Nu ucideți povestitorul!

Am o datorie morală faţă de lume, mai nobilă decât cea de medic, mai utilă decât cea de hingher, mai dificilă decât cea de ONG-ist. Ei bine, este cea de povestitor. Vedeam deunăzi o reclamă la bere unde ridicau în slăvi rolul de povestitor la masă, iar acum mi-am tras şi eu statut de povestitor la literă. În noua calitate, de angajat în propria-mi slujbă, scriu următoarele rânduri cu riscul de a deconspira zeci de persoane, dar voi încerca să le ţin sub semnul anonimatului. Orice aţi încerca să ştiţi că nu pot fi cumpărat, aşa că nu încercaţi să-mi oferiţi bani pentru a divulga informaţii. Nu-mi plac banii! Dar îmi plac lucrurile, iar banii cumpără lucruri.

Dar să revenim. Eram un corp astral, o rază de luceafăr şi am stat chiar în mijlocul lor, două fiare ­dezlănţuite, cu ochii roşii, cu ghearele scoase, cu părul zbârlit, ciufulit după confruntare. Eu nu puteam interveni, dar puteam privi. Iată ce am privit.

El şi ea s-au pornit din nimic, căci despre un mascul şi o femelă vorbim, rasa o divulg mai târziu. De pe buze şi din limbajul încordat al trupului le înţelegeam subiectul disputei. De fapt nu-nțelegeam, dar am văzut într-un colţ al camerei telefonul lui spart şi agenda ei ruptă. Deci criză acută de gelozie, cu manifestări de ­caniba­lism verbal. El şi-a aranjat în treacăt tricoul şi a căutat printre resturile mobilului SIM-ul şi s-a îndreptat către uşă. Acum reproduc dialogul ce mi-a fost dat să-l aud. Spun „mi-a fost dat“ pentru că ea mi-a dat transcriptul, spunându-mi că după el se derulează mereu jocul, pardon, disputa. Deci practic mi-a fost dat să-l citesc.

El: Eu plec!
Ea: Bine! Pa!
El: Da’ să ştii că eu plec, nu mă mai întorc!
Ea: Păi, pleacă! Să-ţi deschid uşa?
El: Mă, dar eu plec, nu mă mai vezi!
Ea: Doamne ajută! Oare am eu norocul ăsta?
El: Băi, ia gata! Nu mai plec! Bine, ai câştigat, încercăm o discuţie!

Bulversant dialogul, aşa-i? Asta mi-am spus şi eu, am scris repede pe un carneţel toată desfăşurarea acţiunii, adormind pe la deznodământ, dar totuşi am observat ceva interesant la punctul culminant, însă a mimat ea geamătul prea tare de-am crezut că e sirenă de antiaeriană şi-am fost nevoit să m-ascund sub masă. Acum probabil că vreţi şi voi bilete la aşa ceva, dorinţă uşor de îndeplinit de altfel, reţeta e chiar simplă şi o puteţi aplica voi cu diverse variațiuni pe aceeași temă. Căutaţi două exemplare opuse din rasa Certărescu hominus. Ştiu, sunt greu de găsit, dar nu imposibil (of, de parcă n-aţi avea părinţi! Sau prieteni!) şi apoi totul se va desfăşura sub acoperişul protector al unui apartament cu infiltraţii. Băgaţi un mesaj la mişto în telefonul ei sau al lui sau un bilet în buzunarele hainelor lor, luaţi ochelarii de şantier, nu ăia 3D, ci ăia de şantier, că s-ar putea să se lase cu lucruri sparte şi scântei şi… ­ACŢIUNE!

Mențiune: Articol scris pentru Academia de gashcă.