Dependenti din nastere.

Pentru fiecare masina noua cumparata primesti un sfat, "fa-i rodajul". Pentru orice obiect electronic sau de alta natura, primesti un sfat, "la inceput abia isi face rodajul". Adica din nou, devine folosibil. Dar in viata ne facem rodajul? Cand ne indragostim prima data, este minunat, este totul, dar nu stim exact ce da starea asta. Apoi ni se mai intampla, si atunci poarta un nume, "iubire". Apoi inc-o data si iar se mai intampla si emotia dispare treptat, nimic nu te mai surprinde, pana nu vine cineva care sa te surprinda cu ceva nou si atunci sa spui ca te-ai indragostit iar. Dar daca totul devin ciclic, si si-a facut "rodajul" atunci unde mai este placerea? Este folosibila iubirea asta, dar de asemenea nu mai inseamna nimic. Decat o stare pe care o doresti pentru nostalgia trecutului.


Si cand o mama naste este cel mai fericit moment, a dat viata la al om, la o alta fiinta din propria fiinta. Bine, cu putin ajutor de la un mascul al rasei, dar totusi ea a dus greul. Si momentul acela al nasterii este tinut minte de orice mama. Dar apoi mai naste iar, si deja stie cum este, cum se va derula totul. Travaliul, moase (adica asistente la spital), oracaieli, palma pe cur, si imbratisarea. Deja dispare senzatia mare de fericire, dar tot persista. De la al treilea deja se scurge incet, incet entuziasmul. Si-a facut "rodajul". 

Primele cadouri primite, sunt o surpriza mare, apoi deja te astepti, "a, pai asta da un parfum, asta o floare, asta un tablou, asta nimic, trecem mai departe". Si in definitv si aniversarile isi fac "rodajul" lor. 

Sunt niste fapte aleatorii, dar ce vroiam sa spun, ca ne place in fiecare situatie necunoscutul, cand nu stim ce simtim, ce urmeaza, cum sa ne comportam. Ne sperie, dar ne si ridica adrenalina. Apoi stii cum totul se desfasoara si dispare si interesul. Parca am fi niste dependenti de asa ceva, mereu dorind sa fim surprinsi de ceva nou si cerand  "doza" constant. Deci, dependenti de viata? Sau dependenti de ce ofera ea?