Lecția de... aroganță.

   O discuție simplă, despre viitor și ce înseamnă unele alegeri în viață. Poate critici la adresa unora, dar deopotrivă și laude pentru majoritatea care cică gândesc. Și totul decurge mai departe, câteva minute, până când persoana din stânga se întoarce către cel din lateral și-l întreabă: “Dar tu ce ai ales în viață?” Puțin mirat de întrebarea directă și total anapoda subiectului își formulează totuși răspunsul, “eu am ales limba latină și psihologie.” “Aha, vine replica din partea persoanei cu întrebarea, dar ce profil aveai în liceu?” Subiectul deja aluneca spre un previzibil șir de acuze, dar răspunde, “aveam profil real.”

   “Aha, deci ai ales ceva contrar opțiunii din liceu. Chiar nu vă înțeleg cum porniți cu ceva în viață și apoi vă schimbați. Nedecisă rău generația voastră, eu, spre exemplu, am știut din primele clase ce vreau în viață.” Replicile nu prea-l afectează, dar deranjant faptul că toți se ridică să dea sfaturi.
   “Cică în viață alegi ce dorești, bravo pentru alegerile dumneavoastră, dar ați avut cele mai înguste orizonturi dacă ați rămas consecventă aceluiași lucru. Sau poate cea mai proastă informare.”

   Celelalte persoane schimbă subiectul, doar o lecție de aroganță la care au fost toți martori, predată de cineva aparent superior în propria-i inteligență. Aroganța de a privi de sus, judecând doar prin prisma unei replici pe care nu a putut-o întoarce mai frumos, o replică primită mai devreme tocmai din partea celui pe care mai târziu l-a criticat prin contrastul cu trecutul, cu sine.