Şi privind în zare, se-ntrevede ceva la orizont. Fila se îndreaptă către el, dar este doar un roi de pixeli. Se aşază în culori în faţa lui, iar cursorul merge. Începe să scrie...
În lume există treaba cu "beep-ul". Bine, nu-n lume, ci în România. Şi ce faci, şi ce nu faci, cuiva îi dai un bip, cineva îţi dă un bip, se bipuiește la greu, facem schimb de bip-uri. Acum o poveste din viaţa mea, sau mai bine zis din plimbarea mea.
Şi mă-nţelegi, eram în autobuz, şi mă-nţelegi, eram lângă o tanti care tot dădea din gură. "Şi cum îţi ziceam, şi ce i-a făcut data trecută, şi cum a dat-o afară. Da' chiar, mama ta ce mai face? Stai, eu tre' să cobor." Se scoală cucoana de pe scaun, vine lângă mine, eu şezând destul de comod de la ultima staţie, lângă uşă. Şi tot vorbeşte, şi vorbeşte. Se apropie maşina de staţie şi ea zicând la telefon: "hai că acum cobor. Auzi, da' continuăm când ajung acasă. Îţi dau un tzârr când ajung. Îţi dau un tzârr şi vorbim. Nu, lasă, mai bine îţi dau un tzârr!". Eu leşinam, în mine, de râs, şi aia îi dădea cu tzârr-ul ei mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu