Dumnezeu și nou venitul -2-

Îmi continui drumul în spatele bărbatului care afirmă că e Dumnezeu. Coridorul e lung, îmi pare un tunel, săpat în piatră cu un capăt care nu se vede. Îmi cam joacă feste psihice şi luminiţa aia pe care ar trebui s-o văd la capătul lui şi de care am auzit atâtea lucruri. Aud strigăte barbare, durerea mustindă din jur şi urletele celor schingiuiţi. Pe pereţii tunelului se văd urme ale încercărilor de evadare şi parcă ar fi ca în viaţă, când peste tot, în orice peşteră sau loc pe unde a trecut omul, vezi inscripţii lăsate în urmă, pentru cei ce vor veni, dovezi ale trecerii pe-acolo. De pereţi mai sunt prinse şi nişte lanţuri ruginite, dar sunt doar de formă, spiritele oricum nu au unde să fugă.
- Şi unde mergem acum?  
- Vei vedea. Nu ar trebui să te grăbeşti să cunoşti totul, aşa vă grăbiţi voi, oamenii, şi în viaţă, să ştiţi totul şi când aflaţi, dispare şi interesul de a şti. Ce, nu-ţi plac urletele din jur?  
- Îmi sunt indiferente, spun eu, încercând să par câtuşi de puţin preocupat de opiniile sale.
- Eşti incredibil, minţi în viaţă şi mă minţi şi pe mine acum. Ştiu, e un truc murdar să-ţi aud gândurile şi nu e corect, dar nu mă pot abţine, vreau totuşi să nu fiu luat prin suprindere.
- Bine, atunci ştii deja că voi mai minţi.

Continuăm drumul, dar imaginea mă surprinde constant. Nu văd focul care să ardă totul în jur sau căldura care să facă atmosfera apăsătoare ca de cuptor. Nu văd fiinţe mitologice cu aspect demonic sau diavoli în jur, văd doar umbre printr-un semi-întuneric şi aud urletele din jur care par fi înregistrate pe o placă de vinil zgâriată peste şanţurile care ar trebui să delecteze cu muzică.  
- Dar unde-i Iadul din cărţi, din Biblie?  
- Nu există. Ăsta e Iadul. Tortură mentală prin aceste urlete pe care le auzi în mod constant, ca tu, muritorule, să-mi cazi la picioare în gesturi disperate ca lovit de un atac de epilepsi şi să mă implori să-ţi reduc pedeapsa. Nu suport căldura, decorul de roşu şi negru în jurul meu sau câte altele mai descrieţi voi prin cărţile voastre. Aţi gândit doar că dacă e jos, simbolizat totodată impropriu ca fiind jos, Iadul trebuie să fie fierbinte, cu un foc veșnic arzând şi aici să fie locul unde torturez oamenii care au păcătuit. Greşit!
- Dar cum e de fapt? Decât să mă târăşti prin acest tunel aparent infinit, mai bine mi-ai răspunde la nişte întrebări, că chef de vorbă ai iar eu interes destul.
- După ce ajungem în Rai îţi zic totul. Oricum toţi au ocazia să întrebe ce vor când îi pun la Judecată, dar sunt atât de speriaţi de verdict că nu ştiu decât să implore.