Drama unui like mic

Nimeni nu se gândește la dramele like-ului de toate zilele. Toţi îl folosesc, toţi îl siluiesc să facă ce vor ei, dar e și el om! Nu vrea mai mult, decât puţină atenţie, puţină tovărășeală, nu să fie cerșit la fiecare colţ de Facebook.

Dai că vrei, da' fă bine să vrei! - sursa: hazmedia.ro

Fetele urâte îl cer la poze. Poze cu muia lor ușor deranjantă estetic într-un concurs în care ai vota pe oricine altcineva, da' pe aia nu. Lui, însă, nu-i pasă, se duce cuminte unde îl asmute stăpânul, votează și speră ca aia să fie premiată cu o sapă la rădăcina nasului. Nimic mai mult. Apoi, tot el, săracul și credinciosul like, se pune pe peţit. Adică tu, mascul alfa și omega care nu ai tupeul de a vorbi cu o fată îl trimiţi pe el în cercetare. Dacă el se întoarce cu semne bune, îl uiţi, dacă nu, îl ponegrești: "a dracu', nici la jegu' ăsta de like nu mai pune botu'!".

Credincioșii nici nu se mai înghesuie să ia lumină de Paște, ci să ia like la poza lumânării aprinse. Poză trecută, desigur, prin sepia și alte "vintajeuri", pusă pe Instagram și apoi dată pe Facebook. Veniţi de luaţi like! zic ei, dar la like iar nu se gândesc. Păi, nu merită și gura lui să mănânce niţel drob, niţel ou, tre' să fie la cheremul orișicui îl strigă? Ia că prea exagerăm și noi, stăpânii like-ului. Ar trebui să ne fie rușine de faptele noastre!

P.S.: like-ul ăla de mai jos nu e acolo de frumuseţe, ia pune mouse-ul de dă click pe el. Că de nu, tot eu sunt acuzat de text că nu pun like-ul la muncă.

Liftul, scurtătura printre vecini

E bine s-o dai și când ieși - sursa: halfthedeck.com

Liftul e o invenţie magnifică. Poţi străbate kilometri de clădire în câteva minute, poţi urca lucruri foarte grele într-un mod ușor și poţi să pui strat după strat de shaorma fără să te temi că pică la prima treaptă urcată. Dar nu cred că ăsta a fost primul scop al liftului. Cred că el a fost închinat unui scop mai nobil, cum ar fi evitatul vecinilor.

Primul om care a venit cu ideea unei cutii care să te urce repede și fără efort (al tău cel puţin!) probabil că abia ieșise dintr-un bordei cum bine se purta la vremea aceea. Cum oamenii nu mai erau așa prietenoși ca vecinii de la sat care te salut de la nivelul lamei de topor, el a vrut să evite să dea peste vecinii lui idioţi. Nu știa că sunt idioţi, dar îi vedea el într-un fel anume. Probabil erau genul care stăteau pe scară, mai spărgeau seminţe, mai fredonau o manea și oricât de frumos ar fi salutat, omul nostru ar fi vrut să scape de ei cu o bombă atomică - desigur că nici aia nu se știa ce e. Omul-lift oricum își căra mobila pe scări, plătind drojdierii de la buza scării, cumpărături multe nu făcea, nu avea hypermarket și soţiei gravide îi prindea taman bine urcatul pe scări, o obosea și mai tăia din pofte. Să le mulţumim, deci, vecinilor idioți, urât mirositor, urâţi la propriu care au adus aceasta invenţie magnifică, liftul. Acum, putem sta liniștiţi în lifturi, sperând ca pe etaj să nu fie alt vecin cu chef de discutat și bârfit.

Popor de autodidacți (=descurcăreţi)

Învăţământul e la pământ, nu-i problemă, nu-l deranjează nimeni, dar treaba e alta. Școala nu scoate școliți, ci înghite pe nerăsuflate autodidacţi. Dacă nu știi un mișmaș, un calcul, o vorbă din altă parte, slabe șanse să găsești răspuns la școală. Indiferent de școală, de la a mai mică, până la a mai mare.

Sursa: quora.com

Profesorilor le licăresc ochii, li se mărește pulsul și li se ascut simțurile când văd că știi ceva ce ei n-au trebuit să te înveţe. Să fim înțeleși, te-ar fi învățat, dar cum nu era în programă până și psihicul lor s-a curbat astfel încât să omită că știu acea informație. Dacă îi spui educatoarei de Gauss sau de Fermat, va zâmbi șmecherește, pentru că aceste nume îi sună cunoscute în minte, și data viitoare, la testul de lucru manual sau ce se mai face acum, vei avea Foarte Bine tocmai pentru că tu ai știut două nume, o chestie, un șiretlic care nu aveau nicio legătură cu materia pentru care te ia în calcul. Profesorii români adoră autodidacţii pentru că știu că ar fi vrut să fie așa. Să știe lucruri înainte de vreme sau în plus ca să se poată compara cu un intelectual. Dar majoritatea au fost leneși și de aceea apreciază la un elev ceea ce n-au.

La finalul anului sau zilei pleacă fericiți, pentru că până atunci se înfige în mintea lor ideea că l-au învăţat pe un elev ceva, deși el a venit cu "lecția" de acasă, însă, aprobarea lui din rol de profesor că are dreptate l-a făcut să se creadă îndreptățit pentru a-și suma meritele.

Și așa suntem, niște descurcăreți. Cine poate, se descurcă. Furtul nu e ceva înjositor, ci o dovadă a inteligenţei, pentru că, nu-i așa? "ce hoț ești, m-ai păcălit!", iar păcălitul îl fac doar cei care pot, care știu. Așa și cu autodidacţii, oameni care fentează sistemul educaţional, dar care se consideră îndreptățiți să își lărgească paleta de proprii învăţăminte, pentru că societatea, dincolo de acuzele ei oficiale, în gând îl admiră și-și zice: e un descurcăreţ, un șmecher, un român.