Pages

11 decembrie 2009

Religia. Bun sau rau?


In teorie omul credincios este un pacifist, un semi-porumbel al pacii, pe care Dzeu l-a lasat pe pamant ca sa faca bine, sa-i ajute pe cei din jur, sa urmeze 10 porunci pe care insusi Dzeu le va insuma la finalul vietii, trimitand omul in Rai sau Iad. Cam asta e religia, asa cum e ea perceputa la nivel de fiecare credincios si nu cum e in carti. Realitatea, adica ce e prin jurul nostru, e destul de diferita, chiar diametral opusa, dar totusi paradoxal de identica. Nu stim daca avem un Dzeu sus sau daca suntem o simpla greseala a Universului, sau daca suntem o suma de intamplari care tindeau la imposibil, care totusi s-au intamplat si am aparut noi. Nu stim daca dupa moarte ne asteapta ceva sau doar ajungem in pamantul rece si nu ne mai scoate nimeni, iar jos nu e iadul si nici sus nu e raiul.
Si asta e "noua religie" a umanitatii, si anume, ateismul, bazat doar pe stiinta, pe dovezi fizice, iar orice lucru care nu poate fi bazat pe legile fizicii sau pentru care nu exista dovezi, nu va fi acceptat, fiind pus pe seama interpretari fiecaruia. Da, multi ar spune ca asa e bine, tot ce este creat trebuie sa aiba dimensiuni fizice, dar un "ultras" religios si nu numai, chiar credinciosul de rand, i-ar alerga cu cruce-n mana pe astia numai ca sa le arate puterea religiei, recte, a credintei. Dar astea nu sunt toate partile problemei. Mai este si detaliul ca cele 2 tabere se combina si se "ajuta" reciproc de multe ori. Dar incerc... Niste raspunsuri pe baza a ce stiu si vad in jur.


Incep cu "dovada".
Da, ateismul e bun, lideri s-au ridicat din randurile ateistilor, sau au devenit pe masura ce aflau tot mai multe. E bun ateismul pentru ca pune omul sa gandeasca fiecare lucru, sa conteste fiecare lucru, pana ajunge sa fie explicata existenta a orice, intr-un mod sau altul. Dar avem o societate bazata aparent pe niste reguli morale. Asta o stim, moralitatea e atat de adancita in noi incat o avem subconstient activata, instinctiv dispretuim sau iubim anumite lucruri. Nu-i rau, se pare ca ne putem descurca si fara Dzeu pentru a ne spune ce sa facem, dar asa o fi? De fapt, Dzeu nu exista, ci este un concept, un placebo al nostru, este autoritatea pe care oamenii o cer desi nu recunosc. Fara conceptul de Dzeu, de divinitate vrem si putem sa ne descurcam, dar putem reusi sa ajungem la un anumit grad de evolutie (adus de stiinta) fara ce inseamna religia? Dar ce inseamna religia? Probabil ca nu ati inteles nimic din toate aceste intrebari fara rost, ba chiar retorice, dar voi incerca sa le explic pe fiecare in parte. Ateismul tinde sa devina religie si asta se vede prin ce cred cei care se declara atei, ei asumandu-si prin definitie ca nu au credinta, dar credinta au in ceva, vor o dovada, iar ei se incred in stiinta.
Deci se pierde ateismul si este inlocuit cu o "noua" religie, una care este precum calvinismul sau luteranismul. Adica se ia Biblia, este scuturata de niste elemente pe care unii le cred proaste, inutile, si iata, apare o noua religie. Ateismul nu e asa? Ba da, e exact asa, ba mai mult, niste "unii" s-au trezit chiar sa fondeze o biserica ateica, ce pare ca ar avea pana acum are in jur de 50-60 membri, asta numai in Romania. Asa ca nu prea se mai respecta definitia ateului, cel care nu se increde in nimic divin. Dar am zis de Biblie si ca scuturand-o scoti ce nu-ti place si obtii ceva diferit dar care sa-ti placa, si pui un nume iar, ca sa zic asa, "religia prefacuta, e gata-n data". Dar practic, este doar o derivare din ce reprezinta Biblia, "cartea cartilor". Este un apendice mai simplu, mai concis sau rezumat al aceleiasi mari idei care a constat in crearea crestinismului, scrierea Bibliei si impunerea monoteismului ca unica orientare religioasa. Acum trecand la punctul doi..


