Dacă aș fi... criminal

Psihologic e traversat de numeroase gânduri, se ridică împingând cadavrele în stânga și-n dreaptă, nu-l deranjează, doar bucăți de carne fără viață, fără suflu, acum îi puteau fi mormântul. Îngropat de viu în marea de morți, răzbunarea ultimei victime, dar nici asta nu i-a fost sfârșitul. Începutul acest aparent sfârșit a fost acum două luni. Un telefon de la miezul nopții, o voce puțin răgușit, un sunet metalic pe fundal, și câteva vorbe, "viață e trecătoare, iar tu ești plină de viață". Prima amenințare, primii fiori simțiți de fată, somnul i-a dispărut pe loc, iar apoi insomniile au fost tot mai prezente. A prins-o, vânând-o ca pe o pradă, a jucat o scenetă de dramă pură, atingând-o în toate punctele psihicului ei încă neîntinat de aceste jocuri. Dar o mișcare rapidă, mai mult găsită în izvorul fricii, a reușit să o aducă în postul liderului jocului, o lovitură bine aplicată și l-a lăsat aproape mort în maldărul de cadavre din groapă.



Și totul a început cu o amenințare cu moartea...
 
Un scenariu parcă din filmele americane proaste, ușor de dedus toate lucrurile de dramă, mai penibile ca o comedie cu adolescenți. Și totul doar de la o amenințare... cu moartea, de fapt startul a fost o fixație a criminalului, dar nu ajungem în copilăria lui zbuciumată acum. Dacă aș fi un criminal, eventual în serie, aș fi mai din secolul ăsta, în sensul că nu aș amenința pe nimeni cu moartea, ci cu... viață.

Următorul standard în crime ar fi să ameninți oamenii cu viața, o viață veșnică, purulent de lungă, indescifrabil de veșnică. Viața e grea? Da!?, atunci ia viață, nu te ameninț că o să mori, ci că o să trăiești veșnic, un nemuritor care chiar nu poate fi omorât, nici cu un capu' tăiat, nici în baie de acid sau cu amulete crestino-crucificatoare. Aș amenința oamenii cu veșnicia, să-și vadă copii murind, nepoții murind, să vadă cum familia moare și renaște și moare iar, să nu fie niciodată moartea lui, doar moartea celor din jur. Aș ura să se atașeze de fiecare persoană din jur pentru ca mai apoi persoanele să moară, să afle de fiecare moarte, iar costumul negru și locul pe o margine de groapă la înmormântare să-i fie la ordinea anului. Să ajungă un moș/babă cu mai multe însemne de boală decât însemnări într-un cazier de criminal, cu mai multe dureri în corp decât sunt zile în an. Să prindă guverne, revolte, să-și schimbe doctrinele în care crede și să-și dea palme când susține ce mai demult ura. Și totul fără antidotul morții. Asta amenințare. Să ameninți un om cu viața, nu cu moartea. 


Punct!