Aţi văzut vreodată lejeritatea în limbaj a țăranilor? Și nu mă refer că nu știu ce-i ăla dezacord, ci lejeritatea în adresare. Nu e vorba de maniere, la un nivel rudimentar le au și pe-alea, ci e puţin mai încolo, e ospitalitatea și dărnicia, e bogăția cuvintelor.
Moș Tache stătea pe podișca lui. Pufăia de zor dintr-un chiștoc de Carpaţi și arunca priviri în zare peste credincioșii care se bălăngăneau pe drumul de la biserică. În dreptul lui ajunge și ţaţa Chiva, puţin trecută de etatea lui, dar nu cu mult.
- Ai, fă, te-ai dus la biserică să te spovedești, 'tu-te-n cur moartă? aruncă el vorbele mucalite, combinate cu ocara.
- Da, mă, păcătosule, m-am dus, ardi-te-ar focu' dă neprihănit!
Și își zâmbesc de sub mustăți, pentru că nici ale ţaţei Chiva nu lipsesc, și sunt cei mai buni prieteni.
Acum, să văd cine are tupeul să mai abordeze vreo femeie cu "și ce faci, mă, roua dimineţilor bărbatului, splendoarea biologiei, te duci să iradiezi cu frumuseţe și alte locuri?". Acel "mă" va fi reţinut peste veacuri și ea va fi predispusă la o ranchiună de durată. Unde-i oraș și răutate, musiu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu