Din politețe și bune maniere

Privesc în jur, mă simt ca o fiară încolțită, rânduri de oameni tot vin, avansez cu greu și timpul pare dilatat. Auzul mă înșeală, acum nu mai percep fiecare sunet, doar un zumzet general, o larmă monotonă. Mai mișc un pas către locul unde este izvorul de tot ce îmi doresc, unde-mi voi potoli pofta și cerința corpului. Port o discuție cu cineva, un vechi coleg, un bun prieten, îmi spune de ce face același lucru ca mine, și parcă discuția face ca senzația de stagnare să mai dispară, și chiar să-mi facă plăcere că aștept. Dar, deși trec peste zgomot și așteptare, mirosul care mă învăluie nu este de ignorat. Acest parfum de bucătărie stătută îmi inundă nările și îmi amorțește simțurile. Mă întreb dacă și altora le repugnă că și mie, dar nu mai contează, sper să iau ce doresc și să plec cât mai repede. Ca un sinucigaș cu lațul de gât, așa se strânge și în jurul minții mele gândul să plec, să arunc o înjurătură și să dispar din locul ăla, dar mă zbat cu el, strâng din dinți și rămân la coadă. În sfârșit, am ajuns-n față. O față-palidă apare de dincolo de tejghea, eu zâmbitor că am ajuns, că am învins, îmi înșir doleanțele în gând și aștept salutul obișnuit.

  - „Bună ziua”, parcă scuipat printre dinți vine salutul, trimis din fundu' grădinii politeței. Dar nu cumpăr politețe, ci produse, astfel că...

  - Bună ziua, un Lipton mare.

  - O porție de cartofi și o plăcintă doriți?

 Mintea-mi stă în loc, aici și-a pus pauză logica mea. În ani, poate secole, dacă eram lăsat să mă gândesc ce vreau de la viață, nu știu dacă mi-ar fi trecut prin gând că vreau alături de un Lipton o porție de cartofi și o plăcintă. Mă regrupez psihic, și automat, c-un gest mecanic de respingere răspund: 

  - Nu. 

Atât de prost, inadaptat societății, să fiu, că nu știu că lângă ceaiul cu apă, gheață și zahăr, merge o porție de cartofi și o plăcintă? Poate că sunt, sau poate că nu sunt... parte din generația McDonald's, atât de antrenată în această societate. Membrii ei sigur nu rămân ca vițeii la poarta nouă în fața vânzătoarei, și cer din start, „un Lipton, cartofi și o plăcintă”. Dar de, eu mai Gică Contra, mai am timp să... resping mereu oferta cu un „Nu”, încercând să-mi îndeplinesc propriile dorințe. În final, îmi brevetez propriul sistem de împingere a alegerilor mele și altora, astfel că îmi fac datoria de om cu maniere și spun: „ - O porție de sarcasm, și o ironie doriți?”, nu răspundeți, deja le-ați primit pe amândouă, fără să cereți ceva.