Bucureștiul, micul Paris, pentru că cel mare e departe, este totuși oraș al umorului, al situațiilor penibile și al oamenilor grav inteligenți. Pentru situații penibile avem ceva la derută, afișele stradale la care te poți uita ore-n șir, majoritatea având un strat generos de marker sau vopsea din spray pe ele tocmai ca să fie mai complicate. Dacă pui un afiș în oraș sigur vine cineva și-l mâzgălește. Dar nu e mâzgălitură ieftină, ci semnătură de potențial artist. Cum un câine își marchează teritoriul, așa și omul își marchează trecerea. Iar partea bună este că dacă altcineva vede afișul deja mâzgălit, nu se mai bagă, a fost deja adjudecat de altu'. “Uite mă un afiș, mâzgălește-l!” “Nu pot frate, nu vezi că are semnătura altuia pe el?”. N-am văzut câine să ude alt pom decât al lui, iar asta e un gen de botez, "botezul markerului la timp”, cam ca un evreu care își pierde p...ielea în circumcizie.
Tot în București, în mozaicul numit RATB, ascultam o discuție între două studente la facultate, vădit surprins că dezbat un subiect așa complex ca orientările sexuale. Surprinderea mi-a dispărut subit când am început să aud mai bine cuvintele. Ambele căzuseră de acord că e din naștere această pornire, însă apoi se întrebau una pe alta ce ar face dacă fiul sau fiica lor ar fi așa. În principiu dialogul era banal, cu ceva ce poți auzi la orice discuție unde se întâlnesc doi-trei care vor să se dea inteligenți și mai scapă ocazional câte un drept al omului sau o frază complicată în discuție. Eu însă așa aș fi vrut să aud dialogul:
- Și al tău e? Și ce-i faci? - Ce să-i fac?, acum nu mai pot face nimic, îl las așa. Dar tu?
- A, eu iau geanta și-l cârpesc pe fi-miu cu ea până își întoarce orientările la 180 grade, iar fiică-mi i-aș cere să caute măcar o fată care arată a bărbat. Serios, sunt destule în jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu