Motivele pentru care Nicușor Dan a pierdut primăria

Nicușor Dan a pierdut, pentru că locuitorii golfului Centrul Vechi s-au trezit cam târziu, în special cetățenii din cartierele Atelierul Mecanic și Kulturhaus.

Nicușor Dan ar fi vrut să pună butoane de Like în loc de ștampilă la urne, dar nu l-au lăsat ciocoii, hoții și înguștii la minte care voiau un vot clasic.

Elevii pe care i-a trecut fără “atenție” sau buchet de flori ori pachet de cafea au uitat cu cine trebuiau să voteze. Ei au căutat pe listă omul Nykushor D4n.

Nicușor Dan n-a avut experiență la secție, el fiind un băiat de bun-simț, civilizat, educat, care n-a avut de-a face cu poliția. Amicii lui de la siteul de cultură l-au sfătuit doar cum să facă să iasă bine din dubă.

Nicușor Dan ar fi câștigat dacă nu ar fi fost catalogat drept mare matematician care o poate duce decent în orice țară. Oamenii au crezut că-i strică rostul dacă-l fac primar.

Pentru restul, intră aici.

Descrie-ți relația cu un eufemism bun

Pentru a descrie, plastic și pur românesc, actul sexual, există tot felul de eufemisme, de la “bubui banana”, până la “bagi milogu’ în traistă”. Dar ce eufemism folosești pentru o relație, de orice natură ar fi ea? Ei bine, pentru că nu este o dilemă cu care să te confrunți zilnic, eu am ceva răspunsuri.

• Dacă ai o relație serioasă, poți spune că tu mergi cu transportul în comun. Vorba aia, tot ce faci faci în comun cu ea, chiar și mersul la baie trebuie aprobat printr-un SMS sau mesaj pe un client de chat. Te mai miri că e transport în comun? Așa ziceam și eu. Nu fi conservator să spui că tu ești într-o relație stabilă cu o persoană pe care o iubești mult, fii combinator 2.0, abuzează de cuvinte și fă o aroganță cu un eufemism.
• Dacă preferi sexul plătit, nu-i problemă, doar că nu sună așa de bine să spui că dai orzul muncit pe gâște sau că plimbi bibanu’ prin bălți cu taxă. Fii rebel și spune că tu mergi cu taxiul. Privește partea bună, dacă discuți cu cineva mai conservator, poți spune că te refereai la calitatea fetelor cu care scuturi caisu’ de roade

Dar vezi și restul de răspunsuri.

8 lucruri despre albumul Cleopatrei Stratan

În viitor, posibil pe 1 iunie, Cleopatra Stratan își va lansa un nou album intitulat "Melodii pentru copii". Am luat legătura cu Maica Viitor și Spiritul Ghicitului și am aflat cam cum va fi la lansare și după.

- Copiii de grădiniță se vor droga cu aracet și vor merge să agațe puștoaice mai mari. Le vor invita la un suc cu morcovi.

- Cei de clasa a-ntâia și până-n a patra se vor duce cu țuica și berea dosite în penarul cu Hannah Montana. Astfel vor avea curaj de a o susține pe Cleopatra cu zeci de lozinci.

- Cleopatra va trece pe la mese și copiii cu burtă de la bomboane și sucuri acidulate îi vor lipi bani pe frunte, decolteul nefiind la dispoziție pentru a primi banii.

- Dedicațiile vor curge de la fetiţe cu inima frântă și băieți care vor să agaţe și plata se va face în acadele.

- O colegă invidioasă de-ale Cleopatrei îi va opri CD-ul în mijlocul unei piese de inimă roz. Ea va arunca înjurături ca la ușa cortului, cea mai rea fiind "du-te naibii!".

- Când fanii se vor fi machit bine de la lapte acru și vată de zahăr fermentată, ei vor face striptease și-și vor arunca scutecele de pe ei.

- Show-ul lansării se va încheia cu melodia "Supărarea când îmi vine, rup body-ul de pe mine".

- A doua zi, băiețeii care vor fi prinși cu urme de mușcături pe gât vor invoca vechea scuză că era laptele stricat și nu-și mai aduc aminte.

Mihai I de-a dreapta reginei și discuția dintre ei

Regele Mihai I a participat în Marea Britanie la un party sălbatic dat de regina Marii Britanii, Elizabeta a II-a. Ea l-a pus de-a dreapta ei, el a purtat o discuție interesantă cu ea. Pe surse am făcut rost de dialog și îl aveți mai jos.

- Ia loc, Mihai, stai aici, la tanti, în dreapta.
- Auzi, bre, da' n-ai să mă ajuți și pe mine?
- Cu ce?
- Bre, dă și mie de-o pâine! Suntem 19 milioane de frați acasă, tata e beţiv și ne bate zilnic.
- N-am, mă, Michael! Abia am cheltuit câteva milioane pe petrecerea asta ca să mă dau mare cu anii mei de stat pe tron.
- Da' ce, ai fost constipată de ai stat atât?
- Of, Doamne! Cre' că-s senilă de te tot invit pe la chermeze.

Români orfani căutăm popor fondator

A pornit de la Adevărul o veste cum că românii n-ar fi urmașii romanilor, ci niște corcituri de daci, traci, draci, laci, ceva. Au venit ei cu un videoclip, cu niște cercetători din Germania și au pus-o de schimbat istoria. Bun, să acceptăm și teoria asta, da' ce ne facem cu istoria?

Acum, trebuie să schimbăm sângele de roman, traianul lupoaicei de la Muzeul de Istorie, limba latină și rămânem goi în faţa viitorului. Unde mai găsim noi așa rimă pentru imn ca "în aste' vene curge un sânge de roman/păstrăm un nume de Traian"? Plus că, ne cam obișnuisem să ne fălim cu renumele altora, ne venea mănușă. Eu zic să mușamalizăm și faza asta, să lăsăm struţo-cămila așa și să ne vedem de-ale noastre. Suntem ocupaţi cu Champions League, cu economia care duduie, cu scăparea bietei UE din strânsoarea crizei, prea ne opintim în nimicuri ca istoria. Șt! acolo în spate, noi suntem romani! Mă rog, un pic corciţi, da' las' că nu după ADN ne luăm.

Da' vorba aia, acu', dacă nu suntem cu romanii? Ce dracu' facem, rămânem ai nimănui? Eu propun să punem la graniţă pancartă cu: "popor obedient caută istorie bună" sau "români oropsiţi caută popor fondator". Acum, să se simtă și celelalte ţări și să ne bage în seamă, nu Ungaria iar. Germania, ești ocupată? Britania, fată, nu vrei niște un popor drăguţ? Iuhu, SUA, parcă ne știm de undeva, ha?

Moartea se pensionează

Da, da, share-ul și like-ul sunt uneltele supreme ale solidarităţii pe Facebook, dar treci peste partea cu "am share-uit, am ajutat, am fost parte din ceva", simpla activitate de a face asta e futilă. E ca un balon de săpun pe o balanţă, nu influenţează cu nimic. Cu atât mai puţin share-uitul pozelor cu africani malnutriţi morţi sau pe cale de a fi morţi. Dar mă gândesc în tot acest joc al online-ului că Moartea e tare tristă.

Stă Moartea pe tron, sau poate pe un șezlong mai dărăpănat dacă nu i-a ieșit cota pe luna în curs, ascute de zor la coasă și-și fixează următoarea victimă. Mică, zglobie, mare, păroasă, urâtă, nu contează, e o fiinţă de pe Pământ, gata să fie sfârtecată de coasă. Se urcă moartea în taxi, sau poate vine pe bicicletă, pentru că-i place curentul eco, și e gata să mai ia un suflet cu ea. Sufletul e bolnav, e frăgezit dinainte de aprigi suferinţe tocmai ca Moartea să nu se simtă vinovată. Ei nu-i place să ia morţi cruzi, cum ar fi cei din accidente sau dezastre naturale. Proaspăt bolnav, saltă Moartea coasa deasupra capului și, hait! totul se duce de râpă, nu mai ia niciun suflet și se întoarce Moartea cu coasa la cârcă, tristă, gata să accepte iar un corporatist care moare din cauza unui sendviș stricat de la automat de lângă cubicle.

Share-ul și like-ul au funcționat! Moartea a fost pusă pe pauză datorită marii minţi a lui Zuckerberg, când a inventat Facebook-ul. El știa că va crea tratamentul tuturor bolilor și nici nu l-a îmbuteliat, ci l-a pus sub două butoane: like și share. Copiii africani mai prind o zi de dezmăţ cu foamete și mizerie și afectatul de cancer mai prinde pe puţin o săptămână de nebunie cu morfină și alte analgezice.

Și Moartea iar s-a dus cu jalba în proţap la Dumnezeu, că ea nu mai produce nimic, că Facebook a intrat peste ea și nici măcar nu-i face concurenţă.

Like buddy, noul pr'eten

Pe vremuri, exista un amic bun la toate, la toate cele de trebuință, desigur, care se numea "fuck buddy" - sau în românescul grai: amicu' de futai. Dar vremurile s-au schimbat, el e pe cale de dispariție și apare tot mai des moda cu un alt amic, de alt tip. Acesta este like buddy, amicul de dat like-uri, bun la casa și în contactele oricui.

Un like mic pentru om, un like buddy pentru Facebook.

În primul rând, e de construit interesele comune și trebuie luat pe departe un like buddy. Vezi pe unde umblă (pe Internet), ce citește, la ce dă share și încearcă să faci la fel. Acesta e ca un schimb de priviri, el va înțelege că aveti ceva în comun. Apoi, un mesaj: "buna, poti sa-mi dai like aici?". Dacă vrea și dă, atunci e disponibil la a fi un posibil like buddy. Mai roagă de două-trei, până îi spui direct ce vrei. Poate fi reticent, dar dacă îi place cum dai like, nu vor fi probleme. Să zicem că toate au mers bine, felicitări, ai un like buddy.

Apoi, cu un like buddy lucrurile stau diferit. Dar poți să-l chemi la tine pe profil pentru un like, poți să te duci la el când ai chef de like, vezi ce a postat și pune de un like. O să zâmbească din spatele ecranului și o să fiți fericiți cu like-uri reciproce. Uneori, va trebui să-i dai mesaj, fie sms, fie mail, fie mesaj pe Facebook, în care să-l întrebi dacă are chef de like-uit. Se poate să-l doară capul și să nu vrea like fix atunci, la statusul cu durerea de cap. Aștepți și-și va reveni la normal.

Mai e și treaba dacă dați like protejat sau vă lăsați în voia nebuniei și vă faceți de cap pe Facebook, abuzând de like-uri. Protejat ar însemna că nimeni nu știe ca vă dați like și aveți grijă când vă dați like să nu contactați vreo bănuială. Desigur, v-ați putea fixa datul de like de două-trei ori pe săptămână ca lumea să nu știe ce faceți voi și să nu vă plictisiți unul de altul.

Vin și cu un slogan: Like buddy și statusurile capătă popularitate!

Cum crește valuta în online

Se dă o poză, cea de mai jos, și un text absolut idiot:
"1 LIKE = 1 Rugaciune.
1 COMMENT = 5 Rugaciuni.
1 DISTRIBUIE = 100 Rugaciuni.

LIKE, DISTRIBUIE, COMMENT
Pentru acest copil nevinovat."

Nu mai contează pe ce pagină ce cercopiteci de Facebook a apărut, textul e cretin din prima, poza e cu un copil pe moarte, cum îi stă bine share-uitorului din Social Media. Se vede că acest copil e mai aproape de moarte, decât de viață, dar idioții comentează și distribuie. De ce idioți? Pentru că altfel nu poți fi dacă crezi în acel text. Las deoparte faptul că cel mai sigur mod de a eșua în ceva e să te rogi pentru împlinirea a acel ceva. E absolut prostesc să crezi că prin ceva like-uri și alte acareturi de Facebook se va întâmpla ceva. Cine se roagă? Taica Zucke? Maica Server?

Acu' gata, gluma din final: la cum urcă rugăciunea, mi-e că depășește într-o lună euro. Merkollande*, ușor cu amortizarea, dați, bre, un share ca să aveți de unde primi.

*cum Sarkozy nu mai e, deci Merkozy a murit, viva la Merkollande.

Calfe și zidari, niște locatari

Nu-s ei, da' merge. - sursa: rfi.ro

Patru oameni, o inițiativă: zugrăvirea scării blocului. Toate bune, toate frumoase, schimbarea de cu primăvară. Banii, câte 50 de lei de apartament, s-au strâns de acu' vreo lună, dar debutul lucrărilor a fost duminica ce taman a trecut. Oamenii, șantieriști retrași sau încă în activitate, s-au pus cu mistrie, cancioc, meserie și pasiune în trebuința scării și întru înfrumusețarea peisajului.

Au început mai lent, ce-i drept, dar pe la doișpe deja erau mobilizați. Unul se ducea la bere, unul căra apă cu ceva nu mai mare de un litru, iar altul împrăștia un amestec incert de beton pe perete, dar împrăștia cu atâta patos că l-am crezut că-i cu experiența la îndemână. Al patrulea era la masă, îl strigase nevastă-sa de pe la unșpe. Ușor ajutați de bere, pe la 4 pm, dar să nu exagerez, un 3 fără ceva, au încheiat ziua de muncă și s-au retras pe la casele lor. În urmă, unele uși acoperite de proprietari cu celofan, altele doar pe la pupătura cu zidul cu hârtie, iar treptele pictate în culori abstracte, gri-pal și alb pur.

Azi, au dat gata lucrarea. E pe jumate albă, pe jumate galbenă, dar poveștile nu se încheie aici. Pe la 5 pm, am primit un bax de Noroc de 24 de doze, ca orice om - cum adică, voi nu primiți așa ceva? eu cred că nu aveți pilele necesare! - de la unchi-miu. Nu-ș' ce mânării a făcut, pentru că el nu bea bere și oricum nu de-asta dacă ar fi cazul, dar expirată nu era, iar în portbagaj mai avea două baxuri. Și trecând pe lângă muncitorii scării, am zis să fiu darnic, să le dau câte o doză. Da' ce să fiu modest, le-am dat chiar câte două de fiecare. Cu ochii lucind a dorință de muncă au continuat lucrarea. Acum, văd că a ieșit bine, semn că Norocul mai și ține cu omul.

Pe seară, să tot fi fost vreun 9, vecinu' - ăl' mai recalcitrant de pe etaj - era la non-stop, elibera din strânsoarea petului niște bere. Pet mare, de om serios, la doi litri. Două ore mai târziu, discuta aprins cu soția pe tema violenței conjugale și a drepturilor femeilor la libera exprimare în cuplu.

Armane, Hugoh, Ivke, cine mai vrea?

De la ieșitul din Sun Plaza, până la staţia tramvaiului sau a autobuzului 634 treci printr-o reală aventură unde ofertele se ţin lanţ și preţurile scad pe fiecare metru. Încă de deasupra scărilor m-a abordat un minoritar cu o pungă plină cu ambalaje. După prima replică, "băiatu', îţi dau un parfum?", s-a apucat să-mi prezinte oferta. Care un Emporio Armane, care un Hugoh Bos, numai parfumuri pe sprânceană, iar tot e voia era de un pachet de ţigări. Mai că scoteam două la preţ de 10 lei. Desigur, nu încape vorbă, calitatea era la cote de invidiat.

Mai spre trecerea de pietoni mi-au fost oferit zeci de pachete de ţigări, de la nefericitele mărci moldovenești, la unele mai cunoscute, cum ar fi Pal Mal. Am destabilizat o întreagă economie euro-asiatică cu răspunsul "nu sunt fumător". În fine, în staţia autobuzului, am fost îmbiat cu niște mergători de o consacrată celebritate. O tanti a scos dintr-o traistă mai mare ca sacul lui Moș Crăciun o pereche de adidași Ivke care nu mai copia virgula, ci semnul era un simplu triunghi alungit. Numai buni de alergat după autobuz, asta dacă nu le rămâne talpa în asfalt.

Drama unui like mic

Nimeni nu se gândește la dramele like-ului de toate zilele. Toţi îl folosesc, toţi îl siluiesc să facă ce vor ei, dar e și el om! Nu vrea mai mult, decât puţină atenţie, puţină tovărășeală, nu să fie cerșit la fiecare colţ de Facebook.

Dai că vrei, da' fă bine să vrei! - sursa: hazmedia.ro

Fetele urâte îl cer la poze. Poze cu muia lor ușor deranjantă estetic într-un concurs în care ai vota pe oricine altcineva, da' pe aia nu. Lui, însă, nu-i pasă, se duce cuminte unde îl asmute stăpânul, votează și speră ca aia să fie premiată cu o sapă la rădăcina nasului. Nimic mai mult. Apoi, tot el, săracul și credinciosul like, se pune pe peţit. Adică tu, mascul alfa și omega care nu ai tupeul de a vorbi cu o fată îl trimiţi pe el în cercetare. Dacă el se întoarce cu semne bune, îl uiţi, dacă nu, îl ponegrești: "a dracu', nici la jegu' ăsta de like nu mai pune botu'!".

Credincioșii nici nu se mai înghesuie să ia lumină de Paște, ci să ia like la poza lumânării aprinse. Poză trecută, desigur, prin sepia și alte "vintajeuri", pusă pe Instagram și apoi dată pe Facebook. Veniţi de luaţi like! zic ei, dar la like iar nu se gândesc. Păi, nu merită și gura lui să mănânce niţel drob, niţel ou, tre' să fie la cheremul orișicui îl strigă? Ia că prea exagerăm și noi, stăpânii like-ului. Ar trebui să ne fie rușine de faptele noastre!

P.S.: like-ul ăla de mai jos nu e acolo de frumuseţe, ia pune mouse-ul de dă click pe el. Că de nu, tot eu sunt acuzat de text că nu pun like-ul la muncă.

Niște țărani!

Aţi văzut vreodată lejeritatea în limbaj a țăranilor? Și nu mă refer că nu știu ce-i ăla dezacord, ci lejeritatea în adresare. Nu e vorba de maniere, la un nivel rudimentar le au și pe-alea, ci e puţin mai încolo, e ospitalitatea și dărnicia, e bogăția cuvintelor.

Moș Tache stătea pe podișca lui. Pufăia de zor dintr-un chiștoc de Carpaţi și arunca priviri în zare peste credincioșii care se bălăngăneau pe drumul de la biserică. În dreptul lui ajunge și ţaţa Chiva, puţin trecută de etatea lui, dar nu cu mult.
- Ai, fă, te-ai dus la biserică să te spovedești, 'tu-te-n cur moartă? aruncă el vorbele mucalite, combinate cu ocara.
- Da, mă, păcătosule, m-am dus, ardi-te-ar focu' dă neprihănit!
Și își zâmbesc de sub mustăți, pentru că nici ale ţaţei Chiva nu lipsesc, și sunt cei mai buni prieteni.

Acum, să văd cine are tupeul să mai abordeze vreo femeie cu "și ce faci, mă, roua dimineţilor bărbatului, splendoarea biologiei, te duci să iradiezi cu frumuseţe și alte locuri?". Acel "mă" va fi reţinut peste veacuri și ea va fi predispusă la o ranchiună de durată. Unde-i oraș și răutate, musiu!

Subspecie a comentatorului pe Internet

Comentatul pe Internet, în esenţa sa, este nimic, este un mare fum prin care treci și ţi se pare că ai trecut prin focul care l-a provocat. Dezbaterile și polemicile pe Internet nu contează pentru nimeni și nimic, doar fiecare are impresia că ceea ce zice este important și luat în seamă. Ei, dar lucrurile au mers frumos și bine până să apară o subspecie a comentatorilor pe Internet. Aceasta e atât de ingrată, încât nu merită nume, este cea care reușește o auto-felaţie cu toate coastele la locul lor și mai și zâmbește după, așteptând o notă bună.

Contrar aparențelor, acesta e un loc de reeducare - sursa: legun.co.uk

Această subspecie de care zic sunt cei care după ce întind pe zeci de pixeli - da' ce zic zeci, poate chiar sute! - comentarii care au caracter clar de atac sau măcar o opoziție vizibilă și la final trântesc unul din următoarele: relax, pace, peace, cheers, numai bine. Reacţia mea la așa ceva e să îi prind pe o alee întunecată, să-i răpesc, să-i duc într-un beci întunecat, să-i leg de podea cu lanțuri imense și să-i bat în mod repetat. Și, în timpul ăsta, să am o meclă de psihopat scelerat și să le spun "relax, bro, nu-ţi fac nimic, pace, totul va fi bine. Cheers!". Hai, fie, să primească o șansă de a se îndrepta. Dar dacă n-o fac, tre' zăvorâți într-un subsol de la marginea lumii, să primească pâine cu sare, foarte puţină apă și să-i pui să se bată între ei pentru libertate ca să vezi dacă atunci mai sunt pacifiști.

Singurul context socio-culturalo-amicalo-facebook-cian acceptat pentru cuvintele de mai sus sunt: "Coae, îţi dau o bere mâine. Cheers!", "bro, fii miserupist. Relax!", "eu-s rupt rău. Pace!". Dacă ai mai mult de 10 cuvinte deja nu mai ai ce căuta cu acele pacifisme la final de zicere.

Omul și cântarul său

La ieșirea din McDonald's Unirii, cel de lângă magazin, era sâmbătă seară un moș care îți prezenta un cântar. El era gata să vezi cât ai pus pe tine dupa meniul sănătos al fast-food-ului. Desigur, puteai face și un studiu, te cântăreai înainte și la ieșire.

Moșneagul era pregătit și cu replici. Comenta orice vedea, de la "trage, trage!", îndemn către cei care se postau lângă ușa de la intrare cu mâna pe ea, până la comentariul sportiv asupra unei dispute între un el și o ea.

Cum să înfrângi sistemul. Azi, în 2oi pași!

Acel moment lângă automatul de la metrou când un produs atârnă să cadă și nu cade. Iar în automat nu te poți izbi, pentru că lângă el e cel care a cerut produsul și puțin mai departe este un bodyguard. Ce faci? Scoți bani, îi înfigi în automatul cel nesătul și ceri acel produs. Și-ți pică două! Felicitări, sistemul e înfrânt! Ai învins!

Care sunt pașii:
1. Aștepți ca un produs să fie în situaţia de cădere. Mă rog, aștepți neferictul căruia să nu-i cadă produsul.
2. Izbești automatul/bagi bani și ceri același produs. Oricum, obţii un produs gratis.

Nota bene! Ambii pași necesită timp susținut de așteptare, poate chiar câteva metrouri pierdute, dar, la dracu'! suntem români, am aștepta oricât pentru ceva gratis.

Anonymous, la "Hackerii n-au talent"

Dacă ar exista o emisiune de acest gen, probabil că acești "anonimi" ar fi primii pe lista înscrișilor. Desigur, ar aduce drept dovada talentului, site-ul dat cu cracii în sus al vreunei poliții/jandarmerii dintr-o țară de lumea a treia, România, de exemplu. Apoi, ar truca votul și s-ar lăuda că au câștigat pe bune. Cred că și lor le e rușine de acţiunile lor, dar prind la proști, cum prind manelele de Revelioane pe la TV.

sursa: s295.photobucket.com

Ultima știre mi se pare că era aia potrivit căreia Anonymous a spart site-ul Jandarmeriei din Italia, la pachet cu altul, tot de natură "pentru protecția cetăţeanului". Și prin România s-au chinuit ei cu astfel de prăbușiri de site-uri, dar nimic serios. Acţiunile lor sunt ca cele din Justiția română, ample, dar fără efect. Se mai lăuda cu punerea în genunchi, pe preșul de la ușa Internetului a Facebook-ului. Da, nimic nu s-a schimbat, Facebook e tot acolo. Că veni vorba, e mai greu de spart un blog cu public mic, cu server ţinut în pivniţă, lângă murături, decât site-urile autorităţilor.

Viitoarele sărbători, pe rit propriu

Aceste ouă nu se sparg! - sursa: groparu.ro

După toată mizeria pe care o văd de vreo opt ani, cu euforia, cheltuiala și regretul în preajma sărbătorilor mari, ca Paștele, Crăciunul și pseudo-sărbătorile 14 februarie și 24 februarie, 1 și 8 martie, plănuiesc ca pe viitor să le ignor în proporţie foarte mare. Iau în calcul că e posibil să fiu tată, lucru total nedorit copilului sau profesorilor lui, astfel că, îi dau un cadou de Crăciun, din prima grasă de la serviciu, iar de Paște o masă ceva mai bună decât de obicei. Pentru celelalte îl voi sfătui să se despartă fix la 1 februarie și să se ia după 15 martie.

Cu puţin timp înainte de Paște oamenii se apucă de curăţenie. Zguduie puricii din saltea, aleargă gândacii prin casă, dau șobolanii afară de la subsol și execută învârtoșaţi covoarele în faţa blocului. N-am înţeles, cum am mai spus, dacă românii sunt chiar așa jegoși sau doar atât de leneși iarna, încât nu se ostenesc cu munca. Dar, în fine, o fi vreun ritual nescris, dat de la vecin, la vecin, prin viugrai, văitătură și exemplu. Aia de toamnă măcar e mai reţinută, fie și doar pentru faptul că plouă sau bate vântul mai rău și nu se mai chinuie românul cu curăţatul a chiar tot.

Voi ignora pe viitor sărbătorile astea, iar așa măcar rămân cu mai mulţi bani ca să nu mă plâng apoi de lipsa lor și de faptul că nu știu pe ce i-am dat. Dar măcar aș încerca să impun postul pe tot anul ca să îmi deschid o covrigărie și să fac bani ca din shaorma. Bani pe care, repet, deși n-am zis, îi voi număra ostentativ în faţa oricărui "credincios" care a avut "cele necesare pe masă" la sărbătoare.

Știrea zilei: Antena 1, Antena 3, Euforia, transmisie oprită

Posturile Antena 1 și Antena 3 (update: și mai nou Euforia) ale lui onor Antena Group au fost retrase de la transmisia pe satelitul RCS. Adică pe Digi nu mai prinde nimeni cele două posturi. Presa deja a dat știrea, s-a învârtit pe la browserele orișicui, iar ceea ce rămâne e un mai vechi conflict între operator și trust.

Acum, cei de pe cablu ar trebui să-și facă stocuri de Badea și Gâdea până nu li se taie și lor emisia. Poate că e un moment bun ca cele două posturi să fie mutate în online, dar ce zic eu cele două, poate tot trustul. Și Badea n-ar mai zice "de la măsuţă", ci "de la flash-uleţ". Fanii ar trebui să dea fuga să-i vadă pe Internet până nu-i scoate RDS și de-acolo. La fel ar trebui să facă și femeile pe deplin îndrăgostite de ce mai e pe-acolo. Poate încă mai rulează Oprah.

Călugării de ziua a opta

Călugări înaintea unui gangbang grav- sursa: crestinortodox.ro

Când nu exista Instagram și Facebook (da, modernilor, a fost și o așa vreme!), prin timpurile când nici Busu nu exista pentru a spune vremea citită în stele și-n nori, oamenii se călugăreau. Nu era mare chestie, renunţai la (de)favoruri lumești ca virginitatea, averea, libera decizie, libertatea de gândire și gata, te duci la mănăstire și te trăgeai la ţol grim reaperist. Bine, încă se mai practică, dar tot fără vreun beneficiu. A, desigur, nici nu caută ei beneficiu, nu încape îndoială.

Lumea găsește călugărirea ca fiind o mare treabă la casa omului. Ei, nu prea e, e o simplă ignorare a realității și trecere la o viaţă mai lejeră, mai simplă. Stai mare parte din zi închinându-te și aducând ofrande în cuvinte unui mare zeu care crezi că îţi supraveghează toate mișcările. Timpul de rugăciune fiind de regulă ăla în care vrei să oprești în hormoni orice izbucnire de atracție faţă de vreo femeie sau faţă de vreun alt călugăr. Călugării nu sunt mai buni, nu ajung mai rapid în Rai, nu trăiesc mai bine după moarte (și chiar așa, cui îi pasă de viaţa de după moarte?), ci sunt niște neadaptaţi la lume. Preferă un schit, o adunare de alţi bărbaţi care conform unor dogme vechi nu și-o scot pe masă la măsurat când ajung la dispute, ci cer sfatul Domnului, poate vede el altfel lucrurile. Locul în care fiecare e ascuns după haine, unde se ajunge la platitudine și la o viaţă atât de simplă, încât dacă am fi fost toţi așa probabil că acum ne căutam de căpușe pe spate, pe sub hainele de călugări.

Bravo lor, se dedică spiritului, dar să încetăm noi, restul profanilor, să mai aratăm atât respect faţă de un călugăr. E cu mult mai obedient decât alţi oameni, e cu mult mai instabil decât ceilalţi și este cu puţin mai tare prin faptul că găsește acele condiţii de la mănăstire drept decente pentru existenţa sa. Dar cam atât, prin el nu vorbește Dumnezeu, iar mănăstirea e un fel de debara a bisericii pe care o îngrijesc călugării, un loc de unde ei nu văd prea des ispitele vieţii. Păi, în așa loc e ușor să nu preacurvești, dar ei se descurcă, stau în nămol mai ceva ca pensionarii la Techirghiol.

Liftul, scurtătura printre vecini

E bine s-o dai și când ieși - sursa: halfthedeck.com

Liftul e o invenţie magnifică. Poţi străbate kilometri de clădire în câteva minute, poţi urca lucruri foarte grele într-un mod ușor și poţi să pui strat după strat de shaorma fără să te temi că pică la prima treaptă urcată. Dar nu cred că ăsta a fost primul scop al liftului. Cred că el a fost închinat unui scop mai nobil, cum ar fi evitatul vecinilor.

Primul om care a venit cu ideea unei cutii care să te urce repede și fără efort (al tău cel puţin!) probabil că abia ieșise dintr-un bordei cum bine se purta la vremea aceea. Cum oamenii nu mai erau așa prietenoși ca vecinii de la sat care te salut de la nivelul lamei de topor, el a vrut să evite să dea peste vecinii lui idioţi. Nu știa că sunt idioţi, dar îi vedea el într-un fel anume. Probabil erau genul care stăteau pe scară, mai spărgeau seminţe, mai fredonau o manea și oricât de frumos ar fi salutat, omul nostru ar fi vrut să scape de ei cu o bombă atomică - desigur că nici aia nu se știa ce e. Omul-lift oricum își căra mobila pe scări, plătind drojdierii de la buza scării, cumpărături multe nu făcea, nu avea hypermarket și soţiei gravide îi prindea taman bine urcatul pe scări, o obosea și mai tăia din pofte. Să le mulţumim, deci, vecinilor idioți, urât mirositor, urâţi la propriu care au adus aceasta invenţie magnifică, liftul. Acum, putem sta liniștiţi în lifturi, sperând ca pe etaj să nu fie alt vecin cu chef de discutat și bârfit.