Fie că e vorba de inimă sau de un creier complex care încă nu s-a plafonat complet, omul dezvoltă nişte sentimente în timp. Acum, că e vorba de iubire, afecţiune, grijă sau frică, astea sunt vechi şi previzibile, dar noul sentiment este trufia. Da, chiar trufia! Cum aşa? mă veţi întreba. Haida de veniţi mai aproape ca să vă explic. Vezi un cerşetor pe stradă, el are o pancartă pe piept, un puradel sau căţel cu el şi de regulă cere un leu sau o pâine. Înainte societatea l-ar fi exilat undeva la periferia dintre om şi animal, dar mai nou cică avem inimă, deci automat milă, însă mai mult, avem sentimentul de superioritate. "Băi, vezi cerşetorul ăla? Băi, păi, io mi-l fac sclav, bă! Îi dau 5 lei şi-mi pupă picioarele până-mi scoate şi pământul de sub unghii". Cam asta e superioritatea, îl vezi şi-i dai un ban, ca să te simţi semi-zeu cu portofel, deşi ascunzi totul sub ideea de milă: "să-şi ia şi el o pâine, săracul!".
Apoi sunt cazurile de într-ajutorare între oameni, când vezi un caz de copil (bărbat, femeie etc.) bolnav de o boală care se poate vindeca, dar are nevoie de bani şi sub auspiciile dulci ale milei spui că donezi doi euro (sau mai mulţi, dar cum juma' de Românie e pe prepay, slabe şanse). De fapt tu vrei să arăţi superioritatea, să arăţi că fără tine, fără picul tău de aport financiar, acel pacient juca acum cărţi cu Sf. Petru şi-l făcea la barbut pe Iisus. După ce se face bine vrei ca acel om să-ţi datoreze circa 0.00002% din viaţa lui, fix cât ai donat, ca să poţi spune: "băi, agariciule, dacă mă superi, îţi grăbesc anularea certificatului de naştere!". Ei, dar eu vreau să schimb normele actuale, de fapt aceste abordări învechite şi care funcţionează tot mai greu.
Eu, să fiu cerşetor (Doamne fereşte, de rele păzeşte şi de dobitoci fereşte!) aş lua un carton, aș scrie ceva pe el, aș aborda o poziţie demnă şi m-aş propti de un zid dintr-o zonă ultra-populată, să zicem că magazinul Unirea. Aş sta puţin şmechereşte, cu o mână în buzunar şi cartonul ţinut de mâna cealaltă în dreptul pieptului, de parcă viaţa e perfectă şi eu aş fi vreun "peşte" care să-ţi vândă curva vieţii tale şi i-aş înjura pe toţi cei care trec: "ce, bă, 'te-n gură de molâu, nu ai mai văzut vedete?". Aş plusa apoi cu: "io-te şi la ăsta. Plimbă ursu', amice, că cocleşte lantu', ce caşti gura aici ca un tonomat de m*ie? Marş, bă, n-am nevoie de ajutorul tău!". Aici se produce un declic. Cum, cerşetor să n-aibă nevoie de ajutor? Atunci va da şi mai mult, să-mi arate că e superior, că el îmi dă viaţă, că mă întreţine. S-ar simţi mic dacă l-aş refuza, şi într-un final cred c-ar ajunge şi la OTV ca să spună povestea cerşetorului care nu voia banii lui.
Dacă aş fi un om bolnav, pe pat de moarte (ptiu, drace, doamne fereşte! Bate-n lemn, scuipă-n piept!), aş chema toate televiziunile la mine şi când ar trebui să spun de ce vreau bani aş proceda aşa: "bă, îngâmfaţilor, îmbuibaţilor, 'tu-vă-n gură de lingăi! Nu vreau bani, băi, limacşilor fără coloană vertebrală, vreau să vedeţi ce târâturi sunteţi că nu salvaţi o viaţă. P-a mea, bă! Dacă mor, să mor io de nu vin cu coasa după voi şi vă termen, bă! Marş, mă, de miloşi ce sunteţi, sunteţi nimicuri, lichele zgârcite!". Să vezi cum curg banii, numai aşa, să-şi demonstreze lor înşişi că nu sunt cum spun eu, ca mai apoi, când mă fac bine, să mi-o servească: "vezi, băi, pulifrici, că te-am salvat, băi, gură mare!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu