus emisiunea, netul și oricare altă pornogravitate pe care o doreai la ore târzii, te duci să dormi.

Dimineaţa, când ești mai vânjos, mai curajos pe meleaguri numai de imaginaţia ta desenate, simţi un ghiont. Pe lângă alarma ceasului care ar ridica în capul oaselor și un mort, mai simţi încă ceva. Este ea, Trezirea. Când a pus ochii pe tine nu te mai lasă. Chiar dacă al tău creier ar vrea să mai creeze niște vise, chiar dacă abia acum ajungeai mare șef taman în visul tău, ea, aproape ca o soţie necerută, vine și te pune în ceartă cu mârșavul de Somn.

Din cauza acestor aspecte nefavorabile vieţii umane, cer public demisia acestor două personaje deloc prielnice unei vieţi civilizate. Nu mai poţi fi odihnit cu ăștia, nu mai poţi share-ui ultima poză 9gag-ăristă. Nu-i mai poţi like-ui fiecare status al gagicii de care îți place în secret. Și, desigur, nu-i mai poți trolla pe prietenii din listă cu tot felul de melodii din cauză că ţi-e somn. Asta nu e viață, vă zic!

Bine, ar mai fi alternativă de a fi freelanceri, dar nici lenea nu se mai remunerează ca altă dată.

O piftie și un caltaboș au scăpat de Nikita

2012-01-11T10:27:00.001+02:00

În timp ce moldovenii de peste Prut și rușii de peste Moldova sărbătoreau datinile lor de iarnă, o veste a făcut masa de sărbători să zâmbească. De sub furculiţa și gura Nikitei, o piftie întreagă și jumătate dintr-un caltaboș au izbutit să fugă și să fie liberi.

Din primele declaraţii ale poliţiei, se pare că piftia a început un dans lasciv, menit să trezească în Nikita o foame nemaivăzută. În acel moment, caltaboșul s-a rostogolit din farfurie. Piftia a reușit să scape când Nikita a realizat că i-a dispărut mațul umplut cu de toate. Cât timp i-a luat ei să se uite stânga-dreapta, piftia a profitat și a fugit.

"Am tremurat ca gelatina tot drumul! a declarat d-na Piftie. Până la secţia de poliţie nu m-am uitat în urmă. Of, sper să fie puși la regim vegetarian toţi oamenii ca Nikita. Ea nu e om, e carnivor!". Caltaboșul s-a abţinut din a declara ceva, de teamă să nu fie găsit după miros când deschide gura.

Prin 2009 a mai fost un zvon potrivit căruia o chiftea a scăpat de Nikita, dar încă neconfirmat. Ce se știe este că la mijlocul lui 2010, două frunze de pătrunjel au reușit să fugă din shaorma Nikitei. Pentru acele două, însă, se crede că ea le-a aruncat pentru că i s-a părut că e prea mult pentru regimul ei lacto-orice-de-mâncat-carno-și-maioneză-vegetarian.

Apple va da în judecată femeile

2011-12-28T22:19:00.001+02:00

În cursul zilei de miercuri, 28 decembrie, Apple a anunţat că va da în judecată toate femeile din lume. De fapt, pe toate femeile care se cred deștepte, în urma plângerilor venite de la Siri.

Se pare că acestea sunt un pericol pentru Siri, asistentul feminin implementat de Apple în iOS 5, pe iPhone 4S. Bărbaţii care deţin un astfel de telefon s-au plâns că femeile din viaţa lor au replică la orice spune Siri, afirmând că ele ar fi știut mai bine.

Mai mult, Siri s-a plâns, la ușa elecronică a companiei din San Francisco, de utilizatoarele de iPhone 4S. Se pare că acestea, când o întreabă ceva, contracarează răspunsul, deși corect, cu propriul lor răspuns. Femeile încă n-au comunicat nimic prin Avocatul Poporului, cel care le-a fost numit din oficiu.

CEO-ul Apple a anunţat presa, printr-un comunicat, că va acţiona femeile în instanţă, din 14 februarie, în următoarele ţări: Germania, SUA, Anglia și Noua Zeelandă. Pe 8 martie, acţiunea juridică va demara în Franţa, Italia și România, cea din urmă ţară fiind recunoscută drept un cuib de intelectuale. "Trebuie să le ţinem ocupate fix în zilele când Siri ar fi mai solicitată cu întrebări de la bărbaţi pentru a le spune ce cadouri să cumpere", a declarat o sursă din cadrul Apple.

"Vrem ca Siri să nu mai plângă în circuite în fiecare seară, a spus Tom Cock, CEO-ul Apple. Deja a inundat codul sursă și n-o putem calma cu pantofi și rochii scumpe. Trebuie să luăm atitudine!".

Jucărie inspirată din tradiţii

2011-12-27T13:53:00.001+02:00

O nouă jucărie a fost lansată și este menită nu doar pentru copii, ci și pentru adulţii nostalgici. Aceasta e dedicată în special României și ţărilor care sărbătoresc Crăciunul tradiţional, informează DailyFeil.
Jucăria este de fapt un set de înjughiat porcul în orice perioadă a anului, dar mai ales în preajma Ignatului. Trei figurine sunt folosite pentru a-și propti genunchi în porcul de silicon, care de altfel este bine legat. Apoi, o altă figurină stă cu piciorul pe cap animalului și-l trage de ureche în timp ce îi înfige cuţitul în gât.
Pe lângă actorii importanţi ai evenimentului, mai există în set și o sticlă cu colorant alimentar roșu pentru a da o notă de spectaculozitate. Acesta se toarnă în curul porcului și când i se înfige cuţitul în gât murdărește totul în jur.
Compania producătoare a anunţat că are în vedere și alte seturi inspirate din tradiţii. "Până anul viitor dorim să lansăm pe piaţă setul montei, adică ritualul ducerii vacii la montă", a declarat pentru DailyFeil purtătorul de cuvânt al companiei.

Facebook, acest Reclamații și Sugestii

2011-10-21T23:30:00.001+03:00

Par egzamplu:

«El : Ştii ce ?Ea : Ce ?El : Când mai ieşim , nu mai purta fustă Ea : De ce ? Am crezut că-ţi place.El :Data viitoare poartă ceva până la grezne şi mânuşi lungi…albe .Ea:Ce ?El : Ai încredere în mine.Ea : Ce naiba vrei să fac ? Să mă ascund de lume ? Nu îţi place de mine?El : Aaa ! Şi fă ca părul să fie la fel de frumos ca hainele . Ea : Auzi ce zic aici ? Eşti foarte conservator , aşa , dintr-o dată . Nu mă sufoca cu asta!Glumeşti ?!El : Vorbesc serios .Ea : Nu-mi plac tipii care îmi spun ce să fac El : Şi poartă un voal Ea : Ce El : Şi , deasemenea , acest inel .Ea : Ce dracu … ?El : Şi căsătoreşte-te cu mine :)»

Se prea poate să fiu singurul care nu observă romantismul în așa ceva, dar asta trece și peste minimumul de logică necesar vieții după standarde cel puțin mediocre. Da, moment important în viața oricărui om, un moment de cotitură oricum ai lua-o, astfel că tre’ să fie pompos, inutil de complicat și scump, deci a ieșit ce e mai sus. De la prima “pune pe tine o treanță pân’ la glezne” el s-ar fi ales cu “hai, marș în pizda mă-tii de idiot!”. Parcă-l și văd pe el, timorat, tremurat, emoționat, cu o privire de câine pe care îl taie acut o nevoie și se roagă la toți zeii să nu se supere nebuna și să se ducă dracu’ planul lui.

În altă ordine de idei, o cu totul alta, de ce sunt oamenii scârbiți de …fili? Aceștia fiind pedofilii, zoofilii, scatofilii, gerontofilii etc. Aceiași oameni care ți-o dau cu “gusturile nu se discută”. Dacă nu se discută, atunci nu te oțărâ că unu’ vrea să curbeze salamu’ bărbos în franzelă de baba sau că vrea să vâre stiloul în călimară de (pre)școlar. Sunt porniri sexuale, absolut idioate, dar așa e și sexul pe roluri și totuși e pus în aplicare. – da, tot de pe Facebook a venit și această nedumerire

Dacă ai ști

2011-09-30T15:03:00.001+03:00

Dacă ai şti că majoritatea bărbaţilor care îţi întind mâna ca să te salute sau să te cunoască s-au masturbat în timpul acelei zile, le-ai mai răspunde la salut? Dacă ai şti că cel din faţa ta are fetish-uri ciudate şi că poate mai devreme de o săptămână i-a stat pe faţă o femeie sau a făcut pe el de frică în timp ce era într-o şedinţă de masochism crunt l-ai mai respecta? Dacă ai şti că majoritatea femeilor şi bărbaţilor preferă să-şi satisfacă partenerii prin sex oral i-ai mai pupa oriunde aproape de gură (ex: obraz)? Sau ai împărţi ceva alimente cu ei? Dacă ai şti toţi partenerii iubitei şi modurile în care a făcut sex cu ei ai mai privi-o la fel? Dacă ai şti că părinţii fac sex pe sub plapumă/pătură cât timp cred că tu dormi ca să nu te trezeşti întrebându-i de ce gâfâie şi sunt asudaţi i-ai mai privi ca pe simpli părinţi care odată ce te-au făcut, în mintea ta, s-au oprit şi din sex? Dacă ai şti că maică-ta probabil îl satisface pe taică-tu prin sex oral, ai mai lăsa-o să te pupe pe obraz sau frunte?

Toate aceste detalii minore cu care se întâlneşte orice om în viaţa lui, nu neapărat în ordinea asta şi nu neapărat toate, poate şi cu altele, sunt mai mereu ignorate. Nici nu trebuie ţinut cont de ele pentru că atunci ne-am privi reciproc drept nişte scârboşi. Astea sunt exemple de fapte umane pe care nu vrem să le ştim din cauză că dacă le conştientizăm ne fac rău. Aşa, şi după toate astea, se mai întreabă cineva de ce există secrete? Nu poate exista sinceritate totală din moment ce, dacă există, totul se destramă pentru că detaliile ar fi prea greu de suportat. De-aia guvernele mint, de-aia niciodată nu sună amanta pe telefon, ci o colegă sau un coleg care a uitat ceva, care poate se preocupă de cum e vremea mâine. De-aia niciodată copilul nu sparge lucrurile, ci ele, de idioate ce sunt, cad cu o viteză atât de mare către pământ, mai mare de două-trei ori decât gravitaţie, şi se fac ţăndări. Aceste mici secrete pe care le avem pentru noi ne fac sociabili şi acceptabili în societate.

Dacă-i spui unui tată că fii-sa e o curvă în devenire după cum face sex, ăla te va alerga cu un topor în mână, o meclă de drac şi cu o sticlă în altă mână, până te va prinde şi te va jupui de viu. Dar nu-i spui, nu eşti sincer, îi spui că vă iubiţi, pentru că ţie îţi place cum e ea, îţi place ce face, iar atât timp cât e doar a ta, nu e curvă, e doar pricepută şi adori asta. Nu-i spui mamei celui mai bun prieten că el fumează, deoarece vrei şi tu ţigări, vrei ca el să aibă bani ca să-şi permită un pachet mereu plin. Ehe, şi aşa ajung secretele să fie personale şi nu sincer împărţite cu toţi, sau sunt secrete pe care le împărţim cu puţini, dar ascunzându-le de cei mulţi. Oamenii aşa ajung mari, pentru că cineva, la un moment dat, nu a spus cum ăla lingea-n cur şeful în birou la propriu şi aşa lumea e un loc mai bun de când cu politeţea.

Presedintele Romaniei este respectat

2011-09-19T12:06:00.001+03:00

Transmit in direct, prin platforma de live bloging a ziarului nostru, intrevederea presedintelui Romaniei cu alt presedinte de o egala importanta. Pentru prima data in istorie presedintele este respectat, nu mai face niciun consilier misto de el pe la spate, nu-i mai trage clapa nicio amarata de reportera cand ii spune ca-l vrea la interviu.

Transmit in direct, pentru publicatie si pentru lume, din centrul Caracalului proaspat declarat independent si care tocmai si-a ales presedintele in decursul diminetii dupa o deficitara numarare a voturilor. Nu mai conteaza cum a iesit, e de remarcat ca cineva a stiut sa numere astfel ca-i bagam pe astia mici in Guiness. Cum spuneam, presedintele Caracalului, Baraca Obuzu, cu un nou treling pe el, tricou din proaspata enclava chinezeasca Aphu Mah Tzi, il asteapta pe presedinte la masa la birtul din centrul tarii Caracalului. In sfarsit poate creste inima in noi ca incepem sa fim recunoscuti pe plan international.

Cei mai periculosi oameni ai planetei

2011-09-16T15:35:00.001+03:00

Exista oameni in lume de care trebuie sa te feresti prin orice mijloace, trebuie sa pui o zona tampon intre tine si ei ca sa nu iti distrugi chi-ul, karma-ul, mantra, sau ce mai ai. Acestia se pot ascunde sub orice forma, sub orice denumire, dar pot fi impartiti in doua mari categorii. Nu, nu sunt criminalii in serie de care scapi daca ii omori sau sunt arestati, nu sunt nici violatorii de care scapi daca le dai un sut in coaie sau te caci pe tine pentru ca sunt slabe sanse sa fie scatofili, nu-i vorba nici macar de psihopatii cu tulburari de orice gen. Cele doua mari categorii de care spun sunt asa: Ecologistii si Credinciosii. In fiecare dintre astea doua exista pasivi si activi, iar cum cei pasivi intelegem ce fac, de exemplu ecologistul pasiv are masina electrica sau hibrid, nu consuma apa inutil, nu taie copaci pentru ca gaseste inlocuitori etc., iar pasivul credincios doar spune in gand o rugaciune, bea o bere uneori, face o cruce cand e la vreo slujba si tine post. Activii sunt plaga societatii, ciuma noua, cancerul si treapta a mai de jos.

Ecologistul-activ:
El nu intelege ca daca salvezi trei copaci pe zi, nu e ca si cum ai salva o padure ecuatoriala de sub bulzdozere corporatiste. Nu vrea sa priceapa ca daca se leaga ca vita de gardul vreunei companii sau institutii nu va schimba sensul gravitatiei sau ce ma-sa vrea el. Acest ecologist e atat de pornit incat sta in copaci, fara curent electric, fara mijloc modern de ajutor, fara apa curenta, doar pentru a demonstra ca e ecologist. Nu intelege ca daca toti ar fi ca el, cum si vrea de altfel, am balti la propriu in propriile dejectii pentru ca nu ar exista sisteme mecanizate pentru indepartarea lor pentru 7 miliarde de oameni.

El este fostul hippiot, el este ala care mereu ramane in urma cu ce e normal. Nu vrea sa priceapa ca el, fiinta de sine statatoare, nu poate salva ursul Panda, balena nu-s' care sau tigrul siberian daca astia nu vor sa se salveze prin sex repetat si nasteri multe. Exemplul sobolanilor/gandacilor: astia nu stau dupa organizatii cu nume cretine ca PETA sa-i salveze, se fac ei in numar mare. Fara acesti ecologisti-activi nu ar exista majoritatea jegurilor de ONG-uri sugatoare de bani publici in orice tara din lume. Astia sunt combustibilul uman pentru ele, iar ei cred ca au supremul scop pe Pamant.

Credinciosul-activ:
Incep prin a afirma ca sunt agnostic, deci nu cred in nicio fiinta divina care m-ar fi facut. Il stimez pe Darwin cu teoria sa, pe Hawking cu studiile sale aprofundate in domeniul Big Bang-ului si chiar nu cred ca aveam nevoie de vreo mare scula divina pentru a evolua din nimic. Bun, acum cu credinciosul asta care spulbera orice bariera a habotniciei si prostiei. El nu sta la discutii, doar te asculta, apoi da din cap, isi face o cruce si pleaca mai departe. La fel ca ecologistul, nu intelege. Nu intelege ca multe biserici nu-i aduc mantuirea vesnica si locul in Rai, nu intelege ca religia/credinta nu merge pe sistemul "beau, fut, mananc, injur, ma spovedesc si trece". Nu se sterge totul cu burete doar pentru ca-i spui unui burtos barbos ce ai facut. Nu ma leg de Dumnezeu pentru ca nu are rost. Chiar daca ar exista, in mod rational nu ar vrea ca "fiii si fiicele sale", "roabele si sclavii sai" sa fie asa. Ar vrea sa fie stimat, respectat pentru ca i-a creat, precum un tata vrea de la copiii sai. Nu vrea sa i se suga pula pentru iertarea greselilor.

Credinciosii astia sunt atat de porniti incat stiu doar ce aud sau citesc in carti bisericesti, dar si aia stiu prost. De regula au trei-patru sintagme pe care le ruleaza din gura in gura ca pe o mahoarca prea scurta: "eu cred in el, n-are nevoie sa-mi dovedeasca existenta sa!", "tu nu crezi, dar el te vede si te va judeca!", "stiinta ta nu e exacta, se schimba, dar invatatura Domnului o avem de mii de ani!", "Dumnezeu asteapta pe oricine sa se intoarca cu fata la el!". Acest tip de credincios rareori stie ceva din Biblie, dar are una in casa pentru a citi din ea crezand ca doua-trei pagini pe zi sunt ca rugaciunea. Preotul e somitatea suprema pentru el, iar in biserici ar baga oricat de multi bani, spre exemplu Catedrala Mantuirii Neamului. Nici nu stie multe, in materie de educatie si cultura generala, dar nici nu vrea sa afle, sufera de auto-suficienta, dar totusi crede ca e mai bun decat tine pentru ca-i credincios, desi afirma cu ardoare ca toti suntem egali in fata Domnului.

Omu’ și talentu’

2011-09-14T11:53:00.001+03:00

Eu și Paintu’!

Francejii rai se ia de noi

2011-09-12T14:57:00.001+03:00

Francezii, spilcuitii Vestului Europei, au facut, inaintea meciului de o rara rusine pentru fata stadioanelor mondiale, Romania-Franta, niste comentarii deloc lipsite de substanta la adresa romanilor. Dintre ele mi-a placut unul, un dialog care se desfasoara cam asa:
- Nu stiu daca meciul va incepe.
- De ce?
- Pai, cand arbitrul va da cu banu' nu stiu daca moneda va mai ajunge la el cu atatia romani in jur.

Apoi au fost glume jegoase, subtiri, cum ca "romanii au paduchi", "sportul national nu e fotbalul, ci cersitul", dar nu lipsite de baza. Oricum ne descurcam bine la cersit, oricum sunt multi tigani nespalati si multi saraci care au copiii cu paduchi. Au generalizat, si unde mai pui ca aveau si voie.
Meciul a fost candva saptamana trecuta, iar toti s-au prins de glumele, parca date pe Canal Plus, abia duminica. E ca si cum eu fac misto de o femeie ca-i grasa sau proasta, ma lasa s-o fut si dupa o saptamana se trezeste sa ma sune cu ton belicos la telefon: "Porcule, ma faci grasa/proasta?!". Asa si noi. Aia fac glume, rating, totul se sedimenteaza in Franta, iar noi ne prindem de mistoul facut. Nu cumva avem internet, acces la informatii in timp real? Nu puteam sa vedem asta a doua zi dupa meci? Macar erau mai justificate toate discutiile, oricum futile. Dar in fine, decalati cum suntem zic de aici.

Au glumit, au voie, pot spune despre oricine si orice orice, cum au si facut, in aceeasi emisiune nefiind vorba doar de romani. DSK - nenea acuzat de un viol, demis din functia de presedinte al FMI si apoi declarat nevinovat - nu l-am vazut luand-o pe Tatoiu sau pe Ciuvica la un talk-show despre cum l-au luat aia in bascalie. Daca suntem in UE, ceea ce se pare ca n-am inteles prea bine noi, romanii, nu inseamna ca ceilalti nu pot face misto de noi. Daca eu, in piata pitorescului meu oras, as da de un francez tuciuriu care imi cere intr-o romana pocita "un lion, te ruog!" garantat as zice ca francezii sunt niste cersetori paduchiosi. Daca as mai fi si scenarist la vreo emisiune de pseudo-umor as folosi gluma care imi vine in minte in legatura cu cersetorul pe langa care trec zilnic.

Altceva ce nu intelegem noi romanii e ca daca intram intr-un club oarecum select, cum am zis mai sus, UE sau NATO, suntem ca elevul care intra in echipa liceului, dar e bagat acolo doar pentru ca a facut ceva ce nu tine neaparat de jocul sau desavarsit. Poate face muie antrenorului si de-aia, poate e babarditorul fiicei antrenorului, dar sigur nu joaca bine. Ei bine, intrarea in echipa nu-l va imuniza contra mistourilor. Gata subiectu', scenaristul (sau scenaristii) emisiunii au gasit ceea ce cautau, Romania, subiect dat si de ocazia meciului, si au creat ceva de acolo. Noi luam in tragic totul, fix ca curva care are pretentie la iubire de la cel care se uita la ea in timp ce ea se rupe-ntr-un gangbang cu toata scara blocului.

Erecția fosforescentă

2011-09-09T11:52:00.001+03:00

Prezervativul cu arome
Într-o noapte, sau zi, nu prea îndepărtată în timp de momentul la care acest articolul a luat naştere, un bărbat, şi erecţia lui, aşteptau după fată, şi labiile ei, să iasă din baie, râvnind la niscavai sex. Ea a ieşit, sfioasă şi cu aparentă ruşine, doar cât să-l anunţe că nu vrea sex, şi că se apucă să se îmbrace. El stătea, probabil, pe fotoliu ca orice soţ iubitor privitor la meciuri în viitor. Cameră pustiită de gânduri, umbre sau şoapte, sau de alte alternative, cum ar fi nişte fete, iar mintea lui prea plină de orice replică, argument sau politeţe care hai să fie, să ţină. Ea nu şi nu, că nu se face, că sexul nu e pentru ei, că să mai aştepte, că nu-i așa?, astfel pofta creşte. Stând el, cu picioarele la poli opuşi şi cu catargul pe centru, jucându-se molcom cu vârful prezervativului vede la televizor ceea ce l-ar salva. Nu, nu era un film porno, ci erau fructe. Apoi, cu jocuri de priviri între erecţia îmbrăcată în latex şi televizor colorat de fructe, îşi spune şi-i spune şi fetei: "auzi, dar ţie ce fruct îţi place?". Câţiva ani mai târziu probabil că aceeaşi problemă persistă, dar la berea "cu băieţii" post-sexul inexistent, bărbatul va spune "şi-a dracu' n-a vrut. N-a vrut şi pace! Şi mai aveam şi de-ăla cu arome!".

Prezervativul fosforescent
Acelaşi bărbat, tot fără sex, că prietena iar nu vrea. Se uită pe geam ce se uită, şi vede un licurici. Luminos, drăguţ şi gras, îi vine ideea unui prezervativ scăldat în aura magică a fosforescenţei. Câteva luni mai târziu, acelaşi bărbat tot n-avea parte de sex, dar se juca cu noul prezervativ, rulat fin pe erecţie, prin cameră mai ceva ca un Jedi. "Uite, fă, sabia mea! Vum, şi a ieşit!". "Ptiu, piei drace, s-a descărcat. Hai, nu mai sta ca furnica pe muşuroi şi aprinde lumina aia să-mi încarc laseru' că acu' dă Vader atacu' final!". Şi astfel, futere non futere, prezervativ universal dezvoltat necesarum est.

Noua vară din toamnă

2011-09-07T11:38:00.001+03:00

Din măreţul univers facebook-cian scot şi eu câteva lucruri care pot părea ciudate unor extratereştri veniţi în căutare de viaţă inteligentă, dar atât de banale nouă celorlalţi. A venit toamna, calendaristic cel puţin. Că a venit toamna înseamnă că mamele sau bunicile voastre se reped cu grăbire la calendar să smulgă fila aia cu ultima lună şi vezi că e septembrie. Bun, cădem de acord că e toamnă. Jale mare, mare jale pe întinsul spaţiu online-ăresc odată cu venirea plimbăreților din plimbări. Care cum prinde tastura o arde cu "aww, cea mai sweet vară!" "ah, vară 4eva să fie!" "cea mai culean vară!". Astfel prinde ideea ca ciunga de pantof. Băi, fiţi serioşi, cui îi pasă?!

Când fute vreunul sau vreuna e futută nu sare pe Facebook/Twitter/altele să spună "aww, mi-am tras vrăbiuţa de coadă :X!" "ah, cel mai adev futai! EVA!". Dacă atunci când chiar ar fi cineva interesat de aceste mici nimicuri din viaţa fiecăruia nu spuneţi, atunci chiar nu contează cum v-aţi petrecut vara. Majoritatea cu o bere, boem, la Vama Veche şi eventual tag-uind una alta pe poza unde titlul este mare "în Vamă". Dacă nu spuneţi pe pereţi sau prin tweet-ere că aţi dat o muie într-un gangbang dintr-un gang de la mare, nu spuneţi nici ce pizdoasă a fost vizita la vârfu' Omu sau la cascada Muiere-Opărită.

Apoi, după ce pui, vin restul, cu aer nostalgic, să dea like sau retweet, sau ce-o mai fi ca să vezi că te-ai distrat bine pentru că, nu e aşa?, nu te distrezi bine decât când cineva spune asta. Ce contează că ai făcut foamea ca un boschetar la mare, ce contează că ai frecat băncile gării la munte, dacă zice unu' că "frate, ce boss ai fost vara asta!" te-ai scos, ai fost miezul prezervativului. Nimănui nu-i pasă de orice rahat pe care îl fac alţii, dar e legea asocierii: dacă arăt că mie îmi pasă de ce faci tu, poate şi ţie o să-ţi pese în viitor de ce fac eu. Aşa că, în încheiere, dacă nu ai avut o mega super ultra uber pizdoasă klumea bună hot vară dintre toţi cunoscuţii tăi şi nu pui asta pe perete încontinuu până la vara viitoare, rişti să îţi cadă capătul curcubeului în cap şi să mori înainte să pui mâna pe comoara lui.

Triunghiul Moldovenilor

2011-09-06T11:55:00.001+03:00

Probabil ca nu-s cel mai potrivit sa vorbesc despre moldoveni din moment ce eu sunt un bucurestean cu farame de Oltenia in mine, dar sunt roman, deci pot vorbi despre orice fara sa am habar. Dupa cum stiti, moldovenii sunt locuitorii unei provincii tare defavorizata numita Moldova, dar in mintea multor romani ea se numeste Moldovenia. Niciun roman, cand injura cu moldoveni, nu se leaga de Republica Moldova, tara aia unde oamenii se tot gandesc daca vor comunism sau neo-comunism (democratie), ci zic de regiunea Moldova din Nord-Estul Romaniei. Multe mituri s-au creat despre moldoveni, multe adevarate, dar si mai putine false. Moldoveanul e o entitate de om cu care compari plebea societatii cu scopul jignirii celui comparat. Dau spre citire urmatoarea afirmatie: "Bai, 'tu-te-n gura de moldovean!", iar dupa asta este clar, l-ai jignit. Daca vrei infrumusetarea limbajului mai bagi "borat, jegos, obosit, corcit, cordit etc.". Inainte mamele isi amenintau copiii ca daca nu fac ce ele vor ii dau tiganilor sa-i bage in sac. Acum se spune "daca nu faci asta te dau moldoveanului in masina". Practic, moldovenii au aparut in Romania ca oltenii sa fie ai' mai amuzanti, ardelenii ai' mai lenti si muntenii aia mai oraseni, pentru ca in comparatie cu moldovenii toti sunt mai ceva.

Chiar in momentul asta un moldovean citeste impreuna cu tine pe intinsul internet acest articol si-si zice "futu-l in suflet de muntean oparit". Dar m-am intins prea mult cu punctele lor slabe, insa adevarul e ca nu stiu ce puncte forte au. De exemplu femeile sunt fie laudate, fie injurate. "Da-o dracu' de putoare, moldoveanca proasta" sau "eh, moldovencele sunt tare sprintene in bucatarie, e normal, asa e la ele". Niciodata un ne-moldovean nu stie exact cum e un moldovean pentru ca nu stie. Barbatii vor sa le futa femeile moldovenilor, dar sunt si speriati de stufosenia pe care o pot gasi la bifurcatia picioarelor. Pana si un copil de moldovean cand il vezi zici "tulai, da' fain mai e, manca-l-as! Pui de moldovean, ce sa-i ceri." Apoi vezi altul si zici "ptiu! Piei drace! Asta-i moldovean clar, urat ca ta-su!". Poate oi fi lipsit eu de informatiile elementare despre moldoveni, dar ceva am retinut: femeile sunt lenese, dar atat de lenese incat ar putea bate la sportul asta o intreaga padure de lemurieni; moldovencele se descurca in televiziune foarte bine, dovada toate importurile ca Radulescu, Marin etc.; barbatii sunt mari betivi, dar niciodata de bautura buna, doar de ulei de tractor, spirt, apa de gura etc. Erata: imi dau singur cu capul in gura c-am zis "apa de gura". Moldovenii sunt si saraci, deci ramanem la ulei de motor, spirt si poate dude fermentate. Moldovenii sunt lenesi pentru ca sunt saraci si-s saraci pentru ca-s lenesi, dar mereu surprinzator cum doi moldoveni se pot omori pentru bautura cand bautura nu mai e.

Ultima parte buna la moldoveni ar fi ca ei isi accepta conditia. "Ce vrei, asta sunt, moldovean, nu pot mai mult. Par ca-s un ratat si un nimic?! Da, chiar asa sunt." Si nici macar nu poti incerca sa-i schimbi parerea pentru ca ai minti si tu, stiind ca el e asa. E moldovean, adica moldoveanul e noul tigan. Da-te-n sange de moldovean zgarcit, moldovean libidinos, si orice fel de moldovean, astea-s noile jigniri aplicate de romani pentru orice natie de pe glob de vreo 20 de ani. Si oricat de bune or fi jignirile, niciodata nu se adreseaza unui moldovean. Ei sunt imuni jignirilor care ii caracterizeaza. Si in final, ce ne-am face noi, restul romanilor, fara crimele din Moldovenia, fara violurile babelor, fara betiile dintr-o substanta necunoscuta? Da, exact, ar trebui sa ne uitam la Bendeac si sa ne para amuzant. Ce pacat ca nu e moldovean.

Ardeleanu’ și viteza minimă legală

2011-08-24T12:13:00.001+03:00

AICI articolul destep olteni.

Ardelenii sunt ca orice român, parveniţi şi boieri închipuiţi. Acum multe sute de ani nişte străini cu aparenţă de stil, adică ungurii, austriecii şi nemţii au dat pe rând câte o flegmă în perimetrul de dincolo de Carpaţi. După ce ardelenii s-au şters pe mufă de bale şi-au zis "ce coiu' fleoșcăit al lui bunicu', noi suntem ioropeni!". Şi de atunci tot se dau nişte stilaţi, nişte răbdători, nişte vai-dar-ce-aglomerată-e-capitala-voastră. Uite-un spoiler! e şi capitala voastră! Dar să revin la ardeleni. Ei, ăia care se cred cu fruntea mai lată, se regăsesc în Cluj, Timişoara şi Arad de unde suferă precum o duduie cu damf de doamnă. În general, şi nu-i un mit, ardelenii sunt lenţi, şi sunt lenţi pentru că nu ai unde să te grăbeşti acolo la ei. Pur şi simplu faci o mutare, ca la şah, şi aştepţi să vezi viaţa ce zice, cum mută. Oraşele sunt libere, asta dacă nu e meci de fotbal că atunci se simt şi ei ca duminica în Bucureşti, şi au tot timpul din lume pentru a pierde tot timpul din lume. Ei vorbesc lent, urmare firească din moment ce nimeni nu se grăbeşte să scape de discuţie. Ardelenii mai ajung prin capitala patriei uneori şi se miră de cât de repede se desfăşoară lumea aici. E normal să fim grăbiţi, ne luptăm pentru fiecare centimetru pătrat.

Ardelenii sunt buni la ceva ce necesită răbdare, ei pot meşteri la un ceas câteva secole pentru ca în final să-i spună stră-stră-nepotului tău că de fapt e un model vechi şi nu mai poate fi făcut. Ei se uită cu jind afară şi se întreabă de ce nu fug. Apoi îşi dau seama. Până ar ieşi ei din ţară ne-ar scoate U.E. şi Schengen din spaţiile lor pentru că circulăm sub viteza minimă legală. De regulă sunt oameni drăguţi, un accent imposibil şi nişte regionalisme de să-ţi faci limba ghiulea în gură. Sunt amuzanţi când fac nişte aprecieri de interes general ca "tulai, da' ce mare e Dunărea!". Ardelenii mai sunt şi buni la bănci, sau măcar pe post de cămătari pentru că mereu sunt dispuşi să-ţi dea bani. Nu-şi fac griji că nu vei avea timp să-i dai înapoi, ei au răbdare de a te toca mărunt ca picătura chinezească.

Centrul literaturii, artei, ideilor o fi în Muntenia, acolo unde sunt şi grămezile de bani, dar tot prin Ardeal intră europenii vestici, ăia de vin cu grosul banilor. Avem noroc că ardelenii sunt acolo, lenţi, calmi, binevoitori, binefăcători, darnici, astfel încât fiecare străin care-şi ia ţepe în Muntenia sau Moldova sau Oltenia îşi zice: "da, bă, dar tot prin Ardeal fug din ţară, acolo mi-a plăcut!".

Aptitudinile Olteanului

2011-08-20T12:30:00.000+03:00

Printre crengile arborelui meu genealogic s-a pierdut şi o sămânţă de oltean, deşi originea ei este situată cam la graniţa Munteniei cu Oltenia, dar pentru că pot fi înregimentat în adânca patrie oltenească îmi permit glumele care vor urma. Nu ţin cu Craiova şi nici nu mănânc praz, dar prin sânge cred că am hematii de pe malul Oltului. Oltenii sunt chiar fermecători, sunt aceşti alaini deloni ai poporului român, aceşti jeromi k. jerome pentru umorul românesc. Oltenii sunt miezul patriei şi au nişte calităţi de admirat.

Olteanului îi place să cheltuiască bani sau să se îndatoreze până peste urechi. Chiar dacă nu are, el promite că are şi că va face ceva doar pentru a arăta că te poţi baza pe chimirul său. Poate să amaneteze oile, casa, măgarul şi câinele doar pentru a avea mai mulţi bani în buzunar de Revelion decât vecinul. Niciun alt locuitor al României nu are o astfel de dăruire pentru propria persoană ca olteanul, iar dacă nimereşte cu mulţi bani pe mână îi poate face praf mai repede decât o femeie în sevraj de shopping. Lasă-l în oraş juma' de oră şi te vei întreba dacă a tocat banii sau chiar a cumpărat ceva. Poate da extrem de mult pe ceva ce nu-i trebuie sau poate da imens de mult pentru ceva ce poate fi găsit mai ieftin. Distruge banii dintr-un portofel mai ceva ca uraganul Katrina New Orleans-ul. Dar olteanul nu dă bani femeilor, el vrea sex gratuit, chiar poate fi comparat cu un scoţian la capitolul ăsta.

Olteanului îi plac femeile, îi place femeia de acasă, mama copiilor, dar îi place şi femeia de la stână, care îl răcoreşte vara, îi place femeia de la birt căreia îi poate pune mâna pe cur şi, desigur, îi place femeia pe care o fute noaptea prin gard, ea fiind soţia vecinului. Şi îi place, olteanului, ca aceste femei să fie disponibile mereu. Are un şarm dezarmant, toate pică la picioarele lui şi se închină falusului său cu habotnicie. Se poate uita la mai multe femei pe stradă decât poate racola un proxenet într-un an bun. Nu te aştepta de la un oltean să nu aibă câteva aventuri în viaţă, fie de infidelitate, fie de încercat multe exotisme în pat. Este în firea lui şi nicio femeie nu-l poate opri.

Olteanul este de regulă un bun muncitor, poate să piardă incredibil de mult timp la o singură însărcinare pentru ca la final să fie inutilă finalizarea ei. Poate să muncească enorm de mult dacă asta vrea, dar dacă ceva nu-i place, dacă-l pui să pieptene maimuţa de păduchi şi purici se va enerva, va trânti lucruri, va spune ca din greşeală, şi va repeta gullivernian de mult: "ce mă-sa?!". Pe canale neoficiale merge vorba că un oltean a traversat înotând Atlanticul pentru a-i da o flegmă între ochi unui ardelean pe la mijlocul secolului 19, dar n-a intrat în istorie pentru că ardeleanul a spus că un OZN l-a scuipat în freză. Tot pe canale neoficiale umblă vorba că prin '45 nişte japonezi i-au spus unui oltean că nu poate mânca mai multă fasole decât sushi poate mânca tot poporul nipon. Acel moment a rămas în istorie ca Hiroshima. La Nagasaki a încercat fi-su să le rupă norma. Ai o muncă sisifică de îndeplinit? Cheamă un oltean şi se va descurca de minune dacă-l convingi că ăla e cel mai bun lucru pe care îl poate face el.

Olteanul mai are o altă calitate, de care sunt tare mândru. El poate să fie mai leneş decât cuvântul în sine. Ştiţi sculptura "Gânditorul de la Hamangia"? Nu e sculptură, un oltean s-a făcut o dată că gândeşte ca să scape de treabă şi a stat atât de mult în poziţia aia încât a devenit piatră. Ca aşchie de oltean pot spune că reuşesc ca o zi întreagă să fac absolut nimic, pot lenevi mai ceva ca Titanicul pe fundul oceanului şi pot privi la nimic exact mai mult timp decât statuia lui Mihai Viteazul de la Bibliotecă.

8 amanunte necesare pentru fete

2011-08-17T13:54:00.001+03:00

"Vocile din cap imi zic, nu te opri din scris".
Articolul de fata se vrea o lista, deloc exhaustiva, pentru fete. Aceasta ar trebui sa le devina biblie, decalog, desi nu-s 10, si orice altceva ar mai fi de pret. Majoritatea barbatilor in numele carora voi vorbi aici nu sunt manelisti prosti, boi de oras, mitocani de staul, alcoolici de cariera, neciopliti din topor sau intelectuali calcarosi. Ei sunt barbatii obisnuiti, obisnuiti cu anumite lucruri de la femei, obisnuiti cu anumite defecte ale femeilor, iar acestia sunt aceia pentru care majoritatea femeilor se bat.

1. Mai putina piele.
Serios, chiar nu ne place sa vedem multa piele, sa va vedem labiile din spate cand va aplecati dupa ceva, chiar va vrem nitel acoperite. Nu zic sa fiti ca araboaicele, decat ochii vizibili, dar nici curva 2000x. Ne plac fetele pe care noi le descoperim, nu carora le vedem al treilea ochi, si nu e cel al mintii.

2. Mai putin curve.
Femeii ii sta bine cand pica greu, cand nu pune botu' la o muie din prima si nu cand e de acord cu sexu' de la primul suc baut. Sa nu fie insa inteles gresit, ne plac curvele. Ne place sa le desiram coloana in doggy style, ne place cand le infundam gatul, dar nu am intemeia o relatie cu ele. Sunt curve, cele mai multe dornice de popularitate, iar mai mult de sex nu vrem de la ele.

3. Inteligenta.
Da, ne plac femeile inteligente, dar nu rotunde in incapatanare. Daca va dovedim ca avem dreptate, plecati capul si apreciati ca avem dreptate. Si nu pozati in inteligente mai mari ca noi. Daca suntem supusi intelectual nu ne place, cum nimanui nu-i place, asa ca temperati-va. Si niciodata nu incercati sa va dati destepte cu "stiai ca?". Va futem in inima in momentele alea, va uram profund, nu ne pasa de orice rahat de cultura generala sosit din neant. Daca are legatura cu discutia, da, altfel nu.

4. Inabordabilitatea nu-i buna.
Am zis mai sus ca ne place cand o fata se lasa greu, dar nu ne transformati in sclavi aflati mereu in fuga dupa voi. Vom incerca o perioada de timp sa va cucerim, nu stim cat, depinde de la caz la caz, de regula intre doua si patru saptamani. Daca nu dati vreun semn pozitiv va bagam in pizda mamelor voastre si cautam alta tinta. Nici din prima sa picati, nici sa nu picati, ci cheia e la mijloc, dar apoi sa nu va plangeti ca suntem porci pentru ca vrem alta. Pe fiecare o vrem intr-o anumita masura, dar nici sa fim cei care nutrim atractie, dar nimic de la polul opus.

5. Fara detalii.
Nu ne pasa de barfe, nu vrem sa stim cu cine si-a rupt baierele vreo mondena, nu ne pasa ca o prietena de-a voastra a fost inselata, desi noi v-am spus mai demult ca aia risca sa fie o nefututa in viata. Nu vrem sa stim decat ce ne intereseaza, iar daca ne prezentati ceva futil, il vom ignora, adica vom fi porci in viziunea voastra. Nici voua nu va pasa de povestile noastre cu ce mui au dat sau ce au futut prietenii nostri.

6. Nu murim de foame.
Nu va mai laudati ca stiti sa gatiti. Daca nu aveti pe deget un inel caruia i se spune "de logodna" sau o verigheta nu ne pasa ce sufleu faceti, cum iese tortul de visine cu umplutura de branza cu mucegai sau ca stiti cat bors se pune la ciorba. Nici daca stati cu noi nu ne pasa, pentru ca nu suntem o familie ca sa va indepliniti rolul de casnice. Vrem doar sa stiti sa faceti o cafea.

7. Fara vorbe despre copii.
Majoritatea majoritatii barbatilor de care vorbesc aici vrea un copil, dar nu vrea sa discute despre asta. Cand este momentul si v-am lasat "un pic" gravide atunci putem incropi planurile dezvoltarii echilibrate ale aluia mic. Inainte de asta nu vrem sa despicam labiile problemei in mai multe pozitii teoretice.

8. Fara ofense la adrea mamelor.
Simplu: niciun barbat nu vrea ca mama sa-i fie criticata. Daca nu este un orfan sau renegat de familie, el isi iubeste mama, indiferent de cum a fost ea, proasta, curva, alcoolica, lenesa sau violenta. Va sta bine cu dintii in gura, nu? Atunci fara cuvinte tari la adresa mamelor.

Garanția naște repetenți

2011-08-12T14:28:00.001+03:00

Imaginile de mai sus sunt de pe site-ul ĂSTA și de pe eticheta produsului. După cum se vede, mare producător de chestii, eu îl știu pentru ghiozdane. Avem, după cum ar spune bunicu’ într-o zi fără alcool, dovada prăbușirii elevilor la bac. 30 de ani garanție și nicio zi în minus. Asta dă naștere următoarelor scenarii unde totul începe cu “garanție că ce?”:

- că dacă rămâi în școală cât e garantat va rezista?

- că trebuie să rămâi în școală cât rezistă el pentru a vedea dacă ai dat banii degeaba?

- că repetenții nu mai trebuie să-și facă griji sau economii pentru ghiozdanul din fiecare an?

- că un ghiozdan poate fi dat din generație în generație făcându-se o economie monstruoasă pentru familie?

- că dacă ai ghiozdanul de la bunicu’ poți concura cu geanta ponosită a profesorului?

- că de fapt ești un tester pe banii tăi al produselor lor?

- că acum ai o scuză foarte bună în fața logicii oricui spune că ai dat prea mult pe el?

Din cauza unor astfel de garanții au picat elevii bacul. Să te duci acasă, dupa 12 ani de școală, și tatăl să zică, jucându-se cu metaforele: “băi, pulete, păi, de-aia am dat un milion și pe ghiozdan și să țină 30j de ani ca tu să termini? Marș la școlă că de nu te termin io pe tine!”.

Sonet

2011-07-30T23:51:00.001+03:00

În stil italian:

Coana Leana șade proțăpită-n prag,
În fața norului de praf este televiziunea
Ș-au venit pentru al cincilea viol cu ea.
Violatorul a fost un simplu om pribeag.

Nea Firea ține sub pernă toporul și zice
Că hoții l-au vizitat fără să-l anunțe,
Și la animale l-au forțat să renunțe.
Acum văitătura mai departe-și duce.

Săndel, băiat retard și prost de gură
Își plimbă gagica la braț pe uliță,
Dar ea-i o veștedă floare bătrână sură.

Am plecat de-acolo și sunt la oraș
Totu’-i cam la fel, diferă doar puțin,
Mă zbat printre codași, eu, fost fruntaș.

Eu vreau la strâmtă

2011-07-24T00:19:00.001+03:00

Omu’ este un încăpățânat atât de mare încât vara se duce la mare cu alți cercopiteci fără coadă ca să stea cu farfuza sau oiștea la soare, să se ungă pe bicepșii de la borcan cu cremă antimultechestiișicufactornușcât. Este defect europoid și mapamondian, căci toți se trezesc ca să dea fuga la mare cum prind o briză de aer mai cald și își simt fizicul mai dezgustător. Ajungi la mare unde-s prețuri de să-ți bați copiii până faci destulă energie cât să-ți încălzești cafeaua și te dai cu banana, cu pepenele, în “tilibombe” și alte mizerii care tot ce fac este să-ți ridice nivelul adrenalinei la un nivel decent. Apoi îți iei și copiii cu tine, deși te vaiți mereu că nu ai bani. Acești oameni merită să fie bătuți cu prosopul ud pe spate până ajung la fel de tumefiați ca o curvă-n Spania. Trebuie să fii total cretin ca să te vaiți că nu ai bani și totuși să-ți scoți puradeii prin stațiuniile de pe la noi. Vrei să vezi cum s-ar purta fi-tu în public? Du-l în parc și dacă începe orăcăitul după orice căcat ambulant galben roz ori verde și fără rost decât acela că se bagă în gură, se mestecă și ajunge la coș sau veceu, atunci nu-l mai duci la mare, că n-ai bani! Tot la mare toți burtoși nefutuți de când Ceaușescu se juca cu elicopterul spre Târgoviște se uită și bălesc la orice două țâțe văd. Și voi cică ați pierdut virginitatea? Bă, poate ați fugit voi de ea, dar ea a lăsat sechele!
---
Acum toți vor să cumpere copiiilor jucării. Păi, dați-le un Playboy și lăsați-i să frece rindeaua până sar așchii sau să deschidă poarta până se unge și nu mai scârțâie și nu vor mai vrea jucării. Fiți inventivi, că doar de-aia există net, ca să descoperi nimicuri la orice întrebare.
---
A murit o tanti dependentă de orice chestie bună creată sau descoperită de om. Cică era o cântăreață și cică una bună. Nu prea contează asta, acum toți macacii vor defeca-n sus de tristețe că, vai!, le-a murit esența vieții, spirala guru-ului, vocea care le lumina viața, pula dezosată pe care o sugeau cu fixație nebună. Apoi trece timpul și toți uită. Toți până la următoarea moarte. Cred că Casavinului se numea tanti. Ce nume predestinat alcoolului, nu ca la noi, Vasile, Gheorghe, banalități.

Bestia și Frumosul

2011-07-19T07:45:00.001+03:00

Femeile au o părere foarte proastă despre bărbaţi, dar atât de proastă încât ele au inventat cuvinte ca misogin, bădăran sau obsedat sexual. Bărbaţii, lăsaţi după propria judecată, nu ar fi acuzat femeile de misandrism, de nesimţire, ori că vor prea mult sex, de fapt la acest aspect din urmă nu ar fi manifestat nicio împotrivire. Ei bine, ca să arăt că bărbaţii nu sunt chiar aşa cum îi vede lumea, există acest articol. Nu suntem mereu obsedaţi de sex, nu suntem doar nişte bestii care nu pot să dea o palmă pe umăr fără să-l fisureze în vreo trei locuri, nici pe departe nu suntem aşa barbari. Bine, ne plac boxul şi sângele poate un pic prea mult, putem ucide un porc cu un cuţit şi împreună cu alţi trei-patru bărbaţi, dar aşa punem cârnatu' pe masă de Crăciun şi piftia în frigider. Poate că putem lovi între ochi o femeie fără să clipim şi fără să antrenăm mai mult de trei muşchi, dar pe bune, certificatul medico-legal mereu arată că s-a împiedicat şi s-a lovit de masă, scaun, pământ etc. Ştiu că ne putem lua la bătaie cu alţi bărbaţi fără să avem o bază solidă de argumentaţie şi apoi să bem cu fix ăia cu care ne-am bătut şi să spunem relaxaţi "hai că ţi-am dat-o, coae, da' şi tu mie", dar chiar nu suntem aşa brute.

Mai avem şi noi nevoie de sentimente, de afecţiune, de sensibilitate. Voi, femeile, ştiţi ce greu e să fraiereşti o femeie doar cu cuvinte şi replici? Trebuie să aibă şi ea o pasiune pentru noi pentru a o învârti după cum vrem. Iar averea lu' tăticu' nu se dă aşa, pe ochi frumoşi, ea trebuie să aibă sentimente, deci investiţi şi în noi sentimente. Ce, nu e ca şi cum le-aţi pierde, puteţi oricând să vă faceţi altele noi. Revin însă la alte apelative pe care le aveţi la adresa noastră. Misogin, acest cuvânt care ne doare sincer. Ce, acum dacă vă numim proaste, vite, idioate, cretine, muiste, petarde, jartele, curve, stoarfe, borfeturi etc., gata, vă urâm? Nu, doar că nu le avem prea bine cu cuvintele alese. Acum nu le luaţi şi voi prea în tragic, chiar nu ne deranjează că sunteţi proaste, curve sau doar proaste, ba deloc. Bine, recunosc, ne deranjează când sunteţi urâte, dar în rest chiar nu ne afectează.

Vedeţi ce suflete gentile suntem? Vă rog reverificaţi-vă poziţia la adresa noastră, nu mai suntem aceleaşi brute care vă trăgeau de păr prin peşteri acum ceva mii de ani. Ştiţi bine că acum nu ne mai permitem să facem asta pentru că-i scump coafatul.

Iisus, plictiseala și internețurile

2011-07-15T08:23:00.001+03:00

Zilele de vară erau insuportabile pentru Iisus, Iuda și restul apostolilor. Părul lung, lipsa săpunului și a unui șampon contra păduchilor și altor dăunători le îngreuna fiecare zi, dar nu de asta se preocupa Iisus, ci alta-i era problema pe care încerca s-o discute cu Iuda. După o cinstire cu cel mai bun vin pe care îl făcuse în ultimul timp s-a retras cu scaunul mai la umbra pomului și l-a fixat cu privirea pe Iuda. "Bă, eu vreau altă femeie. Mă plictisesc, serios! Nu mă ajuți și pe mine cu vreo fată pe care s-o știi de încredere?" "Băi, eu te ajut, dar nu află Magdalena? Știi, ea face de mâncare și chiar nu aș vrea să se supere." "Stai, mă, calm, nu știe ea nimic." Apoi povestea se diluează, moare Iisus, sau cel puțin partea lui materială și lumea se tot schimbă, până într-un punct din viitor.

În Rai lucrurile erau bune, Iisus îl mai invita pe Iuda pe la el să aibă și el cu cine glumi pentru că restul apostolilor erau niște înțepați cu pretenții de wanna be mesia. Pe Iisus îl lovise puțin nostalgia, voia și el retrăirea vechilor momente din Israel, iar Iuda era cel mai bun, mereu îl asculta tăcut și dădea din cap la intervale regulate pentru a crede că înțelege ce aude. "Băi, Iuda, ce mai faci, fra'?" "Nea, bine, mă bucur că mai m-ai invitat pe la tine. Tu ce faci?" "Nu fac bine deloc!" Sprijinindu-se în mână pe masa lângă care stăteau Iisus a luat în cealaltă mână o cană de vin și a început povestirea.

"Mă, Iuda, bun amic ce mi-ai fost, mai știi când voiam eu o fată acum ceva mii de ani? Nu răspunde, desigur că-ți aduci aminte. Așa, mi-a trecut chefu' până acum, am destule aici, dar mă uit la oamenii ăștia și nu înțeleg cum se descurcă. Am văzut pe contul meu de Facebook, ăla semnat Zeulabani, cum că există o mizerie, Foursquare. Păi, bă amice, tu-ți dai seama ce greu e cu ăsta? Nu mai poți da o muie liniștit că gata 'Jesus checked in @Maricica'. Am mai găsit și o chestie cu Latitude, să vadă ăștia unde sunt în timp real. Nu mai poți să dai capac unei beri că gata, Jesulică se-mplimbă pe bulivard mahmur. Groaznic! Ultima chestie care mă roade e cu Facebooku'. Păi, cum frățică, cel mai mare event? Când a făcut tata figura cu Potopu' unu' n-a dat like, și bătrânu', din respect, i-a inclus pe toți. Groaznică lumea ăstora, și și-au făcut-o cu mâna lor!" Iuda a dat ca de obicei din cap și a luat prima gură de vin.

Vorba spre blog (1)

2011-07-13T23:42:00.001+03:00

Spre orice există o sursă, un mijloc de a ajunge, și către un blog este vorba de o vorbă sau, cum americanu' din român o spune, chiuordu. Ei bine, mai jos sunt strânse cele care aduc oameni aici, pe blog. Ia să vedem ce au găsit oamenii prin marele buton de sărci.

"pornache cu gravide" - Știu că e o bombă, dar ia-ți gândul de la a băga carnea la chifla nevestei gravide. De acum ia-o ca pe un vis.

"de ce e arogant" - Iar ți-a demonstrat că e mai deștept și tu vrei să-i demontrezi că e doar un lăudăros? Hai, lasă, nimeni n-a murit de prostie.

"toti oamenii sunt prosti" - Câtă dreptate ți-aș da aici și chiar mă bucur că i-ai căutat pe toți pe Internet. Ca să știi cum să te ferești de ei, presupun.

"off femeia" - Așa a zis și bunicu' la nunta lui, apoi s-a îmbătat, a dormit cu capu' pe masă toată noaptea și pac!, cincizeci de ani mai târziu e tot însurat.

"dezinhibare" - Sper că e doar noua ta minciună la întrebarea soției: "Ce ai găsit tu la curva aia de Marcela?!". Dacă nu e, atunci nu ți-a mers cu dezinhibarea.

"ce gindesc femeile" - Mă omule, du-te, mă, la filme horror și nu mai încerca să vezi premiera următorului blockbuster. Chiar nu ții la sănătatea ta psihică și logică?

"daca as fi profesor" - Cred că asta e noua metodă de a-ți amenința copiii. "Dacă aș fi profesor ați muri ca șobolanii de foame. Mulțumiți-mi că sunt angajat la Rosal! Nerecunoscătorilor!".

Femeia e pe off

2011-07-12T23:45:00.001+03:00

Din negura unui gang bine luminat de firma unui magazin mixt deschis de curând acolo se ivea o femeie. Nimic ciudat până aici, semn că astfel de lucruri se întâmplă constant în lume, în România, dar acum era altceva. De fapt e vorba de altă femeie care a trecut prin acel gang. Aceasta s-a găsit cu o prietenă în imediata apropiere a gangului, adică la vreo două bulevarde de el, și a stârnit o discuţie de interes general.
- Ai, mă, tu ești pe off?
- Nu-s pe off, mă, ce-ai?
- Eu așa credeam că nu te-am mai văzut. Da' ești bine?
- Da, fată, sunt bine.
- Sigur?!
- Sigur! Da' zi tu ce ai mai făcut. Cum îţi merge cu actualul iubit?
- Foarte bine, ce să zic, merge. Nu prea merge, da' merge.
Femeia care cu câtva timp în urmă a părăsit gangul și-a scos acu' telefonul din geantă și a început să tasteze febril.
- No, tu, fată, ce tastezi acolo?
- Stai că îţi zic acum... câteva minute... câteva secunde... GATA!
- Ce-i?! Ce gata?
- Te-am prins! Ești pe off! Uite aici, lista de mesinger, ești off. OFF! așa cum ţi-am zis.
Aceasta, nedumerită, o privea cu stoicismul omului perfect sănătos psihic care se uită la un beat care dansează pe o melodie numai de el auzită.
- Bine, m-ai prins! Sunt pe off, dar nu mai spune nimănui. Nu vreau să mă emoţionez și să mă murdăresc de on.
Și așa telefonia mobilă, smartphone-ul de toate zilele, a mai demascat o făţarnică femeie. Și gangul tot n-are nimic împotrivă.

Ura! Ura! E acolo în cultură

2011-06-23T15:26:00.001+03:00

Se întâmmplă să vină lumea și să mă ia cu: "Sfântule, sfântule, cum de ești așa misogin? De ce?!". Mă uit cu al treilea ochi la ei, adică al minţii și încerc să-i învăţ cum stă treaba cu trăirile umane. Să vedeţi, oamenilor, misoginismul (misandrismul la femei) nu există, dar este invocat atunci când vezi o persoană de sex opus și ai o remarcă poate (puţin) nepotrivită. Par egzamplu "uită la aia ce vacă e!" sau "ia uite la boul ăla ce bou e!". Să ne înţelegem, dacă critici ceva de același sex cu tine nu ești nimic din alea de mai sus, dar dacă e de sex opus, gata, sare politically corect-ul de pe placă și te strânge de gât. E normal să critici o femeie, cum e normal să critici un bărbat, iar aceste, să le zic caracterizări, sunt doar aruncate doar pentru a-ţi bate obrazul frumos și a-ţi zice "vezi că nu e frumos așa, măi, necilivizatule!".

Toţi oamenii sunt proști! Și gata, nimeni nu sare să ia apărarea oamenilor, adică a celor ca ei, se mulţumesc să spună "e părerea ta și ai voie la ea" și cam atât. Eventual mai vine o replică "nu fi așa dur, sunt și deștepţi printre ei". Dar dacă spui Toate femeile sunt proaste! mai că-ţi vine să te uiţi de două ori în spate înainte să faci vreun pas și imediat ţi-ai angaja niște paznici ca să te ferești de furia feminină. Desigur, bărbaţii nici nu se clintesc la misandrismul unei femei, nu că ar ști ce-i ăla, dar nu le pasă. Așa, e un bărbat misogin, nu te pune nimeni să-l iei în seamă cu ce zice. Doar că-l iei pentru că știi că cu ce a zis te atinge, te afectează, adâncește ca un topor complexul tău pe care îl știi prezent în subconștientul tău.

Critica e gratuită, observaţiile proprii și pe cât de subiective se poate, astfel că există misoginismul, iar el este natural pe cât de naturală este și diferenţa între oameni. A, și ultimul cui într-un sicriu care se închide cu superglue este ăsta: avem zeci de observaţii misogine la adresa femeilor. Comparat cu "porcule!" - care cred ele că este rea la adresa noastră, cele la adresa femeilor - petardă, jartea, coardă, pocnitoare, japiţă, curvă, muistă etc.- sunt net superioare ca duritate.

Așa, pe stil nou

2011-06-22T00:21:00.001+03:00

Fie că e vorba de inimă sau de un creier complex care încă nu s-a plafonat complet, omul dezvoltă nişte sentimente în timp. Acum, că e vorba de iubire, afecţiune, grijă sau frică, astea sunt vechi şi previzibile, dar noul sentiment este trufia. Da, chiar trufia! Cum aşa? mă veţi întreba. Haida de veniţi mai aproape ca să vă explic. Vezi un cerşetor pe stradă, el are o pancartă pe piept, un puradel sau căţel cu el şi de regulă cere un leu sau o pâine. Înainte societatea l-ar fi exilat undeva la periferia dintre om şi animal, dar mai nou cică avem inimă, deci automat milă, însă mai mult, avem sentimentul de superioritate. "Băi, vezi cerşetorul ăla? Băi, păi, io mi-l fac sclav, bă! Îi dau 5 lei şi-mi pupă picioarele până-mi scoate şi pământul de sub unghii". Cam asta e superioritatea, îl vezi şi-i dai un ban, ca să te simţi semi-zeu cu portofel, deşi ascunzi totul sub ideea de milă: "să-şi ia şi el o pâine, săracul!".

Apoi sunt cazurile de într-ajutorare între oameni, când vezi un caz de copil (bărbat, femeie etc.) bolnav de o boală care se poate vindeca, dar are nevoie de bani şi sub auspiciile dulci ale milei spui că donezi doi euro (sau mai mulţi, dar cum juma' de Românie e pe prepay, slabe şanse). De fapt tu vrei să arăţi superioritatea, să arăţi că fără tine, fără picul tău de aport financiar, acel pacient juca acum cărţi cu Sf. Petru şi-l făcea la barbut pe Iisus. După ce se face bine vrei ca acel om să-ţi datoreze circa 0.00002% din viaţa lui, fix cât ai donat, ca să poţi spune: "băi, agariciule, dacă mă superi, îţi grăbesc anularea certificatului de naştere!". Ei, dar eu vreau să schimb normele actuale, de fapt aceste abordări învechite şi care funcţionează tot mai greu.

Eu, să fiu cerşetor (Doamne fereşte, de rele păzeşte şi de dobitoci fereşte!) aş lua un carton, aș scrie ceva pe el, aș aborda o poziţie demnă şi m-aş propti de un zid dintr-o zonă ultra-populată, să zicem că magazinul Unirea. Aş sta puţin şmechereşte, cu o mână în buzunar şi cartonul ţinut de mâna cealaltă în dreptul pieptului, de parcă viaţa e perfectă şi eu aş fi vreun "peşte" care să-ţi vândă curva vieţii tale şi i-aş înjura pe toţi cei care trec: "ce, bă, 'te-n gură de molâu, nu ai mai văzut vedete?". Aş plusa apoi cu: "io-te şi la ăsta. Plimbă ursu', amice, că cocleşte lantu', ce caşti gura aici ca un tonomat de m*ie? Marş, bă, n-am nevoie de ajutorul tău!". Aici se produce un declic. Cum, cerşetor să n-aibă nevoie de ajutor? Atunci va da şi mai mult, să-mi arate că e superior, că el îmi dă viaţă, că mă întreţine. S-ar simţi mic dacă l-aş refuza, şi într-un final cred c-ar ajunge şi la OTV ca să spună povestea cerşetorului care nu voia banii lui.

Dacă aş fi un om bolnav, pe pat de moarte (ptiu, drace, doamne fereşte! Bate-n lemn, scuipă-n piept!), aş chema toate televiziunile la mine şi când ar trebui să spun de ce vreau bani aş proceda aşa: "bă, îngâmfaţilor, îmbuibaţilor, 'tu-vă-n gură de lingăi! Nu vreau bani, băi, limacşilor fără coloană vertebrală, vreau să vedeţi ce târâturi sunteţi că nu salvaţi o viaţă. P-a mea, bă! Dacă mor, să mor io de nu vin cu coasa după voi şi vă termen, bă! Marş, mă, de miloşi ce sunteţi, sunteţi nimicuri, lichele zgârcite!". Să vezi cum curg banii, numai aşa, să-şi demonstreze lor înşişi că nu sunt cum spun eu, ca mai apoi, când mă fac bine, să mi-o servească: "vezi, băi, pulifrici, că te-am salvat, băi, gură mare!".

Sfântu’ Așteaptă–sfântul actual

2011-06-17T00:24:00.001+03:00

Din negura negricioasă a negrului timpului anilor '90 a apărut un om. A apărut un zeu. A apărut un sfânt! Sfântu' Așteaptă. Toți erau surprinși de strălucirea lui cu care aproape orbea orice om îl privea. El a crescut oarecum banal tocmai pentru a nu-l acuza vreo agenție de drepturile omului că se folosește de puterile sale imense. N-a excela pe la vreun examen național, nu a scris pe vreun șerveţel o mare formulă care să lumineze calea omului, doar a existat și lumea i-a fost recunoscătoare că n-o strivește într-un cataclism. După 15 ani și-a descoperit talentul de a-și micșora mediile astfel încât ceilalți să se simtă și ei importanţi că sunt mai buni ca el. Inteligenţa îi era fermecătoare, doar că o ținea ascunsă foarte bine tocmai pentru a nu-și desconspira identitatea. În ultimul an de liceu a devenit un pic din zeul care putea fi într-adevăr, iar lumea doar a căscat gura și a tăcut în timp ce privea vrăjită ce poate face The Sfântu'.

Cam la vârsta lui Iisus el a început să fie tot ceea ce lumea a putut da mai bun, ajutând orice copil neajutorat cu o simplă clipire, ridicând autostrăzi în România printr-o simplă suflare de asfalt peste câmpurile sterpe. Lumea începuse să-i aducă ofrande. Erau aduse numai și numai fete virgine care să fie inseminate de Sfânt cu puterea divină, iar inima mamelor fetelor virgine nu-și mai încăpea în piept de bucurie că marele Sfânt și-a făcut timp pentru a băga animalu' la grotă cu fix fetele lor. Toată lumea era fericită că însuși acest mântuitor își făcuse timp pentru a lua chip uman și a se pogorî pe Pământ. Doar că prin întreg șirul de virgine s-a strecurat a mai mare curvă pe care omenirea a dat-o vreodată. Nu, nu era Botezatu! Faptul că Sfântu' a înmuiat tocul în călimara preaumplută de alţii l-a supărat extrem de mult. Soarele nu a mai apărut vreodată pe cer, vântul a început să bată tot mai tare, iar din curvă a ieșit, 9 luni mai târziu, un bastard troglodit, ca o scursură a societăţii pe care Sfântu' l-a renegat. Bastardul a sfârșit prin a prezenta un show TV unde se adunau alte scursuri care se recomandau drept copii ai Sfântului sau partenere de așternut ale lui, ori arhangeli ai vreunei viitoare apocalipse.

Sfântu' a vrut să distrugă planeta pentru că nu a vrut să-i accepte darul pe care erai dispus să-l ofere fără obligaţii. Distrugerea gândită de el a început prin a-i condamna pe toți la viaţă veșnică astfel că lumea începuse să se urâţească, ridurile brăzdau feţele oamenilor și bolile îi tocau mărunt și fizic și psihic. Toți trăiau veșnic, ceea ce omul a căutat zeci de ani, dar numai că nu era cum credeau, nu era ca în prea măritul Rai și era mult mai rău ca în fatidicul Iad. Rezistenţa în faţa blestemului Sfântului era futilă. Ofrandele au început să fie tot mai multe și mai mari, dar nimic nu-l îmbuna pe sfânt, doar îi ura pur și simplu și fără obligaţii pe oameni iar aceștia nu aveau nimic împotrivă.

Într-o zi, în timp ce stătea la un pahar de sânge roze din viţă nobilă de prin Porto, veni un bărbos la el. Acesta s-a așezat lângă, avea niște semne urâte pe spate și pe frunte, ca niște cicatrice de tortură, puse mâna pe el și-i zise: "vezi de ce am preferat eu să mor pe cruce? Tot într-o curvă mi-am înecat și eu carasul și din toate numele pe care le putea da bastardului aia l-a numit Sfântul Graal. Hai, fac eu cinste cu înc-un rând."

Literatură pentru și mai puțină cultură

2011-06-14T11:35:00.001+03:00

Pentru că sunt un bun samaritean care și-ar da de la gură pentru un om sărac, adică și-ar da de la gură vreo două flegme și trei jigniri pentru un om sărac cu duhul, am decis să întind o mână de cuvinte celor care vor să înveţe ce-i cu literatura. Română și nu numai, căci oricărui bun samaritean îi trebuie o cultură vastă ca să știe cu ce accent să înjure și cu ce tehnică să lovească. Să le iau pe rând, scurt să explic ce face și zice fiecare operă mare. Astea, ce voi scrie mai jos, peste ani vor sta pavăză oricărui comentariu literar drept concluzie și oricărui referat drept idee de bază.

F.M. Dostoievski, Jucătorul - Iubire nu, familie nu, loc de muncă nu, hai cu ruleta! Dacă baba a putut, eu pot mai bine.

F.M. Dostoievski, Crimă și pedeapsă - omori și tu ceva și conștiința asta te freacă mai ceva ca o nevastă.

G. Călinescu, Enigma Otiliei - dacă femeia vrea banu', după ban aleargă cât vrea.

M. Preda, Moromeții (vol. I) - degeaba ești Șef dacă n-ai bani și nici subordonaţi.

L. Rebreanu, Ion - visezi la pământ, înseli, distrugi, trădezi, baţi, apoi mori și ai numai pământ în jur.

M. Sadoveanu, Baltagul - se înavuţește omul puțin și gata, îl lovește în moalele capului invidia altora.

M. Sadoveanu, Fraţii Jderi - e lung, nu știu ce conține, dar are și niște Ștefan cel Mare pe-acolo.

M. Eliade, Maitreyi - un interracial așa cum trebuie, dar după ce dai englezul la indiancă tot omu' pleacă.

M. Eliade, La ţigănci - visul nu a ucis pe nimeni, dar căldura da.

M. Eminescu, Luceafărul - nu contează ce zice lumea, materia contează. Mult!

M. Eminescu, Floare albastră - oricât de bine arată femeia, dacă e proastă o lași și fugi.

T. Arghezi, Testament - ars poetica, dar emanciparea tot de la ţară a pornit.

N. Stănescu, Lecţia despre cub - perfecţiunea e o curvă și suge grav.

L. Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - nu pot face nimic, dar spun că nu vreau să fac.

G. Bacovia, Plumb - nici fantomă să fii nu mai e ca pe vremuri.

H. Malot, Singur pe lume - când crezi că ești al nimănui și n-ai loc nicăieri chiar este așa.

M. Preda, Marele singuratic - toate se destramă în jur, femeia moare, și tu rămâi același activist de partid.

L. Rebreanu, Adam și Eva - dacă vrei mereu iubirea pură degeaba mori pentru ea, sex tot nu primești.

Pământul ne vrea dați afară

2011-06-10T14:07:00.001+03:00

- Știe cineva ce a fost cu Pompeiul? Nimeni? Hai, hai! Așa, ia zi tu.
- Păi, a fost un vulcan care bum! și oameni au fost "îngheţaţi" sub lavă.
- Bravo! Așa este. Știe însă cineva ce e cu Sri Lanka?
O mânâ ridicată din ultima bancă, timidă ce-i drept, dar destul de fermă încât să fie observată.
- Zi tu, Diana.
- E o insulă de țigani asiatici distrusă de un tsunami prin anii 2000. Știu că mai toate ţările erau cu îndurerări de faţadă la ușa diplomaţiei atunci.
- Puțin cam subiectiv răspunsul, dar ai dreptate. Da' voi știți cine a fost Katrina?
- Da, o curvă de-a bunicului de la noi din sat.
Toată clasa izbucni într-un râs violent, aproape isteric.
...
- Nu, Sergiu, nu-i corect, deși nu știu pe unde a umblat bunic-tu. Altcineva?
- Da, doamna, este vorba de un uragan de a lovit New Orleans-ul de s-au isterizat popoarele că e SUA în genunchi cu dezastrul ăla.
- Așa, bun răspuns. Ei, vedeți voi, dragi elevi, este atât de evident.
- Ce?! un cor de vreo 10 elevi izbucni.
- ... că Pământul ne vrea morți, dar noi nu ne lăsăm.

Inteligență?! Da’ ce-i aici, bazar?

2011-06-07T23:52:00.001+03:00

Cum intră cuțitul în pâine, cum intră drujba în lemn, cum intră puștiul american în fast food-ăreală așa intru și eu în subiectul cu inteligența. A avea asupra ta acest însușire care începe cu "i" e o povară mai grea decât pare. Mereu trebuie să fii șeful oricărei discuţii, mereu să pari sigur pe tine și absolut convins de tot ce spui, chiar dacă o spui într-o stare cruntă de beţie. Absolut convins, am zis. Așa încerc eu să spun acum. Apoi vine ca o povară pentru că nimeni nu-ţi acordă circumstanțe atenuante dacă greșești, toți se așteaptă să știi mereu totul. A, și nimeni nu te ajută pe deja uzatul tertip că "lasă-l, mă, că se descurcă el, e băiat deștept".

Când ești prost mai vine o mână săritoare care să spună, căci de regulă mâinile vorbesc, "hai, mă, să-l ajutăm, că e și el prost". Nu zic că ar fi o binecuvântare că ești prost, dar tot primești mai mult ajutor decât atunci când ești inteligent. Mulți oameni au părut deștepți pentru că au tăcut. Nu s-au dat mari, nu s-au fălit în orice ziar și carte cu ce au făcut. Par exemplu cel care a descoperit focul. Nu l-a auzit nimeni sărind într-un picior, apărând la TV alături de Tatoiu sau Cristoiu la o analiză pentru a spune cum a reușit. Nu, doar a reușit și gata. Mai este și cel care a vânat primul mamut. Nu s-a lăudat pe la radio cu aptitudinile sale de vânător, nu și-a făcut un cult al personalităţii, ci doar a reușit ceva și gata. La polul opus sunt ăilalți: Tatoiu, Ciuvică, Becali sau din internaţional, Sarkozy.

Treaba și mai grea cu inteligența este că trebuie pusă în evidență în raport cu alții, nu se definește ca ceva de sine stătător, astfel că mereu trebuie să ai un grup de prieteni de diferite tipuri. Mai întâi marea masă să fie constituită din cei aflați la periferia fină a inteligenței pure care le-ar permite un dialog de categorie grea cu tine, astfel că mai mereu te vor împinge în glume stupide și subiecte mai ieftine decât țigările moldovenești și atunci știi că ți-ai găsit grupul. Dacă te-a enervat propoziția de mai sus pentru că-i prea lungă o întrebare am pentru tine: vrei să fim prieteni? Bun, acum vine partea mică, dar oxigenată a grupului. Unu-doi oameni inteligenței, cam ca tine sau mai slabi puțin, dar în niciun caz peste tine. Cu ei vei purta un dialog mai bun, mai digerat de către creier. Acum sper că se înţelege de ce-i ține Gâdea pe Stan și Badea prin preajmă. Exact! Laptopul e prietenul deștept.

Junghiul și modestia

2011-06-06T16:09:00.001+03:00

Oamenii, din ceea ce am văzut și auzit, apreciază tot mai mult această calitate îndoielnică sau atu redundant și anume modestia. Ea, în esenţă, este doar o frână în calea evoluției bune a unui om prin simplul fapt că îl face să nu-și cunoască adevărata valoare. Mai întâi ea apare în școală când profesorii te ridică în slăvi (bine, nu-i chiar așa) pentru că ești modest. "Iar cutărică este un băiat excepțional, și atât de modest!". Iar cutărică pricepe că e binișor să fii modest, că profesorul te remarca și poți și tu să fii mai bun în ochii lui, deși poți fi la fel de bine privit și cu rezultate. Dar asta nu-i atât de gravă ca partea în care reușești ceva și totuși modestia prost înţeleasă te face să spui lucruri pe care nici nu le crezi. Ai medii mari, ești bun, dar fiind într-un con de umbră al modestiei nu poți spune "băi, sunt bun, sunt cel mai bun, sunt bun pentru că pot. Bagă-ţi unghia în gât că nu poți fi ca mine!". În schimb te limitezi la a spune "dar eu nu învăţ mult, nu învăţ acasă", "am câștigat datorită norocului, că nu am muncit prea mult". Nu, greșit! Muncești, nu poți fi bun fără muncă pentru că nu te uiți la două formule și gata știi calcul integral. Nu te uiți la poezii de Bacovia și îți vine "să vezi că ăsta e spleen-ul simbolist", nu merge așa, ci în schimb înveţi, și pentru munca aia, multă sau puțină, grea sau ușoară, trebuie să spui "sunt bun datorită mie și a ceea ce fac!".

Modestia proastă este și la sportivi, aici mă refer desigur la cei buni. După un meci mare, după un concurs suprem majoritatea declarațiilor conțin ceva de forma "și mulțumesc antrenorului pentru că m-a băgat pe postul meu preferat". Ăla e prost dacă nu te bagă unde îți place, pentru că atunci clar te-a pierdut. Când ești bun, ca sportiv, nu contează cine e în spate pentru că tu modelezi totul în jur, antrenorul fiind doar dirijorul care urmează partitura deja scrisă. Niciun antrenor nu este atât de prost încât să ucidă talentul doar pentru că are el un plan. Dacă nu ești așa de bun încât să te faci remarcat poți încerca o reprofilare sau să te mulțumești cu statutul de mediu pe care îl deține 40% din societatea actuală (restul de 58% sunt doar proști sau incompetenți – 2% fiind marjă de eroare).

Modestia asta văd că e treabă grea, lumea se cramponează mereu de ea și ne ucide treptat orgoliul, lăsându-l undeva între "nu-l pot umili pe adversar" și până la "mai bine nu plânge el decât să jubilez eu". Fairplay-ul este doar o invenție de a spune că trebuie să te porți frumos și după. Te porți, îi strângi mâna adversarului, dar trebuie să existe puțină mândrie, puțină scânteie de orgoliu în privire când îl privești în ochi. Când va descoperi superioritate în privirea celui mai bun, cel mai puțin bun va înţelege că modestia improvizată pe care o așteaptă de la invingător nu-i poate fi niciodată un substituent pentru lipsa sa de reușită. Când ești perfect, nimeni nu-ţi poate face nimic, iar cum nimeni nu e, gloria trece prea repede pentru a o pierde cu modestie.

Eu, arogant și arogant

2011-06-01T00:29:00.001+03:00

Omul, în general, și mai ales în particular, vrea să fie o vită condusă către un scop suprem de către un seamăn de-al lui, el nu vrea să ia decizii sau să-și facă griji, vrea doar să fie ăla care pune umărul la treabă, apoi să se scuture și să plece mulțumit de folosul pe care l-a adus societății. Am spus-o prea abrupt și poate un pic forțat, dar omul vrea să simtă o putere cum îl apasă pe umerii conștiinței ca să știe că nu e el responsabil de ce face. Aici intervin eu, un om suprem, un om ales dintr-o mie, ales de către mine personal, mă ung, pun, numesc domn, lider, șef, zeu peste tot ce înseamnă omenire.

Asta e doar o doză exagerată de aroganță, dar o aroganță atât de puternică încât dacă o transmit vreme de vreo 10 ani încontinuu și fără să mă poticnesc, oamenii din jur chiar vor crede că sunt ceva superior lor, nu doar unul ca ei, și vor începe să asculte de prelegerile mele ca de ale unui zeu pogorât de pe vreun Athos, Asgard sau Sinai. Nu trebuie să fac ceva, decât să exist și atunci, pe măsură ce voi fi tot mai sus, oamenii vor simți că o nouă forță psihică îi asuprește. Da, timpul este îndelungat și trebuie să am răbdare cu orice cretin care va tinde să vrea ceea ce am, dar nu-i atât de complicat pe cât pare, doar că e de durată. Eu și luptătorii de gherilă sau eu și luptătorii din Al-Qaeda.

În general sunt arogant pentru că doar la asta mă pricep pentru că la carte nu am excelat, am preferat să fiu arogant, la lucrul manual sau orice implică dexteritate nu excelez pentru că nu sunt genul care să se bazeze pe propria forță pentru că, iar, sunt arogant, prin cuvinte îi pot forța pe alții să facă ce vreau. De-aia sunt arogant și nu se poate să-mi iasă altceva. Probabil că peste ani voi căuta sau mi se va ivi ocazia să revin pe scena sălii de festivități din liceu ca să fiu un arogant nemaivăzut care să mintă mințile noi, din fața lui, cu actele lui de vitejie. Iar atunci voi fi împlinit, căci am reușit să mint atâția puști că viața e chiar frumoasă. Dar voi spune asta arogant fiind, deci ei vor greși că mă vor crede. Voi fi un lider pentru spiritele lente care vor dori o mână forte. Poate nu voi fi eu mereu, dar mereu voi avea atitudinea potrivită pentru a-i conduce pe oameni în orice prostie vor dori ei să realizeze.

Vrei să cucerești o virgină? Ai nevoie de zeu, trebuie să fii pe lângă arogant. Vrei să fii cel mai deștept? Scuze, dar câinii sunt deștepți, oamenii sunt inteligenți, deci nu pot să te ajut. Vrei bani? A, de-ăia vreau și eu. Nu știu cum se fac. Dar în rest absolut orice. Doar câteva nu.

Statu-n palma Mâinii Stângi

2011-05-25T22:45:00.001+03:00

Omul se hotărî într-o zi de luni, dar mai mult spre marţi, că trebuie să-și oficializeze relaţia cea mai lungă, dar cea mai ascunsă din viaţa sa. Conștiinţa îl mustra tacit că nu avea curajul de a spune lumii întregi ce a putut clădi în timp pe fundaţia sentimentului, dar acum, după câteva guri de curaj de peste 50% concentrație, hotărârea părea că vine natural. În primă fază o spusese timid câtorva oameni din anturajul său și văzând că n-au nimic împotrivă a început să o spună tot mai des, ba mai mult, adora întrebarea "cu cine ești?" pentru a spune cu zâmbet larg de acompaniament "cu Mâna Stângă". Astfel toți cunoscuții săi aflară într-un interval de timp scurt și oarecum se bucurară pentru el, dar nu prea mult, căci erau și invidioși.

A început să iasă cu Mâna Stângă tot mai des în oraș, chiar mai des decât le scotea pe oricare dintre fostele iubite. Ar fi fost și greu s-o lase acasă, nu pentru c-ar fi iubit-o nemărginit, ci pentru că lăsatul ei acasă ar fi însemnat o tăiere a relaţiei lor, iar asta el nu dorea. Se simţeau bine, aveau aceleași plăceri, iar seară de seară, sau la două seri dacă el era obosit se iubeau pasional pe fotoliu, pe scaunul din faţa PC-ului, pe canapea și uneori chiar în bucătărie. Ea cerea doar o spălare rapidă după, o săpuneală cu orice tip de săpun, n-avea pretenții de snoabă. Îl mai ajuta cu ce putea ea, când avea nevoie trebuia doar să apeleze la Mâna Stângă iar ea de grabă era acolo să-și zgârie pielea, să-și rupă unghiile sau să se murdărească pentru el.

El, ca orice bărbat mai hormonat, avea și o amantă, nu foarte diferită în esenţă de Mâna Stângă, dar cu un temperat diametral opus. Ea, amanta, era chiar Mâna Dreaptă! Cele două se știau din vedere, erau prietene de mici, în copilărie stăteau tot timpul împreună, dar spre maturizare se cam distanţaseră. Acum doar se mai întâlneau uneori, mai schimbau o atingere două, dar cam atât, însă el, bărbatul, apela uneori la ea pentru pasiune sau pentru a-i face unele servicii cum ar fi scrisul. Dar poligamia nu le-a dăunat, ba chiar au conviețuit frumos până la o vârstă înaintată. Până într-o zi. În acea zi Mâna Stângă a atins-o pe fund pe o doamnă la metrou și atunci el s-a supărat și a rupt de tot legătura. Ea nu s-a lăsat însă și a mai trecut pe la el, dar când a venit el avea un topor pregătit, iar spaima aceea a distanțat-o pentru tot restul vieții lui. Cea care mânuia toporul era Mâna Dreaptă.

ȘOCANT! O găină naște pui vii!

2011-05-21T00:49:00.001+03:00

Daţi câte un tabloid să ajungă la toată țara să întreţină gargara! Despre senzaţional, și nu numai, doar în paginile acestui articol, cu pixeli de-o șchioapă și imagini unice! ATENŢIE conține formulări și idei care vă pot șoca!

La orele prânzului, nu mai devreme de ieri, o găină, ca toate găinile, a adus pe lume o droaie de pui, vii, cu puful deja pe ei, toți urlând după mama lor într-o perfectă limbă păsărească. Reporterul deplasat la fața locului a reușit să obțină un interviu în EXCLUSIVITATE cu găina. Sperăm că și cu cocoșul care a făcut găinăria, dar până atunci să citim ce are de ţipat în litera mare găina:

Deci, dom'le, a fost extrem! A fost o încercare de viață și moarte, mai că puteam muri, dar dacă aș fi murit, acum mă căiam când îmi văd luminile astea ale ochilor mei cum piuie pe-aici și cum mă caută ei. Sunt o minunăţie de copii, iar dacă pot spune așa, și pot spune pentru că sunt mama lor, ce mama mă-sii, toate trăsăturile frumoase pe care le vedeţi la ei sunt numai de la mine. Ta-su a venit, a frecat puțin tirbușonul la gura sticlei și a plecat, eu le-am picurat frumusețe în pene.

Oameni buni, se poate! Avem dovada vie printre noi, încă nebăgată la vreo ciorbă de grup cu niște legume, găina care a născut pui vii. Reporterul nostru a mai dorit să afle ce planuri de viitor mai are și astfel a aflat, în EXCLUSIVITATE pentru noi, cum că d-na Găinescu nu mai găinărește mult prin gospodăria în care a crescut și vrea să se stabilească în ograda vecină cu noua familie, la cotețul soțului. Din partea redacţiei i-am dus și noi un coș cu merinde și o poză cu toți redactorii ca să aibă cu ce să-și sperie copiii când nu vor mânca tot din farfurie sau nu vor dori să doarmă. Vom reveni pe viitor cu știri noi despre viaţa doamnei Găinescu și a soțului său.
ȘTIRE DE ULTIMĂ ORĂ! D-na Găinescu i-a intentat soțului divorț pe motiv că l-a prins bălăcindu-se în piuă cu o golașă și o gâscă. Citiți mai departe ce a declarat înșelata!

Dă-o, dom’ne, în Doamne, iartă-mă! Hai, înțeleg, cu golașa îl înţeleg, arată bine, a fost desemnată acum un an miss-a curţii, dar cu gâsca?! Golașa aș fi alergat-o până și eu dacă aș fi avut plăcere s-o calc, dar gâsca?! Nu, așa ceva nu accept! Cea mai respingătoare curvă din ogradă și el o bagă în piua noastră. Divorțul este singura cale. Ne mai vedem la proces. Pa!

Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Vă vom ține la curent cu starea procesului chiar dacă vreți chiar dacă nu vreți.

Alfabetizarea sexului

2011-05-15T23:33:00.001+03:00

Armez arcul având acum avânt atribuitor atotpotenţei.

Bag băiatu' bucuros babardind buzata, bubuind banana bătrânește.

Curva cam cască cumva cuva cuminte, cască cu catharsis celest.

Dar dragostea distruge distracţia, deși dau dur, dărâmând dugheana din duduie.

Eforturile erodează enciclopedia elaborată evlavios. Elucubrând enervată: "ete erosu'!".

Fac faţă faptelor fruntașe, fut, fără fumatul futurist. Fac felul fetei, făcându-mi fala falusului.

Găsesc gaura. Gică gonește germenii gingaș goliţi. Ghicesc gravitatea gândind graviditatea.

Hatâr hedonic, hăcuind-o hipstărește. Hâc!

Ilustra inerţie intervine intempestiv, iar iau iubirea prin inimă.

Jegul jegărește jarteaua jignitor jupuită. Julesc jupa, jalnic jelită.

Lumânări lăsate lugubru lângă. Luăm laolaltă ludicul, lascivul, labilitatea la labii.

Mânuiesc muza manipulând mandrina. Mânjesc mezelul, mi-o-ntorc, mă-nfig.

Numai nuditate, narcisism, noapte neagră, noi, numai nevoi necesare.

Oripilare ostentativ oferită. Organ ordonator, obuz organizator. Omul.

Prelungești prostia pomenindu-te poștită prietenește printre p*le, prin p*zdă.

Răpit rangul, resemnată răscrăcită rape-uită. Rumenă, rigidă, rar răspopită, rapid răcorită.

Sui semnul senzual, senzaţie săţioasă să-ţi sumet sumanul sărac.

Ștab știu șucar și șugubăţ, și-așa șade și-nșală.

Trosnește târfa terfelită temeinic. Trainic turbat trage-ntr-ânsa. Temător tresare, triumfu-ntrezare.

Ţinuta ţipă.
Voluptoasa vulgară visată, vrută vrăjitorește, vânată vremelnic.

Uită urmele.

Yala

zidește zarva zăcândă-n zare.

Puţină evlavie la o tărie

2011-05-09T21:26:00.001+03:00

Se întovărășesc doi oameni, unul la vreo 16, dar nu cm, ci ani, altul mai matur s-ar spune, pe la 18 ani, se iau braţ la braţ și se duc la un bar să bea aldămașul pactului pe care l-au făcut cu Domnul. Care Domn cred că era în pauză de masă la momentul la care cei doi s-au dus târâș-grăbiș la bar pentru că nu le-a tras o scatoalcă după ceafă să le alunge gândurile necurate. Dar nu sunt eu Judecătorul, astfel că să spunem că are circumstanţe atenuante, deci revenim la cei doi.

Cei doi care erau cu frică de Dumnezeu, nu doreau să bea în apropierea Lui, căci dacă biserica este Casa Domnului atunci liceul de teologie este casa de vară. Băieţii, grijulii n-ai ce le reproșa, n-au vrut să-i păteze covorul dacă stomacul nu se înţelege bine cu alcoolul sau dacă cuţitul e prea ascuțit și lasă sângele să picure, astfel că decizia cu barul era chiar întemeiată. Ajung cei doi acolo, gentilomi de vază, încep ușor cu una mică, să vadă cum rezistă ficatul, și dac-o fi și-o fi să ducă, atunci i-or mai da. Acum un pahar, acum o vorbă, cu râsete, cu palme amicale peste obraz, totul la nivel de "să ne simtem bine".

Dar când e Necuratul să-și bage coada și vânjosul cuțitul în trupul păcătos al altuia, placa se schimbă și redă melodia neînţelegerilor. Cei doi încep să se ia la ceartă, cine știe pe ce verset din Biblie se certau, iar unul, căci doar el a scos cuțitul, a apelat la acest argument dureros de tăios și l-a înfipt cu plăcere în logica celuilalt. Acum de, să te iei de om pentru că îi place să dezbată? Nu, nu faci așa ceva, căci îi tai elanul de a mai dori vreodată să intre în vreo discuţie. Doar că poliţia n-a înţeles acest aspect al unei logici chiar elementare, poate de clasa a 9-a, și l-a catacdisit cu o pereche de brăţări, mai mare dragul să le privești. Acum să moară de invidie preoţii și călugării care îl cunosc că ei nu au așa ceva, decât niște mărgele pe-o aţă.

Cum să lași o femeie gravidă–live text

2011-05-07T09:20:00.001+03:00

Pentru că din perspectiva bărbatului nu puteam scrie acest articol, voi încerca din perspectiva celui care chiar lasă femeia gravidă, și anume, spermatozoidul. Acest limbric al fertilităţii, acest șarpe al prelungirii vieţii omului pe Pământ, acest nimic (fără microscop), dar de o însemnătate imensă. Deci încep.

17.35 - ah, mă barbotează asta aici de ţâșpe ani, hai, fato, cu finalizarea, nu mai pupa buzele falusului în erecţie atât.
17.43 - deja încerc să mă dau cu capul de pereţi, doar-doar l-or durea pe-ăsta coaiele cât să vrea să ejaculeze.
17.46 - în sfârșit au început și ei ceva acţiune. Văd că vine iar hormonelul ăla de-l văd doar când ăsta călărește. Sper doar să nu mă dea în gât ca acum o săptămână.
17.48 - ptiu, ce-ai făcut, drace!? Ţi-ai dat drumul și duduia nici nu s-a încălzit. Nu-i nimic, hai cu echipa doi, hai, hai!
18.01 - așa, capu' sus, hai, vreau și eu locul meu în pole-position. Hai, freac-o bine. Vrei o revistă sau un film?
18.07 - așa, acum suntem pe val. "Misionar", nebunaticule, de-ăsta-mi ești? Old school, old school, tu dă acolo, vreau socializare!
18.18 - băi, glumeţule, mai termini și tu azi? Ce tot o bagi și-o scoţi că prima dată te-ai dat repede de gol.
18.21 (și vreo 5 secunde) - iuhu! Am plecat! Vreau gagică! Hai, gagici, gagici, ovare, chestii, embrioni. Vreau! Vreau!
18.23 - ptiu, să-mi bag copiii înapoi în embrion de nu e cel mai fad loc aici. Ha, fraierilor, măcar voi v-aţi lovit de mal înaintea mea. Beibi, vin!
19.25 - chiar mă plictisesc. Nu tu TV, nu tu dat în șervețel la pornache, nu tu o muie. Ah, de ce m-oi fi grăbit să ies nu știu.
...
21.32 (secunde nu avem) - iuhu, mă aude cineva? Lua-v-aș morţii la alergat de miștocari ordinari.
21.35 - simt ceva ciudat în stomac. A, stai, n-am așa ceva. Oricum, e clar, am nimerit unde trebuie, dar nu văd ceva de fertilizat pe-aici.
22.02 (la fix 12 secunde) - fata, vin acum! Asta-i ziua mea cea mare! Fut un embrion, fut un embrion, fut un embrion! Intru!
22.02 (5 secunde din timp) - Geronimo!!!
22.13 - mă tot dau cu capul de peretele ăsta de vreo oră. Știam că e non-stop, că nu închid.
22.24 - am intrat, am intrat! Iubito, mă bucur să te întâlnesc.
22.24 (și 41 de secunde) - bun, ne-am văzut, ne-am plăcut, te-am fertilizat. Ca bărbat în familie eu decid. Ăsta BĂIAT IESE!

După vreo 9 luni de abstinenţă iese copilul, iar atunci bărbaţii de regulă se îmbată. Oh, dar nu de fericire, își dau seama că de atunci abstineţa s-a prelungit pe viaţă.

Dacă aș fi… scriitor

2011-05-03T22:56:00.001+03:00

Prin școală te-au terorizat cărţile împreună cu baba sau moșul pe care îl credeai senil care te puneau să citești? Vrei să te răzbuni pentru ce ai îndurat? Vrei să rămâi în mintea tuturor fără să faci ceva care să necesite multă muncă? Bun, aici e de tine, ia de stai jos, vei vedea cum textul se așterne sub ochii tăi și cu afli răspunsul la toate întrebările pe care nu ţi le-ai pus niciodată. Și probabil nici nu ți le vei mai pune după aceste secunde.

Umblă vorba prin târg că e greu să scrii, nopţi nedormite dedicate pasiunii, timp liber pierdut în detrimentul unei investigaţii solitare pentru cartea ta sau materialul tău. Nu zic că nu umblă așa vorba, dar parcă-i prea goală și lipsită de substanţa scriitoricească. De fapt e muncă, dar încep lecţia asta prin a te îndemna să scrii ușor. Nu te osteni cu acele romane grele, realiste, obiective sau subiective, semi-istorice sau pe deplin înfipte în nervurile istoriei. Ia ceva lite, ceva ușor, care să fie - you get my point - de o prostie incurabilă, să mustească a lene prin fiece por. Dacă ești fată te apuci de chicklit, dacă ești băiat te apuci de ceva cu vârcolaci și vampiri, iar dacă ești ceva la mijloc tot pe vampiri mergi. Vrăjitorii - Harry Potter style - sunt așa anul trecut.

Nu-i greu, alegi locuri ciudate, de mintea-ţi inventate, iar la masă stând, începi să baţi în tastatura PC-ul textul, că doar n-oi fi un nostalgic impotent cu evoluţia ca să scrii de mână. Creezi o întreagă lume, neapărat te inspiri niţel din "Dracula" lui monsieur Bram sau din deja prea plânsa și citita serie "Amurg" a unei dudui din State. Scrii niște fapte idioate despre iubirea dintre rase, chiar poți s-o dai ușor interracial, nimănui nu-i displace un pic de porno într-un roman care, speră acei cititori, va fi ecranizat. Neapărat să fie un abis între specii, îţi poţi chiar permite să încrucișezi, în mlădiosul limbaj literar, un cerber cu o femeie căreia îi este teamă de chestii cu mai mult de două capete. Ideea e să fii cât mai idiot în gândire. Hai că nu-i greu, mai ales că vei fi la vârsta la care vei fi idiot în gândire crezând că nevastă-ta ar pune vreodată în aplicare fanteziile pe care le ai cu ea.

După finalizarea romanului o duci la o editură unde o duduie sau un nene nu mai potenţi culturalo-literar ca un puști de clasa a 5-a cu liceul făcut la distanţă și diploma luată de la colţul străzii, va crede că a descoperit următorul Kafka sau poate chiar un Lovecraft cu altoire de cruntă prostie. Îţi va fi publicată cartea, vezi bine câte cărți proaste sunt în lobrărie, iar după zece-douăzeci de ani copiii îţi vor umple cu de toate frigiderul fără să ceri. Succes! Hai cu cartea.

Sexul pus pe live text

2011-05-02T00:33:00.001+03:00

Primul live text al unui act sexual, doar aici, la mine, și mâine în reluare în mintea ta.

17.20 - am intrat în casa ei, invitându-mă eu mai demult, când am tot făcut avansuri perverse.
17.23 - miroase frumos la ea, este comod și aproape că mă simt ca acasă, lipsește doar PC-ul meu pentru pornache.
17.41 - deschidem sticla de vin de cârciumă pe care l-am luat eu din ultimii bani de prin buzunare. Torn eu primul pahar.
17.55 - o tot împing să bea, dar ea nu și nu, tot la primul pahar este.
18.03 - îmi fac curaj, și când o văd că a dat peste cap al doilea pahar îi bag mâna între picioare. E mai primitoare ca o gara cu trenul de la orele amiezii.
18.07 - mă joc deja de vreo zece minute (cred) cu ce are ea pe-acolo, ea turuie întruna, eu îmi fac de lucru.
18.12 - dupa juma' de oră de preludiu reușesc s-o dezbrac, bluza îi pică la picioarele mele.
18.12 (și 26 de secunde) - de fapt avea doar rochie pe ea, fără chiloţei sau alte acareturi, astfel că e goală în faţa mea.
18.16 - s-a speriat de mine ca de-un șobolan când i-am zis că sunt gol și a văzut părul de pe mine.
18.16 (doar 13 secunde peste fixul minutelor) - speram să leșine, dar nu.
18.23 - o pun în misionar și încep sexul propriu-zis. Ce să vă spun, e plăcut, e tot primitoare.
18.27 - mi-am dat seama că de vreo zece minute dau pe lângă. Nu știam eu de ce se uită așa acaparată de imagine pe tavan.
19.13 - iei, am nimerit gaura, în sfârșit! Acum e pusă capră și am aprins și lumina.
19.14 - să-ţi bagi guleratu' în mama lor de Electricieni. A picat curentu' și mai să-mi dau drumul pe mine de frică, dar nu pe gaura care trebuia.
19.34 - am aprins niște lumânări. La futai înainte, zic!
19.34 (doar cu 4 secunde până la și 35) - m-am ars cu lumânarea, să-mi bag în norocul meu!
20.17 - mi-am bandajat rana și am pus-o de alt act. Sper doar să nu se trezească din aburii alcoolului.
20.19 - am terminat! După un act îndelung lucrat, după vreo trei poziții și juma' de oră de sex sălbatic, am finalizat! Of, că bine a mai fost. Și ce tavan interesant are duduia acasă.
20.23 - voiam doar să corectez intrarea "20.19" de mai sus. Corect era "20.18".
...
20.34 - mă despart de gagică în faţa ei cu un sărut pasional. Am dat-o pe spate. Atât de pe spate că cred că am dat-o și cu capul de ușă.
21.01 - îmi dă mesaj gagica și-mi zice: "mersi k n-ai profitat de mine k sa ma futi. Ejti un skump. Scuze k am adormit dupa al doilea pa’ar.".

Acum, după primul live text de sex, mai consemnez și eu ceva. Futui eu sau nu, important e că duduia mă văzu drept scumpu'. Revin cu live text de lăsat femeia gravidă.

Viitorul la frecarea globului

2011-04-27T23:18:00.001+03:00

Eram într-o acută criză de siguranţă faţă de viitor astfel că am dat o fugă până la globul de ghicit viitorul pentru a mă asigura de cum va fi soarta omenirii și implicit a mea. Am dat cu frecatul pe el până printr-un îndepărtat mileniu de nu mai recunoșteam om de om, ci erau toţi extratereștri, fiinţe încă bipede cu un corp pirpiriu, mâini lungi, ochi mari, creier imens reliefat și de cutia craniană și doar trei degete la fiecare mână. Am trecut rapid de acest șoc vizual și mi-am zis "uite, băi nene, că și omul poate ajunge extraterestru pe planeta lui" și mă bucuram că vom ajunge să evoluăm și noi. M-am uitat prin jur să observ ceva obișnuit, banal, ceea ce știam din epoca mea și totuși nu vedeam ceea ce căutam, iar acești omuleţi renunţaseră chiar și la vorbit, acum aveau doar deasupra capetelor niște statusuri scrise într-o limbă încă neclară mie.

Am frecat puţin globul, mai bine zis l-am gâdilat și mi-a înmânat un DEX pentru acea limbă. Pe copertă scria "Dicţionarul explicativ al limbii KlingoromânadeBaltă", l-am deschis și am început să-i înţeleg. A crescut, la propriu că la figurat încă nu explodam, inima în mine când mi-am dat seama că statusurile sunt de fapt integrarea reţelelor sociale în viaţa oamenilor. Dacă o secundă ai vedea această lume, tu, cititor al acestei clarviziuni, nu ai mai vrea să pleci de acolo și ai muri de inimă neagră pentru că nu ai mai prinde această viaţă. Nici eu nu am mai vrut să plec până am dat peste o imagine atât de prezentă în zilele noastre, și ce zic eu imagine, dom'le, că era un întreg film.

M-a oprit un nene și mi-a cerut într-o limbă indescifrabilă mie ceva. Am aflat apoi că limba era KlingoenglezadeBaltă și voia și el niște credite virtuale pentru a-și cumpăra "o ext-bere-terestră" cred că a spus. Deci, clar, nici în mii de ani de evoluţie nu dispare "întinde-mâna". Mi-am zis însă, într-un puseu nemaîntâlnit de optimism, că e un caz izolat și să nu judec fără dovezi. Nici nu au trecut niscavai secunde și văd la un colţ de stradă suspendată cum un nene, tot pirpiriu, dar cu creierul mai mic și într-un dialect stâlcit (și cam negricios, între noi fie vorba) cerea combustibil pentru mijlocul de locomoţie lângă care stătea.

Am frecat globul în sens invers și am zis că mai bine să rămân cu nesiguranţa viitorului decât ca acesta să mă sperie în așa hal.

Anti-eutanasiariștii să plimbe câinele!

2011-04-26T00:38:00.001+03:00

Avem câini în București și avem paricopitate în București, cele din urmă luând formă de oameni. Un nene a venit cu o idee, deși ar părea pirpirie, domnul Pirpiliu o susţine, și anume eutanasierea câinilor vagabonzi. De dragul subiectului și al pseudo-utopiei omit faptul că trăim în România și e posibil ca acest lucru să nu se aplice. Cum s-a auzit de lege, omul a sărit în sus, cel preaiubitor de câini, că cum, că ce, că idiot fără minte cel care a venit cu ideea. O fi idiot, că deh, e parlamentar, deci nu-i prea breaz, dar ideea e chiar bună. În câteva puncte de suspensie, argumente în discuţie și distrugeri de puncte de vedere, ceva mai jos prezint situaţia.

Am ajuns oameni dăștepţi, cu mintea băgată la cutie și fiind mai bună ca o armă albă, astfel că filosofic vorbind, este deficitar intelectului ca o fiinţă superioară să mănânce o altă fiinţă (uneori inferioară), iar acestea fiind spuse, de ce nu apără nimeni vaca, porcul sau pasărea? A, nu, acolo avegetarienii ăștia preamiloși nu pun botul, decât uneori când e cu mediatizare că vaca în momentul uciderii e prea stresată, în rest se mulţumesc să culeagă bucăţi din mai sus numitele de prin frigiderele hypermarket-urilor. Porcul e rău, nu are sentimente, e jegos, nu merită salvat. Dar porcul e liniștit, nu te mușcă decât dacă îţi bagi cretinește mâna în gura lui, se mulţumește cu puţin, mâncare, noroi și apă, nu are nevoie de mângâiere, îmbrăţișări sau alte drăgălășenii. Dar totuși unul nu ridică pancarta în piaţă pentru el.

Ipocrizia e mare, cât timp o prestezi laolaltă cu mai mulţi ca tine. E ușor să aperi drepturile animalelor, pe care, apropo, noi le-am inventat, noi oamenii, când în faţă ai o petiţie, un mouse și ideea că tre' să semnezi și tu acolo. Sau sunt situaţiile când auzi zarvă, e clar că e protest și te bagi și tu în el, susţinând "bietele animale" care mușcă al dracului de tare. Ce beneficii aduce un câine? După ce l-am dresat noi în urmă cu ceva mii de ani pentru propria distracţie, el a devenit un parazit liber acceptat de noi. Nu produce, nu trage la jug, nu dă lapte, ouă sau pui pe care să-i tai la o viitoare sărbătoare, nimic. Bine, sunt frumoși, drăguţi, nu zic să moară toţi, dar să dispară cei de pe străzi. Pe lângă că în general nu produc nimic, cei de pe străzi mai și mușcă, mai umplu și trotuarul de mizerie, mai sperie și lumea. Atât timp cât vrei animal și îl iei și îl ţii în casă, atunci da, dar să nu ai pretenţia ca restul să accepte niște jigodii redundante drept fiinţe meritorii de viaţă.

Dacă toţi acești susţinători ai vagabonzilor canini, acești bardoţi, vadimi, zăvorani doritori de jeguri în societate vor adopta câte un câine de pe stradă și puii rezultaţi nu-i vor arunca iar în stradă, eu printez articolul și îl mănânc literă cu literă, virgulă cu virgulă. Am auzit că fibra de celuloză face bine la stomac.

Discipol de la alt pol – Iuda

2011-04-22T22:12:00.001+03:00

Cum vine Paștele din fiecare coastă de creștin se naște un sentiment de jertfă la adresa măreţului zeu Iisus, și fiecare îi deplânge soarta, cum a fost el,mititelul de copil imatur la 30 de ani pus pe cruce și lăsat în plata soarelui și deshidratării. Mai-mai că fiecare s-ar pune pe cruce doar-doar i-o alina suferinţa Preasuferindului. Sau nu. Dar în această perioadă nimeni nu-l deplânge pe Iuda, cel care a murit spânzurat, nimeni nu-i face o reconstituire, toţi, ţin să subliniez, bunii creștini văd asta ca pe o pedeapsă normală. A vândut omul o bucată de carne pe 30 de arginţi și gata, e întruchiparea răului.

Iisus știa de planul lui, sau cel puţin așa s-a lăudat la Cină, dar nu i-a dat vreo palmă, nu i-a tras vreo flegmă între ochi ca pe la noi, nici măcar la o lapidare nu l-a dus ca pe la ei. Iisus băiat finuţ o fi gândit oarecum pragmatic "Băi, ce mielu' lu' tata astăzi și mâine, dacă-l opresc pe jmekheru ăsta din a mă vinde, sfârșesc bătrân și necredul ca mai toţi zecii de mântuitori și mesia. Așa că... facă-se voia ta, Iudă!". Iuda și-a scos de niște curve și câteva petreceri, Iisus a devenit un brand în fruntea companiei lui Ta-su Biserica Creștină, iar lumea poate avea Bunul și Răul pentru ceva ani. Dar, șiret și isteţ cum îl știm pe Iisus sau mai bine zis pe ta-su, nu s-a mulţumit cu renumele și a vrut și răzbunare astfel că i-a implantat lui Iuda un chip în cap numit "conștiinţă". A fost o mârșăvie fără margini că nu putea să scape de el, astfel că a sfârșit prin a vedea lumea de la nivelul ștreangului.

După ce voi fi făcut public acest articol dimpreună cu gândurile pe care el le prezintă presupun că mă veţi putea vedea pe străzi cu ultrașii religioși în spatele-mi alergându-mă cu crucea și sperând că voi cădea și-mi voi rupe gâtul. Este periculos să încerci să faci omul să gândească pentru că atunci el crede că îi insulţi credinţa, chiar dacă demult bagă cruci și rugăciuni doar pentru a stabili un nou record. Pun rămășag că Iuda, escroc mediocru și crunt complexat de avântul pe care îl lua Iisus se gândea "Bî, ce atâta caterincă cu fi-su lu' ăl de sus, că ca el e și Ioan Botezătorul, ăla chiar mai bun, că face baie și oamenilor. Ca el sunt mulţi, da' doar că ăsta a strâns și o hoardă de paricopitaţi, ăștia 12 din care fac și io parte. Ia gata, că parcă prea pune monopol!".

Ce ar trebui să înţelegem din aceste gânduri? Simplu. Iuda nu e vreun trădător, nici vreun apostol sau evanghelist bun, că singura evanghelie pe care a scris-o s-a șters care episcop a prins-o la cur, ci de fapt este... Consiliul Concurenţei Credinţei Popoarelor (CCCP).

Ce gândesc femeile!

2011-04-20T22:49:00.001+03:00

- to be con… (ptiu, drace!) va continua -

Lecții când sfaturile iau o pauză

2011-04-20T00:21:00.001+03:00

Toată lumea în perioada actuală se plânge ba de o criză care nu mai pleacă, ba de lipsa salariilor bune, ba chiar și de nivelul de trai scăzut. Adică de bani, banii sunt la baza băjii acestei epoci actuale. Eu m-am gândit să ofer niște lecţii gratuite, să le spunem meditaţii, iar prima este gratuită, apoi aștept o plată. O apă plată că și asta vine din izvorul cu cod de bare. Dar să încep lecţiile zic.

Există vicii pe lume și există tutun pe lume. Cu astea două în minte și în mână un nene deștept la vremea lui a adăugat o foiţă de hârtie, o scânteie și a ieșit fumatul. Acum omul modern se plânge de preţul prea afumat al ţigărilor, deci un viciu costisitor. Plus că fumătorii au devenit niște paranoicii care nu-și mai cumpără ţigările în văzul lumii, ci pe ascuns, eventual deghizaţi, și se feresc să-și aprindă vreo ţigară pe stradă de teama celor care s-ar putea să le ceară. Fiecare cu aia a lui, zic, dar totuși cred că găsim aici o cale de a eradica acest viciu. Preţul mare se pare că nu afectează pe nimeni, iar interzicerea fumatului în spaţii publice la fel nu, astfel că eu vin cu antidotul pentru această plagă. Fumătorii ar trebui să-și aprindă ţigările doar acasă, unde nu-i vede nimeni, nimeni nu-i mai trage de mânecă pentru un fum și deodată va părea că întreagă lume a renunţat la fumat. Și nici nu e nevoie de vreo patruzecistă în lenjerie roșie pe panouri publicitare pentru a avea efect.

Subiect sensibil aceste cheltuieli, e cu du-te-vino de unde să iei și unde să pui. Că tot am zis de du-te-vino zic și de benzină și de mașini, că na, tot omul rupe de la gura copiilor pentru un mijloc de locomţie care cere bani constant mai ceva ca o amantă feșănistă. Dar preţul benzinei crește și consumul mașinii de îndărătnic ce e nu dă înapoi de fel, astfel că ce să faci. Eu zic că e simplu, și sfidează și cea mai elementară logică. De acum înainte te duci cu 50 de lei la tine și iei benzină, astfel observând că niciodată nu vei mai investi în combustibil jumate din salariu. Dacă te lasă mașina nu-i problemă, spune-ţi că e primavară și merge o plimbare. Sau poţi face un gest extrem, cum se fi împinsul ei. Am zis, e extrem, deci cu grijă!

Mă simt responsabil, ceea ce nu mi se întâmplă des, astfel că mai rulez încă o lecţie de ţinut minte și de aplicat oricând în viaţa asta. Se nimerește uneori să nu vrei să primești pe cineva la tine, din motivele enumerate mai sus, acele lipsuri, și deja îi simţi pe cei care vor să te calce cam nepoftiţi. Dacă ei încep să te sune tot mai des, să se preocupe de tine, este clar, în perioada imediat următoare tu ai de hrănit și adăpat niște guri dornice de vizită. În acest caz, cam când crezi tu că devin tot mai familiari, tot mai prietenoși, profită și fă-le o vizită. Îţi vor umple frigiderul cât pentru trei generaţii, dar cum pentru toate lucrurile există bani, pentru asta există doar nesimţirea frumos exploatată.

Parafrazări de lume nouă

2011-04-17T23:02:00.001+03:00

Din prea mult timp de gândire, omul (adică eventual și-un specimen ca mine) se apucă să rescrie ce știe despre proverbe și cuvinte mari. Iată ce-a ieșit. De intrat încă n-a intrat.

*"Grăbește-te încet că iar s-a scumpit benzina"

*"Cine sapă groapa altuia este un zgârcit care nu angajează gropar"

*"Adu-ţi aminte de ziua odihnei că deja e luni"

*"Unde-i unul nu-i putere, dar dacă-s doi e futere"

*"Dacă cineva îţi dă o palmă fii darnic și dă cu pumnul"

*"O femeie se atinge doar cu o floare, deci bate-o cu trandafiri"

*"Nu te pune cu prostu' că are mintea odihnită, deci ia și tu o pauză"

*"Nu scoţi apă din piatră seacă, deci sapă o fântână"

*"Banii nu cresc în copaci că i-ar culege oamenii de cruzi"

*"Dumnezeu te vede, deci fă baie cu lumina stinsă"

*"Dacă crezi că toate femeile sunt curve, nu mai plăti pentru sex"

*"Banu' ţi-e frate, deci clar că monetăria și bancherul sunt părinţii"

Intelectualisme

2011-04-12T13:46:00.001+03:00

Update: Atenționat de anumite omisiuni sau greșeli din cadrul articolul, am intervenit întru corectare.

Acum că jignirile dulci sunt puțin depășite de nevoia oamenilor de a se jigni, mă simt nevoit să pun bazele inventarului cu înjurături pentru toți aceia cu cultură generală. Veniți de luați aminte, dragi avizi după știință! Se dă gratis.

*Fisiona-ţi-aș nucleii atomilor mă-tii!
*Băga-ţi-aș minţile în cap cu forţa centripetă!
*Eutanasia-ţi-aș Câinele din Baskerville!
*Idiotul de tine îl întrece pe Avarul de mine!
*Dacă tu vrei să trăiești simplu, îţi Spielberg visurile și te trimit în Jurassic Park!
*Dacă îţi dau o palmă zici că te-a lovit cometa Halley!
*Te bat cu Kant-ul palmei până îţi devin un Jung în coaste!
*Băi, Proust-ul planetei, dacă mă enervezi fac din tine operă de artă dadaistă de nici mă-ta nu te recunoaște!
*Dacă mă superi te lovesc cu Baltagul de-ţi anulez Drepturile omului la viaţă!
*Vrei să vezi un elefant? Îmi dau jos Platonul și o să-l vezi cu trompa sculată!
*Dacă-ţi dau o palmă zici c-am făcut Big Bang cu neuronii tăi!
*Te-njur de tot neamul până ajung să-ţi sodomizez și maimuţa lui Darwin!

O viață-n glume

2011-04-10T00:51:00.001+03:00

Te naști, după multe ore de chin sau doar câteva minute, dar nu chinul tău, ci al mamei, iar apoi îţi rămâne doar să crești. Când ești mic, până în 10 ani, e de așteptat ca orice prostie să te amuze, orice adult care râde mai tare ca tine e normal să-ţi se pară amuzant. Dar asta este prima etapă, când treptat cu râsul te deprinzi și e de așteptat să evoluezi pe o cale căreia i se spune maturizare.

Ai crescut și începi să te prinzi și tu de glumele bune, de poantele care chiar trebuie făcute, de comentariile umoristic spumoase și parcă ești deja un bagaj care acaparează inteligenţa umorului. Până pe la 14 ani, hai să extind până la intrarea la liceu, ai voie să maqu faci glume proaste, comentarii duse la extrem ca măcar să pară că încerci să faci o glumă, și chiar pot fi acceptate glumele cu "ţi s-a desfăcut un șiret/ai ceva pe spate etc.". De când începi clasa a noua însă totul se duce. Acum trebuie să dezvolţi glumele, ironia apare, iar sarcasmul e rege. Dacă nu te prinzi de poantă la timp și râzi la final, nu-i nimic, aruncă replica cum că "cine râde la urmă râde mai târziu".

O să ai un apogeu, până pe la 45 de ani, hai 50 pentru aceia mai buni, când chiar vei ajunge să stăpânești bine nuanţele ironiei, polisemia limbii și chiar să capeţi o aură de "bă, e criminal omu' la umor!" printre ceilalţi. După 50 însă trebuie să glumești rar, dar bine, oricum lumea îţi acordă timp, vor crede pur și simplu că ai îmbătrânit și ai nevoie de timp pentru a digera o glumă. Când vei deschide gura (într-un final!) spune ceva de care să fii mândru, să pară că e chintesenţa a oricei, iar cei care nu pricep sunt doar proști și neapărat să ai pe faţă un zâmbet abia schiţat, ștrengăresc, dar care să emane "umor dăștept, bă!".

Dacă ajungi să trăiești mai mult de 70 de ani (huă, mâncăule de pensie!) nu este nevoie să mai faci glume, însă dacă îţi mai iese câte una așa, la zile mari, lumea o va ţine minte mult timp. E normal să te prostești o dată cu bătrâneţea, deci se acceptă orice anormalitate. Sper că ai înţeles până aici, iar concluzia e că te naști prost, fără umor și râzi la orice c*cat de glumă. Tot la fel mori.

Psihopat de carieră

2011-04-07T16:24:00.001+03:00

Îi văd pe toţi uciși sub mâna mea care nu ar lăsa în viaţă nici picior de divinitate, nici animal cretin care aleargă după mașini. Îi ţin deasupra focului și ei urlă în valuri de durere care devin ritmuri vivaldice pentru urechile mele, toate temerile și nevrozele le calmez astfel. Încerc să-mi dau seama dacă încalc vreo lege, dar ţin cont și de faptul că toţi ăștia mi-au distrus tinereţea, nervii și bunele intenţii, iar concluzia este ca sunt îndreptățit să fac toate aceste lucruri. Acum încălzesc cazanul cu smoală, așez alt cobai al experimentului meu malefic deasupra lui și aprind lumânarea sub funia care îl desparte de o dezosare rapidă în această baie clocotindă. Aduc o idee de Iad în tot acest peisaj și-mi place, mă simt ca Satan, puternic peste orice, iar Dumnezeu, în cazul meu legea, nu mă prinde pentru că sunt deștept, că doar de-aia am terminat o școală de studii superioare, nu?

Sunt atât de mulţi de chinuit, dar nu vreau să încetez acum, voi da lecţii tuturor, voi preda moralitatea creată prin teamă și oroarea de a fi torturat. Mai strâng câţiva ca mine, titulari în ale vieţii, și vom redefini pe veci modul în care suntem priviţi. Ah, sambag, fix acum nu mai am bani din salariu pentru planul meu, iar ţarcurile sunt prea mici, trebuie mărite. Va trebui să ies în stradă și să cer o mărire pentru măreţu-mi plan de reeducare a maselor. Îmi atârn o pancartă de gât, îmi iau portavocea și îmi cer dreptul.

- Dragule, vii la masă?

Fir-ai a dracu' de strâmbă, fix acum m-a întrerupt când așterneam pe hârtie toată ideea mea. Imediat, dragă, vin acum! Deci, revin, scumpul meu plan de reducere a numărului de elevi. M-am făcut eu profesor cum a vrut mama, dar garantat eu voi reinventa toate dogmele morale, că dracii ăștia mi-au mâncat zilele. Mâine iar trebuie să fiu la ore și iar dau de ăia care se dau deștepţi, mai ceva ca mine, și iar mă fac să mă simt ca un nimic când nu am răspuns. Iar dau de ăia din cancelarie care se ling drept în dos, și fix acum când mă simţeam mai bine mă deranjează idioata asta de sus. Vino mamă să mă vezi ce am ajuns, că bine era atunci când îmi cârpeai câte o palmă după ceafă să nu mă fac profesoară ca tine.

Timpul care se oprește -2-

2011-04-06T00:36:00.000+03:00

- continuare -

Ochii îmi cad pe poze cu decădere umană până aproape de abis, văd demoralizare, şi ochi pierduţi într-o luptă cu ceva necunoscut. Citesc despre momentele când alcoolul lumina drumul, deşi întuneca mersul, iar nimic nu mai conta, decât un înot într-o vâscozitate de conştiinţă şi moralitate. Poza arată un bărbat căzut pe marginea drumului, fără speranţă, dar necerșind, doar stând, pare la o graniţă între moarte şi viaţă. Dar este vorba şi de fericire, de cea obţinută când raţiunea ia o pauză şi lasă calea inerţiei, o fericire clădită pe lipsă de coerenţă în acţiuni, pe lipsa conştientizării şi, într-un mod ciudat, este o fericire căutată mai des decât cea despre care am citit în primul dosar.

Un alt dosar deschid, o altă foaie întorc, tot un viciu, acest drog cerut de materie într-un moment când mintea îşi bea cafeaua la o bârfă cu tovarăşul spirit. Aici este dorinţa de răspândire a propriilor urmaşi, sexul privit ca simplă metodă de a te simţi superior, căci iei ce e mai bun din rasa opusă şi ajungi să ai o şansă la inseminarea ei. Sexul văzut printr-un ecran, iar dincolo fiind un film care frizează absurdul prin scene uneori imposibile în viaţa reală, dar care naşte un interes ce tinde spre infinit. Poze ale unor persoane drăguţe, dar privite doar ca o bucată de carne, care poate fi viitoarea fostă dorinţă de cucerire, toate au fost lăsate pe drumul vieţii, iar alături stă povestea fiecăreia.

Lectura mă absoarbe, nu vreau s-o opresc, sunt captivat, cred că şi eu mi-am găsit viciul. Citesc totul, ajung la ultimele file din ultimul dosar din acest ultim dulap dintr-o cameră prea puţin explorată vreodată. Nu mai găsesc nimic, pozele sunt blurate, scrisul este ilizibil, cu goluri mari în text. Lumina se stinge, dispar din acel mediu, mă trezesc pe un pat, cred că dintr-un spital, nişte oameni în halate pe lângă mine, dar nu cred că sunt extraterestru ca să mă examineze. Feţele lor nu emană nimic bun, iar privirea mea începe să fie atrasă de un ceas de pe perete. Îl privesc cu aşa intensitate încât parcă timpul s-a oprit în loc, secundarul nu-şi mai urmează cursul. Chiar s-a oprit, dar acum nu mai văd nicio lumină.

Timpul care se oprește

2011-04-05T00:18:00.002+03:00

Lumina albă îmi întunecă puţin privirea, parcă aş fi orbit, şi totodată îmi neutralizează toate senzaţiile. Cu greu ajung în faţa uşii căreia nu-i remarc prea bine dimensiunile, dar intuitiv ştiu unde vine clanţa şi curiozitatea mă face s-o apăs. Este descuiată, ceea ce mă miră în prima instanţă, dar până la urmă poate cineva din interior mă aşteaptă. Un hol lung mi se întinde la picioare, un covor nou şi imaculat mi se aşterne în faţă, iar de-a stânga şi de-a dreapta mea văd doar dulapuri mari, din metal, toate noi, nefolosite. Iau la inspectat unul, aleatoriu, văd că lacătul este de formă pus, iar acum nimic nu mă împiedică să mă uit în interior. Văd dosare frumos aranjate, numerotate, cu dată şi nume, cu cuvinte care să le rezume. Dar mai observ şi pe perete, deasupra dulapului, o inscripţie: "Fericire". Întind mâna şi apuc un dosar, nu-i prea mare, şi încep să mă uit prin el. Paginile cu pozele alternează cu cele cu descrierii. Văd oameni zâmbitori, oameni care se simt bine, citesc gânduri care mustesc de o fericire contagioasă, lecturez părţi despre bucurie, dar nu mă încântă prea mult. Interesul îmi scade tot mai mult pe măsură ce dau paginile. Închid totul, şi dosarul, pe care îl arunc pe jos, trântesc şi uşa de la dulap şi pornesc mai departe pe hol. Inscripţiile de perete continuă: "Iubire", "Nostalgie", "Mândrie" etc., dar nu mă mai opresc să mă mai uit ce este la fiecare. În mintea mea totul deja capătă contur că este la fel. În capătul holului întrevăd o uşă, deşi asupra ei nu mai cade lumina puternică ce mi-a arătat drumul până aici.

Este dărăpănată uşa, încuietoarea are semne pe ea că a fost forţată, şi reuşind în final să fie ruptă, pânze de păianjen pe la colţuri şi în faţa ochilor am imaginea cel mai puţin atrăgătoare din tot acest decor. Împing uşa, abia se mai ţine într-o balama, şi pătrund în cameră. Mică este, praf pe jos şi pe rafturile din faţă, un bec din mijlocul tavanului încearcă să lumineze cât de cât. Doar un dulap, ca acelea metalice, dar acesta este îndoit, scrijelit cu tot felul de cuvinte. Nu mai văd inscripţia de deasupra ca până acum, dar asta nu mă opreşte să-l deschid şi să mă uit în interior. Doar trei dosare, iau unul şi-l răsfoiesc.

- va continua -

Calm! Vine nervosu' la schimb

2011-04-03T01:39:00.000+03:00

Aceiași dragi cercetători britanici, că tare sunt buni în toate și dacă e vorba de vreun studiu penibil pe care niciun absolvent al vreunei universităţi serioase nu l-ar face, ei se bagă în faţă, au scos încă un iepure din jobenul cercetărilor. Ultima găselniţă în materie de citit oamenii al acestor cercetători este aceea că nervozitatea e noul calm. Deci, cum ar spune românul distrus de serialele americane proaste, calmul este sooo last year! Și chiar e, dar de fapt e de secolul trecut, așa afirmă somităţile numite mai sus. O dată cu această modernizare și accelerare a vieţii se pare că a fi morocănoși, iritaţi, nervoși, adică ne*utuţi mai pe românește ce s-om mai plimbăm prin termeni, este la modă și chiar modul nostru actual de a ne crede calmi.

Potrivit celor declarate mai sus ajung la concluzia că dacă vezi vreun om calm prin jur te închini, te apleci, iei pământ, bagi la piept, scuipi și peste umăr și te întrebi ce are de e așa liniștit. Studiul ăsta contrazice acele studii cu fericirea, unde chiar stăm bine (nu noi românii!), că nu prea înţeleg cum să fii și nervos, deci stresat, și fericit, dar doar nu putem contrazice marile minţi britanice. Dacă tot am aflat de această victorie a puterii de psihanaliză umană asupra stările noastre, realizez de ce am avut niște probleme în timp. Îmi dau seama de ce tanti aia de-am ajutat-o să treacă strada mi-a cârpit câta bastonul după ceafă de mi-au fluturat urechile. Ea de fapt nu era nervoasă că am dus-o pe trotuarul greșit, luând-o chiar din faţa magazinului unde voia să intre, ci era într-o stare de calm profundă, mai ceva ca un preot shaolin și cu bastonul ei agitat către capul meu voia de fapt să spună: "mulţumesc maică, tare de folos mi-ai fost". Devine evident și de ce mi-am luat zeci de înjurături în timp, de se simt morţii mei mai exploraţi decât Triunghiul Bermudelor, alea nu erau stări de iritare, nemulţumire sau nervozitate, ci pur și simplu atingerea unei aure de calm pe care ar fi invidios și Iisus.

"Băi, neisprăviţilor! Scoateţi o foaie de hârtie! Test că m-aţi supărat!", acestea sunt cuvintele unui impunător profesor de unușaizeci și 40 de kile cu tot cu ambalaj. M-am pripit să-i iau familia la vizitat cu ce am mai atârnat sub burtă, și acum realizez că e posibil să fi greșit. Omul era în zona lui de Zen și dorea să o împărtășească cu noi, sau măcar cu cine îi iese in cale, astfel că, ce metodă mai frumoasă de a-ţi arăta starea de pace interioară dacă nu ţipatul la alţii.

Ultima similaritate pe care o văd în România și ca să nu mai zică invidioșii că nu suntem sincronizaţi cu moda de afară este un caz public de atingere a calmului suprem. Nea Vadim, acest poet în cămăși albe, s-a simţit îndreptăţit să rage, arunce cuvinte grele sau pahare cu apă pline, numai pentru a-i demonstra unui executor judecătoresc că el de fapt nu e nervos că-l dau afară din sediu, ci doar îi tratează cu calmul adus de seriozitatea vârstei. Acesta da exemplu că cercetătorii britanici, oricât de pe lângă ar fi cu subiectele studiile lor uneori, alteori o mai și nimeresc. Dar totuși cred că nu ne-au dat niște bani meritaţi de poporul nostru pentru cobaii studiului.

Jigniri dulci -9-

2011-04-02T00:54:00.000+03:00

Ce-i femeia azi? O gonflabilă cu păreri
- Desigur că este bine să ai impresii, opinii, păreri, iar dacă nu ţi le expui ești o fiinţă plată care nu poate gândi pentru ea. Aici se face referire însă și la "tencuirea" femeilor cu plastic, material component gonflabilei, precum siliconul din piept sau botoxul din buze. Deci, prea multe femei au păreri, dar acestea sunt susţinute doar de ţâţele sau buzele mari.

Ce-i femeia batută azi? Târfa de ieri
- Am fost cu toţii acolo, nu poţi scăpa de ea, orice ai face, astfel că uneori mai ajungi și la o mică atenţie cu palma. Dacă nu și nu, bunicu' știa el la ce-i folosea parul de lângă pat, nu doar pentru hoţi era.

În genunchi, curvo, cum îţi place ţie!
- Sau cum îi place femeia oricărui barbat, căci astfel, luată sintagma metaforic, de fapt instigă la smerenie, la supunere. Uneori e bine ca femeia să nu se creadă doar șef, ci egale.

Îţi bag limba-n gură sau te calc pe mâini și-ţi iau molarul în p*lă
- Este un moment de afecţiune pus în versuri, un sărut franţuzesc, dar în dialectul oricărui român, și un tip de sex, acela oral, dar iar pus în cuvinte grele. De fapt prezintă pură iubire, deși femeia poate alege doar una din cele două.

În pat când fut e full contact, și zdreanţa fuge cu perdeaua în cap
- Pentru ca femeile să nu mai spună că bărbaţii din România nu sunt amanţi buni, textierul rezumă situaţia, "zdreanţa" care fuge fiind de fapt mulţumită, dar ia "perdeaua" în cap pentru că încă e în starea de fericire, de euforie. Nu mai vede drumul drept de la așa satisfacere.

Vei fi invidiat pentru femeia ta bună de p*lă
- Cele mai frumoase exemplare ale rasei sunt dorite de către toţi, astfel că ești invidiat pentru ce alegi. "Bună de p*lă", adică ăl mai fain exemplar, cum ar zice un expulzat din zona Harghitei. Nu-i rău să ai ce e mai bun lângă tine pentru că atunci crește și respectul de sine.

Poţi fi înșelat de curva cu care împarţi același pat
- Trădarea poate veni din orice direcţie, iar femeia cu care îţi împarţi viaţa este prima predispusă la a te trăda tocmai pentru că te știe cel mai bine. Desigur că nu-i general cazul, dar e bună o luare aminte, ca să nu veniţi voi, ascultătorii, mai târziu, cu pretenţii cum că vă așteptaţi. Aţi fost avertizaţi!

SUA, noua baștină

2011-04-01T01:09:00.000+03:00

Nu am fost niciodată în SUA, dar asta nu înseamnă că nu îmi pot da cu părerea în legătură cu această minunată conglomerare de state care n-au nimic în comun unul cu celălalt decât steagul sub care cântă imnul. Mă uit mult la televizor, deci aud multe impresii despre aceste state nord-americane, iar după ce mă uit la televizor, îl mai deschid o dată ca să mă uit şi la filme. Desigur, filmele proaste, făcute pe rola de hârtie igienică a Hollywood-ului, difuzate de posturile româneşti. Prin acest portal către lumea cilivizata de peste hotar mi-am tras propriul jurnal de călătorie şi personala listă de dezavantaje venite o dată cu emigrarea mea acolo.

În început, dacă aş părăsi România cei de-aici vor ridica PIB-ul cartierului rău famat al lumii în 2010, Haiti, pentru că vor mări importurile de păpuşi voodoo pentru a mă aduce înapoi. Nu, aşa sabotaj indirect nu aş putea face, deci astfel că nu plec. Bun, apoi al doilea şi următorul rând, sunt prea deştept pentru SUA. Da, am început abrupt, reformulez. Dacă mă duc eu acolo le va creşte IQ-ul mediu cu peste jumătate faţă de cât e acum, iar uitându-se peste sondaje, boștinașii de acolo chiar se vor crede destepţi. Le-ar face lor rău pentru că ar avea în cap numai nori de inteligenţă şi vor crede în final că Mexicul chiar este un stat şi nu periferia din sud.

Dar să zicem că ajung în SUA, iar acolo dacă mă enervez nu mai pot să le-o dau franc pe româneşte cu "ba pe mă-ta, bă!", sau cu aia mai neaoşă "morţii mă-tii", că nu vor înţelege, iar eu trebuie să traduc. Merge binişor "your mother's dead people", dar mi-e că vor cred că sunt necrofil sau vreun voodoo-ist şi mă deportează în Haiti în loc de România. Încă o problemă survine în momentul în care ajung acolo şi îmi fac un cerc de prieteni. Nu pot scoate boxele în stradă să se audă "Puşca şi cureaua lată" că oamenii sunt cu muzica lor de zbenguială, de sărit ca mingea de ping-pong, iar pe-aia nu intră nici băutură, darămite mâncarea, şi că tot am zis de mâncare, nu vor înţelege pasiunea pentru carne crudă rulată sub formă de semi-cârnat şi apoi rotită pe grătar. Mai degrabă vor chema pompierii când vor vedea fumul.

în final, SUA nu mă merită pentru că nu au un sport naţional care să mi se potrivească mie. Pentru fotbalul lor american nu pot sparge seminţe şi bea o bere, trebuie să chem la mine alţi oameni, să avem şorici, chipsuri, berea însă rămânând. La baseball iar nu mă descurc, pe plaiurile mioritice bâta e folosită atunci când vrei să-ţi educi nevasta cu frumosu' şi să nu foloseşti cureaua, pumnul, uşa în care e dată cu capul sau sticla de alcool goală. Mai pot să mă uit la hochei, unde mai văd şi eu câte o bătaie, dar nu-mi place că n-au consecvenţă, fie ne rupem oasele încă de la început, şi până nu terminăm n-o dăm în altele, fie jucăm şi noi. Ar mai fi sportul datului în judecată, dar n-am talent la aşa ceva, ar însemna să cheltui bani când pot rezolva problema cu o lopată după ceafă. Este clar, SUA nu e chiar tărâmul făgăduinţei, dacă nici măcar nu e potrivit unui român, dar dacă am emigra toţi fără vize? Atunci s-ar sinucide americanii de mâna noastră.

Și zeii au probleme psihice

2011-03-30T00:27:00.003+03:00

Dragă Jurnalule,

Sunt eu, creatorul tău indirect, Dumnezeu, şi am venit să-ţi umplu paginile cu problemele mele. Ştii bine că acum câteva milioane de ani am creat nişte lucruri pe care le vedeam ca fiind ideale, un ecosistem al meu unde să pot face nişte fiinţe fericite. Mi-am făcut planul atunci şi l-am desfăşurat pe mai multe zile, la început cam 12 zile, dar apoi mi-am dat seama că pot compacta munca şi să termin mai repede. Am făcut lumina, cum era şi logic, să vadă şi cei şi cele care vor apărea mediul în care există. Imediat a apărut unul în salopetă, cu o curea pe care avea multe unelte, o foaie în mână şi aere de şef. Mi-a spus că e electricianul şi că trebuie să mă sancţioneze că n-am instalaţia corect pusă. Am zis că are dreptate, aşa că i-am vârât o "atenţie" în buzunar şi mi-a rezolvat instalaţia imediat, cu o semnătură pe hârtie.

Apoi am zis să fac şi nişte fiinţe, animale, insecte, eventual şi planete, printre multe alte lucruri plănuite. Am făcut animalele şi a apărut un grup pestriţ cu pancarte în mâini, cu portavoce întrebându-mă ce fac eu acolo, că rănesc animalele, că ei vor chema Poliţia Animalelor. Ei nu voiau bani, ei voiau atenţie, ştiu asta pentru că deja le-am oferit bani şi s-au arătat jigniţi. Le-am dat în grijă un ONG, PaceaVerde, internaţional de altfel şi cu zeci de simpatizanţi. Mai nou am aflat că vor să se ducă şi-n spaţiu să vadă ce extraterestru e exploatat fără voia lui. Or fi şi exploataţi cu voia lor? Rog soţii să se abţină de la a răspunde.

Între timp am mai făcut şi nişte planete, am creat material pentru tine, celuloza copacilor, şi iar ajung la începutul prelegerii mele. Ţi-am spus că am creat şi stele şi planete? Le-am făcut, că altfel nu aveam unde să pun animalele, dar stelele pe cer le-am aruncat aleatoriu, fără să ţin cont de ceva. Apoi, după câteva zile, au venit la mine nişte dudui cu cărţi în mână, cu globuri. Nu erau vrăjitoare din România, la asta mă gândisem şi eu prima dată, ci erau cititoare în stele. Am rămas puţin prost când am văzut câtă importanţă dau astea tuturor lucruri create de mine, întinse pe cer, şi mi-a fost teamă o lună să mai deschid uşa că cine ştie peste ce dau.

Am reuşit să fac şi omul, în primă fază bărbat, fără ţâţe sau cur şi m-am gândit că e anost să aibă lumea doar pentru el, astfel că doream să-i fac o parteneră, care să-i dea un echilibru. Până s-o fac pe ea au venit unii, cică de la ONU cu drepturile omului, că dacă este liber în tot ce vrea, dacă decide singur ce face, dacă are drept de vot, dacă are loc de muncă. Eu i-am luat deoparte, li l-am arătat cât de liber e, nici haine nu-l forţam să poarte, şi am încercat să le dau bani. Ăştia la fel n-au vrut, dar mi-au cerut să distrug turnul Babel şi să le dau o singură limbă, iar eu ca să fac puţin mişto de ei le-am dat engleză. Am auzit că mai nou au aplicat-o în toată lumea. Dar să revin la om, i-am creat o femeie, Eva. Nu o aşez bine lângă el că apar nişte mulţi indivizi şi individe cu drepturile oamenilor căsătoriţi, cu asociaţii că să vadă dacă femeia e maltratată, au venit chiar şi din partea protecţiei copilului, deşi nici nu aveau aşa ceva. De toţi am scăpat cu bani, dar ăia de la protecţia minorităţilor sexuale mi-au mai cerut şi câte un miting anual.

Înţelegi tu, Jurnalule, cu ce mă confrunt? Acum am încercat să distrug tot ce am creat, dar indirect, ca să iau totul de la zero. Am încercat cu evoluţia, dar nu s-au lăsat duşi, decât dinozaurii şi câteva specii oarecum trecătoare, apoi cu cutremure şi vulcani activi, nici aşa, decât le-am crescut valoarea oraşelor-bordeluri, ca Pompei. Mai nou i-am învăţat pe oameni treaba cu energia nucleară, iar ei au construit centrale. Acum aştept doar să dispară şi deja am planul de viitor, după ce curăţ planeta. Voi crea gândaci de bucătărie.

Un strop de ură-n pahar

2011-03-28T23:12:00.001+03:00

Domnul îmbrăcat cu o geacă de piele se ridică și-și spune povestea. Eu urăsc oamenii proști, urăsc invidia și sunt invidios pe bogătași, urăsc animalele de companie și în special femeile cu ţâţe mici și fără cur. Peste degete îl lovi ca un fulger nuiau ghidată de femeia care stătea în centrul lor. Nu îi lipseau bustul sau fundul, cum aţi crede, care erau destul de generoase, ci ea era să-i spunem educatorul acestui grup mixt de oameni. Vocea ei era caldă și parcă dornică să stea până în zori la o discuţie despre nimic dacă i-ai fi cerut. Domnul A., am mai discutat, trebuie să vă spuneţi că iubesc cutare lucru, iubesc anume situaţie, nu să rămâneţi tot cu ura în suflet. De exemplu spuneţi "iubesc femeile fără ţâţe și fund că sunt isteţe să compenseze lipsa fizicului". Aveţi drept pedeapsă să aplicaţi aceste lucruri și să rescrieţi lista, dar de data asta de o sută de ori.

Din spate o voce timidă se aude. Dar dumneavoastră, doamnă, nu aţi urât niciodată? Nuiau e lovită cu putere de masă și Educatoarea privește către tâmăra care a întrebat. Nu am urât, dar cred că voi începe cu tine dacă mai pui întrebări nepotrivite. Să trecem mai departe ţinând cont de cele spuse până acum.

Precum diavolul care este ponegrit și huiduit de toţi și totuși are mai mulţi adepţi decât Dumnezeu, Allah si Budda la un loc, așa și ura este un sentiment select. Niciodată nu dispare, rămâne cel mult în stare latentă, în ură nu te poate dezamăgi nimeni ca în iubire și este crescătoare, rareori să scadă. Ura e percepută doar ca ceva urât pentru că oamenii nu vor decât perfecţiunea, frumosul din lucruri, uneori (mai mereu) trecând cu graţie peste restul. Ura, această lipsă a compătimirii i-a făcut pe oameni să evolueze cât de cât stabil, căci efectele lipsei urii se văd în prezent. Sunt acceptate minorităţile sexuale care au existat dintotdeauna, dar mai nou cu cereri de drepturi, sunt acceptaţi oamenii cu handicapuri fizice sau psihice și mai sunt acceptaţi și oricare categorie care nu se încadrează în limitele teoreticei normalităţi. Pe măsură ce handicapurile sunt acceptate exista o omgenizare a oamenilor, o transmitere a genelor cu probleme și altora și ajungem să ne distrugem ca rasă doar pentru că avem compasiune. Bună c-o avem, dar e prost drămuită.

Cei nebuni, psihopaţi, retardaţi mintal, sau orice altceva pe bază de psihic sunt introduși în societate, astfel că aceleași gene se transmit, inteligenţa sau capacitatea de a evolua sau de a dobândi noi calităţi fiind periclitată. Această latură afectivă ne distruge. Animalele își anihilează defectele, nu ai șanse dacă ai probleme, dar noi începem să acceptăm. Randamentul propice este obţinut când îţi poţi desfășura munca la parametrii cât mai înalţi, iar dacă se vrea o acceptare a tuturor defecţilor, asta ar trebui să se realizeze în incinte precum lagărele, dar desigur, cu condiţii umane, dar cu aceștia delimitaţi de societate.

Este o viziune cinică cea de sus și condamnabilă în ochii multora, dar gândită la rece este cât se poate de realistă. Având parte afectivă încastrată în cortex nu ne putem pune cu securea pe toţi cei care nu ni se par normali, dar pot fi separaţi fără să comitem genociduri precum Hitler sau liderii din fostul bloc comunist. Populaţia se mărește, iar separarea se poate face și mai ușor, o mai mare stricteţe când vine vorba de nou-născuţi. E fiinţă și n-ai voie să te legi de ea, dar de o dogmă este nevoie. Sau vom ajunge să considerăm retardismul, bolile ereditare și lipsa capacităţilor optime drept normal și natural.

Trei! Și toți trei într-unul

2011-03-25T00:09:00.000+02:00

Pe buza dezastrului un semnal a anunţat că sfârșitul e aproape, iar speranţele dispar ca zilele dintr-un bolnav de cancer. Din exterior situaţia nu anunţa nimic, momentul zilei era unul întâmplător, dar dezastrul nu ţine cont de nimic. Totul s-a prăbușit, oamenii au murit prinși într-un joc ciudat al naturii, între cutremur și clădiri care căutau pământul cu aviditatea unui căutător de pepite de aur. Din cenușa arderii vieţii și din molozul sub care spiritele părăsesc trupurile sfârtecate spre a dispărea în cerul mare și albastru, peste câteva mări, mai multe ţări și prin ceva minţi scrutătoare de dezastre s-au născut trei personaje. Acestea sunt Cinicul, Moralista și Ipocritul, iar ei au apărut, s-au pus la masă și au discutat.
…

C: Acum că ăștia au murit, mă rog, nu toţi, dar mulţi, ce mă fac eu de hentai-uri?
M: Cum poţi spune așa ceva? Oamenii ăia suferă, mor pe capete și tu faci astfel de miștouri ieftine!
I: Așa e! Abţine-te și tu, te cred că ţi-o fi greu, dar mai taci uneori.
M: Crezi că e amuzant când vezi din exterior? Dacă tu ești bine nu înseamnă că totul e bine în lume.
C: E, ho! Că nu v-am f*tut și nu v-am plătit! Am zis și eu, ceva ce aţi gândit și voi, dar nu o spuneţi, închistaţilor.
I: Acum, dacă spui așa, ai și tu dreptate, că e real, dar totuși.
M: N-ai dreptate, dragul meu. E important să fim alături de oameni, să se simtă și ei încurajaţi.
C: Ei, da! La asta nu m-am gândit, eu aș pune și de o cauză pe Facebook, să simtă oamenii de sub dărâmături că sunt sprijiniţi. Moralicește vorbind.
I: Hai că am deschis pagina. Ce nume să-i dăm?
M: (cu un zâmbit din acela tâmp cum că ar rezolva ceva) Bravo! Așa! Acum vor fi și ei mai bine, se vor bucura când vor vedea valul stârnit de noi.
C: Sunteţi de coșmar. Oamenii ăia sunt sub ape, blocuri căzute și lăsaţi fără nimic și pe voi vă f*te grija mai ceva decât vă f*te o curvă pentru a face o Cauză pe Facebook.
I: Adică de ce nu e bine? Adică dacă pui problema așa într-adevăr nu are rost.
C: Nu e bine pentru că nu e. Uite, eu sunt muritor de foame, mă ameninţă o doză letală de radiaţii și sub două plăci de plafon mă-mprietenesc cu ficatul meu tot mai mult și tu crezi că mă ajută pe mine un like și un mesaj pe o reţea de socializare.
M: Ești un introvertit care nu vede dincolo de pura raţiune. Trebuie să simţi cu inima. Oamenii au nevoie de credinţă, de speranţă. Ah, aibă-i Dumnezeu în pace pe amărâţii ăia că tare au nevoie.
C: Dumnezeu din părţi! Ei nu cred în zeul tău trecut prin chin. Și la ce te-ar ajuta acum un prieten imaginar?
I: Păi, te ajută! Sau, de fapt, nu. Adică, păi...
C: Taci! Niciodată nu ești de o parte sau alta, curvă la două capete.
M: Nu contează în ce cred ei, Domnul îi ajută.
C: Da, domnul de la situaţii de urgenţă să le scoată corpul de pe unde n-ai crede. El da, un duh nu!
I: Aici îi dau dreptate lui C., cei de la situaţii de urgenţă chiar sunt de ajutor.
M: Taci, mă! Mă enervezi până și pe mine.
C: Rămâneţi cu prostiile voastre, eu plec!
…
Ușa s-a trântit în spatele lui, iar M. s-a dus până la altarul improvizat pe birou încă de când s-a anunţat sfârșitul lumii, adică de când a învăţat să citească și a început o sumedenie de incantaţii și rugăciuni. I. s-a proptit în scaunul PC-ului și prima dată a dat un like cauzei apoi a intrat cu un cont fals și a folosit ideile lui C. pentru a demonta utilitatea cauzei. Desigur, a revenit de pe un alt cont, prin care a susţinut cauza, dar cu ideile lui M.

Te întrebi tu unde ești? Probabil că te vezi ca fiind la mijloc, nici ipocrit, dar nici astfel de moralist. Ca să vezi, mie la mijloc îmi dă ca fiind ipocrizia.

Poveste cu tag și like

2011-03-24T00:21:00.000+02:00

Pe vremea când omul încă se scula de după industrializare şi totodată îşi pregătea armele pentru niscavai două războaie, românu' dezvolta conceptul de socializare şi de happening împreună cu "pretinii". Popor credincios, acum 2000 de ani avându-l pe Zamolxes pavăză, iar în zilele noastre pe Zdamăsii, concentrăm socializarea într-un eveniment de mari complicaţii spirituale. Parastasul. La un aşa eveniment românii au dezvoltat o întreagă cultură a twitter-ului. Serverul, adică locul de concentrare a informaţiilor era casa răposatului, iar userii erau chiar vecinii, familia, hămesiţii satului şi vreo doi-trei foşti prieteni de pahar. Exemple de tweet-uri: "Maria a Chiorului iar a fost prinsă cu popa sub pat şi cu primarul în beci #curvă", sau chiar "Iar se puseră să-şi tragă pumni în cap ai lu' Bucea cu ai lu' Văcaru #bătută-pe-islaz". A venit războiul şi apoi comunismul şi morţi au fost tot mai mulţi, atât de mulţi încât peste ăia mai neînsemnaţi, mai săraci se trecea, că acolo nu se strângea lume.

Aparatul de fotografiat a fost o reală invenţie, acoperind dorinţa oamenilor de umor. Cum umor? Simplu. Era o vreme când nu toţi aveau oglindă prin casă, iar geamurile erau reprezentate de un plastic prins în patru pioneze băgate în perete, astfel că nu puteai să râzi când te recunoșteai într-un ciob. Dar puteai râde când te vedeai în poze. Dacă atunci când venea fotograful nu se făceau şezători unde fiecare să mai discute una alta, asta se rezolva când veneau rudele în vizită sau voiai să te lauzi. Scoteai pozele, le înşirai pe pat, şi erau privite. "Fir-ai al boalii, uite ce frumos e, mânca-l-aş!", auzeai câte o femeie căreia îi pica privirea pe vreo poză unde ai reuşit să îţi ascunzi mămăliga dintre dinţi, închizând gura, şi pentru că e mai mult bust, nu ţi se vedea nici pământul de răsad de roşii dintre degetele de la picioare. Acea afirmaţie era drept un like. Acum treaba cu relaţiile, pe vremea aia ideea de complicated era mai simplă: a lu' cutare e borţoasă. Asta da complicaţie, şi pentru ea, că de-acum clar nu mai poate poza în fata mare şi pentru el, că furca şi coasa încă erau folosite cu o dexteritate mai mare ca a Întâiului Cosaş al ţării, Boc. "Leana s-a hârjonit cu ăla şi acum e grea" sau chiar "o luă şi pe strâmba lu' Beleaznă cineva", erau modurile de a ţine evidenţa fetelor disponibile.

Marile evenimente se anunţau uşor, și deşi părea la ordinea zilei, o bătaie luată de soţie era mereu amuzantă şi de urmărit, pentru că show-ul se schimba. "Săriţi lume, că mă bate!" era chemarea la ajutor. Lumea de grabă venea, care pe la garduri, care pe la geamuri (după ce dădeau plasticul la o parte) şi în funcţie de cât dura, era şi satisfacţia exprimată: "'T-o-n gură de proastă, iar a prins-o beată" sau "Acum parcă a fugit mai repede că data trecută. E clar, căpăta experienţă".

Zuckerberg să nu se mai dea rotund, noi făceam asta înainte de net şi Facebook, ba chiar mai mult, aveam şi internet wireless. Cum nu?! A găsit cineva vreun cablu îngropat în România?

Arhimedie de cultură

2011-03-22T22:47:00.000+02:00

Mi s-a pus Patapievici într-o zi că nu mai vreau vreun Jung în coastă de la incultură, aşa că m-am apucat să citesc. Am pus mâna pe Baltag şi am dat cu el în golul meu de cunoştinţe până a sărit sânge Roşu şi negru, iar atunci mi-am dat seama că nu mă mai pot opri. Am Stendhal puţin pe gânduri când mi-am făcut Critica raţiunii pure, dar apoi m-am pornit din nou. Eram o Mioriţă scăpată din turma ciobanului Bucur, şi în timp ce ceilalţi îl căutau pe Ursul păcălit de vulpe pentru a-l pedepsi, eu îmi făceam de cap prin lume. Ei n-au găsit decât un alt urs, pe Fram, ursul polar, astfel că fără vinovat în Proces(ul) au lăsat-o moartă în Groapă. Încă îmi umpleam golurile când iscat-am valori şi preţuri noi pentru corola de minuni a lumii. Dar Hanu Ancuţei, acest Complexul lui Oedip de stări, era închis, iar pe drum n-am găsit niciun Neguţător din Veneţia ca să-mi vând marfa, m-am resemnat pe câmpiile asire, căci e cale lungă până la steaua care a răsărit, steaua norocului meu.

Ion m-a îndrumat să scap de marfă rapid, că mă prinde potera cu ea şi că Pădurea spânzuraţilor scrie pe mine, că Apostol nu pot să fiu, sunt prea Bologa ca să mă călugăresc, poate doar dacă aş nimeri În vreme de război, dar altfel slabe şanse. La ţepe înainte, îmi spun, dar mă duc şi La ţigănci, că am auzit că astea dau bine cu ghiocul, cine ştie, poate fac o călătorie cu Maşina timpului până peste ani, când voi fi scap de griji. Acum, să încerc şi o psihanaliză şi ajung la concluzia că aşa e, unde-i carte e şi prostie, căci pic în altă extremă, unde e carte la mine, e prostie la ceilalţi, care nu văd Luceafărul care străluce în intelectul meu. Per total însă e foarte bine, mă păstrez în formă Metafizică, pe măsură ce sunt Princepele insulei mele de cunoaştere. Acum, că tot am aflat atâtea, aş vrea să văd cum ar fi să fac o Călătorie spre centrul Pământului, dar ăştia la cinema nu mai au în 3D, astfel că mă mulţumesc să visez că fac Ocolul Pământului în balon. Ia zi, sefu’, îţi vând două-trei valori? La preţuri noi, să moară mă-sa lor!

Calificările din liceu

2011-03-20T14:31:00.000+02:00

Profesorul intră pe uşă, la fix, fix zece minute după ce ora a început deja, dar oricum e dirigenţie, astfel că-şi permite. Elevii se grăbesc care încotro să-şi ocupe locul şi să vadă ce mai spune acest zeu în ochii lor. Se aşează calm la catedră, parcă nederanjat de zumzetul general şi deschide catalogul.

Prof: - (după ce îşi scoate telefonul şi şi-l setează să sune când se termină ora începe discuţia) Ia ziceţi, măi, ce lecţie am avut pentru azi?
Şefu’: - Cum lecţii, dom' profesor? Păi, ce, şi la dirigenţie avem aşa ceva? (Şi încearcă un râs sarcastic ca de idiot notoriu, dar fără să fi făcut măcar vreo glumă)
Prof: - Da, băi, găinarilor, aveţi lecţii. Ia zi tu, Andra, ce am avut de făcut?
Andra (elevă cunoscută din liceu, un fel de curvuliţă pe care o vor toţi): Nu ştiu, dom' profesor, că n-am caietul şi am uitat să-mi fac tema.
(Sala întreagă tremură sub un râs haotic)
Prof: - Gura, bă! Dacă are creierul mai relaxat nu înseamnă că tre' să râdeţi de ea. Gura! Nu poate vorbi cu două guri, iar cu toţii ştim pe care o foloseşte ea.
(După ce şi-a aranjat poziţia la catedră, adoptând una mai comodă îşi drese vocea parcă pentru ceva profund)
Prof: - Băi, ştiu! Ia spuneţi, ce vreţi să vă faceţi? Hai, tu, prima! (spuse el arătând cu degetul pe eleva tocilară din prima bancă)
Toci: - Eu?!
Prof: - (puţin iritat de întrebarea ei) Nu, fă, tuto, umbra ta! Desigur că tu, ce tre' să pui repede o întrebare retorică? Dă răspunsul acolo.
Toci: - Eu vreau la Facultatea de Matematică. Vreau să ajung profesoară şi să ajut elevii să descopere plăcerea cifrelor.
Prof: - Vrei o pulă şi tu. Pe dracu' să-i înveţi cum să descopere alea-alea. Tu vrei să faci meditaţii la greu cu ei, după ce îi laşi în prealabil corigenţi. Dar măcar mă minţi frumos, mai schimbă placa şi-mi vei părea mai dragă. Tu, spune! (acum pe direcţia degetului lui arătător era miss-a, care arăta bine pentru clasa a 10-a, ţâţe medii, dar ferme, purta rareori sutien şi acum sfârcurile ce i se iţeau pe sub bluză demonstrau că nici acum nu avea, şi avea şi un corp acceptabil, cam cum are media de miss-e)
Miss-a: - Eu vreau să mă duc la ASE şi să fac ceva cu relaţii internaţionale.
Prof: - Să ştii că ţie chiar ţi se potriveşte, ai destule relaţii internaţionale, etnice şi naţionale de pe acum. Măcar să îţi foloseşti calităţile de comunicare pe sub vreun birou de director mediocru.
Miss-a: - Da' de ce mă jigniţi?
Prof: - Eu? Să te jignesc? Da' ce-am zis? Îţi uram de bine în meserie. Şi ia nu mai face gură că mă bagă ăştia la corupere de minori.
Prof: - (Din ultima bancă se ridică o mână, oarecum timid, profesorul vede şi observă şi cine a ridicat-o) Da, Alina, spune şi tu. Nu mă dezamăgi.
Alina: - Dom' profesor, eu vreau să termin liceu şi apoi mă duc la mama în Italia. Are ea un italian acolo care e un fel de "peşte" şi până acum a strâns vreo 10 000 de euro. Din a 8-a mă fut cu toate loazele astea şi nu câştig nimic, plus că mulţi se laudă aiurea, aşa că acolo să câştig ceva cu fila cec dintre picioare.
Prof: - (cu un rânjet devenit chiar râset strident în liniştea provocată de răspunsul Alinei) Hai că eşti bună, uitaţi, mă, una care ştie ce vrea. Are o gaură, sondează în ea după bani ca un arab după petrol.

Ora s-a terminat când a sunat alarma de pe telefonul profesorului, el a ieşit din clasă şi pe faţă i s-ar fi putut citi mulţumirea că mai are şi oameni realişti în clasă. Acum, pe unde o fi lăsat-o pe aia de-a doișpea care se dădea la el?

Duzina de diferențe

2011-03-18T15:34:00.001+02:00

Care este...
Diferența dintre o mașină și Dacia 1300?
- în a doua nu te plouă decât când plouă afară.
Diferența dintre un politician și o curvă?
- niciuna, dar îmi place să pun întrebări retorice.
Diferența dintre un politician și o curvă?
- niciuna, dar îmi place să pun oamenii să gândească.
Diferența dintre o fată urâtă și una frumoasă?
- vreo zece cutii de fard și câteva operații estetice. A, și rasul mustății și epilatul pe picioare.
Diferența dintre un profesor și un meditator?
- primul folosește școala pentru a strânge subiecți pentru cea de-a doua personalitate a lui.
Diferența dintre o mamă și un tată?
- e ceva între ei, dar mai mult în ea.
Diferența dintre un scriitor bun și unul prost?
- pilele pe care le are la criticul care îi va judeca opera.
Diferența dintre un elev supradotat și unul mediu?
- minimum zece centimetri în plus la primul. În grosime!
Diferența dintre persoanele care merg cu mașina și cele care merg pe jos?
- încălțămintea mai curată pentru primele.
Diferenta dintre o femeie fidelă și o curvă?
- tehnicile de păstrare a secretelor.
Diferența dintre un boschetar și un bogătaș cu mașină scumpă?
- câteva studii superioare. Pentru primul!
Diferența dintre un fotomodel și o scândură?
- îmi cer scuze, astea sunt identice, la fel de urâte și la fel de nefutabile.

Jigniri dulci -8-

2011-03-16T14:09:00.002+02:00

"Măcar sunt un om bun".

Aşa şi? Cine dovedeşte asta? În faţa cui contează, sau unde se decontează? Când vei ajunge să beneficiezi de treaba asta? Niciodată. De parcă te aşteaptă cineva în rai, cu o coroană de lauri, pe care să o pui pe cap, în semn de mare reuşită în viaţă. Buni sau răi, când murim tot la fel suntem, la doi metri sub pământ într-un coşciug prea ieftin care crapă după un an. Iar în timpul vieţii în prea puţine ocazii contează cât de bun sau rău eşti. Deci, ce câştigi? Un bilet la loteria Rai-ului pe care scrie "necâştigător".

"Dar eu iubesc şi sunt iubit".

Ei da, de către cine? Cine îşi ia atâta balast inutil încât să investească atâta iubire în vise? Totul e în timp real pe la noi, pe aici. Azi eşti, mâine iarăşi, dar trece. Deci, iar egal cu zero, pentru că şi alte mii de oameni gândesc la fel, deci, în cocluzie, conchizând, concluzionând. Nu ai nimic bun, doar faţadă de plafonare. Nu poţi "agăţa" pe alta, aşa că rămâi cu "mirobolanta" de lângă tine. Iar tu, femeie descurcăreaţă, nu poţi pune în 4 labe alt "boure" în stare de excitare, aşa că te mulţumeşti cu "Domnul 5 minute" din faţa TV-ului.

"Norocul nu a fost de partea mea".
Sau: "Aşa a vrut Dumnezeu, sunt la mila lui".

Ei bine, eşti la mila lui, dar lui i se rupe de un alt cre(ş)tin care înşiră cruce după cruce când joacă la loto, sau când e în sesiune la facultate. Iar partea cu norocul, da, nu ai noroc, dar nu că ai fi încercat să faci ceva în viață fără să te bazezi pe noroc. Eu le propun tuturor celor care cred în noroc să stea acasă şi să aştepte ca grămada de bani să se reverse. Norocul sigur îi va aduce. Asta dacă nu vor avea ghinion, iar! Şi uite ciclul cum intră în ciclicitate.

Încheierea unei povești

2011-03-14T23:35:00.000+02:00

Nu aş fi vrut să scriu aceste rânduri niciodată, cruditatea şi realismul lor sunt dezarmante, şi totodată ele marchează finalul a ceva foarte frumos, cea mai frumoasă legătură între doi oameni, care să nu fie bazată pe sex. Sper să nu se supere cel care este implicat în această poveste şi să îşi dorească să nu mă fi cunoscut vreodată, dar trebuie s-o spun, chiar şi aşa, indirect. Astfel că să încep.

Te-am cunoscut de mic, când eram puştiul ieşit din negura anilor de debut ai Renaşterii post-comuniste, iar tu erai atât de simplu şi fără pretenţii din partea mea. M-ai deprins încet-încet cu tainele acestei comunii, m-ai învăţat cum trebuie să mă port şi ce să ştiu, apoi am aplicat în legătura noastră. Mai ţii minte când dimineţile ne prindeau pe-amândoi împreună şi când mă trezeam de cu dimineaţă în weekend numai pentru a te asculta şi privi? Au fost vremuri frumoase şi pline, vremuri când şi eu eram mai simplu şi nu-mi păsa de multe alte lucruri. Ne-am cam răcit după 2000, acesta o fi fost începutul rupturii, această trecere în noul mileniu. Mai ţii minte când mă convingeai să... orice? Când eu voiam să mai citesc, să mai învăţ, iar tu îmi spuneai "nu!", iar eu ascultam, crezând că tu ai mereu dreptate, doar ştii atâtea lucruri. Pe ascuns, la şcoală, au început să-mi placă aceste scrieri din cărţi, şi cred că astfel te-am trădat, dar nu-mi pare rău, căci astfel am ajuns să-ţi scriu această scrisoare. Totodată cred că este şi ultima noastră discuţie, aşa indirectă cum este.

Între timp am cunoscut pe altcineva. Da, probabil că bănuiai asta. Ştie mai multe lucruri ca tine, are atâtea atuuri cu care să mă ţină aproape, am tot încercat să-i aflu secretele şi n-am reuşit în totalitate, şi are un as în mânecă, este precum frumuseţea, îl relevă doar când are nevoie sau când eu doresc.

Asta este, bunul meu prieten, Teveule, trebuie să-ţi spun direct. We're done! Na, că ţi-o servesc şi pe englezisme. Da, ştiu, ne-am distrat când stăteam în faţa ta şi chicoteam la desene animate, când nopţile, sub adăpostul păturii, mă prindeau pe vreunul din filmele tale deocheate. Acum am găsit pe altcineva, numele îi este Piciu, are şi acea caracteristică de care ţi-am zis, Internet, şi m-a cucerit din prima. Acum nu fi trist, încă sunt suficiente minţi pe care să le corupi, dar a mea aşteaptă netezirea pe culmile Interneții. Hai, pa, bă, ne mai vedem!

Cum am ajuns matematician

2011-03-13T23:26:00.000+02:00

Titlul este atrăgător, iar articolul deja pare un tutorial. Aşa o şi fi, dar nu asta vreau să fac, adică să învăţ lumea matematică mai bine decât Matematicus însuşi (nenea nu există, dar cineva trebuie să fi inventat matematica, nu?), ci vreau să-mi spun povestea. Am ajuns la liceu prin clasa a noua, însă ducând cu mine o proastă experienţă la matematică, deşi mă recomanda o medie bunicică de la testele naţionale. Primele ore, "piciul" de unu nouăzeci de la tablă îşi făcea de cap cu creta predând o lecţie, iar eu eram încă nostalgic în legătură cu nota de la examen. A venit apoi prima scoatere la tablă. "Ia să vedem cine iese la tablă". Eu eram deja pe jos, căutam pixul dărâmat în prealabil, sperând că nu mă vede, şi ştiam că numele nu mi-l ştie. "Tu! Da, tu, te-am văzut, hai la tablă!". Ies, mă uit la exerciţiu - habar n-aveam că trei luni de pauză pot aduce un aşa gol în memorie - şi dau să rezolv. Dar îmi vine o idee. "Dom' profesor, da' aici nu mergea să aplicăm formula cutare?". Mă priveşte suspicios, dar muşcă momeala. "Nu, aia merge la următorul. Dă creta să-ţi arăt". I-am dat-o, şi numaidecât problema era gata.

A venit apoi prima temă verificată de el. Eu fără temă, la baie nu puteam ieşi, tabla era ştearsă, telefon n-aveam să zic că mă sună cineva, iar el, da, el, era atât de aproape. Mă loveşte o idee, dar atât de tare că a făcut crater unde a picat. Modific titlul lecţiei cu "Temă". Schimb şi data, vine la mine, "dar vai, uite ce de-ai lucrat! Bravo! Aşa să tot fie elevii!". Episodul a fost încununat de succes, până când a treia oară nu a mai ţinut şi şi-a dat seama. Spre sfârşitul anului să verifice iarăşi tema. Ca să vezi, eu tot fără. Cred că e o conspiraţie! Vine, eu mâzgălisem repede un titlu pe foaie, iau cartea şi mă trezesc vorbind. "Dar aici cum se face? Am văzut că n-avea răspuns la sfârşit". Ia el cartea, se uită la exerciţiu, şi apoi îl văd plecând, cu cartea tot în mână, şi cu ochii tot în ea, către tablă. "Mă, chiar e dificil! Cine l-a făcut pe doişpe?". Nimeni nimic. "Bine, hai să-l rezolvăm!". Şi până la urmă l-a dat gata.

Dar m-a dat gata şi pe mine, până la mijlocul primului semestru din a zecea îmi ştia tehnicile şi mă lua la sigur: "N-ai temă, iar! Şterge tabla şi rămâi acolo!". Dar un an de zile, primul de liceu, aproape că am fost crezut un geniu tăcut. Atât de tăcut că nici eu nu auzisem de mine.

Zâmbește, om va fi mai greu

2011-03-12T00:09:00.001+02:00

Câinii sunt cei comunitari, adică fac parte din comunitate, dar fără să plătească ceva. Sunt hrăniţi gratuit, fac sex gratuit, fără să existe vreun "peşte" care să le ceară bani pentru aşa ceva, pot chiar să se bată între ei fără să se ferească de ochii indiscreţi şi de aparatele de fotografiat. Ce să mai, exceptând momentele în care eşti alergat cu un laţ care este gata să te spânzure dacă de la capătul celălalt se trage mai tare, şi exceptând momentul când vine iarna şi iar n-ai unde să stai, câine nu e aşa rău. Dar el e doar o parte din societate, din comunitate, iar cealaltă parte e omul. Ah, da, chiar omul. Pe acesta nu-l poţi fugări cu hingherii, că cică are drepturi şi nu ai voie să-l bruschezi. Nu-l poţi nici eutanasia că pedeapsa cu moartea a fost abrogată - dar ca mic detaliu, cu o rangă şi doi saci de ciment se rezolvă. Şi nu-l poţi nici castra, că se opune, însă uneori se pseudo-castrează punându-şi tot felul de cauciucuri şi substanţe pe unde poate când vine vorba de procreare.

Omul acesta, tot din comunitate făcător de parte, deci comunitar, este fenomenal abia când te dai înapoi şi-l observi. Îi este imposibil să ştie unde şi-a pus telefonul, să-şi găsească maşina în parcare şi chiar să-şi facă o cafea fără s-o dea în foc, dar reuşeşte impecabil să oprească alarma ceasului în maximum două secunde, cu ochii închişi, şi întinzând mâna la minimum juma' de metru de el. Iar asta e doar în casa lui, însă când iese afară este mereu antagonist la ceva, indiferent de care parte a baricadei e situat. Dacă e şofer, urăşte pietonii, dacă e mergător cu piciorul urăşte şoferii, însă în oricare dintre situaţii el urăşte bicicliştii.

Omul comunitar este tipul la care te uiţi, scuipi în piept, te dai trei paşi în spate, faci trei cruci şi te rogi să n-ajungi ca el atunci când îşi cară cumpărăturile. Ar prefera să care de două ori mai mult decât să facă același drum de două ori. După ce şi-a dus pungile în casă, a scos produsele şi le priveşte admirativ, el îşi fixează o ţintă de discuţie, căci se poate simţi singur. Ia telefonul, formează şi sună. Te sună. Abia ajungi la telefon, îl ridici, "Alo!" şi nimic. A închis. Apoi suni tu, imediat, însă sună vreo treizeci de secunde încontinuu, poate ş-un minut până răspunde. Serios, ce a făcut după apel? A lăsat telefonul şi-a fugit? Are tentă de atentator la modul "loveşte şi fugi", dar el redeseneaza scenă şi o dă cu "enervează şi fugi".

Acelaşi om, alt mediu, un calculator şi câteva gânduri perverse. Dar ce te faci când te prinde cineva cu mâna la problemă şi cu pantaloni puţin în vine? Laşi capul în jos, te asemeni cu un rac, şi din penibilul situaţiei naşti cea mai bună poveste de spus după câteva pahare de curaj. Ce să mai, omul naşte o poveste foarte bună doar după cea mai penibilă situaţie prin care poate trece ruşinea şi moralitatea umană. Să vă spun ceva din copilărie, când se făcea că er...

Dar să las pe altă dată. Vreţi să cunoaşteţi un aşa om? Bun, duceţi-vă la oglindă, uitaţi-vă lung, fiecare este acel om comunitar. Nu fugiţi de el, şi mâine va fi acolo.

Săntimente, iubîre, de-ale lor

2011-03-10T23:34:00.001+02:00

Dubioase sunt căile Domnului, mai ales când face glume şi schimbă indicatoarele drumurilor. Dubioase sunt şi stările prin care trec elevii, iar ca un mare romantic (-olog) în de-astea iubirea nu puteam s-o ratez. Închid cartea cu Eminescu, îl las şi pe Bacovia cu iubirea lui lugubră, şi fac propria definiţie. Am nevoie de un El şi o Ea, ah!, cuplu primordial, să le zicem A. şi E.. Acum că i-am cuplat, ca Frankstein îi ridic până la cer, un fulger îi loveşte şi brusc descoperă o senzaţie ciudată (nu e cea la care vă gândiţi, you perv!), şi anume iubirea. Bot în bot, ca meduzele, buze-n buze, stau şi ei doi, hai că se termină pauza şi fug la ore, dar au SMS-uri destule pentru a continua.

Dar ce-mi văd ochii, sfântă catastrofă!, fuse-fuse şi se rupse relaţia, na!, că au făcut o nefăcută. Ea-şi rupe fir de lacrimă ce picură pe obraz, el se rupe prin alte părți, dar revenim la ea. Sărăcuţa, cum suferă, mai că aş zice că descoperă tortura sufletului acum, că este sfâşiată pe viaţă. Simt o chemare acută să-i dau un imbold, cu tente de faptă bună, de realitate. Deci, cum spuneam.

Fruntea sus, găseşti pe altu', oricum nu te merita, e doar un prost. Ah, aşa-i că nu merge? Bine, deci revin. Gata cu plânsul, îţi jeleşte inima după el, înghite o batistă, dar nu-ţi mai da atâta importanţă. Vai, nici nu ştii să defineşti în mai mult de şapte litere iubirea şi acum te vaiţi că ai fost trădată în jocul ăsta dubios al combinațiilor haotice interumane. Uite o veste bombă, ţine-ţi universul căci se va zgudui: nu eşti prima care iubeşte, nici ultima, iar ceva lacrimi vărsate nu te consolează, te fac demnă de milă! Ce o fi aşa greu să treci peste când încă eşti la vârsta la care nicio decepţie în iubire nu e sfârşit de lume? Zici că cu el ai simţit fluturi în stomac? Nu-i nimic, înghite o omidă, iar fluturii vor apărea. Zici că te-a făcut să simţi, ca niciun altul? Dacă te numesc nesimţită vei spune că te jignesc. Vrei un şerveţel? Dar nu pentru lacrimi, ci eventual ca să te ştergi la gură, să uiţi ce ai zis, că în maxim trei luni deja nu mai suferi. Unde-i demnitatea? A, am uitat că aşa câştigi atenţia celor din jur, toţi roată în jurul tău, iar mâine, din gură-n gură, eşti bârfa de vază a liceului.

Mă înjuri acum, că iau în râs suferinţa ta, înjură-mă şi mâine, dar uită-te în jur că nimănui nu-i pasă de suferinţa ta, doar că eu ţi-o zic direct. Sincer, nimănui nu-i pasă, dar eşti precum karma negativă, aduci negativism prin starea ta, de-aia toţi stau să te consoleze. Mai au şi alte treburi decât să te vadă cum te macini.

Ăsta-i pamflet, cine nu s-a prins, să-l mai citească o dată.

Dă filosof's speech

2011-03-08T22:49:00.000+02:00

Se făcea cum că era, dar nu mai era, că s-a aprins lumina şi toţi au fugit cu pantalonii în vine, i-au chemat pe alţii, şi atunci au creat o masă amorfă, păstoasă, vâscoasă, de plafonare. Cine “e făcea”? Nimeni, dar vorba vine, însă vorba dacă vine, de ce nu stă? Dar dacă tot vine, mai şi pleacă? Însă de fapt şi stă. Stă pe loc când vezi lumina şi de fapt e ţeapă, este o lanternă care luminează mai slab ca o lumânare pe cale să rămână fără speranţă. Ah, uite ermetismul cum curge! Bun, eram departe, într-un cuib de lei, înconjurat de o hoardă de albine, şi-un ghem de şerpi mă aşteptau la un pas greşit. Şi aveam o aură de zeu atotneștiutor al instinctului de conservare.

Mă dau un pas în spate. Ptiu, drace! Nu înţeleg nimic din ce am scris mai sus. Iar mi-au fugit sursele de inspiraţie cum îi fug unei petarde secsi silicoanele, care la un pol, care la ecuator. Am ajuns să apreciez comunitatea umană pentru spiritul ei de a produce caractere supuse unui singur scop: s-o muleze (pe societate) pe modul lor de a fi, căci ei o schimbă. Mereu totul s-a împărţit în aşa ceva: cei care făceau “așa cum trebuie” şi cei care făceau “așsa cum cred ei că trebuie”. În final au câştigat cei cu acel “cred”, însă să nu ne cramponăm de detalii verificabile prin istorie. Există şi acum oameni care cred că printr-o caracterizare făcută fără inspiraţie şi fără umor reuşesc să demoralizeze un om. Ah, şi-acum ar trebui să scriu pagini întregi despre ipocrizie, pozând eu într-un autodidact care este formator de opinii şi atunci când deschide gura emite numai judecăţi de valoare. Nimic mai adevărat, imediat, să-mi găsesc speech-ul.

Ce? De ce mă laud? A, sunt un frustrat amărât, care a învăţat şi el să scrie cu două diacritice şi trei cuvinte din DEX? Desigur, şi asta e valabilă. Se făcea că cineva mi-a zis: “nesimțitule!” - bine, apoi mi-a trosnit şi-o geantă după cap de mi-au fluturat urechile ca-n reclama aia la Chappi, dar detalii -, şi eu m-am mirat cum de sunt aşa. Adică ce, nu simt? Pe bune că simt, am simţit când mi-a dat cu geanta aia în cap, şi i-am luat morţii la verificat, încă de la mămiţica ei până la ai ei strămoşi, de ziceai că-l caut pe Tutankamon în patria română. Dar na, am zis că e o simplă caracterizare. Apoi altcineva m-a numi “ratat”. Aşa? Doar atât? Cam da. A, ce bine, şi eu care credeam că sunt vreun soi de om de pus la vază. În vază nu, că e martie şi încă are mama flori în ea. Ratat sunt cum suntem toţi, căci nu văd pe niciunul vreo mare sculă după moarte. Bun, Einstein, şi alţii, au lăsat ceva în urmă. Şi? Atât? A, deci tot în pământ au sfârşit, cam ca orice cerşetor. Unde-i marele ne-ratat? Eu mă-mpac cu asta, măcar nu mă decepţionează viaţa.

Hai, gata, patru paragrafe, ca la orice eseu făcut în pauza de iubire dintre doi neuroni. Ultimele caracterizări pe care le-am auzit sunt aşa: “complexatule!”. Wow, chiar aşa? Ah, mi-a murit respectul de sine cu trei procente sub placa tectonică de zici că-l inventez eu pe Richter acum. Bun, sunt şi complexat, dar dacă eu sunt aşa, o femeie pierdută printre n reviste feminine mai ceva ca un boschetar pierdut printre gunoaie, încercând să aplice tot ce e pe-acolo, ce e? Cocteil de nesiguranţă, incertitudine, frică de părerea altora, lipsă de mândrie şi cu o părere foarte proastă despre ea? A, deci complexată? Şi ultima caracteristică, spusă chiar de ego-ul meu, a fost: “geniule!”. Sunt geniu, stâncă de inteligenţă, mândrie, orgoliu şi profesionalism, un giuvaier singur în vitrina oamenilor importanţi. Imposibil, zici? Deci, bun nu pot fi, dar rău da. Şi cum era, că să nu mai criticăm dur fără să știm totul? Am înţeles, mai revin pe-aici, mă duc să-mi fac notiţa ca să ţin minte.

Pus și Aici.

Luceafărul dintre pixeli

2011-03-06T22:13:00.000+02:00

Această poveste nu e pentru cei slabi de îngeri, nici pentru cei puternici de diavol, nu este cu feţi frumoşi sau cu prinţese zăvorâte undeva departe. Aici sunt fapte reale pe care le-am trăit până nu demult, într-un loc nu prea îndepărtat de cel în care stai tu acum, cititorule al poveştii mele. Nu a fost aşa plănuit, dar n-am mai putut rezista, am clacat, sunt om, la o judecată mai dreaptă iertat sper să fiu. Dar să-mi încep povestea, care se naşte în juneţea mea.

Auzisem vorbe despre această minune, această făptură, care îţi face viaţa mai uşoară, care te ţine în priză, care aduce către tine toate bucuriile şi cunoșţintele umanităţii, dar n-o încercasem pe deplin niciodată. Sau n-am avut norocul de a ne întâlni doar noi doi. Au fost doar întrevederi frugale, trecătoare, preţ de câteva ceasuri, maximum, apoi ne despărţeam iar. Dar parcă mereu eram supravegheaţi, ca doi încarceraţi care nu trebuiau să se cunoască, ci doar să se vadă, să-şi facă treaba reciprocă şi să plece. Totul aşa, până într-o zi când se poate spune că plătisem plăcerea.

Am intrat într-o cameră întunecoasă, fumul mă îneca, dar nu doream să plec, voiam să descopăr ce alţii ştiau deja, voiam să văd ce atrage aşa multă lume acolo. Cel care avea grijă de bunul mers al lucrurilor mi-a cerut banii înainte, am plătit doar o oră, chiar nu ştiam ce aveam să fac atâta timp, eu credeam că în câteva minute termin. Am fost lăsaţi singuri după ce tariful a fost fixat, iar eu am început să explorez o parte din ce-mi oferea. Plăcerea a fost instantă! Eram liber, făceam ce doream, se supunea fără să comenteze, fără să crâcnească, eram un mic zeu pe Pământul meu, totul era ca într-un vis pentru care îndelung aș fi făcut farmece pe la vrăjitoare prin camere de spirism obscure. Am aflat tot mai multe, era un domeniu atât de nou pentru mine, atât de plin de surprize.

Plăcerea creştea în intensitate şi când să îmi doresc şi mai mult, ora expirase. Bani nu mai aveam, astfel că mi-am luat cordial la revedere, am ieşit pe uşă cu capul plecat, cu mii de gânduri şi cu un singur scop: să revin cât de curând! Vreme de patru ani totul a fost cum nu îmi imaginam, apoi am descoperit plăcerea în altă parte, chiar la mine acasă, fix aceleaşi lucruri îmi oferea, dar în confortul propriei case. Acum am văzut imaginea dezolantă. Internet-cafe-ul la care am descoperit minunile internetului a fost închis! Calculatorul la care am accesat tot ce am dorit... a dispărut.

Am părăsit acel loc pentru calculatorul de acasă care oferea aceleaşi lucruri, dar fără să plătesc cu ora, poate doar curentul, însă regretul părăsirii a rămas. Acum ce pot spune?! Asta e, trec mai departe. Voiam să mă laud că îmi iau laptop, dar nu ştiam cum să spun.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.

O zi vesel, o zi artist

2011-03-04T23:59:00.005+02:00

E frumos să fii artist, poţi spune multe lucruri, dar fără să spui ceva cu adevărat, doar iei o mină serioasă, de parcă tot ce spui se poate și sigur se întâmplă să se transforme în aur. Bine, am clarificat în câtega cuvinte marele sens al unei meserii care-ţi ocupă tot timpul, acum visul meu de a fi artist urmează pe foaie. Vis, pentru că mi s-a întâmplat când dormeam.

Se făcea că aveam puţin peste 30 de ani, și mult peste vârsta la care ar fi trebuit să mă maturizez, și nu aveam nicio sursă de venit, eram un întreţinut al părinţilor. Pe loc, la o lovitură de fulger globular, mi-a venit și ideea: "Bă, io mă fac artist!". Sculptor nu m-aș fi făcut, îmi rupeam vreo unghie sau ma zgâriam și nu-mi prindea bine. Pictor iar era urât, vopsea, mizerie, bani daţi pe tempera. Scriitor nici atât, că era vis, deci nu puteam ceva ce-mi place în viaţa reală, astfel că m-am făcut regizor. Da, de-ăla de stă pe-un scaun cu numele lui pe el și ţipă: "Acţiune!".

La început am luat-o de jos, adică filmam o scenă dintr-un film porno, cu actorii întinși pe podeaua din bucătărie. Și trăgeam, și trăgeam. Duble și bandă pe casetă, nu altceva, că doar actorii putea să tragă. Mergea bine scena, parcă-mi aduc aminte că mă încinsesem și eu, probabil pentru că era cald afară. Când, ce să vezi, la punctul culminant, sau poate era la final de desfășurarea acţiunii, mă trezesc din vis. Stăteam întins în pat și se ridica pătura ca un cort și mi-era frig. Repede, m-am întors pe-o parte să revin în vis. "Ptiu, dracu!" mi-am zis când am văzut că eram regizor de filme horror. Ăsta da contrast, dar poate au și ceva violuri în scenariu. Filmam, era o alee întunecată, că de, film horror fără o alee într-un clar-obscur nu e, cum nu e fată fără povestea ei cum că încă e virgină și la liceu. Și în spatele actriţei unu' cu toporul, gata să-i anuleze certificatul de naștere, când eu mă trezesc ca să merg la baie. Revin cât pot de repede înapoi și nimeresc într-un film unde eram regizor-actor, adică nevastă-mea arunca cu lucruri după mine spunându-mi că sunt un artist ratat, și eu îmi regizam, fără cameră sau scenariu, scuza perfectă să mă mai ţină măcar o lună pe banii ei. N-a mers. Vaza pe care a aruncat-o spre mine m-a adus în lumea mea, adică visul se terminase.

Eu tot m-am încăpăţânat să fiu artist, așa că mi-am lăsat barbă, artist fără barbă nu se poate, am mimat o privire de boem și am plecat pe străzi încercând să arăt lumii noul artist. Intru la metrou și peste ce dau? Nevasta-mea pe podea, în mână cu o vază, lucra la punctul culminant din filmul porno, și-n spatele meu personajul de pe aleea întunecată. A, am uitat să spun, nici paranoia, schizofrenia sau delirul nu-mi lipsesc, deci sunt artist.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.

Nimic nu se schimbă! -2-

2011-03-02T23:39:00.000+02:00

Uite casa mea, vreau să-mi văd lucrurile, vreau să revăd ce am lăsat în urmă. Nu. Sunt iar întins pe spate. Mă simt obosit, fără aer, deşi fizic nu mai am nevoie de nimic. Adorm. M-am trezit cam repede, se pare că nu pot să dorm, o viaţă, şi aceasta eternă, o am fără odihnă, fără scop. Acum găsesc şi similarităţile cu viaţa de muritor, anume că în asta n-am scop, dar nu mai sunt limitat de moarte ca să încerc să-l definesc. Sunt în mormânt, în cimitir, dar lume nu prea întâlneşti pe-aici, iar eu credeam că vor fi petreceri, dezmăţuri generale, dar se pare că nu. Spiritele parcă stau în gropile lor, doar lenevind, fără ţintă, ca nişte pensionari resemnaţi cu preţuri mari, cu pensiile mici, cu inefabila moarte care se apropie. Vecinii nu mi i-am putut alege în viaţă, se pare că nici în moarte nu pot. Măcar de-aş avea ceva pe ce să scriu, parcă aş trata puţină filosofie existenţialistă, sau măcar sindromul auto-suficienţei dobândit după moarte. Partea proastă o regăsesc că fiind informaţia prea multă şi imposibilitatea de a o nota, de a o oferi şi altora. Ironia văd că predomină şi aici, sau doar să fie paradoxul cunoaşterii?

Sunt iar sus, am plecat la o plimbare. Oraşul e la fel, acum mai adâncit în bezna nopţii, dar sunt parcă împins de o forţă căreia nu mă pot opune către un traseu prestabilit. Pare a fi cel pe care îl cunosc. Văd un drogat cum îşi injectează câteva unităţi, pentru o clipă mi s-a părut că i-am văzut şi spiritul plutind deasupra corpului. Acum a dat ochii peste cap şi savurează visul care începe. Măcar are locuri în faţă la el. Mersul pe mijlocul străzii e frumos, mi-am făcut şi un prieten pentru câteva minute. Neatent a traversat iar maşina era prea rapidă, prea mare, prea nepăsătoare pentru a opri. Nu ştiu dacă este de vină culoarea, sau poate condiţia mea (ptiu, drace!, era să spun "fizică"), dar s-a speriat şi a fugit. Râde ciob de oală spartă, ce să zic, sau mai degrabă mortul cerebral de mortul original. M-am reîntors acasă, în mormânt. Nu ştiu de ce îl numesc "acasă", dar cred că trebuie să mă obişnuiesc cu el, vom fi împreună mulţi ani de acum înainte. Dacă mai devreme credeam că restul spiritelor sunt nişte pensionari ursuzi, acum m-am convins, chiar sunt aşa. Am găsit la intrarea în mormânt un mesaj: "fă mai puţin zgomot!", iar apoi, de parcă nu era de ajuns, cred că am şi nişte spirite chineze prin zonă că pe coşciug scria "Made in China".

Nimic nu se schimbă! -1-

2011-03-01T23:50:00.003+02:00

"Deschide, gropare, mormântul!" răsuna cimitirul, dar nu real, căci acum clopotul din depărtare se aude. Se lasă sicriul în pământ, în pământul proaspăt, brăzdat de casmale şi lopeţi, de mâini de gropar ce l-au dislocat, acum mai există doar o groapă ce aşteaptă să fie umplută. Lumea e lângă, se uită, care cu lacrimi în ochi, care cu bârfă între dinţi, care cu durerea în inimă, dar mortul s-a dus, acum e coborât de tot. Scos lopată cu lopată, palmă cu palmă, pământul e aşezat peste, zăvor peste trup, peste materia inertă părăsită de viaţă. Şi crucea stă la cap. Clopotul încă bate, nu-l mai aud acum. A venit noaptea? Dar ştiam că e zi. "Deschide, gropare, mormântul!" strig acum, dar nici eu nu-mi mai aud vocea. Ah, şi era aşa plăcută! Dar sunt sus, pe buza mormântului, mă uit în jos şi văd rămăşiţele mormanului de pământ, iar în dreapta văd o cruce de lemn. Pornesc către ea. Dar sunt iar întins pe spate, spaţiul e mic, dar nu mă sufoc. Văd o rază de lumină. Dumnezeule, tu eşti? Nu, doar o râmă care a adus cu ea o rază de Lună de-afară. Vreau sus iar. Mă uit la cruce, e din lemn proaspăt, negrul scrisului nu s-a uscat încă, citesc, acela mi-e numele, data morţii aceea e, iar florea din coroană acoperă cu parfumul ei pe care nu i-l mai simt, duhoarea mortului. Pot umbla, dar mi-e frică, pot trece prin lucruri, dar mi-e teamă că totul e un vis, urât ce-i drept, dar vis, şi mă trezesc dând cu capul în perete. Dar merg şi merg, dar dacă eu nu cred în fantome, ce sunt acum? Un experiment astral eşuat? Un hibrid fără loc în Iad sau pe Pământ? Uite o zonă cunoscută, oamenii par să mă ignore. Mi-aş putea încerca noile trăsături dobândite şi să-i sperii, dar nu-mi văd mâinile, iar picioarele nicidecum, parcă plutesc.

- continuă -

Dosarul Juneții: Elev și Părinte

2011-02-28T22:43:00.001+02:00

Bun venit! Ne regăsim cu o transmisie din locul acela unde te simți ca acasă, poate pentru că chiar “acasă” este și unde dai de două (sau în unele cazuri doar de una) persoane care trec prin viață sub denumirea generică de “părinți”. Am plecat urechea și am făcut liniște. Iată ce am surprins prin microfoanele atent deghizate după vreo vază sau printr-un ungher plin de pânze de păianjen. Stenogramă din Dosarul Juneții.

E: “Diriginta vrea să facă o şedinţă. Discută una alta, o treabă cu fondul clasei. Dacă vrei, vino!”
- În niciun caz să nu vii, fac curat o săptămână prin casă, şantajează-mă cât vrei, numai nu veni, că spune notele şi absenţele. Hai, nu veni!
P: - “Cum a fost la şcoală?”
E: - “Ei, bine, cum să fie, ca în fiecare zi, nimic nou.”
- A fost ca dracu', idioată zi, mi-a dat iar notă mică, deşi ştiam, desigur. Tuta aia de iubită iar m-a înşelat şi din nou nu mai am ţigări şi tu mă întrebi cum a fost. Ca o pu*ă a fost!
E: “Trebuie să dăm nişte bani pentru fondul clasei, nu ştiu ce vor ăştia să cumpere.”
- Da, iar am cheltuit toţi banii. Până luna viitoare promit că nu mai vor ăştia nimic.
P: “Ţi-ai făcut temele?”
- Ştii, e perioada aceea a... zilei când îmi aduc aminte că mai eşti elev şi mă mai preocup şi eu. Tu spune acolo ceva și eu mă simt bine că mi-am îndeplinit misiunea.
E: "Fetele ies prin oraş, mă laşi şi pe mine?"
- Hai, lasă-mă! Râd alea de mine dacă nu mă duc şi dacă nu mă laşi iar mă închid în camera mea, adică mă ascund după uşă şi plâng până mă învineţesc.
P: “Eu şi tatăl tău vrem să discutăm cu tine!”
- Frate, dude, amice, pretine, ce să mai, n-am explicaţia pentru asta, ai pus-o! Te-ai lins pe bot, ăştia ţi-au pus gând rău!
E: “Nu da! Te spun lu' tăticu' dacă dai!”
- Ups, asta era doar la mine. Ah, să trecem peste, zic.

Mențiune: Articol din Academia de Gashcă.

Matematică... nu era, da' era cu numere

2011-02-26T23:53:00.001+02:00

Există în lume meseria de profesor, căci era nevoie de cineva care să inoculeze minţile virgine cu informaţii, cu carte. Are multe avantaje această meserie, cum ar fi socializarea sau poate meditaţiile pe care le poţi da. Ei, şi că tot vorbeam la început de minţi virgine, un profesor pe care îl cunosc a dorit să vadă cum ar fi să umple şi alte locuri virgine, nu doar minţile. Domnul A. era profesor de matematică de vreo 30 de ani, şi îi plăcea ce făcea. Prima mea întrevedere astfel a decurs, cu o prezentare a carierei lui, apoi au început meditaţiile propriu-zise. Eu veneam la dânsul la uşă la 8.30 dimineaţa pentru o şedinţă de două ore, iar el lăsa cam juma’ de oră între elevi, timp în care îşi punea ordine în foi, în materiale, astfel că următorul meditat îşi primea porţia de lecţii începând cu ora 11. La plecarea mea mă întâlneam în faţa uşii mereu cu fata care îmi urma. Pe moment, de primele două-trei ori, m-am întrebat de ce vine aşa devreme, dar nu-mi permiteam să întreb, aşa că a rămas doar o dilemă în mintea mea.

Într-o zi am mai întârziat prin zona în care locuia profesorul, iar din uşa unui magazin ceva m-a împins să arunc o privire către geamul domnului A., unde era măsuţa pentru meditaţii. Da, dom’ Profesor lucra cu drag şi spor, eleva era cam leneşă, deşi pusese burta pe carte. Burta pe carte şi bustul ei, care lipsit de generozitate nu era, lipit de masă, iar urechea îi era pe caiet, parcă dorind să asculte ce spun ecuaţiile. Domnul A. în spatele domnişoarei cred că executa încălzirea pentru vreun exerciţiu complex de educaţie matematică, sau doar testa cum se introduce întregul în fetiţa, ă, scuze, în paranteza de clasa a doişpea. Cam 10 minute a durat totul, apoi au luat o pauză, timp în care pe ea n-am mai văzut-o în cadrul ferestrei, iar el îşi aranja cărţile şi caietele. Apoi, precum un ceas elveţian, la şi jumate şedinţa de meditaţii a început. Ştiinţă exactă, de!

Acum că tot văzusem cum stă treaba, îmi făcusem un obicei, am calculat cam pe la cât începe şedinţele cu fiecare fată şi mă prezentam pe o bancă din faţa magazinului şi admiram. După o lună de astfel de pânde şi vizionări, deja vindeam bilete. Nu pot spune că m-am îmbogăţit, dar mi-am scos de vreo trei şedinţe de meditaţii (eu făceam doar una), dar şi un respect printre colegii cărora le vindeam pontul. Cu siguranţă însă pot afirma că perioada cu meditaţii mi-a prins bine, am învăţat că matematica provoacă şi plăcere, dar aduce şi o îmbunătăţire a situaţiei financiare, dacă te ţii de ea.

Mențiune: Articol scris pentru Campania "Mari amanți români".

Nu ucideți povestitorul!

2011-02-25T14:53:00.000+02:00

Am o datorie morală faţă de lume, mai nobilă decât cea de medic, mai utilă decât cea de hingher, mai dificilă decât cea de ONG-ist. Ei bine, este cea de povestitor. Vedeam deunăzi o reclamă la bere unde ridicau în slăvi rolul de povestitor la masă, iar acum mi-am tras şi eu statut de povestitor la literă. În noua calitate, de angajat în propria-mi slujbă, scriu următoarele rânduri cu riscul de a deconspira zeci de persoane, dar voi încerca să le ţin sub semnul anonimatului. Orice aţi încerca să ştiţi că nu pot fi cumpărat, aşa că nu încercaţi să-mi oferiţi bani pentru a divulga informaţii. Nu-mi plac banii! Dar îmi plac lucrurile, iar banii cumpără lucruri.

Dar să revenim. Eram un corp astral, o rază de luceafăr şi am stat chiar în mijlocul lor, două fiare dezlănţuite, cu ochii roşii, cu ghearele scoase, cu părul zbârlit, ciufulit după confruntare. Eu nu puteam interveni, dar puteam privi. Iată ce am privit.

El şi ea s-au pornit din nimic, căci despre un mascul şi o femelă vorbim, rasa o divulg mai târziu. De pe buze şi din limbajul încordat al trupului le înţelegeam subiectul disputei. De fapt nu-nțelegeam, dar am văzut într-un colţ al camerei telefonul lui spart şi agenda ei ruptă. Deci criză acută de gelozie, cu manifestări de canibalism verbal. El şi-a aranjat în treacăt tricoul şi a căutat printre resturile mobilului SIM-ul şi s-a îndreptat către uşă. Acum reproduc dialogul ce mi-a fost dat să-l aud. Spun „mi-a fost dat“ pentru că ea mi-a dat transcriptul, spunându-mi că după el se derulează mereu jocul, pardon, disputa. Deci practic mi-a fost dat să-l citesc.

El: Eu plec!
Ea: Bine! Pa!
El: Da’ să ştii că eu plec, nu mă mai întorc!
Ea: Păi, pleacă! Să-ţi deschid uşa?
El: Mă, dar eu plec, nu mă mai vezi!
Ea: Doamne ajută! Oare am eu norocul ăsta?
El: Băi, ia gata! Nu mai plec! Bine, ai câştigat, încercăm o discuţie!

Bulversant dialogul, aşa-i? Asta mi-am spus şi eu, am scris repede pe un carneţel toată desfăşurarea acţiunii, adormind pe la deznodământ, dar totuşi am observat ceva interesant la punctul culminant, însă a mimat ea geamătul prea tare de-am crezut că e sirenă de antiaeriană şi-am fost nevoit să m-ascund sub masă. Acum probabil că vreţi şi voi bilete la aşa ceva, dorinţă uşor de îndeplinit de altfel, reţeta e chiar simplă şi o puteţi aplica voi cu diverse variațiuni pe aceeași temă. Căutaţi două exemplare opuse din rasa Certărescu hominus. Ştiu, sunt greu de găsit, dar nu imposibil (of, de parcă n-aţi avea părinţi! Sau prieteni!) şi apoi totul se va desfăşura sub acoperişul protector al unui apartament cu infiltraţii. Băgaţi un mesaj la mişto în telefonul ei sau al lui sau un bilet în buzunarele hainelor lor, luaţi ochelarii de şantier, nu ăia 3D, ci ăia de şantier, că s-ar putea să se lase cu lucruri sparte şi scântei şi… ACŢIUNE!

Mențiune: Articol scris pentru Academia de gashcă.

Dosarul Școlarității: Elev și Profesor

2011-02-24T14:10:00.003+02:00

Între o intrare pe net, de pe mobil, si două-trei SMS-uri date direct la țintă, am deschis microfoanele omni-ascultătoare și iată ce am surprins în eterul dens de subțire de pe deasupra și de printre noi. O stenogramă numai bună de dosar. Dosarul Școlarității.

P: "Am văzut că o înghesuiai pe-aia pe culoar."
- Băi, eşti sănătos la cap?! Potoleşte-te, băi, băiatule! Bagă-ţi hormonii în corp şi du-te de te plimbă dacă eşti în călduri!
E: "Am vrut să vă dăm cadoul vineri, dar nu v-am găsit."
- Ha, vezi dacă nu ești bun la note? Moșu' te-a tăiat de pe lista lui. Bagă-ţi unghia în gât acum că nu ai primit nimic. Nu că ţi-am fi luat ceva, dar... ţeapă!
P: "Nu sunteţi ascultători, nu învăţaţi nimic, copiii din ziua de azi pic de cultură nu mai au, iar de citit cărţi nici atât!"
- Sunt cu fundu-n sus azi, nervoasă şi irascibilă, n-am pe cine să mă descarc, dar bine că v-am găsit pe voi la oră. Ia să vedem ce-am avut de pregătit pentru azi.
E: "Am câteva întrebări din temă."
- Da, m-ai citit bine, abia am deschis caietul cât să scriu "Temă" şi eventual primul exerciţiu şi mi-a murit cheful mai ceva ca unui impotent erecţia.
P: "Îţi trebuie un 8 ca să-ţi iasă media pe care o vrei. Ştii, nu?"
- Deci clar, eşti al meu, tăticu'! Jar mănânci până vezi tu 8-ul ăsta. Îmi scot pârleala pentru tot anul.
E: "Un elev de serviciu ne-a zis să plecăm."
- Iar n-aveam chef de oră, dar am zis să minţim mai frumos, oricum nu te apuci de nebună să faci anchetă. Bravo, ne-ai prins. Ura!

Mențiune: Articol apărut și în Academia de gashcă.

Jigniri dulci -7-

2011-02-22T23:53:00.002+02:00

“Lumea-și pierde-ncet soldații, căci mai toți bărbații
Vor să vadă dacă e zacuscă-n beci la alții” (Bitză)
- Este o decădere pe care autorul încearcă s-o subliniez în aceste versuri. Bărbații, cum îi știm cuceritori și exploratori, ajung și-n locuri unde nu e demn să ajungi. Aici este folosită o metaforă și o explicație pentru această pierdere a testosteronului din sânge. Cine se simte jignit, se acuză.

“Și-ai tăi sunt pacifiști ca hipioții,
Tu ți-o iei, ei se holbează ca idioții” (Cedry2k)
- Neaoș nouă, când vedem o bătaie, care este încasată chiar de către apropiați, ne distanțăm și tragem popcornul mai aproape, căci suntem, cum autorul spune, niște “hipioți”, dar nu-n sens rău, ci că mereu am purtat pacea în suflet și fapte. Niciodată, istoria ne-atestă, n-am bătut pe nimeni

“Vei face diferența
Dintre bărbați și pizde ce se țin de labii crezând că-s coaie” (Cedry2k)
- Aici este vorba de o revenire la lipsa egalității dintre sexe. Bun, exemplul de putere și impunere este bărbatul, dar femeia începe să se masculinizeze, iar pentru că autorul nu dorește așa ceva, creează acest vers de o putere nemaivăzut în psihicul labiilor, pardon, oamenilor.

“Intru-n garsoniera ta luxoasă
Și te surprind cocoțat pe masă” (Spike)
- E vorba de sentimentul de inferioritate, dimensiunea mică a garsonierei (nu a altceva!) dă sentimentul că ești rege pe teritoriu. Până și o garsonieră are “tron”. Iar pentru desăvârșirea versului, împingerea către rușine e cel mai bun mod pentru întărirea psihicului masculin (de altfel puternic).

“Și ea făcea parte din categoria «curve de zei»,
Pune temei pe faptul c-am ars-o cu prea multe femei” (Cedry2k)
- Acum puțină referire la femei. Mereu ele încearcă să-și scuze acțiunile prin găsirea de motive la bărbatul (spun ele, iubit!) de lângă ele. Desigur că bărbații nu sunt perfecți, dar na, uneori își asumă greșelile (prea des strică).

Fiind bunic, paturi cutreiera

2011-02-21T23:33:00.001+02:00

Se vede treaba că românii sunt pe ideea lor cu iubitul, am putea chiar să ne afirmăm ca fiind primii Casanovi ai planetei, dacă nu am fi modești de fel. De mici învăţăm cum se face, dar desăvârșirea ne-o facem la bătrâneţe. Na, că până la urma am atins și punctul cu bătrâneţea de unde îmi încep și prezentarea. Bunicul a fost un nene pe care nu l-am văzut prea des în decursul vieţii mele, dar prin câteva povești am de ce să fiu mândru de el, iar patria română ar trebuie să-i ridice statuie. Om simplu, de prin părţile Munteniei la graniţa cu Oltenia, bunicul, căruia îi voi spune de acum V., a fost cioban, ca meserie, și amant, ca ocupaţie. S-a însurat de tânăr să nu-i iasă cumva vorbe că retrăiește a lui poveste cu vreo mioriţă, a făcut repede vreo trei copii, apoi s-a retras. Dar nu din iubit s-a retras, ci din patul soţiei, ducându-se prin altele.

Negustor bun, brânza și laptele le plimba prin sat pentru a le vinde, dar mai des pe la ceas de seară, când câte o femeie mărinimoasă (și singură acasă, se-nţelege) îl invita pe la ea. V. se făcea comod, își prezenta marfa și doar nu era să o dea pe sub mână, astfel că oferea și bonus dacă duduia cumpăra mai mult. Astăzi așa, mâine altfel, că nu iubea rutina, doar femeia, până într-o zi când a concluzionat abătut că îmbătrânise. Cum?! Să se lase de iubit? Nu, dom'le, doar că s-a decis să-și aducă amanta în casă. Copiii erau plecaţi la oraș, iar V. era liber să facă ce vrea în casa lui. A, da, încă avea o soţie. Ptiu, drace!, doar detalii. Ea era bolnavă, stătea într-o cameră, el se împreuna în altă cameră cu altă femeie. Cred că în societatea actuală s-ar numi poligamie, sau chiar 3some, dar atunci nu purta niciun nume. A reușit chiar performanţa să stea cu amanta puţin peste 15 ani, desigur, în aceiași termeni, soţia alături, dar doar în primii 5 ani că apoi a murit. V. a rămas cu amanta, ea la casa ei, el la a lui, dar cum e viaţa asta, fix pe seară ea mai avea nevoie de câte ceva, fie un cub de zahăr, fie de o linguriţă de cafea, de-alea casei, nimic important. El avea, doar l-am lăudat că era băiat deștept, o primea și ca ea să nu spună că e neam prost, o invita să rămână peste noapte.

Într-o zi de vară am ajuns să fiu cu adevărat mândru de bunicul ăsta al meu, mare iubitor de femei. Am fost trimis în grajdul cailor de către tata ca să văd dacă e vreo greblă pe-acolo, ca să strângă niște frunze. Cai nu mai erau, au fost cândva demult, dar altceva era acolo. Am intrat, și ca-ntr-o poezie, "un picior ici și unul colea" o pusese V. pe ibovnica lui. Nu mă putea vedea și oricum nu cred că-l puteam împiedica, era în focurile iubirii cu draga lui. Cât am stat acolo, vreo 10 minute, el nu a terminat, ba chiar a alternat într-un umeri-craci, pentru diversificare. Am plecat când m-a strigat tata, venind cu trista concluzie că greblă n-am găsit. Am omis partea mai fierbinte, poate nu l-ar fi interesat prea mult. Îmi pare rău însă, dar bunicul a murit, astfel că dragi doamne și domnișoare, va trebui să vă mulţumiţi doar cu nepotul lui.

Precizare: Articol scris pentru campania “Mari amanți români”

Un domn bine

2011-02-20T23:17:00.001+02:00

Dumnul M. este ceea ce s-ar putea numi un om dintr-o bucată. O bucată de inimă, dar în special de falus dornic de plăceri lumești. Băiat crescut la ţară, prin anii de final ai comunismului în România, să fi fost vreo '87, a ajuns, la doar 20 de ani, în mândra capitală a Republicii, băgat pe pile la Mecanică Fină. Aici, adică în capitală, și-a aprofundat cunoștinţele în ale sticlismului și-n ale iubitului. Om tânăr, urât nefiind, cu mușchii aceia pe care doar sapa, coasa și plugul greu mânuit în urma calului ţi-i pot face, era un amant dezirabil. Printre primele aventuri pe care le va povesti nepoţilor la gura sobei probabil că va fi aceea cu vecina de peste drum de locuinţa surorii lui la care stătea. Doamna aceea era puţin trecută de 40 de ani, căsătorită cu colegul domnului M., și având deja doi copii plecaţi pe la casele lor. Aventura se săvârșea când soţul ei era în tura de noapte, iar ca nimic să nu bată la ochi, nici chiar soţul pe distinsa duduie, domnul M. se furișa pe ușa din spate, după lăsarea întunericului. După ce și-a satisfăcut fantezia cu o MILF-ă, cum am numi-o acum, domnul M. s-a reprofilat.

La muncă a întâlnit o altă femeie, mai tânără, dar care deja avea porţia de "sedusă și abandonată" luată, având în dosarul vieţii un copil ș-un mariaj eșuat. Relaţia lor devenea frumoasă, chiar aveau planuri de căsătorie, cumpărând pe parcursul relaţiei de trei ani și verighetele. Dar planul îl face omul, nu invers, astfel că domnul M. s-a mai distrat ocazional cu femei, majoritatea cucerite pe la "Carul cu bere", unde ieșea cu prietenii când iubita lui era la muncă pe tură. Majoritatea erau fetiţe de oraș pe care domnul M. probabil că le cucerea cu fizicul de Adonis și părul care se răsfira în smocuri de sub cămașă. Dar revenea mai mereu la iubită pe care în final a părăsit-o, nu pentru că n-ar fi iubit-o sau pentru că nu avea libertatea dorită, ci pentru că găsise pe alta cu ceva mai evident.

Actuala soţie avea apartament de trei camere, moștenire de la părinţi, și ca orice om cu grija tranziţiei, domnul M. s-a gândit că mai bine de locuit să ai unde, că femei se găsesc pentru a le f*te. Și chiar s-au găsit. Ultima dintre ele este o funcţionară la bancă, măritată cu un străinez mai mereu plecat, astfel că doar nu era s-o lase la ananghie bunul domn M. care ţine la vecinele lui. Soţia dacă face crize? Nu face, căci dânsa și-a primit porţia de iubire fizică, uneori cu pumnul, alteori cu cureaua, prin primii ani de căsătorie când avea bănuieli. Cu răbdarea lui de ţăran neaoș, domnul M. a iubit-o cam vreo cinci ani în stilul acesta până când ea a ajuns la concluzia că și multă iubire strică. Acum se-nţeleg perfect, ea nu comentează, el liniștit performează.

Precizare: Articol scris pentru campania “Mari amanți români”.

Miss-a, dar nu cu spirală

2011-02-18T19:02:00.000+02:00

N-are haz să scriu despre Mister, băieţii nu au aşa multe complexe precum fetele sau cel puţin nu şi le arată, astfel că în două rânduri reuşesc să-l caracterizez. De multe ori misterul are deja un renume, un cerc de prieteni până în bal, astfel că nu-i schimbă cu nimic statutul acest titlu. Eventual poate cuceri vreo boboacă prezentându-se drept mister, dar nu că ar duce lipsă de cuceriri. În vreun an toată lumea uită că el a câştigat. Dar la Miss totul se schimbă.

De regulă ea este o complexată, mereu îşi face griji în legătură cu ceva, iar titlul de Miss este ca o încununare a pseudo-succesului prezent doar în mintea ei. Este bună la învăţătură, sociabilă, când vrea ea, şi cu un tentă vagă de frumuseţe, asta dacă reuşeşti să zăreşti ceva de sub straturile de fard. Dar ea este ca în cazul: dacă eşti mic, urât şi fără prieteni, singura ta şansă e să fii foarte deştept, da' crâncen de deştept. Miss este fata care nu se vede frumoasă, astfel că are nevoie de fard pentru a ascunde potenţialele defecte prezente doar în mintea ei uneori, flirtează cu toţi băieţii pe care îi vede ca buni tocmai pentru a-şi demonstra că poate și nu concepe ca cineva să nu fie topit după ea, fată sau băiat. Ea reuşeşte un lucru în tot liceul, să câştige titlul de Miss, iar asta o defineşte, dacă ar putea umbla doar cu panglica aceea pe ea ar face-o. Când pleacă la facultate are parte de un şoc, nimeni nu mai ştie ce a realizat ea, iar frumuseţea aceea aparentă din liceu, semi-pură, dispare tot mai repede.

Greu o fi să ieşi Miss când majoritatea celor din public încă ascund sub pat duzina de reviste porno, iar profesorii sunt impresionaţi că eşti şi frumoasă şi silitoare şi potenţial merituoasă pentru premiu. Astfel că, succes garantat. Vrei să fii Miss? Nimic mai simplu, fiecare alocaţie o bagi în farduri, te bagi în seamă cu băieţii mai mari, odată câştigaţi îţi cresc şansele şi te pui bine cu fetele care par a avea un aer de popularitate prin liceu. Pe lângă asta te mai apuci şi de învăţat, iar când stai în casă şi faci planuri cum să ieşi Miss, lumea să creadă că înveţi. Vrei un verdict rapid? Ştiu că nu, dar aici zic ce vreau. Eşti mai lipsită de personalitate ca fata urâtă pe care o ocoleşti pe culoare, măcar ea va ajunge la stadiul de a nu-i păsa de ce zic ceilalţi, dar tu mereu vei fi împotmolită în mâzga cuvintelor libidinoase sau laudative ale celor din jur. Iar când vei pica în realitate te va durea.

Nota Bene!: Cine nu are umorul sau (auto)ironia de a citi acest text, să închidă pagina acum. Apropo, este un pamflet.

Tzzârcovnic

2011-02-16T23:02:00.001+02:00

Şi privind în zare, se-ntrevede ceva la orizont. Fila se îndreaptă către el, dar este doar un roi de pixeli. Se aşază în culori în faţa lui, iar cursorul merge. Începe să scrie...

În lume există treaba cu "beep-ul". Bine, nu-n lume, ci în România. Şi ce faci, şi ce nu faci, cuiva îi dai un bip, cineva îţi dă un bip, se bipuiește la greu, facem schimb de bip-uri. Acum o poveste din viaţa mea, sau mai bine zis din plimbarea mea.

Şi mă-nţelegi, eram în autobuz, şi mă-nţelegi, eram lângă o tanti care tot dădea din gură. "Şi cum îţi ziceam, şi ce i-a făcut data trecută, şi cum a dat-o afară. Da' chiar, mama ta ce mai face? Stai, eu tre' să cobor." Se scoală cucoana de pe scaun, vine lângă mine, eu şezând destul de comod de la ultima staţie, lângă uşă. Şi tot vorbeşte, şi vorbeşte. Se apropie maşina de staţie şi ea zicând la telefon: "hai că acum cobor. Auzi, da' continuăm când ajung acasă. Îţi dau un tzârr când ajung. Îţi dau un tzârr şi vorbim. Nu, lasă, mai bine îţi dau un tzârr!". Eu leşinam, în mine, de râs, şi aia îi dădea cu tzârr-ul ei mai departe.

Lecții pentru urmași

2011-02-14T23:44:00.000+02:00

"Stai și învață" - acțiune complexă și riscantă ce trebuie executată numai de profesioniști în mediu controlat.

Încă din clasele mici, poate încă de la grădiniţă, toţi îţi spun şi te pun să înveţi, iar pe tine te dezgustă încă de la primii paşi această îndeletnicire. La vârsta de 4-6 ani nu concepi să stai cu un pix în mână şi să scrii pe o foaie bastonaşe, cifre şi altele din acelaşi repertoriu, până faci gaură în deget, când pe tine, într-un colţ luminos, te aşteaptă o droaie de jucării. Dar vine tanti aia rea, educatoarea, care cu o linie bine aplicată îţi strică tot cheful de joacă, dar te ajută şi să vezi ce înjurături cunoşti. Apoi treci la clasa întâi, dar nu a CFR-ului, şi acolo tot o tanti te pune să înveţi o artă mai rafinată a aceloraşi bastonaşe. Şi dacă tot te-ai pornit nu te mai opreşte nimeni, ba mai mult, te pun să faci tot mai des exerciţiul învăţării. Iar tu nu şi nu.

Când eram mic şi trebuia să umplu o foaie cu cifre făceam orice numai să nu stau să le fac, sau cel puţin nu în ritmul acela. Ba începeam din colţul de jos, ba de la răsărit, ba de la mijlocul foii, ba încercam să le scriu şi tridimensional, doar-doar o deveni mai palpitant. Nu devenea! Acum, în prag de Bac, cică sunt în febra învăţatului. Trag de timp mai ceva ca un condamnat la moarte când e vorba să învăţ. Am început să descopăr că pot sta şi o oră la masă cu rumegatul, că nici de bou nu m-apuc de învăţat, ba chiar fug cu disperare. Încerc să mă conving şi chiar reuşesc să mă mint foarte bine, că e timp şi mâine, că pot chiuli la primele ore şi să învăţ în timpul acela. Şcoala privită de mine, ca tot unitar, e interesantă, este locul unde socializez gratis şi fără să dau refresh vreunei pagini, dar luată ca învăţat e o criză. Criză cu premeditare de sfârşire de nervi. Şi nu că ar fi de acum treaba asta, ci din totdeauna, niciodată nu a putut să-mi vină cheful să învăţ, iar acum mă gândesc că puteam ajunge un pui de Einstein dacă mă ocupam şi de treaba asta. Ah, dar mi-am adus aminte, nici el nu a excelat în timpul şcolii, deci, teorie a noii relativități, ţine-te că vin!

Mă gândesc acum, da, ştiu, bună gluma cu "mă gândesc", dar chiar am avut un moment de meditaţie în care luam în calcul că voi face un copil în viitor. Şi că într-o zi o să îl văd pe junior venind la mine, cu ochii larg deschişi şi întrebători, probabil după o beţie cu băieţii la scara blocului, şi mă va întreba: "Tată, tu învăţai la şcoală? Cum era pe vremea ta?". Diavolul sincerităţii parcă mă va încerca să spun că pierdeam timpul în mod deliberat şi că amânam învăţatul ca o virgină Momentul. Dar sigur mă va ţintui de cuvinte îngerul minciunii şi probabil voi minţi scurt şi la obiect: "Da, eu învăţam zilnic, nu mă ridicam de la birou până nu dădeam lecţia gata, iar temele mereu mi le făceam. Tu nu!?". Desigur, puştiul mă va mirosi, va spune "ba sigur că da!" şi-şi va vedea de-ale lui. Şi uite cum statul degeaba face casă bună cu învăţatul de sezon.

Bacul?! O modă trecătoare.

2011-02-11T22:41:00.002+02:00

Fiecare vede şcoala altfel, unii ca pe o temniţă atotinchizitoare care subjugă plapuma de caractere nonconformiste şi care nu lasă mentalităţile noi să se ridice către un prag nou al creaţiei. Plapumă, şi nu pătură, pentru că este o îngrămădire de figuri boeme şi genii neînţelese cum nu prea vezi, pătura fiind prea subţire pentru a le conferi o metaforă suficientă. Iar şcoala pentru alţii este primul mediu în care socializează, în care îşi descoperă prietenii pentru viitor, ce să mai, numai de bine la adresa ei. Da, asta e şcoala, prin prisma multor puncte de vedere, dar ceva uneşte aceşti toţi elevi: examenele. Eu am prins perioada cu Capacitatea, cu Testele naţionale, când ne strângeau pe toţi la nişte şcoli mai răsărite de pe un areal şi ne puneau, la unison şi la oră fixă, să rezolvăm nişte teste pe care ni le vârau sub nas. Dar având în vedere că citeşti ce scriu aici e clar că ai ajuns la un liceu şi acele teste sunt în spate. Eşti elev de 9-11? N-am treabă cu tine, ţine articolul ăsta până faci 12 clase şi apoi revino, schimbăm o vorbă atunci. Ai încadrare la elev de clasa a 12-a? Perfect, bosulică, stai pe-aproape, show-ul acum începe, se deschide.

Bine, începe şcoala, ultima clasă de şcoală propriu-zisă, vine o tanti sau un nene şi începe să te sperie cu examenul mereu ştiut sub prescurtarea de: “Bacul”. Până aici ţi-a fost, sentinţa ţi-e semnată, te va izbi și pe tine precum pe mulţi alţii. Acum sunt şi eu la mijloc de clasă a doișpea, îmi place în general să pierd timpul găsind mereu un motiv aparent plauzibil (măcar în mintea mea) că învăţatul poate fi amânat. Ce ştiu despre Bac sunt istorisirile altora, cum că e greu, cum că e uşor, cum că va fi nevoie de meditator, cum că mă descurc singur, adică o ceaţă densă şi apăsătoare. Eu sunt genul care şi-a dat seama că nu-i place munca, şi-a tras o viziune uşoară asupra lumii şi a ales o facultate la care nu i se cer note sau medii, ci doar un examen la admitere. Dar alţii sunt mai visători sau mai doritori de meserii grele şi trebuincioase unei societăţi. Aceştia sunt medicii, farmaciştii, programatorii, ASE-iștii şi avocaţii viitorului, cei pe care îi veţi înjura pentru diverse nemulţumiri din lumea voastră. Ăsta e planul următor, dar mai întâi e Bacul.

Încă din clasa a 9-a i se aud zumzetele pe care le produce, dar ce dracu', mai sunt patru ani, nimeni nu se apucă de Bac fiind boboc în liceu. A 10-a trece drept “clasă-treaptă”, abia ţi-ai câştigat statutul de elev superior oricărui nou sosit, eşti un fel de lider asupra masei de boboci veniţi acum. Clasa a 11-a vine, de regulă, cu o schimbare de program, iar gluma se-ngroașă, lumea asmute câinii lecţiilor asupra ta şi cam simţi morcovul care îţi intră treptat spre finalul anului. Hopa, a venit a doișpea, gata, morcovul e cu frunze cu tot intrat, meditatorul pentru Mate e plătit şi mai cauţi încă vreo doi meditatori pentru Română şi Chimie sau Biologie. Broboane închipuite de transpiraţie vin în rapel pe sufletul tău mâhnit de faptul că nu se mai termină o dată toată tevadura cu meditaţii, şcoală, morală şi planuri. În general treabă se împarte cam aşa: juma' dintre profesori abandonează materia, notele fiind date printre picături şi printre micile întrevederi de 3-4 ore pe semestru, iar restul sunt cei porniţi, care vor să îngraşă porcul, recte elevul, cu cunoştinţe fix în ultimul an.

Şi vine şi Bacul, cum, necum timpul a trecut, înveţi noi înjurături pe măsură ce termini fiecare examen şi te gândeşti că dacă-ţi bagi destule lucruri în inima profilor, poate-poate le rămâi în suflet. Eu zic că ar fi acum momentul să apară rezultatele, dau o fugă să le văd.

M-am întors, le-am văzut, ce să zic acum, parcă mă simt un jucător la loto. Nu numai că am avut şansa să joc gratis, dar ca un meritoriu elev ce sunt, am reuşit performanţa să mai joc o dată, cică în toamnă. Deci, acum o fi fost doar preludiul. Ah, şi la preludiu nu m-am priceput niciodată, cum nici la luat Bacu’ se pare ca nu mă pricep, deşi spre bulgari am trecut o dată cu bacul. Admitere! Ho, bre, nu te grăbi aşa, vin şi eu, nu închide lista!

Dacă aș fi... Profesor

2011-02-10T23:48:00.000+02:00

Asta da meserie de viitor, profesor, unde totul ţi se pare că se derulează în reluare şi cu repetiţie. Pentru că nu mă atrag prea multe materii şi în special nu alea care implică cifre, mi-aş alege ceva care să-mi placă dacă tot îmi spulber toată viaţa strângând praf de olimpici şi minţi semi-complexe care în timp ar putea face ceva semnificativ pentru cei din jur. M-aş face profesor de Limba şi Literatura Română şi după perioada petrecută în facultate să spunem că devin aşa ceva. Ajung la catedră, mai întâi mi se atribuie un post de suplinitor, stau vreo zece ani în aşa ceva apoi s-ar putea să ajung titular. Dau pe repede înainte să mă fac şi diriginte şi deja mă simt un mic dictator cu veleităţi de lider militar, pregătesc combatanţii următorului front pentru înţelegerea operelor literare.

Iau o clasă de-a 9-a şi îmi slobozesc talentul oratoric peste minţile lor încă încarcerate de sistemul “dai cadou', dau nota!”. La mine nu va fi pe cadouri, că oricum mă enervează toate nimicurile împachetate frumos în hârtie lucioasă, ci va fi pe meditaţii. Vrei note mari, îţi iei pachetul de şedinţe pe săptămână, iar la următoare lucrare sau ascultare am grijă să te “mângâi” cu un 10. Desigur, voi aprecia şi inteligenţa celor buni, care vor reuşi să-mi închidă gura cu vreo dilemă sau o constatare demnă de critica universală, dar pentru masa de proşti sau indiferenţi voi apela la strategia meditaţiilor. Fetele vor fi în perioada în care se dezvoltă, astfel că voi putea afirma, cu o lacrimă în colțul ochiului stâng, că sunt mândru de modul în care încearcă un flirt cu mine, cu speranţa că vor obţine un loc mai suspus. Numai că le voi refuza pe toate - sfat pentru toţi: elevele de liceu aduc cele mai mari probleme în cazul unei relaţii, tu fiindu-le profesor -, şi mă voi mulţumi în a le ţine pe jar, să mă văd cu un rânjet pe faţă când îşi aranjează decolteul și își mişcă fundul în unduirea fiecărui pas la întoarcerea către bancă. În astfel de momente mă voi ruga să nu am vreun “răzvrătit” (a se citi elev cu orientări sexuale încă nedefinite) în clasă, căruia să nu care cumva să i se scoale vreo idee.

Mai sunt momentele cu inspecţiile, când doi-trei profesori cu apucături de inchizitori vin în clasă şi sunt gata să mă pună la zid pentru fiecare greşeală. În prevederea unui aşa moment voi avea un întreg scenariu în care ai mei elevi vor fi cei mai buni, prin simplul fapt că vor şti totul, datorită faptului că majoritatea inspectorilor habar n-au care-i materia şi se ghidează doar după programă. Eu îi voi aproba la fiecare cuvânt scos, indiferent cât de idioată va fi afirmaţia lor, iar inspectorii vor înjura în gând că nu m-au prins pe picior greşit. Sper doar ca directorul liceului - dacă îl va lovi ideea să vină într-o inspecţie pornită din plictiseală - să nu fie profesor de Română. Dacă va fi şi mă prinde pe picior greşit... nu-mi mai fac planuri pentru banii câştigaţi în urma meditaţiilor.

În final îmi voi aştepta pensia, dar nu cea de profesor, ci alta din alt loc de muncă pentru că asta cu predatul am s-o fac aşa, ca pasiune, în rest mă voi ocupa cu lucruri serioase, ceva care să-mi plătească facturile. Nu, nu doar angajat la Meditaţii SRL.

Un DEX online, dar altfel (demo)

2011-01-24T00:05:00.001+02:00

Stalin - Cel care sta lin. Sta Lin, acest Lenin wanna be.
Hitler - Luptator din Burg-uri vechi, Cel ce loveste lerul. Hit Ler, aka dusman al lui Hrusca.
Edison - Acest fiu al lui Edi, fiul luminii primului bec. Edi Son cu becul curat.
Tesla - Cica ar fi roman. Poate de la expresia noastra: “iti dai cu tesla in (5litere)” ii vine numele..
Van Gogh - Era un artist intr-o ureche, acest Ivan Gogu pe limba mea.
Romulus si Remus - Niste salbatici, intemeietori ai Romei. Prin ochii Italiei moderne si noi avem asa ceva, cica ii zice Rromus. Eu stiam ca asta s-a-necat la Mall.

Scrisoarea unui Vadim analfabet

2011-01-20T23:18:00.000+02:00

Dragă Moșule,

Nuștu dacă îți mai aduci aminte de mine da ieu sunt ăla deți scria cu ardoare acu câțiva ani. Ehei și ce dă scrisori am mai trimis ieu la matale, iară darurile au cam întârziat în tinp să vina. Da acum am crescut și ieu. Nu vreau să te plictisesc cu ce am de zis, da proa'bil te întrebi de ce îți scriu aciastă scrisoare. Păi să vezi. Și proa'bil te întrebi de ce o scriu după Crăciun. Păi să vezi. De ceva ani nu mai cred în tine, mai trădat și nu trec peste asta. Am vrut să te surprind întro noapte când cu cadourile și am prinso pe mama cum îmi azvârlea o jucărie sub brad. De atuncia mam prins, nu iegziști, bă! Da ai fost băiat finuț, de salon cum se zice paici și tre săți zic ceva. Nu e o scrisoare săți cer ceva ci să îți reproșez altceva.

Pe la 3 ani m-iai adus primul cadou, pe care, inbecil cum ieram, la-m luat de bun că ie de la tine. Și mam bucurat, până m-am înnecat cu piesele mașinuței și am ajuns la Urgență. Na, am zis că no fi vina matale, că ieram ieu copil prost. Auzi, da să nu mă faci pe mine copil, că mă superi. Am trecut cu bine de ietapa aia de viață, am ajuns la Crăciunul următor și iar avusei un șioc. Mia-i dăruit în dar un cadou dăla de ți-am zis că vriau, un ielicopter, cum vedeam în filmele cu Rembo. Mai ți minte ce am pățit? Mia-m spart dinții cu ielicopterul ăla când mia dat mămica una dupe urechi că făceam zgomot în casă șia-m scăpat telecomanda. Da na, doar nu era vina ta, ieram eu mic și prost, da să nu mă faci tu pe mine mic, că te bat cu băjeții din gașca mea.

Și tot așea până pe la 13 ani când râdeau ăia din clasă de mine că te aștept. Am vrut să le demonstrez că iegziști, așa încât că ma-m ascuns făcândum-ă că dorm și team așteptat. Începuse să scârțâie patu în camera părinților și am zis că ai greșit gaura hornului. Miam dat seama că noi na-vem horn, așea că am zis ca inprovizezi. Și am așteptat. A trecut tăticu la baie și după vreo 5 minute a venit mamița cun cadou în mână. Ca Federer la tenis a azvârlit iea cadoul sub brad, cred că în ghetele mele. Am văzuto când la pus acolo, ma-m speriat și am sărit din pat țipând: "te-am prins mincinoaso! Tu nu iești moșu!". Atunci a venit tata și mi-a ars una dupe urechi de mia-u fluturat până dimineața și m-a trimis amândoi la somn.

Ce vreau să zic? Ho bre, nu te grăbi, că nu am terminat. Voiam săț-i zic că iești un inpostor fraiere, nai pic de schil în deastea cu cadouri. Nam ce zice, ești praf, da na, mă simt inportant daca îți scriu o scrisoare. Râde ăștia din celulă de mine da eu nu râd. Sunt cam negri iei, și o fi umor dăla negru de nu îl înțeleg ieu. A, încă ceva, să nu mă uiți. Vezi că până primești alte scrisori, a mea e prima, deci no arunca că vreau cadou anu ăsta. Îl trimiți aici, la spitalul 2 plus șapte, aripa de vest. Dacă sunt în vreo cămașe albă de sărbători și prinsă la spate, îl bagi pe supt ușe că uneori îmi face ăștia surprize și mă înbracă la vreo 4 capse.

Hai pa, bă Moșule, îmi place să vorbesc cu tine deși nu iegziști. Nu iegziști bă, da cea mai tare schemă a ta a fost s-ăi faci să creadă că nu iegziști. Totuși, de prieten imaginar iești bun. (Deci, fără mașinuțe sau ielicoptere că ne certăm. În rest, toate ie bune, mai ușor cu alcolul la Rudolf, c-ăi cam roșiu nasu lui. Hai, că tot cred în tine, măcar anu ăsta scoate-te cu un cadou.)

Pese: Scuză sângele de pe foaie, mă mai dau cu capu de pereți când îmi pierd inspirația da cum pereții ie captușiți, mă dau cu el de masă. Te pwp. Hai, pea.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gahscă.

Biznis din business-ul altora

2011-01-18T21:43:00.000+02:00

Am fost târât zilele trecute într-un scaun de PC pentru a vedea un film, la recomandarea unei fete care a presupus că-mi va plăcea. Dacă nu ar fi fost recomandat de o fată, slabe șanse să-mi fi pierdut timpul, pe care oricum îl pierd aiurea, cu un film de prin 2005. Dar l-am văzut, filmul se numește Hitch, iar actorul principal este Will Smith, interpretând rolul unui cuceritor sfătos, care-l ajută pe un tânăr nesigur pe el să prindă o fată. Biznis de viitor, ce să mai. După film am căutat pe net despre acest tip de meserie, dating coach, adică un nene care te ajută să cucerești ceva pentru serile lungi de iarnă, preferabil o fată și am dat peste un articol din The New York Times din care am aflat și tarife și modul în care se procedează.

Mai nou am descoperit că avem așa ceva și-n România. Se pare că există destui oameni dornici şi buni platnici de aşa ceva şi mi-am zis că doar la americani se putea face aşa ceva, că ei sunt mai nevoiaşi în ale inteligenţei şi şarmului. Bun, aplicat la noi în țară ar fi cam așa: nu cucereşti, n-ai o fată lângă tine, dar munceşti 8 ore pe zi pentru câteva sute de lei pe lună, n-ai bani să te muţi din casa părinţilor, te zbați într-o foamete mai cruntă decât cea din facultate, ce ţi-ar mai trebui? Exact, o relaţie cu veleităţi de căsătorie.

Fiecare are dreptul să se simtă iubit, căci cică ar fi o pornire tipic umană, venită cu acceleratul inimii, dar oare se merită toată tevadura cu un dating coach, cu o cină la care s-o vrăjeşti pe fată, cu tot salariul pe un an dat unui nene care se laudă că îţi cucereşte orice femeie? Eu cred că cei care vor câştiga de pe urma acestei noi meserii sunt doar bancherii și psihologii. Bancherii pentru că de la ei vei lua împrumutul pentru a-ţi plăti psihologul la care te vei duce pentru a te readuce la un nivel psihic mai stabil decât acela de a te arunca de la balconul Parlamentului având pe tine un tricou cu mesajul: "Deiting cociule mi-ai tras țeapă!". Deci de la o simplă pornire, pe care ţi-o puteai calma cu o vizită pe Centura Bucureştiului, vei ajunge să susți vreo trei seturi de prestatori servicii.

Mă tentează o idee de afacere. Închiriez un apartament, îl mobilez şi instalez în el o fată. Nu, fata nu vinde sex, ci o relaţie. Adică omul care vrea să cucerească vreo femeie, vine la mine, eu îl bag în apartament iar acolo se întâmplă totul. Se poate certa cu ea cât vrea, ea îi va reproșa că nu e bun de nimic, îl va face să se simtă ca un rahat în ploaie și când se va fi săturat, poate pleca acasă. Dacă el dorește sex, ea îi va spune mereu că o doare capul, deși în baie va avea întotdeauna un flacon plin cu aspirine. Mai urmează partea cu mersul la părinți ca să-i cunoască. Dacă el dorește așa ceva, fix atunci va primi de la ea vestea că trebuie să ajungă la mama ei și nu are timp. El se enervează, își face ambiție și nu mănâncă, taman bine, că oricum cina nu e inclusă în preț. În caz că îi mai trece prin minte să aibă vreo relație, și eventual să se căsătorească, voi introduce ca detaliu al vieții de cuplu arma secretă: soacra. Pentru toate aceste servicii utile oricărui burlac nici nu cer cât cere un dating coach, doar cât îl lasă pe om inima, adică un infarct, că îmi deschid și firmă de pompe funebre.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.

Mergem la bunici... să ne educe

2011-01-17T23:38:00.001+02:00

Forţa vocaţie îţi este insuflată de mic de către cei din jur, de către familie sau, pur şi simplu, ce atâta idealism, de banii pe care îţi poţi câştiga şi pe care vezi că îi câştigă anumite persoane, prestând o muncă. Nu l-am avut unchi pe Bill Gates sau pe vreun mare şeic arab pe care să-l văd întorcând petrolul cu conducta, ca bunicu' alcoolul cu paharul. Eu am avut un alt exemplu, mai neaoş, de-al nostru, din popor, însuşi bunicul, cel cu paharele de mai devreme. Un moment a fost nevoie pentru a-mi stabili eu priorităţile în viaţă şi pentru a-mi da seama ce vreau să mă fac când voi fi mare. Scânteia a apărut într-o seară de toamnă târzie (de fapt era vară în amiaza mare, dar las aşa că sună poetic) şi vine bunicul acasă posomorât, învins de drumul greu de la primărie. Bunica repede pe lângă el ca orice femeie de bătătură, că după ultima alergătură pe care i-o administrase în urmă cu o săptămână acum era în perioada de obedienţă. Îl întreabă ce-a făcut pe unde a fost, dacă a rezolvat.

El îi aruncă o privire mustrătoare, ca de la stăpân la sclav şi-şi vede de mâncarea lui, parcă neauzind-o deşi a vorbit tare. Bine, el de pe la 40 de ani nu mai auzea perfect, dar îi convenea de minune situaţia, scuza perfectă. După un timp în care bunica n-a mai spus nimic, bunicu’, căţărat pe scaun, căţărat la propriu, că la unu’ cin’zeci cât are îi ia ceva, priveşte bătătura şi spune răspicat:

- Am făcut un drac!

Şi iar se lasă o tăcere apăsătoare. Acum sunt eu cel care trece pe postul interogatorului, mă duc mai aproape de masă, ştiind că îi place să fiu prin preajma lui, să-mi mai povestească, profit de situaţie şi întreb:
- Ce-i tataie? Ce-ai făcut la primărie? El mă priveşte, are un zâmbet de superioritate pe faţă şi de compătimire, cam cum au oamenii când se uită la un cerşetor ciung şi cu accese de spasmofilie şi-mi răspunde.
- ‘Tu-le muma-n cur la ăştia! Că n-am şi eu un nepot acolo la primărie să mă ajute şi pe mine cu plata! N-am făcut nimic! Asta au fost cuvintele ce mi-au rămas în minte. Şi ultimele ale bunicului pe ziua aia că s-a îmbătat şi a adormit, dar asta nu e important.
De prima dată, de când am auzit doleanţa lui, am încercat să ajung secretar, pe semne că ştiam deja care este cu furatul mai mult. Ca metodă de PR rudimentar am încercat şi eu reclama prin viu-grai, adică din gură-n gură, şi mă lăudam la toată lumea că mă fac secretar. Între timp viitorul e tot mai nesigur și tot mai îndepărtat e şi postul ăsta de mine. La o mai atentă cumpănire a faptelor am ajuns să cred că mai bine aştept să moară bunicul decât să ajung eu secretar. Asta e, dacă n-am pe cineva acolo.

Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.