Proza 1.3

Cei doi se reîntâlnesc pe aceeași bancă în parcul din fața magazinului. Deja parcă și-au fixat o oră a lor, momentul când ceilalți din viața lor sunt ignorați și au un moment in care sa discute liber. 

 - Bună, salutul lui de mai mereu, ar fi de așteptat și în situația asta, dar acum parcă au devenit mai familiari și schimbă. Bună ziua, dragă interlocutoare, iar zâmbetul de pe fața lui transmite fericire dar și emoție totodată. Trăsături pe care le capătă în compania ei. 

 - Bună și ție. Iar vorbim azi despre religie sau schimbi subiectul cum ți-am cerut data trecută?

 - Hei, despre religie, și multe altele, dar ascult, tu despre ce vrei să vorbim? 

 - Nu, te las pe tine, văd că te descurci destul de bine. 

 - Atunci, ideea mea pentru acum este, să discutăm despre moarte. Ce spui? 

 - Cam ciudat momentul dar presupun că merge. Și despre ce anume din ea? Sau mai bine, te intreb eu, ce părere ai despre ea?

 - Să vedem, în primul rând am o părere bună, nu întârzie, nu greșește destinația și cel mai important... vine.

 - Eu zic că mai greșește și ia pe cine nu trebuie.

 - Nu cred, dar mai învârte coasa prin aer și mai prinde niște capete la înghesuială. 

Și o boare de liniște se lasă între cei doi. Ea își face de lucru pe telefonul ei, smsuri și alte câteva lucruri personale. El o privește din lateral, ar vrea să spună ceva, dar nu știe cum. Însă încearcă, tot reformulează ideea în minte, și câteva cuvinte îi ies. 

 - Cam ciudat subiectul de discutat, nu crezi?

 - Da, nu știu de ce l-ai ales. 

 - L-am ales pentru că prea mulți se feresc să discute despre lucruri normale din viață, și moartea este normală, știm că vine, și rând pe rând ne ia pe toți.

 - Ne ia, dar eu nu vreau să-i ia pe cei dragi din viața mea, pe părinți, pe cei pe care îi iubesc. Este normală cum spui, dar sincer aș vrea să mor eu înaintea lor, decât să sufăr că îi pierd. 

 - Și față de ei ar fi corect să te piardă? 

 - Nu, dar imi este mai ușor mie. Eu cred că ar trebui să ne pregătească viața de acest final, pentru că în definitiv este ceva care oricum vine, dar să nu mai doară așa mult. Până la urmă suntem ființe puternice, nu? 

 - Nu prea suntem, chiar suntem mai slabi decât am crede, sentimentele fiind cele care ne rănesc mai rău decăt rănile deschise. 

 - Eu nu sunt așa, eu sunt puternică. Nu era prima dată când auzea cuvintele astea despre ea de la ea. La început i s-a părut că se laudă, dar acum, la un așa subiect aceste cuvinte răsună ca un ecou în mintea lui. Că este mai puternică, dar în ce își măsoară puterea? Probabil că-și poate ascunde ce simte, să nu lase garda jos. Deși incearcă el să dea un răspuns, preferă s-o lase pe ea să continue cu argumentele. 

 - Cu ce ești tu puternică, don'șoara?, zâmbetul lui puțin sarcastic era de așteptat, mai ales după accentul pus pe ultimul cuvânt, dorind s-o pună într-o situație delicată, să pară că o crede slabă. Dar ea căpătând un surâs asemănător, formulează și răspunsul.

 - Îți pot spune, că am trecut peste niște chestii, în urma cărora unii oameni și-ar lua viata. Iar eu sunt tot aici, în picioare, cu zâmbetul pe buze, cu bune și rele merg înainte. Cu același orgoliu al meu și cu mândria pe care o am. Nimic nu mă doboară.

 - Bravo, ce să spun decât să rămâi așa, puternică. Legat de subiectul nostru, ai spus că nu vrei să moară cei din jur, dar până la urmă toți se duc, ne doare, alții clachează, alții sunt mai tari. Dar nu putem opri, încă, aceste mers, acest drum către moarte. 

 - Știu, dar eu tot nu vreau să moară.

Precum liniștea de dinainte sau după furtună, care se așterne în natură, așa stau și cei doi, cu capetele plecate, dupa postură ai zice că spun o rugăciune, dar doar privesc în gol amândoi. Într-o mare de aglomerație, lângă fântâna arteziană ei stau, acum tăcuți și întruchipeaza două statui umane rigide. 

 - Mi-a plăcut discuția de azi, cred că mai avem multe de vorbit. Și spunând asta ea se ridică să plece.

 - Și mie mi-a plăcut. Sper să te mai reîntâlnesc pe aici. Nu-mi dai numărul de telefon? Același zâmbet, chipul parcă emană entuziasm și puțin interes. 

 - Hai să nu ne grăbim. Avem timp... 

 - Bine, hai că mai vorbim. Pa.

 - Pa.