Săntimente, iubîre, de-ale lor

Dubioase sunt căile Domnului, mai ales când face glume şi schimbă indicatoarele drumurilor. Dubioase sunt şi stările prin care trec elevii, iar ca un mare romantic (-olog) în de-astea iubirea nu puteam s-o ratez. Închid cartea cu Eminescu, îl las şi pe Bacovia cu iubirea lui lugubră, şi fac propria definiţie. Am nevoie de un El şi o Ea, ah!, cuplu primordial, să le zicem A. şi E.. Acum că i-am cuplat, ca Frankstein îi ridic până la cer, un fulger îi loveşte şi brusc descoperă o senzaţie ciudată (nu e cea la care vă gândiţi, you perv!), şi anume iubirea. Bot în bot, ca meduzele, buze-n buze, stau şi ei doi, hai că se termină pauza şi fug la ore, dar au SMS-uri destule pentru a continua.

Dar ce-mi văd ochii, sfântă catastrofă!, fuse-fuse şi se rupse relaţia, na!, că au făcut o nefăcută. Ea-şi rupe fir de lacrimă ce picură pe obraz, el se rupe prin alte părți, dar revenim la ea. Sărăcuţa, cum suferă, mai că aş zice că descoperă tortura sufletului acum, că este sfâşiată pe viaţă. Simt o chemare acută să-i dau un imbold, cu tente de faptă bună, de realitate. Deci, cum spuneam.

Fruntea sus, găseşti pe altu', oricum nu te merita, e doar un prost. Ah, aşa-i că nu merge? Bine, deci revin. Gata cu plânsul, îţi jeleşte inima după el, înghite o batistă, dar nu-ţi mai da atâta importanţă. Vai, nici nu ştii să defineşti în mai mult de şapte litere iubirea şi acum te vaiţi că ai fost trădată în jocul ăsta dubios al combinațiilor haotice interumane. Uite o veste bombă, ţine-ţi universul căci se va zgudui: nu eşti prima care iubeşte, nici ultima, iar ceva lacrimi vărsate nu te consolează, te fac demnă de milă! Ce o fi aşa greu să treci peste când încă eşti la vârsta la care nicio decepţie în iubire nu e sfârşit de lume? Zici că cu el ai simţit fluturi în stomac? Nu-i nimic, înghite o omidă, iar fluturii vor apărea. Zici că te-a făcut să simţi, ca niciun altul? Dacă te numesc nesimţită vei spune că te jignesc. Vrei un şerveţel? Dar nu pentru lacrimi, ci eventual ca să te ştergi la gură, să uiţi ce ai zis, că în maxim trei luni deja nu mai suferi. Unde-i demnitatea? A, am uitat că aşa câştigi atenţia celor din jur, toţi roată în jurul tău, iar mâine, din gură-n gură, eşti bârfa de vază a liceului.

Mă înjuri acum, că iau în râs suferinţa ta, înjură-mă şi mâine, dar uită-te în jur că nimănui nu-i pasă de suferinţa ta, doar că eu ţi-o zic direct. Sincer, nimănui nu-i pasă, dar eşti precum karma negativă, aduci negativism prin starea ta, de-aia toţi stau să te consoleze. Mai au şi alte treburi decât să te vadă cum te macini.

Ăsta-i pamflet, cine nu s-a prins, să-l mai citească o dată.