 |
| Călugări înaintea unui gangbang grav- sursa: crestinortodox.ro |
Lumea găsește călugărirea ca fiind o mare treabă la casa omului. Ei, nu prea e, e o simplă ignorare a realității și trecere la o viaţă mai lejeră, mai simplă. Stai mare parte din zi închinându-te și aducând ofrande în cuvinte unui mare zeu care crezi că îţi supraveghează toate mișcările. Timpul de rugăciune fiind de regulă ăla în care vrei să oprești în hormoni orice izbucnire de atracție faţă de vreo femeie sau faţă de vreun alt călugăr. Călugării nu sunt mai buni, nu ajung mai rapid în Rai, nu trăiesc mai bine după moarte (și chiar așa, cui îi pasă de viaţa de după moarte?), ci sunt niște neadaptaţi la lume. Preferă un schit, o adunare de alţi bărbaţi care conform unor dogme vechi nu și-o scot pe masă la măsurat când ajung la dispute, ci cer sfatul Domnului, poate vede el altfel lucrurile. Locul în care fiecare e ascuns după haine, unde se ajunge la platitudine și la o viaţă atât de simplă, încât dacă am fi fost toţi așa probabil că acum ne căutam de căpușe pe spate, pe sub hainele de călugări.
Bravo lor, se dedică spiritului, dar să încetăm noi, restul profanilor, să mai aratăm atât respect faţă de un călugăr. E cu mult mai obedient decât alţi oameni, e cu mult mai instabil decât ceilalţi și este cu puţin mai tare prin faptul că găsește acele condiţii de la mănăstire drept decente pentru existenţa sa. Dar cam atât, prin el nu vorbește Dumnezeu, iar mănăstirea e un fel de debara a bisericii pe care o îngrijesc călugării, un loc de unde ei nu văd prea des ispitele vieţii. Păi, în așa loc e ușor să nu preacurvești, dar ei se descurcă, stau în nămol mai ceva ca pensionarii la Techirghiol.