Dacă aș fi… scriitor

Prin școală te-au terorizat cărţile împreună cu baba sau moșul pe care îl credeai senil care te puneau să citești? Vrei să te răzbuni pentru ce ai îndurat? Vrei să rămâi în mintea tuturor fără să faci ceva care să necesite multă muncă? Bun, aici e de tine, ia de stai jos, vei vedea cum textul se așterne sub ochii tăi și cu afli răspunsul la toate întrebările pe care nu ţi le-ai pus niciodată. Și probabil nici nu ți le vei mai pune după aceste secunde.

Umblă vorba prin târg că e greu să scrii, nopţi nedormite dedicate pasiunii, timp liber pierdut în detrimentul unei investigaţii solitare pentru cartea ta sau materialul tău. Nu zic că nu umblă așa vorba, dar parcă-i prea goală și lipsită de substanţa scriitoricească. De fapt e muncă, dar încep lecţia asta prin a te îndemna să scrii ușor. Nu te osteni cu acele romane grele, realiste, obiective sau subiective, semi-istorice sau pe deplin înfipte în nervurile istoriei. Ia ceva lite, ceva ușor, care să fie - you get my point - de o prostie incurabilă, să mustească a lene prin fiece por. Dacă ești fată te apuci de chicklit, dacă ești băiat te apuci de ceva cu vârcolaci și vampiri, iar dacă ești ceva la mijloc tot pe vampiri mergi. Vrăjitorii - Harry Potter style - sunt așa anul trecut.

Nu-i greu, alegi locuri ciudate, de mintea-ţi inventate, iar la masă stând, începi să baţi în tastatura PC-ul textul, că doar n-oi fi un nostalgic impotent cu evoluţia ca să scrii de mână. Creezi o întreagă lume, neapărat te inspiri niţel din "Dracula" lui monsieur Bram sau din deja prea plânsa și citita serie "Amurg" a unei dudui din State. Scrii niște fapte idioate despre iubirea dintre rase, chiar poți s-o dai ușor interracial, nimănui nu-i displace un pic de porno într-un roman care, speră acei cititori, va fi ecranizat. Neapărat să fie un abis între specii, îţi poţi chiar permite să încrucișezi, în mlădiosul limbaj literar, un cerber cu o femeie căreia îi este teamă de chestii cu mai mult de două capete. Ideea e să fii cât mai idiot în gândire. Hai că nu-i greu, mai ales că vei fi la vârsta la care vei fi idiot în gândire crezând că nevastă-ta ar pune vreodată în aplicare fanteziile pe care le ai cu ea.

După finalizarea romanului o duci la o editură unde o duduie sau un nene nu mai potenţi culturalo-literar ca un puști de clasa a 5-a cu liceul făcut la distanţă și diploma luată de la colţul străzii, va crede că a descoperit următorul Kafka sau poate chiar un Lovecraft cu altoire de cruntă prostie. Îţi va fi publicată cartea, vezi bine câte cărți proaste sunt în lobrărie, iar după zece-douăzeci de ani copiii îţi vor umple cu de toate frigiderul fără să ceri. Succes! Hai cu cartea.

Dacă aș fi... Profesor

Asta da meserie de viitor, profesor, unde totul ţi se pare că se derulează în reluare şi cu repetiţie. Pentru că nu mă atrag prea multe materii şi în special nu alea care implică cifre, mi-aş alege ceva care să-mi placă dacă tot îmi spulber toată viaţa strângând praf de olimpici şi minţi semi-complexe care în timp ar putea face ceva semnificativ pentru cei din jur. M-aş face profesor de Limba şi Literatura Română şi după perioada petrecută în facultate să spunem că devin aşa ceva. Ajung la catedră, mai întâi mi se atribuie un post de suplinitor, stau vreo zece ani în aşa ceva apoi s-ar putea să ajung titular. Dau pe repede înainte să mă fac şi diriginte şi deja mă simt un mic dictator cu veleităţi de lider militar, pregătesc combatanţii următorului front pentru înţelegerea operelor literare.

Iau o clasă de-a 9-a şi îmi slobozesc talentul oratoric peste minţile lor încă încarcerate de sistemul “dai cadou', dau nota!”. La mine nu va fi pe cadouri, că oricum mă enervează toate nimicurile împachetate frumos în hârtie lucioasă, ci va fi pe meditaţii. Vrei note mari, îţi iei pachetul de şedinţe pe săptămână, iar la următoare lucrare sau ascultare am grijă să te “mângâi” cu un 10. Desigur, voi aprecia şi inteligenţa celor buni, care vor reuşi să-mi închidă gura cu vreo dilemă sau o constatare demnă de critica universală, dar pentru masa de proşti sau indiferenţi voi apela la strategia meditaţiilor. Fetele vor fi în perioada în care se dezvoltă, astfel că voi putea afirma, cu o lacrimă în colțul ochiului stâng, că sunt mândru de modul în care încearcă un flirt cu mine, cu speranţa că vor obţine un loc mai suspus. Numai că le voi refuza pe toate - sfat pentru toţi: elevele de liceu aduc cele mai mari probleme în cazul unei relaţii, tu fiindu-le profesor -, şi mă voi mulţumi în a le ţine pe jar, să mă văd cu un rânjet pe faţă când îşi aranjează decolteul și își mişcă fundul în unduirea fiecărui pas la întoarcerea către bancă. În astfel de momente mă voi ruga să nu am vreun “răzvrătit” (a se citi elev cu orientări sexuale încă nedefinite) în clasă, căruia să nu care cumva să i se scoale vreo idee.

Mai sunt momentele cu inspecţiile, când doi-trei profesori cu apucături de inchizitori vin în clasă şi sunt gata să mă pună la zid pentru fiecare greşeală. În prevederea unui aşa moment voi avea un întreg scenariu în care ai mei elevi vor fi cei mai buni, prin simplul fapt că vor şti totul, datorită faptului că majoritatea inspectorilor habar n-au care-i materia şi se ghidează doar după programă. Eu îi voi aproba la fiecare cuvânt scos, indiferent cât de idioată va fi afirmaţia lor, iar inspectorii vor înjura în gând că nu m-au prins pe picior greşit. Sper doar ca directorul liceului - dacă îl va lovi ideea să vină într-o inspecţie pornită din plictiseală - să nu fie profesor de Română. Dacă va fi şi mă prinde pe picior greşit... nu-mi mai fac planuri pentru banii câştigaţi în urma meditaţiilor.

În final îmi voi aştepta pensia, dar nu cea de profesor, ci alta din alt loc de muncă pentru că asta cu predatul am s-o fac aşa, ca pasiune, în rest mă voi ocupa cu lucruri serioase, ceva care să-mi plătească facturile. Nu, nu doar angajat la Meditaţii SRL.

Dacă aș fi... mogul media

Vântu, Voiculescu, și alții ca ei nu mai sunt la modă, noua eră începe, vreau s-o încep acum, aici. Unde a pus scrisul meu mâna, a pus dreptul de autor semnătura. Deci, dacă aș fi un mogul media aș fi un mini-Dictator, un egocentrist, și cu un simț fin pentru fiecare replică de laudă la adresa mea. Îmi fac pluton din cei mai de seamă jurnaliști, dar nu prea destepți, sau destepți, dar controlabili prin bani, prin sentimente, prin ceva. Fără judecată proprie, ei vor fi motivați să scrie doar de biciul cuvintelor mele, de urletul meu care va cutremura birourile. Și ei vor scrie ce spun eu, îi cumpăr, prin contract sau prin alte metode, vor fi doar ca să scrie, nu să gândească. Ori la ziarul meu mi-aș putea trage niște redactori proști, dar care să scrie bine, și la fiecare pagină din ziar, pac, mai bag ceva cu mine. Da, las și alte știri, dar pe o pagină o țâțoasa, pe o pagină un fapt de-al meu. Ăl mai crâncen cult al personalității, să fie doar despre mine, poze, propagandă.

Va fi un cult al personalității mai ceva ca al lui Ceaușescu. Ziarul îl voi numi "Mogu scrie" și îmi trag și canal TV, numidu-l pe acesta "Mogu TV”. Nu vor exista reclame decât la adresa mea, nici un alt om nu apare, decât eu toată ziua. Îmi fac și canal de filme porno, la ce publicitate îmi fac voi fute garantat în fiecare zi, iar postul de porno îl numesc "TubeMogu". Voi sprijini toate partidele politice, doar doar îmi fac rețea și peste hotare. Sau mai bine îmi fac partid, cu doctrină totalitaristă desigur, MTD (Mogu Totalitar și Dictator).

Era un lunetist rus în al doilea război mondial și orice omora era mare propagandă, "a mai ucis un neamț azi". Așa și l-a mine, “Mogu a mai ucis cu sânge rece o... furnică. Ea a cerut îndurare, dar el de neînduplecat, i-a curmat zilele, cu pixul din redacție.".

Daca as fi... spargator

Alt articol dintr-o serie, ce cuprinde idei care refuleaza constant dintr-o realitate fumeganda de la incendiul de prea multe prostii auto-combustibile, mai explozive ca nitroglicerina agitata. Spargatorii de banci par a fi dintr-o alta realitate aici la noi, in Romania, unde nimic din meseria de raufacator nu este ce ar trebui, ca pe la altii. Nici traficantii de droguri nu sunt ca toti ceilalti, acestia ajungand sa consume din propria marfa, iar la pomeni se dau pachetele de heroina sau cocaina printre blocuri. Dar revenind la treaba cu spargatorii de banci. Am reusit, noi ca popor, sa spargem banci si cu surubelnite, si cu masina care trage bancomatul din perete. Dar marea schema in aceste spargeri va fi fost inventata mine, inca in stadiul de cercetare asidua. Planul meu complet independent de al altora este folosirea unei agrafe de hartie pe post de arma.

Soc, stiu. Agrafa este letala din start, indreptata indelung de catre vreun functionar complexat de postul sau prea stresant cand tipa la vreun mos de la rand. Parca ma si vad folosind aceasta unealta parca provenita din alta lume. Cum Will Smith era neincrezator in puterea “gandacelului” sau din primul “Oameni in negru”, asa ma simt si eu, cu gandul la intrebuintarea acestei arme. Intru in banca, afisand un zambet providential, parca premergator tuturor actiunilor pe care le voi face, iar mai apoi, cu o expresie de om periculos, de sub ciorapul tras pe fata, strig, "scoateti banii!". Vor ramane surprinsi, n-am arma, nici mare scula de spargator nu sunt, astfel ca ma refuza. Ma trag mai aproape de ghiseu, scot agrafa, lumina luceste temator in ea, iar sangele in vene-i ingheata casierei. Pe loc se sperie, nici butonul nu-l mai apasa si deja eu imi incarc grabit buzunarele cu bani. Fug in norul masinii fara toba, apar in ziar, dar ai dracu' mi-au gresit vocatia, punandu-mi poza sub un titlu pretentios, "fiorosul spargator a facut uz de arma letala". V-am zis ca ii terorizez cu agrafa de hartie.

Impulsionat de acest eveniment si succesul lui, imi pregatesc urmatorul hit: voi folosi la urmatoarea spargere un nasture, dar nu de orice fel, ci cu doua gauri, in culori de curcubeu. Gata, acum ma imbogatesc, Gates sa te tii, ai un rival pentru top.

Daca as fi... crestin

Înainte de toate trebuie să lămuresc ce înseamnă un creștin. Este acela asociat cu sectă oficială numită creștinătate, derivată din numele lui Iisus (Hristos), care se închină Domnului și care respectă aceste canoane vechi de mii de ani, îmbunătățite pe parcursul anilor. Practic, creștinul îl recunoaște pe Iisus drept zeul suprem, se închină lui urmând o religie lăsată în urmă după dovezi istorice și idei filozofice. Deci, pornesc de la a fi creștin.


Aș pupa icoane zilnic, făcându-mi cât mai multe cruci când trec pe lângă vreo bicerica, poate fix în momentul ăla Dumnezeu mă vede și pune acolo la lista mea un plus că nu am ratat nicio biserică. Parcă aș fi la un joc de genul shooterelor, unde trebuie să împușc tot, doar că aici trebuie să mă închin la orice două bețe puse unul peste altul la unghi drept și să pup orice icoană văd în cale, întrebând din timp, “sfințită?”, iar eventual o persoană din jur să-mi spună, “da, este de la Mănăstirea X”. Nu va mai conta că este sau nu sfințită, doar simpla prezența a ei într-o mânăstire îmi confirmă faptul că harul divin a atins-o. O iau la pupat, de parcă o iau la limbi mai repede decât ia un bărbat o pizdă, dar neîncercând s-o excit, doar să o “divinizez”.


Făcându-mi împlinirea cu icoane și cruci, pornesc cu dreptul înainte, respectând postul uitându-mă cu jind la câte o friptură așezată leneșă pe farfuria de lângă mine, unde stă o persoană pe care o doare-n pulă de religie sau post, și o savurează cu zgomot, răsucind cuțitul moral în rana deschisă de postul meu. Dar savurându-mi legumele mele, cu aromă de tocană cu carne și parfum de mici cu muștar mă simt mai creștin ca oricând, am rezistat tentației. Vreau să fut ceva, mă bag lângă femeie în pat, îi pun o mână pe țâță, încercând să o anunț că vreau găurică, dar ea se face că nu simte. Eu insist, doar nu o fi așa nesimțită, că dacă e, apăs pe ambele butoane. Se întoarce către mine cu un rever de stânga, cu voce răstită mă anunță că e post și că nu pup futai, că ne vede Dumnezeu. Mă întorc vădit cu fața la perete, mi-aș da pumni și palme că am religia asta, dar de, mă vede Dumnezeu și zice că sunt nesătul și mă lasă doar pe preșul Raiului.


Punct!

Dacă aș fi... criminal

Psihologic e traversat de numeroase gânduri, se ridică împingând cadavrele în stânga și-n dreaptă, nu-l deranjează, doar bucăți de carne fără viață, fără suflu, acum îi puteau fi mormântul. Îngropat de viu în marea de morți, răzbunarea ultimei victime, dar nici asta nu i-a fost sfârșitul. Începutul acest aparent sfârșit a fost acum două luni. Un telefon de la miezul nopții, o voce puțin răgușit, un sunet metalic pe fundal, și câteva vorbe, "viață e trecătoare, iar tu ești plină de viață". Prima amenințare, primii fiori simțiți de fată, somnul i-a dispărut pe loc, iar apoi insomniile au fost tot mai prezente. A prins-o, vânând-o ca pe o pradă, a jucat o scenetă de dramă pură, atingând-o în toate punctele psihicului ei încă neîntinat de aceste jocuri. Dar o mișcare rapidă, mai mult găsită în izvorul fricii, a reușit să o aducă în postul liderului jocului, o lovitură bine aplicată și l-a lăsat aproape mort în maldărul de cadavre din groapă.



Și totul a început cu o amenințare cu moartea...
 
Un scenariu parcă din filmele americane proaste, ușor de dedus toate lucrurile de dramă, mai penibile ca o comedie cu adolescenți. Și totul doar de la o amenințare... cu moartea, de fapt startul a fost o fixație a criminalului, dar nu ajungem în copilăria lui zbuciumată acum. Dacă aș fi un criminal, eventual în serie, aș fi mai din secolul ăsta, în sensul că nu aș amenința pe nimeni cu moartea, ci cu... viață.

Următorul standard în crime ar fi să ameninți oamenii cu viața, o viață veșnică, purulent de lungă, indescifrabil de veșnică. Viața e grea? Da!?, atunci ia viață, nu te ameninț că o să mori, ci că o să trăiești veșnic, un nemuritor care chiar nu poate fi omorât, nici cu un capu' tăiat, nici în baie de acid sau cu amulete crestino-crucificatoare. Aș amenința oamenii cu veșnicia, să-și vadă copii murind, nepoții murind, să vadă cum familia moare și renaște și moare iar, să nu fie niciodată moartea lui, doar moartea celor din jur. Aș ura să se atașeze de fiecare persoană din jur pentru ca mai apoi persoanele să moară, să afle de fiecare moarte, iar costumul negru și locul pe o margine de groapă la înmormântare să-i fie la ordinea anului. Să ajungă un moș/babă cu mai multe însemne de boală decât însemnări într-un cazier de criminal, cu mai multe dureri în corp decât sunt zile în an. Să prindă guverne, revolte, să-și schimbe doctrinele în care crede și să-și dea palme când susține ce mai demult ura. Și totul fără antidotul morții. Asta amenințare. Să ameninți un om cu viața, nu cu moartea. 


Punct!

Daca as fi... Scenarist

Ehe, inca niste idei pe baza unei simple porniri, daca as fi. Ce m-a enervat dintotdeauna la filme a fost modul cum te minte un amarat de scenarist cu partea frumoasa a lucrurilor. Adica este personajul in mijlocul Mafiei, toti cu pistoalele spre el, gata sa-l omoare, insa ii vine unuia ideea, hai sa nu. Si-l baga intr-o camera, legat de vreun scaun, cu cel putin 10 obiecte in jur cu care poate taia legatura. Om fi prosti, si cam necinefili, dar sigur stim cum sa omoram pe cineva.

Daca as fi scenarist, ma refer aici la unul care are drepturi supreme asupra fimului, il bag pe actor in cea mai stupida situatiei, cu cele mai multe arme spre el, cu cei mai suparati mafioti langa el, si nu duc situatia pana in punctul in care ala sa fie dus intr-o camera de unde poate scapa. Aduc un OZN in scena si tot nu-l las legat de un scaun. La cate crime comite un mafiot, ca de CV, ce mai conteaza ca-l omoara pe unu pe loc? Bine, sa sufere. Atunci as aduce in scena o drujba, rand pe rand taindu-i membrele si chinuindu-l. Aduc pe altcineva sa-l razbune, dar nu incerc sa mint spunand ca aia sunt asa rabdatori inca sa-l tina inchis pana vine sefu' mare. Totul pana la prostire pe fata.

Daca as fi scenarist l-as face superom pe ala, sa-i bata pe toti cu o mana in timp ce-si bea ceaiul de seara, dar nu l-as baga intr-o camera singur, apoi omul cinefil uitator la film sa se intrebe, "oare va scapa?". Logic ca va scapa, ca de-aia il bag singur undeva de unde si un cercetas ochelarist ar scapa. Greu cu filmele bune, dar al meu scenariu ar fi asa...

Actorul nu va fi plin de muschi, doar semi-gelatinos cu o conditie fizica de om ce poate urca un etaj, neras si bautor de ocazie. Fara tehnici de dezamorsare a bombelor nucleare si fara o atractie ciudata in randul femeilor, astfel incat oricarei femei care ii zambeste sa se ude cand il vede. Un fel de Chuck Norris barbos, dar fara muschi si tehnici de karate kid. Semi-incult, cu liceul facut la seral, iar cu un loc de munca pe care il uraste. Uite un om care nu poate sa se multumeasca cu starea lui, astfel ca dai un pistol si il va descarca imediat in primul care il enerveaza. Si nu ar fi cautat in acelasi timp de Cosa Nostra si FBI, CIA si NSA, doar cautat de tanti cu chiria ca nu a platit-o. Asta da om usor de tensionat. Va muri fix in situatia in care orice om va muri, adica avand un pistol la tampla sau cand va avea un accident de masina, odios de urat, sau cand va exploda la mai putin de 30 m o bomba langa el. Fara Happy End, ca e film nu desen animat. Si-l va chema cum il va chema, nu Ion sau Popescu, ca se regaseste juma' de Romanie in el, ci Pulica (tot se poarta asta in filmele americane, a se citi: Dick). Sigur va fi tinut minte mai usor. Vizionare placuta.

Punct!

Via telefon.

Daca as fi... Bogat

Da, este o lista de dorinte, daca as fi ceva, orice, expun scenariile rand pe rand. Un nou capitol in aceasta carte ce va fi publicata pe 31 februarie. Acum incep capitolul maximului egocentrism si al exuberantei supreme. Desigur, narcisismul si aroganta nu vor lipsi din acest viitor posibil prevazut in figuratia asta de literatura de buzunar a mea. Dar sa incepem cu ideea zilei. Daca as fi bogat.

Aici nu ma refer la bogati ca Becali sau acareturi ca Bill Gates, ci ma duc spre totul sau nimic. Adica astia sa zicem ca raman saraci, deci nici de o shaorma nu mai au bani, dar eu vreau un izvor bancar in sufragerie, sa-l admir in timp ce ma scufund in piscina banilor lichizi. Sa fiu pervers de bogat, privit cu ura si invidie de toti, sa fiu tinta atacurilor teroriste mai ceva ca o tara superdezvoltata. Atat de pervers de bogat incat daca scap 1 milion de euro pe jos, sa fie mai productiv sa continui sa merg, sa-i las acolo, decat sa ma aplec, sa ma opresc si sa pierd 4-10 secunde cat mi-ar lua sa-l ridic. Atat de bogat, pervers de bogat. Apoi sa nu fac nicio ceva de caritate, sa vad oameni suferinzi, dar sa vreau mai mult si mai mult si sa-i ignor cand imi cer. Sa fac un perpetuu misto de caritate, sa-i aud cum jelesc de invidie, cum ura ii macina ca pe nes, iar zgomotul capetelor lor care se dau de pereti sa-mi fie cantecul de leagan.

Sa-mi trag cele mai pervers de scumpe lucruri, inutile prin prezenta lor in preajma mea, dar sa le am pentru ca pot. Sa am mai multe masini decat Allianz Tiriac in parc, mai multe elicoptere decat tot Nato si sa pot sustine cu arme toti teroristii si toti pacifistii din lume, ii sustin tocmai ca sa se omoare intre ei si sa raman singur cu averea mea. Si sa vina careva sa-mi ceara, ca doar imi permit si atunci superior sa-l refuz, sa-l vad cum isi baga unghia in gat pana la ultimul deget. Asta da aroganta.

Si finalul bogatiei sa fie atins cand imi fac Imparatia Cerurilor aici pe Pamant. Sa-l dau jos pe Bosu' de sus, sa-mi fie mana dreapta in timp ce-mi conduc hoardele de credinciosi umili si dornici de un loc in Rai. Sa-l aud cum vrea sa faca lumea mai buna, dar cu o bancnota sau un teanc de bani sa-i intorc principiile pe dos. Iar peste Iad sa fiu tot eu sef, maximul fiind atins cand le cer impozite si bani ca sa ajunga in Rai. Si sa indrazneasca cineva sa ma dea in judecata, raspunsul meu fiind simplu si jenant de bulversant: "de unde veti lua avocati?", dar ii voi inchiria eu pe o suma buna pe cei pe care deja ii am in Iad.

Voi fi un Ceausescu modern. Asa ca ajutati un biet suflet sa stranga niscavai bani, promit sa nu va uit.

Punct!