E frumos să fii artist, poţi spune multe lucruri, dar fără să spui ceva cu adevărat, doar iei o mină serioasă, de parcă tot ce spui se poate și sigur se întâmplă să se transforme în aur. Bine, am clarificat în câtega cuvinte marele sens al unei meserii care-ţi ocupă tot timpul, acum visul meu de a fi artist urmează pe foaie. Vis, pentru că mi s-a întâmplat când dormeam.
Se făcea că aveam puţin peste 30 de ani, și mult peste vârsta la care ar fi trebuit să mă maturizez, și nu aveam nicio sursă de venit, eram un întreţinut al părinţilor. Pe loc, la o lovitură de fulger globular, mi-a venit și ideea: "Bă, io mă fac artist!". Sculptor nu m-aș fi făcut, îmi rupeam vreo unghie sau ma zgâriam și nu-mi prindea bine. Pictor iar era urât, vopsea, mizerie, bani daţi pe tempera. Scriitor nici atât, că era vis, deci nu puteam ceva ce-mi place în viaţa reală, astfel că m-am făcut regizor. Da, de-ăla de stă pe-un scaun cu numele lui pe el și ţipă: "Acţiune!".
La început am luat-o de jos, adică filmam o scenă dintr-un film porno, cu actorii întinși pe podeaua din bucătărie. Și trăgeam, și trăgeam. Duble și bandă pe casetă, nu altceva, că doar actorii putea să tragă. Mergea bine scena, parcă-mi aduc aminte că mă încinsesem și eu, probabil pentru că era cald afară. Când, ce să vezi, la punctul culminant, sau poate era la final de desfășurarea acţiunii, mă trezesc din vis. Stăteam întins în pat și se ridica pătura ca un cort și mi-era frig. Repede, m-am întors pe-o parte să revin în vis. "Ptiu, dracu!" mi-am zis când am văzut că eram regizor de filme horror. Ăsta da contrast, dar poate au și ceva violuri în scenariu. Filmam, era o alee întunecată, că de, film horror fără o alee într-un clar-obscur nu e, cum nu e fată fără povestea ei cum că încă e virgină și la liceu. Și în spatele actriţei unu' cu toporul, gata să-i anuleze certificatul de naștere, când eu mă trezesc ca să merg la baie. Revin cât pot de repede înapoi și nimeresc într-un film unde eram regizor-actor, adică nevastă-mea arunca cu lucruri după mine spunându-mi că sunt un artist ratat, și eu îmi regizam, fără cameră sau scenariu, scuza perfectă să mă mai ţină măcar o lună pe banii ei. N-a mers. Vaza pe care a aruncat-o spre mine m-a adus în lumea mea, adică visul se terminase.
Eu tot m-am încăpăţânat să fiu artist, așa că mi-am lăsat barbă, artist fără barbă nu se poate, am mimat o privire de boem și am plecat pe străzi încercând să arăt lumii noul artist. Intru la metrou și peste ce dau? Nevasta-mea pe podea, în mână cu o vază, lucra la punctul culminant din filmul porno, și-n spatele meu personajul de pe aleea întunecată. A, am uitat să spun, nici paranoia, schizofrenia sau delirul nu-mi lipsesc, deci sunt artist.
Mențiune: Articol scris pentru Academia de Gashcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu