Supărată, puțin nervoasă, profesoara intră în clasă pornită pe oră. Lecția-i lungă, cred că e ceva cu trecutul pașoptist, dar ce să caute el la română(?!). Dar nu, este o perioadă, pașoptistă. În fine, dacă se poate copia, nu contează ce e. Dar văd pe chipul ei, clar vrea să ne lase, pune o întrebare de baraj, “Despre ce am discutat noi azi?”, și liniștea se așternu, cred că n-am vrut s-o surprindem cu atenția noastră la oră și de-asta am tăcut. “Nimeni?”, și parcă îi simți ochii cum cutreieră sală, doar doar o mișca vreunul să-l prindă la colț. “Haideți, nu cred că sunteți așa proș..., dar să nu vă jignesc, neatenți.”, dar ca prin farmec, soneria se aude, “stați jos, încă nu am încheiat. Vreau un răspuns.” Ridic mâna, mă și văd, ca un miel la tăiere, “tu, spune!”. „Om fi proști, dar suntem și mulți”. Și cum era cu pauza aia? A, da, vine și ea.
Pauză de o mică gândire. Școala în timp nu-ți prea folosește, decât dacă devii profesor și te reîntorci în ea ca să-ți câștigi banii. Eu însă voi câștiga altfel banii. Dar nu contează așa mult ce câștig sau cum, ci cum îmi prezint viața. Mă gândesc că tot voi mai ajunge cândva la școală, la reuniuni, astfel că de acum îmi pregătesc discursul de mare afacerist. Și după cum spuneam, pentru când mă voi revedea cu colegii, peste ceva timp, vin cu RATB-ul desigur, că n-am bani de mașină, iar în buzunar tot fără bani voi fi că sigur îi voi fi dat la amendă, pentru că tot nu voi avea bilet, însă voi avea planul genial de a mă prezenta în buzunarul minții.
Voi vorbi cu cineva înainte, să mă sune constant și eu să mă răstesc la telefon, făcând pe șeful, părând ocupat, și din tot teatrul de duzină să rezulte concluzia, „uite ce succes are, a devenit un mic (sau mare, nu mă supăr) afacerist. Iar printre conversații, una s-o închei cu textul, “gata!, închid telefonul, vreau măcar azi să nu mai fiu deranjat, cât vorbesc cu voi.”. Cine m-ar vedea ar putea crede că Bill Gates e mic copil și că a luat lecții de „facere de bani” de la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu