Pages

19 aprilie 2012

Vânzătoarele scârbite, fauna magazinelor

Odată cu apariţia lanţurilor de hypermarket-uri, mi-a părut puţin rău de proprietarii de magazine de cartier, vechile "la alimentară" și "magazin mixt", dar am acceptat cotropitorii și am cumpărat doar de la ei. Până de curând, tot mă mai gândeam că magazinul de cartier, cum îl știm cu toţii, o să dispară și marii vânzători or să ne bage pe gât capitalismul lor. Zic până de curând, pentru că de curând am fost la două astfel de magazine, din zone diferite, iar acum le doresc faliment frumos, dezagregare în chinuri.

În primul rând, preţurile sunt cu mult umflate, ţinând cont că le iau oarecum mai ieftin decât preţul de raft dintr-un hypermarket. Preţuri umflate cu 20 până la 100 de bani, doar pentru că dacă ai intrat acolo e clar că nu ai altă soluţie. Dar fie, fie și așa, preţuri mari, până la urmă cumperi doar dacă vrei. Dar totul se schimbă odată cu vânzătoarele.

Vânzătoarele sunt niște prune sau bile uitate la casă sau la cârnaţi/brânză de când era Ceaușescu un prosper vizionar, adică spermatozoid. Sunt atât de acre, încât borșul se uită cu invidie la ele și își face trei cruci ca nu cumva să fie înlocuit. Dacă faci greșeala să le ceri un produs aflat la mai mult de un braţ de ele, ești un om de nimic, un asupritor. Îți va arunca cea care îţi aduce produsul o uitătură împrumutată drept de la Hades și se va zdrumica cu plescăituri de dispreţ până la produs. Nici Eminescu dimpreună cu vorba sa lirică și toată mierea ţării turnată în cuvinte nu ar face o așa vânzătoare să fie mai drăguţă. La final, îţi vei dori să ai bani ficși pentru produs(e), să nu cumva să "da' n-aveţi două mii dă lei?", că vei fi blestemat pe vecii. Cred că au în magazia din spate un tuci și un întreg arsenal pentru vrăjitorii în astfel de cazuri. Degeaba faci greșeala de a le ura o zi bună sau altă formă de bineţe, deja ţi-au întors spatele și trebuie să fii mulţumit că ai fost primit în acest altar capitalist doldora de produse expirate doar de trei luni.

Dacă vânzătorul e bărbat, dacă nu e deranjat din berea dintre mese nu-i nicio problemă. Nici atunci nu e, dar va crede că sunteţi vechi prieteni și el deja are cheful de vorbă.

Niciun comentariu: