Domnul îmbrăcat cu o geacă de piele se ridică și-și spune povestea. Eu urăsc oamenii proști, urăsc invidia și sunt invidios pe bogătași, urăsc animalele de companie și în special femeile cu ţâţe mici și fără cur. Peste degete îl lovi ca un fulger nuiau ghidată de femeia care stătea în centrul lor. Nu îi lipseau bustul sau fundul, cum aţi crede, care erau destul de generoase, ci ea era să-i spunem educatorul acestui grup mixt de oameni. Vocea ei era caldă și parcă dornică să stea până în zori la o discuţie despre nimic dacă i-ai fi cerut. Domnul A., am mai discutat, trebuie să vă spuneţi că iubesc cutare lucru, iubesc anume situaţie, nu să rămâneţi tot cu ura în suflet. De exemplu spuneţi "iubesc femeile fără ţâţe și fund că sunt isteţe să compenseze lipsa fizicului". Aveţi drept pedeapsă să aplicaţi aceste lucruri și să rescrieţi lista, dar de data asta de o sută de ori.
Din spate o voce timidă se aude. Dar dumneavoastră, doamnă, nu aţi urât niciodată? Nuiau e lovită cu putere de masă și Educatoarea privește către tâmăra care a întrebat. Nu am urât, dar cred că voi începe cu tine dacă mai pui întrebări nepotrivite. Să trecem mai departe ţinând cont de cele spuse până acum.
Precum diavolul care este ponegrit și huiduit de toţi și totuși are mai mulţi adepţi decât Dumnezeu, Allah si Budda la un loc, așa și ura este un sentiment select. Niciodată nu dispare, rămâne cel mult în stare latentă, în ură nu te poate dezamăgi nimeni ca în iubire și este crescătoare, rareori să scadă. Ura e percepută doar ca ceva urât pentru că oamenii nu vor decât perfecţiunea, frumosul din lucruri, uneori (mai mereu) trecând cu graţie peste restul. Ura, această lipsă a compătimirii i-a făcut pe oameni să evolueze cât de cât stabil, căci efectele lipsei urii se văd în prezent. Sunt acceptate minorităţile sexuale care au existat dintotdeauna, dar mai nou cu cereri de drepturi, sunt acceptaţi oamenii cu handicapuri fizice sau psihice și mai sunt acceptaţi și oricare categorie care nu se încadrează în limitele teoreticei normalităţi. Pe măsură ce handicapurile sunt acceptate exista o omgenizare a oamenilor, o transmitere a genelor cu probleme și altora și ajungem să ne distrugem ca rasă doar pentru că avem compasiune. Bună c-o avem, dar e prost drămuită.
Cei nebuni, psihopaţi, retardaţi mintal, sau orice altceva pe bază de psihic sunt introduși în societate, astfel că aceleași gene se transmit, inteligenţa sau capacitatea de a evolua sau de a dobândi noi calităţi fiind periclitată. Această latură afectivă ne distruge. Animalele își anihilează defectele, nu ai șanse dacă ai probleme, dar noi începem să acceptăm. Randamentul propice este obţinut când îţi poţi desfășura munca la parametrii cât mai înalţi, iar dacă se vrea o acceptare a tuturor defecţilor, asta ar trebui să se realizeze în incinte precum lagărele, dar desigur, cu condiţii umane, dar cu aceștia delimitaţi de societate.
Este o viziune cinică cea de sus și condamnabilă în ochii multora, dar gândită la rece este cât se poate de realistă. Având parte afectivă încastrată în cortex nu ne putem pune cu securea pe toţi cei care nu ni se par normali, dar pot fi separaţi fără să comitem genociduri precum Hitler sau liderii din fostul bloc comunist. Populaţia se mărește, iar separarea se poate face și mai ușor, o mai mare stricteţe când vine vorba de nou-născuţi. E fiinţă și n-ai voie să te legi de ea, dar de o dogmă este nevoie. Sau vom ajunge să considerăm retardismul, bolile ereditare și lipsa capacităţilor optime drept normal și natural.
Din spate o voce timidă se aude. Dar dumneavoastră, doamnă, nu aţi urât niciodată? Nuiau e lovită cu putere de masă și Educatoarea privește către tâmăra care a întrebat. Nu am urât, dar cred că voi începe cu tine dacă mai pui întrebări nepotrivite. Să trecem mai departe ţinând cont de cele spuse până acum.
Precum diavolul care este ponegrit și huiduit de toţi și totuși are mai mulţi adepţi decât Dumnezeu, Allah si Budda la un loc, așa și ura este un sentiment select. Niciodată nu dispare, rămâne cel mult în stare latentă, în ură nu te poate dezamăgi nimeni ca în iubire și este crescătoare, rareori să scadă. Ura e percepută doar ca ceva urât pentru că oamenii nu vor decât perfecţiunea, frumosul din lucruri, uneori (mai mereu) trecând cu graţie peste restul. Ura, această lipsă a compătimirii i-a făcut pe oameni să evolueze cât de cât stabil, căci efectele lipsei urii se văd în prezent. Sunt acceptate minorităţile sexuale care au existat dintotdeauna, dar mai nou cu cereri de drepturi, sunt acceptaţi oamenii cu handicapuri fizice sau psihice și mai sunt acceptaţi și oricare categorie care nu se încadrează în limitele teoreticei normalităţi. Pe măsură ce handicapurile sunt acceptate exista o omgenizare a oamenilor, o transmitere a genelor cu probleme și altora și ajungem să ne distrugem ca rasă doar pentru că avem compasiune. Bună c-o avem, dar e prost drămuită.
Cei nebuni, psihopaţi, retardaţi mintal, sau orice altceva pe bază de psihic sunt introduși în societate, astfel că aceleași gene se transmit, inteligenţa sau capacitatea de a evolua sau de a dobândi noi calităţi fiind periclitată. Această latură afectivă ne distruge. Animalele își anihilează defectele, nu ai șanse dacă ai probleme, dar noi începem să acceptăm. Randamentul propice este obţinut când îţi poţi desfășura munca la parametrii cât mai înalţi, iar dacă se vrea o acceptare a tuturor defecţilor, asta ar trebui să se realizeze în incinte precum lagărele, dar desigur, cu condiţii umane, dar cu aceștia delimitaţi de societate.
Este o viziune cinică cea de sus și condamnabilă în ochii multora, dar gândită la rece este cât se poate de realistă. Având parte afectivă încastrată în cortex nu ne putem pune cu securea pe toţi cei care nu ni se par normali, dar pot fi separaţi fără să comitem genociduri precum Hitler sau liderii din fostul bloc comunist. Populaţia se mărește, iar separarea se poate face și mai ușor, o mai mare stricteţe când vine vorba de nou-născuţi. E fiinţă și n-ai voie să te legi de ea, dar de o dogmă este nevoie. Sau vom ajunge să considerăm retardismul, bolile ereditare și lipsa capacităţilor optime drept normal și natural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu