Costi Ioniță, compozitoru' la toți

În urmă cu mulţi ani, cu un an înainte să dea colţu’, Stalin a alcătuit o echipă de cinci medici nebuni - lucrau pentru tătuca, n-aveau cum fi altfel - și le-a cerut soldatul perfect. Acesta trebuia să aibă schelet din adamantiu, un abdomen frumos, adonisiac și o inteligenţă cât a celor cinci medici combinată. Totul mergea foarte bine, testele confirmau arma viitorului, doar că femeia a fost iar de vină. După ce mama s-a supărat pe echipa de medici, a ieșit Costi Ioniţă, iar România s-a schimbat cu totul.
Islandivici Visariov, medic-șef al echipei, era responsabil de orice nouă componentă adăugată soldatului. El își numise echipa cu primele litere de la alfabet pentru a îi deosebi. Toţi erau mai mereu matoli, dar genii fără greși. Munca de cercetare trebuia să continue după moartea lui Stalin, iar nașterea soldatului urma să fie undeva prin anii ‘70, data exactă încă nu era cunoscută. Ei adunaseră suficient adamantiu din vulcanii oceanelor și reușiseră să reproducă neuronii lor perfect dezvoltaţi și care nu ar fi avut defectul celor reali, și anume să se distrugă. După mii de schițe, după teste eșuate, a venit și ziua când trebuiau să pună totul în practică. Au adus în laborator un model splendid, perfect chiar, gene alese, nu altceva.
Au inseminat-o cu superspermatozoidul în care au inserat nanomolecule de adamantiu și sevă de neuroni de geniu. Totul era bine până să deschidă gura medicul B. Acesta, într-un puseu de sexism și pentru că fusese refuzat în tinerețe de către un fotomodel, el sfârșind virgin, a zis: "Fă, noroc că te inseminăm artificial că tu ai fi în stare să tai pofta de sex și unei echipe de fotbal din România". Atât i-a trebuit mamei. Pe moment, ca orice femeie care n-are nimic, a tăcut, dar în ea mocnea ura.
Când copilul prinse a se forma, prin luna a șasea, mama a început să bea spirt filtrat prin pâine, să fumeze cele mai rele ţigări și să mănânce atât de gras, încât și un porc ar fi murit. Dar ea n-a murit, ea era femeie dintr-o bucată, "madăr Rașia" ţipa din ea. În luna a 11-a, pentru că travaliul a ţinut două luni, a născut un băiat. Când a ieșit din mă-sa, medicii au murit pe loc. El avea lanţ la gât, gros cât să tractezi un camion cu el, ochelari de soare la ochi - două ruble din piață - și mai avea și păr, dar deja începea să chelească. Până și mă-sa era îngrozită, astfel că l-a luat și l-a dus în port, la Constanța, acolo știa o familie îngăduitoare, familia Ionița. Aceștia l-au crescut, l-au dedat la tradiţiile noastre și el a ajuns un manelist. Dar un manelist stomatolog. S-a combinat mai cu toți muzicienii mai slabi ca el și niciodată nu a știut ce vrea să fie cu adevărat. Nu voia nici bani pe frunte, dar nu voia nici să fie dat afară din televiziuni pe motiv că nu primesc vagabonzi în audiție.

O curvă, un țigan și Costi Ioniță

Mulţi ani mai târziu, este acest compozitor underground care trebuie să-și schimbe numele pentru ca cei de succes din branșă să-i accepte muzica. Și pentru că din inteligenţa imensă pe care i-au dăruit-o medicii el a rămas cu prea puţină, a compensat-o cu studiile de stomatologie, astfel că, orice lucrare a sa e veșnic neterminată și te lasă cu gura deschisă atât de mult în așteptarea finalului, încât încep să-ți curgă bale din gură. Abdomenul de Adonis a fost înlocuit cu burta tradiţională, iar ochelarii pe care i-a avut-o la naștere au rămas, doar că s-au schimbat din când în când. Adamantiul din corp nu mai e, a devenit de consistenţa gelatinei, de-aia umblă vorba că el n-are coloană vertebrală. Din fericire, din cauza unei răzbunări, România s-a ales cu un compozitor demn de Eurovision. Știţi voi, concursul ăla unde numai de muzică nu e vorba.