Particip pe 31 februarie.

Cat de usor este sa te resemnezi ma surprinde tot mai des. Si mai mereu facem o resemnare si fata de noi, ne mintim pe noi insine, spunand o falsa motivare, o contrazicere a viselor, dorintelor noastre. Probabil ca pare aiurea subiectul, cam este asa, dar a pornit de la o ironie, apoi la o dezvoltarea a idei. De la sintagma "important e sa participi, nu sa castigi" este esenta acestui post, si imi voi spune opiniile pornind de la o pseudo-motivare, pe care ne-o implementam in mentalul nostru cand suferim de suficienta, avand doar gandul resemnarii.

Cand intri intr-un concurs, chiar daca nu-ti faci un scop in sine, tot ai un gand [mai mic, mai mare] prin care iti faci un plan in cazul in care vei ajunge pe podium, in cazul in care castigi. Asa suntem, vrem sau nu, tot avem un "plan B", cel bun, cel in care pe locul I suntem noi. Atunci de ce la sfarsit cand suntem pe 2 [sau mult sub el] bagam la inaintare un "important e sa participi"? Pentru ca e usor de gasit o scuza, e usor sa pari intr-o stare de indiferenta, dar realitatea nu e chiar asa.. Niciodata nu te poti multumi cu locul 2, oricat ti-ai impune ca participarea e importanta. De fapt, participarea e nimic. Ii doare in pula pe ceilalti de invinsi, personal nu-mi pasa de invinsi, nu pot consilia un invins, care isi accepta conditia spunand "dar am participat". Si ce? Si ca tine alti 10, alti 100, alti 1000. Deci iei fix pula la frecat. Ca nu iei nimic. Esti o copie a unei copii, a unei copii.. Dar ai participat. Apropo, in cartea de istorie, sa te cauti peste ani, sigur vei fi trecut, la asterixul din josul paginii, foarte succint "asta a fost boul de pe locul 2". Invingatorii culeg laurii, ei au medalia atarnata de gat, ei fut cele mai bune pizde, ei sunt liderii. Nimeni nu aplauda la scena deschisa un pierzator, no #2 nu este felicitat, nu primeste o strangere de mana, iar tinicheaua de la gat niciodata nu va fi aur. 

Unde e simtul de competitie cand in jur avem doar exemple mari. Nu-l vad pe Mihai Viteazu' spunand "aa, m-au batut turcii, dar macar am luat parte la batalie". Nu, s-a dus peste ei, din nou si din nou, si-a luat-o in gura, a si dat. Dar cand a fost invingator, i-au fost dedicate manuale de istorie. Celor invinsi de el ce le-a fost dedicat? Un cantec de leagan, la crucea din cimitir? Cam asa ceva. 

Din copilarie pana la maturitate in orice competie intram, avem un scop, victoria. Poate nu pe fata declarata, insa este  prezenta in mintea fiecaruia. In maturitate schimba un obiectiv cu un altul. Urmarirea unui post mai bun reduce totul la o lupta cu ceilalti, o competitie. Iar din competitii castiga doar cei care folosesc orice mijloace pentru a castiga si nu se resemneaza inainte de termen cu "important e sa participi". Cum este sa aplici asta si in alta parte? Femeia din viata ta iti propune sex in 3, dar celalalt e mai bun, ea are orgasm dupa orgasm, iar tu sa te cosiliez pe tine spunandu-ti "important e sa particip". Aici nu mai e important sa participi, ci deja se naste orgoliul in tine, si te ridici cu pretentii de "competitor". Deci nu merge.

Dar cum e sa vina fiul tau cu note proaste de la scoala cand tu ii ceri rezultate, iar el sa-ti zica in fata, "important e sa particip la ore nu sa iau note mari". Atunci ii arzi 2 palme doar pentru ca poti, pentru ca vrei mai mult de la el. Daca e asa, atunci scoate ce e mai bun din tine. Tu ai facut tot ce ai putut in viata ca sa fii invingator? Nu, ai ales "importanta" participarii. Si ai luat-o in mana. 

Cum este sa vina sotul acasa si sa nu aduca bani, saracia fiind maldar la usa? Dar totusi el spune resemnat "important e ca particip la cautarea unui loc de munca alaturi de baietii de la somaj". Dar asta nu aduce banii in casa, ci doar aduce o adancire a saraciei. Fara munca, fara stimul, fara dorinta de a fi mai bun, de a fi superior in calitati celorlalti nu evoluam. Reprofilare nu exista in viata, iar cum viata e o competitie, da-o dracu' de importanta a participarii, important e sa fii invingator. 

Da, voi renunta la competitie la o data fixata de mine. Si am ales-o deja, este data de 31 februarie. De atunci nu voi mai lupta in competitii, va sfatuiesc sa faceti la fel, vedem ce iese. Eu cred ca un popor, un glob de neanderthalieni. Daca cerul va fi sa cada peste noi, macar cei saraci cu duhul se duc primii in Rai. 

Rai.du' de aici ca nu renuntam.

Desi nu mereu scopul scuza mijloacele, victoria e dulce, comparata cu amarul infrangerii. Felicit boxerul care se infometeaza, bea litrii de apa, face eforturi fizice intense pentru a putea macar urca in ring. Apoi vine meciul.. Injur fotbalistul prea lenes ca sa fuga la antrenamente, si care in timpul meciului se da obosit. Felicit oamenii care se lupta, care stiu ca nu au sanse, dar ies mereu cu fruntea sus. Injur oamenii fara tupeul, fara adrenalina competitiei, care isi aleg resemnarea cu scopul pastrarii situatiei curente, care le aduce confortul. 

Marile nume nu au renunta spunand "important e ca sunt aici si ca am participat", ci spunandu-si lor insisi, "nimeni de aici nu e mai bun ca mine, pot fi la nivelul locului 1". Si devin numarul 1, pentru ca mai apoi sa fie injurati de cei care s-au resemnat.. Ironia dulce-amara. Dar cam asta e realitatea.