"Stai și învață" - acțiune complexă și riscantă ce trebuie executată numai de profesioniști în mediu controlat.
Încă din clasele mici, poate încă de la grădiniţă, toţi îţi spun şi te pun să înveţi, iar pe tine te dezgustă încă de la primii paşi această îndeletnicire. La vârsta de 4-6 ani nu concepi să stai cu un pix în mână şi să scrii pe o foaie bastonaşe, cifre şi altele din acelaşi repertoriu, până faci gaură în deget, când pe tine, într-un colţ luminos, te aşteaptă o droaie de jucării. Dar vine tanti aia rea, educatoarea, care cu o linie bine aplicată îţi strică tot cheful de joacă, dar te ajută şi să vezi ce înjurături cunoşti. Apoi treci la clasa întâi, dar nu a CFR-ului, şi acolo tot o tanti te pune să înveţi o artă mai rafinată a aceloraşi bastonaşe. Şi dacă tot te-ai pornit nu te mai opreşte nimeni, ba mai mult, te pun să faci tot mai des exerciţiul învăţării. Iar tu nu şi nu.
Când eram mic şi trebuia să umplu o foaie cu cifre făceam orice numai să nu stau să le fac, sau cel puţin nu în ritmul acela. Ba începeam din colţul de jos, ba de la răsărit, ba de la mijlocul foii, ba încercam să le scriu şi tridimensional, doar-doar o deveni mai palpitant. Nu devenea! Acum, în prag de Bac, cică sunt în febra învăţatului. Trag de timp mai ceva ca un condamnat la moarte când e vorba să învăţ. Am început să descopăr că pot sta şi o oră la masă cu rumegatul, că nici de bou nu m-apuc de învăţat, ba chiar fug cu disperare. Încerc să mă conving şi chiar reuşesc să mă mint foarte bine, că e timp şi mâine, că pot chiuli la primele ore şi să învăţ în timpul acela. Şcoala privită de mine, ca tot unitar, e interesantă, este locul unde socializez gratis şi fără să dau refresh vreunei pagini, dar luată ca învăţat e o criză. Criză cu premeditare de sfârşire de nervi. Şi nu că ar fi de acum treaba asta, ci din totdeauna, niciodată nu a putut să-mi vină cheful să învăţ, iar acum mă gândesc că puteam ajunge un pui de Einstein dacă mă ocupam şi de treaba asta. Ah, dar mi-am adus aminte, nici el nu a excelat în timpul şcolii, deci, teorie a noii relativități, ţine-te că vin!
Mă gândesc acum, da, ştiu, bună gluma cu "mă gândesc", dar chiar am avut un moment de meditaţie în care luam în calcul că voi face un copil în viitor. Şi că într-o zi o să îl văd pe junior venind la mine, cu ochii larg deschişi şi întrebători, probabil după o beţie cu băieţii la scara blocului, şi mă va întreba: "Tată, tu învăţai la şcoală? Cum era pe vremea ta?". Diavolul sincerităţii parcă mă va încerca să spun că pierdeam timpul în mod deliberat şi că amânam învăţatul ca o virgină Momentul. Dar sigur mă va ţintui de cuvinte îngerul minciunii şi probabil voi minţi scurt şi la obiect: "Da, eu învăţam zilnic, nu mă ridicam de la birou până nu dădeam lecţia gata, iar temele mereu mi le făceam. Tu nu!?". Desigur, puştiul mă va mirosi, va spune "ba sigur că da!" şi-şi va vedea de-ale lui. Şi uite cum statul degeaba face casă bună cu învăţatul de sezon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu