Vorbe de final.

Batranul se ridica in sezut pe marginea patului, tanarul din fata lui ii pune un prosop in jurul gatului si intinde spuma de ras. Atent incepe sa-l barbiereasca, parul alb, imbatranit ramane pe aparat, si fata ramane mai curata. Cuvinte nu se spun, boala l-a slabit, nu mai are asa multe de zis. Tanarul incearca sa se tina tare, desi lacrimi ar avea, amintirile i se trezesc mai apasat in memorie. Acum ii da un ajutor omului care i-a trezit in copilarie interesul pentru istorie si pentru razboaie, de la care a invatat atatea, si lectii intregi de viata. Amintiri pline, adunate in ani, acum anii batranului se duc, moartea il paste la fiecare pas. Fara cuvinte, si tanarul isi incheie treaba. 


Se pregateste sa plece, cel de pe pat da sa spuna ceva, se duce mai aproape de el, si asculta: "bine ca te mai vad si eu, pana data viitoare nu cred ca mai traiesc" si mana slabita, prin strangerea ei, apasa si mai mult cuvinte in inima tanarului. Incearca sa nu planga, dar vorbele ii rasuna in minte, si se incurajeaza singur, "vom vorbi, nu mori inca." Da sa iasa pe usa, se opreste, priveste inapoi si aude, "ai grija de tine, vezi cum faci si adu-ti aminte si de mine." Usa se inchide in spate, acelasi sunet metalic al clantei ramane ca surd ecou.


Telefonul suna, o veste venita, nepotul raspunde, "a murit ieri". Vestea mortii, batranul s-a stins, la 4 zile dupa ultimul lor dialog.