Ce vrem, ce cerem, ce respingem.

Da, un titlu cam incurcat. Dar lasand la o parte multe din lucrurile pe care le cerem in timp, primordial noi vrem ceva. Si postul de fata este despre momentul cand vrem ca cei din jur sa fie mai aproape, dar nu fizic, ci spiritual, prin faptul ca isi spun sentimentele, isi spun secrete fata de noi, vrem sa-i simtim, cum se spune, sufleteste, aproape de noi. Ca ii simtim sau nu asa, depinde de la caz la caz. Ce este cert, este ca vrem ca noi sa stim totul despre cei din jur, dar totusi ei sa nu stie nimic despre noi. Adica noi sa-i privim ca printr-un glob de sticla, fara sa poate face nimic, si noi sa observam. Asta vrem.



Cerem ca cei din jur, mai ales cei pe care ajungem sa-i cunoastem mai bine, sa spuna totul. De obicei in cupluri, inevitabil se ajunge si la subiectul, "spune-mi ce simtim", sau "spune-mi cum ma vezi" sau diverse astfel de intrebari/subiecte. Si astfel pune direct in cuvinte o dorinta pe care o avem, pe care o vrem satisfacuta si acum cerem sa fie satisfacuta, cu acelasi scop ca cel de mai sus. Noi sa privim, de departe, din exterior, si ei sa fie priviti. Intre noi si ei sa fie un geam subtire si transparent, iar intre ei si noi sa fie un zid gros, de netrecut. Se cere sensibilitate de la oameni, ca de-aia suntem oameni, ca sa simtim. Pentru multi este de neinteles lipsa sensibilitati, lipsa unor lacrimi de pe obraz atunci cand este ceva sensibil. De neinteles. Si cam asta cerem, sentimente aratate, sensibilitate in fata durerii/fericirii. 

Ce respingem sunt caracterele slabe, prea sensibile, barbati sau femei, cele din urma avand totusi o scuza morala, care isi arata sentimentele prea repede. Vrem sa stim ce simte, cerem asta in mod expres, dar respingem persoanele care o arata la modul cel mai profund, pentru ca sunt slabi si nu pot face nimic care necesita niste decizii. Pentru mine este un paradox, de neinteles de altfel, pentru ca vrem sa fie oamenii din jurul nostru in aceeasi vitrina prin care ii privim, dar cand devin niste "pietre de moara" prin lucrurile/sentimentele pe care le arata, atunci ii lovim fix acolo. Atunci fiecare se inchide in el, odata lovit, nu va mai deschis subiectul ala, si va cauta razbunare, pe unii poate la fel de nevinovati, dar vrea sa nu fie singurul lovit. 

Suntem oameni, si nu este o scuza. Daca este liber acceptat ca simtim, atunci sa nu mai fie liber acceptat ca cei slabi sa fie ponegriti. Sau invers, nu mai aratam ce simtim, si suntem toti niste "stanci" de caractere. Decizia va fi luata pe 31 februarie.