Religia. Credinta. Noi si viitorul
Luand societatea noastra, asa cum e ea, cu toate formele ei, si reducand-o la esenta, obtinem ce? Ei bine, eu cred ca obtinem comunicarea dintre oameni, asta e singurul lucru cu adevarat valabil si care nu se altereaza cu timpul, deoarece fara o socializare interumana in niciun caz nu am fi ajuns la nivelul actual, de a ne intreba daca religia e buna sau rea. O civilizatie nu creste pe baza individului, ci pe baza maselor de indivizi, de asemenea numite "societati", iar religia crestina, monoteista a pus bazele ce trebuie avute in vedere de orice societate. Daca nu era religia, era altceva, sub unu alt nume. Am ajuns aici, la a ne intreba, bazandu-ne pe niste principii socio-evolutioniste din Bibliei, din religie. Sa renuntam la stereotipurile cu Iisus, Dzeu si credinta. Ci doar religia, in speta, religia crestina impartita acum in catolicism si ortodoxism. Religia asta crestina isi are fundamentul in cele 10 porunci, pe care fiecare om ar trebui sa le stie, indiferent de ce crede, indiferent de religia lui.
Sunt zeci de dispute pe tema "evreii au inventat religia" sau "religia e facuta sa manipuleze", dar asta conteaza?
Nu, de fapt conteaza ce a ramas, chiar creata de evrei, creata de egipteni, creata de "papuasi-guinei", sau de cei "10 negri mititei", cu scopul vadit de a manipula mintile inoculate cu credinta gresita. Si a ramas scrierea prezenta in religie, o carte mare, ce prezinta niste fapte ale unor oameni, ale unor civilizatii vechi. Avem biblia unde inainte de toate avem istorie, apoi niste modele umane, bune sau rele, pe care le putem judeca singuri odata cu citireaei. Mai avem niste fapte care nu pot fi explicate, precum nasterea unui copil de catre o virgina, aflarea ca stelele guverneaza universului si nu pamantul (cum se va continua sa se creada pana in ani 1500 la Copernic si Galilei).
Fapte precum potopul, pe care si acum il putem avea, daca s-ar topi calota polara, numai ca acolo ploua si asa se aduna apa. Odata cu potopul avem in vechiul testament si urgiile din Egipt cand Moise vrea sa scoata evreii de acolo si prin dezastrele aduse asupra tarii il convinge pe faraon. Lacuste avem si acum, ba chiar america stie foarte bine asta, multe incendii fiind pornite de la ele, iar asta este doar un mic exemplu din multe. Dar nu coincidentele si miracolele conteaza, ci "urma" religie in societate. Ea nu subjuga, cum se tot incearca sa se impuna, ci doar impune reguli morale si etice, pe baza carora poate fi cladita umanitatea ce poate avea visul evolutiei.
O porunca e "sa nu ucizi" si intreb, ce opreste un om din a ucide? Legea sau oare este "frana"" morala, si anume religia, la fel ca in cazul furtului. Mai avem si "sa nu fii desfranat". Oare nu cumva noi criticam adulterul si divorturile provocate de adulter din partea unuia din parteneri? Ba da, si asta foarte des. Ducem la extrem critica celor "care calca stramb", si iata, de acum 2.000 ani avem o impunere morala in legatura cu asta. Si cate nu sunt asa, destule, toate putand fi transpuse in viata de zi cu zi.
Avem in biblie o carte cu raspunsuri, cu morala, cu exemple bune si rele. Dar noi ajungem sa credem scrierile lui Nostradamus, desi doar 58% din ele s-au descoperit ca fiind mai structurate pe adevar, restul fiind simple potriviri de catre noi prin ochii nostri si vazut de mintea noastra.
Pe care credem? Pe Nostradamus desigur, el prevede dezastre si cataclisme, in Biblie mai avem si lucruri bune, nu are cum sa fie buna de citit. Oricum inca nu se va schimba nimic cu privire la religie, ne place "turma" prea mult ca sa privim si opinia noastra.


2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ...am revenit ...vb de religie...cred k am mai vb ...dar tu nu ai spus in ce crezi tu...eu cred 50% in stiinta ...iar 50% in religie..vreau sa stiu in ce crezi tu..pop

Dheus spunea...

Cred ca noi oamenii nu avem nevoie de "bici" [urmarile daca nu respectam Biblia si religia] si "lat" [raiul sau iadul]. Ne putem conduce singuri, si de aceea nu cred in Dzeu [el ca idee care e acum in mintile noastre], ci cred in ce vad, in ce are o dovada. Nu toate au, dar nu vreau sa cred intr-un mit.