Pages

8 mai 2012

Calfe și zidari, niște locatari

Nu-s ei, da' merge. - sursa: rfi.ro
Patru oameni, o inițiativă: zugrăvirea scării blocului. Toate bune, toate frumoase, schimbarea de cu primăvară. Banii, câte 50 de lei de apartament, s-au strâns de acu' vreo lună, dar debutul lucrărilor a fost duminica ce taman a trecut. Oamenii, șantieriști retrași sau încă în activitate, s-au pus cu mistrie, cancioc, meserie și pasiune în trebuința scării și întru înfrumusețarea peisajului.

Au început mai lent, ce-i drept, dar pe la doișpe deja erau mobilizați. Unul se ducea la bere, unul căra apă cu ceva nu mai mare de un litru, iar altul împrăștia un amestec incert de beton pe perete, dar împrăștia cu atâta patos că l-am crezut că-i cu experiența la îndemână. Al patrulea era la masă, îl strigase nevastă-sa de pe la unșpe. Ușor ajutați de bere, pe la 4 pm, dar să nu exagerez, un 3 fără ceva, au încheiat ziua de muncă și s-au retras pe la casele lor. În urmă, unele uși acoperite de proprietari cu celofan, altele doar pe la pupătura cu zidul cu hârtie, iar treptele pictate în culori abstracte, gri-pal și alb pur.

Azi, au dat gata lucrarea. E pe jumate albă, pe jumate galbenă, dar poveștile nu se încheie aici. Pe la 5 pm, am primit un bax de Noroc de 24 de doze, ca orice om - cum adică, voi nu primiți așa ceva? eu cred că nu aveți pilele necesare! - de la unchi-miu. Nu-ș' ce mânării a făcut, pentru că el nu bea bere și oricum nu de-asta dacă ar fi cazul, dar expirată nu era, iar în portbagaj mai avea două baxuri. Și trecând pe lângă muncitorii scării, am zis să fiu darnic, să le dau câte o doză. Da' ce să fiu modest, le-am dat chiar câte două de fiecare. Cu ochii lucind a dorință de muncă au continuat lucrarea. Acum, văd că a ieșit bine, semn că Norocul mai și ține cu omul.

Pe seară, să tot fi fost vreun 9, vecinu' - ăl' mai recalcitrant de pe etaj - era la non-stop, elibera din strânsoarea petului niște bere. Pet mare, de om serios, la doi litri. Două ore mai târziu, discuta aprins cu soția pe tema violenței conjugale și a drepturilor femeilor la libera exprimare în cuplu.

Niciun comentariu: