Zi națională, umor și băutură

A mai trecut un an, România la ceas de sărbătoare își scoate pe stradă cavoul de plumb, cunoscută drept blindată, și pasărea atotpicatoarea, cunoscută sub denumirea de MIG, și începe să stea la coadă pentru fasolea cu cârnați. Scutură praful de pe placa de vinil cu imnul țării, îl pune în pick-up și apoi cu mâna stângă pe piept, începe să miște buzele într-un ritm care pare după vorbele imnului. Dar să nu fiu răutăcios, că România nu e chiar așa, avem un spirit puternic auto-ironic, care emană o inteligență rasată, frumos așezată pe paturi sociale. Paturi, pentru că acolo sunt majoritatea românilor la ora începerii paradei de Ziua Națională.

Ce-mi place la România este că aici este singurul loc din lume unde poți să-ți omori porcul în curte, fără somații și alte europenisme, iar apoi, la umbra unui păhăruț cu esență de prună, să deguști din șoriciul proaspăt fript. Suntem barbari, dar ce sentiment plăcut. De Paște mai punem de-o escapadă de-asta, luăm o oaie, în curte o punem și pe-asta și ne facem hatârul de a ne vâna hrana cu propriile mâini. Deși hrana stă pe loc speriată de grupul de bărbați semi-amețiți de băutură care aleargă către ea cu cuțitul și sforile în mână, tot vânată se cheamă. Doar am dat bani pe ea, nu?  

Iar românul este român doar dacă măcar o dată-n viață a tras o beție după îndemnul cu implicații profund medicale al unei rude bătrâne din familie: “Ia mamă vin roșu, ia dă bea, ca să faci sânge!”. Ce paradă dom’le, ce fasole și alte de-astea?! Avem aici un bagaj mult mai mare de lucruri ale noastre, iar la tot ce vedem dăm o tușă de umor pur românesc când este clar că râdem de ceilalți, și nu cu ei.