Dacă ești mic, urât și nu te vrea nimeni, unica ta șansă de a reuși în viață este să fii foarte, foarte, da' crâncen de deștept. Pe ideea asta, dacă ești un adolescent, să zicem student, care nu se cuplează cu nicio fată, refuzat până și de cele cărora le dă bani, singura ta șansă de a fute ceva este să... îți faci rețea de socializare. E, ho, că nu vorbesc de hi5 sau alte nimicuri, ci până la capăt pe facebook. Faci treaba să fie la modă, adică din prieten în prieten să o dai, iar ca nimeni să nu refuze pe nimeni, pui și un mod de apreciere. Și ca să eviți situațiile penibile în care să se dea în război pentru că nu sunt împărtășite opiniile, pui un fel de calificativ, “like” să-i spui. Desigur, omiți fix partea cu negativismul, așa că nu pui aprecierea de "don't like". Strângi prieteni, acolo nu ți se vede chipul, și textele le poți fură de la alții, astfel că ești "idolu' la femei".
Pe vechea idee a hi.cinciului, dacă mă apreciezi, apreciez, și facebook are asta. De ce critic? Pentru că... pot, sunt ca bolnavii în fază terminală, doar eu pot face mișto, și încă ce fel. Hai că ăsta e intro-ul, esența e asta: faci zgomot, ești băgat în seamă de toți, ești cunoscut în viața reală, ești cunoscut și acolo. Ești un nimeni cu acnee severă și chinuit de talent? Atunci n-ai prieteni nici pe facebook, decât cu sila. Ce o fi așa greu?! Cine împarte, parte își face și până și natură și-a luat partea de oameni dezirabili, restul lăsându-i la vatră.
Pentru mine facebook se traduce astfel: "bag cu forța cererea în inima oamenilor ca să le rămân în suflet". Partea bună e că nu este pentru complexați, partea proastă e că niciunul nu recunoaște, partea bună că toți cred că fac ceva, partea proastă e că nimeni nu face ceva practic, inteligent sau util. Partea bună e că poți avea mulți prieteni, partea proastă e că sunt doar 500 de milioane.
Partea bună e că există, partea proastă e că există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu