Ca pe la noi.

Cu ceva mai vechi revin acum, din seria "duodecem", duzina de ironii și altele de duzină. Cum sarcasmul este de bază aici pe 31 Februarie, tot așa fac și postul ăsta. Căci am mai fost ironic despre înmormântări până acum, acum pun în ordine ideile, să fie tipar pentru restul care vor veni.

 - Gigel moare, unde "Gigel" este românul de zi cu zi, muncitor, pensionar, sau ce mai este el. Și într-o zi se duce pulii de suflet. Și astfel începe "șoul". - 

Rudele constată decesul lui Gigel, dar iau lucrurile pe rând, astfel că toate rudele sunt anunțate ca Gigel a dat ortu' popii, iar mai apoi sună și la medic, pentru certificatul de deces.

Sunt aduse ceva femei și "niște unii" bărbați să-l "scalde" pe nea Gigel. De fapt îi cheama că sunt săraci și asa să mai facă un ban. Poate să bea și o "pălincă" din producția lui Gigel. Gigel e... gigea. 

Acum este căutat preotul, care odată găsit bagă iar placa cu, "am o nuntă, o înmormântare, apoi un botez. Nu prea am timp." Rudele sar cu banii, doar doar să vină "părintele".  Și acceptă până la urmă lipitoarea asta sa vină să toarne ceva vin pe Gigel și să-i citească din Biblie. 

După ce răposatu' a fost îmbăiat, este și îmbrăcat. Este scos de la nalftalină costumul pe care și l-a cumpărat de pe la 40-50 de ani de frica morții. Acum are ocazia să-l poarte în sfârșit. Fie este mare, și atunci Gigel zici că își ia zborul, fie costumul e prea mic și haina zici ca e tricou, nimănui nu-i pasă, asta și-a cumpărat cu asta e îngropat. Mai merg niște bani pe ochi, vată în nas și posibili magneți, de zici că pune de spiritism. 

Și se pleacă la cimitir, unde două-trei bocitoare aproape că mor pe Gigel. Să fie banii sau băutura de la priveghi nici nu se știe. Zeci de obiecte cărate, prosoape, colivă, capac sicriu, un întreg alai, ca deh, este ultimul drum. Dar și cel mai lent.

La fiecare intersecție de drum, unde se schimbă sensul, întregul cortegiul se oprește, popa citește. Asta după ce s-a oprit claxonarea, bocetul, răcnetele, chiuiturile, de parcă ar fi la nuntă. Dar beția generală e prezentă, popa mai bagă și din "Fata de la pagina 5" și ce-și mai aduce aminte de pe la vreo nuntă/botez. Oricum oamenii nu știu ce scrie acolo, popa știe. 

Pe același drum se aruncă cu bani sau mâncare pe jos, copii (sau și oamenii mari) se aruncă pe burtă, se bat, se înjură, doar or prinde un ban. Dă-o dracu' de mâncare. Se mai strâng și cerșetorii, dar stați liniștiți, ăia tot la bani se aruncă. Mâncarea e în siguranță.

La biserică începe alt capitol al batjocurii totale. Se ard geci, haine de la lumânări, totul e plin de ceară, mulți au și între dinți. Se țipă tare, răsună pereții de la aceleași bocitoare amețite de alcool. A murit Gigel, se acceptă. I se potrivește vata-n nas, se cam scurge de la atâta durere în jurul său. Sau o fi de la zgomot? Eh, nu mai conteaza, la cimitir cu el.

La groapă mai se da o țuică la gropari, la preot, să meargă lectura, la cei veniți pe acolo, ca la spectacol. Mai se dă din colivă, direct în palmă, că paharele de plastic sunt scumpe. De fapt ei nu vor să polueze. Dar e micul lor secret.

Se pune Gigel cu tot cu sicriu lângă groapa, îl spală popa cu jumătate de litru de vin, negru sa contrasteze cu aranjamentul alb și groparii îl potrivesc deasupra gropii. Popa mai citește niște pasaje, urletele se întețesc. Nu de durere, dar au uitat să împartă toate prosoapele. Darurile înmormântării se dau la oamenii săraci din jur. Glumesc, tot neamul ia darurile. Chiar ați crezut că au atâta dărnicie?

Gigel e liber, e în ceruri. De fapt, e în aceeași groapă din cimitir, dar fie cum spuneți voi. Acasă la el e pomana. Ca la nunta, cel puțin două feluri de mâncare, trei la ăia mai bogați. În principiu se bea, apoi se bea încă puțin și după atâta băutură se mai bea între felurile de mâncare. La masă se discută despre orice, de la fizică la fotbal, de la istorie la conspirații, dar numai despre Gigel nu. Pomana-i gata, dar se mai ia și la pachet, că "tanti Gica nu a venit, e bătrână săraca, dar suferă" și așa toți iau câte un pachețel. Și pentru că s-a gătit prea mult și nu au ce face cu restul. 

"Petrecerea" asta se reia ritmic, la câteva zile, apoi la niște luni (în primul an) și în fiecare an apoi. La șapte ani, dacă ții la sufletul lu' nea Gigel, îl scoți din groapă, eventual scoți și capacul sicriului și popa mai varsă aceeași măsură de vin peste el, tot semi-amețit de la alcool, mai citește ceva și gata. Ciclul e gata.

P.S.: Era sa uit de restul sărbătorilor din an, ca Sâmbăta Morților, când tot pomeni se dau pentru mort. Nea Gigel sigur e fericit în colțul lui de Iad, pardon, Rai, că doar a fost om bun, așa ziceau bocitoarele.