Un ideal, un timp pentru tot.

Pe langa criza economica, mitinguri de protest si alte lucruri din prezent, sperantele par tot mai indepartate. Si de-a lungul timpului, tot mai multi filozofi sau chiar oameni simpli au ajuns la concluzia ca omul fara speranta este doar un animal.

De asemenea un om fara idealuri, este precum o corabie fara carma.

Si poate sunt niste lucruri prea exagerate, metaforizate, si de multe ori criticate. Dar realitatea spune iar altceva. Priviti un om batran, dar cu atentie. In alura si in privirea cuiva ajuns la pragul vietii cu mortii, vei vedea doar dezamagire, resemnare si renuntare. Stie ca nu mai are multe de facut, astfel ca nici nu-si mai fixeaza vreun lucru de realizat.



Un om a murit neterminand ce a inceput, iar altul moare avand resemnarea in gand cu mult inaintea momentului la care trebuie sa vina. Care a constientizat moartea, sfarsitul? Cel de-al doilea, traind cu teama coasei deasupra capului tot s-a stins, nescapand de ce ii era teama. Insa primul se va stinge incercand sa-si mai indeplineasca inca un ideal, pentru el fiind doar o pauza lunga din viata. Lunga rau, dar nu asteptand sfarsitul indelung.

Cat mai sus idealul, cu atat mai solicitant si mai placut cand il atingi. O fi viata doar o statie intre viata si moarte, dar merita traita.