Oameni tot noi.

Moda tinde sa ne afecteze la toate nivelurile fizice si sociale, dar si psihic, la un nivel subconstient, atat de adanc incat niciun gropar nu ar ajunge sa gaseasca epicentrul. Moda este, potrivit unei definitii frumos spuse, un mod de a aduce inovatie (aici vorbesc de haine) dar mai mult un mod de a ne afirma unicitatea, insa nefiind unici, ci toti la fel, din moment ce suntem/gandim la fel. Moda in idei, in gandire inseamna stereotipuri si clisee, iar mai multe astfel de "mode" sunt preluate pentru simplu motiv ca inca vrem sa parem intr-un fel pentru ceilalti, in timp ce ne spunem ca suntem altfel, unici, ai ca gandim si aducem ceva nou. De fapt nu aduce nimeni nimic nou, decat imbunatateste niste lucruri deja existente, sau prelungeste aceste lucruri la un nou nivel. 

Unici poate suntem, chiar cand gandim si vedem un eveniment diferit de cei din jur, dar ne pierdem unicitatea cand preluam involuntar niste stereotipuri si toti o facem, numai ca difera numarul stereotipurilor preluate. Acum ca sa nu stau sa fabulez, voi comenta niste "chestii" vazute si auzite tot mai des. Ca sa fac introducerea, de parca ce e mai sus nu e de ajuns, o sa incep cu o cerinta a femeilor (la ele se intalneste mai des) la adresa barbatilor. Cand ati incercat sa vorbiti cu o femeie sau sa cunoasteti pe alta mai bine, in momentul in care intrebati ce urasc, inevitabil se va ajunge la o lista precum, "minciuna, invidia, ura, prostia". Si este un stereotip pentru ca pana si la TV cand este intrebat cineva sau cand trebuie sa se prezinte, lista de mai sus se va regasi intr-o forma sau alta in descrierea sa. Bine, uram minciuna, dar toti mintim. Nu exista oameni care sa spuna adevarul mereu, uneori mintim din reflex, un reflex neconditionat aparut in timp, alteori mintim pentru ca e mult mai usor sa scapi prin minciuna. Dar sunt si momentele cand mintim pentru a proteja pe cineva si acest ultim motiv il voi dezvolta, restul nefiind asa importante, restul sunt doar niste adaptari la o societate moderna. 

Astfel ca ajungem in situatia in care mintim pentru a nu rani, pentru a nu trada increderea cuiva. Pe moment si mult sau putin dupa, incercam sa ne convingem noi pe noi ca am facut ce e bine, ca mai bine persoana respectiva sa ne urasca pentru ca mintim si nu din alte motive mai grave, mai dureroase. Cand spui cuiva, "adevarul doare", replica ce va veni mereu va fi, "da, dar mai bine un adevar scurt decat o minciuna cu picioare scurte". 

Da, sunt pentru adevar, pot suporta adevarul, dar niciodata nimeni nu vrea adevarul care doare de la cineva apropiat. Accepti orice de la persoane de care te doare in pula, pe care nu dai 2 bani, dar ura sau supararea din tonul unui om drag cand iti spune adevarul care doare sunt mai rele decat orice minciuna. Mai usor te ridici emotional cand simtit ura sau enervare ca ai fost mintit, decat sa iti revii dupa ce simti lipsa de aparare in fata cuvintelor altora la care tii. Mai este o vorba, cum ca "cei care tin la tine nu te fac sa suferi". Da, cine apropiat te-ar face sa suferi, dar toti o fac, toti dragi, din simplul motiv ca ei se poarta normal, chiar iti spun adevarul, ca doar adevarul e cel mai bun, nu? Dar adevarul ala, si cuvintele nu le primesti la fel ca de la cineva straini, din motivul ca in relatia cu cineva la care tii investesti sentimente, lasi garda jos in fata unor trairi umane care te fac mai vulnerabil, mai predispus la rani emotionale. 

Cel mai usor e sa fii indiferent, atunci toti te critica pentru ca esti un nesimtit, care nu pune pret pe sentimente si pe ce simt, cica cu sufletul, ceilalti. Dar cat de usor iei la pula pe oricine, cat de usor e sa fii arogant cand singurul sentiment pe care il ai, de fapt singura simtire este indiferenta. Ridici un "zid" pentru tine insuti, precum un copil ce se baga sub o patura crezandu-se protejat, precum un om care cauta o imbratisare calda din partea persoanei iubite, oferindu-i un confort moral, niciodata fizic. Inca vrem perioada in care mama tinea la noi ca la ochii din cap, perioada cand toti sareau sa ne protejeze de raul societatii. Dar cine face raul? Tot noi pentru noi, pentru alti oameni. Nu putem sa nu fim rai cu alti oameni, chiar daca vrem sa ne fie bine in relatia cu altii, lovim cu cuvinte mai rau decat lovim fizic cu pumnii. 

Si toti o facem, nu va dati niste pacifisti, pentru ca prin cuvinte toti lovim, mai mult mai rau, sau mai putin, amical. Sunt rautati, nu stiu solutia, este doar un defect sau raspunsul unui organism autonom, care prefera sa omoare inainte de a fi omorat. Vanatorul devine vanat in propriul joc, iar sintagma care ne sta ca motto este "ucide inainte sa fii ucis" si ucidem, rand pe rand, pana ne gasim nasu', ne ucide el atunci, dar ne ridicam cu gustul de razbunare mai prezent ca niciodata si tipul nasului care ne-a ucis il vedem in altii ca el, si cand ii prindem, ii lovim, atat de rau, mai rau decat ne-a fost noua, suntem "deasupra" tinem scorul care creste pentru noi, dar creste fictiv, iar in lupta asta cu noi insine calcam pe cadavre inca vii, dar nu ne mai pasa. "nasu' " e in fata, obiectul razbunarii, iar totul devine indiferenta... Pana lasam indiferenta si lasam garda... Doar un ciclu, tot oameni, tot noi.

n0strad@m.012 / Februarie 31