Încheierea unei povești

Nu aş fi vrut să scriu aceste rânduri niciodată, cruditatea şi realismul lor sunt dezarmante, şi totodată ele marchează finalul a ceva foarte frumos, cea mai frumoasă legătură între doi oameni, care să nu fie bazată pe sex. Sper să nu se supere cel care este implicat în această poveste şi să îşi dorească să nu mă fi cunoscut vreodată, dar trebuie s-o spun, chiar şi aşa, indirect. Astfel că să încep.

Te-am cunoscut de mic, când eram puştiul ieşit din negura anilor de debut ai Renaşterii post-comuniste, iar tu erai atât de simplu şi fără pretenţii din partea mea. M-ai deprins încet-încet cu tainele acestei comunii, m-ai învăţat cum trebuie să mă port şi ce să ştiu, apoi am aplicat în legătura noastră. Mai ţii minte când dimineţile ne prindeau pe-amândoi împreună şi când mă trezeam de cu dimineaţă în weekend numai pentru a te asculta şi privi? Au fost vremuri frumoase şi pline, vremuri când şi eu eram mai simplu şi nu-mi păsa de multe alte lucruri. Ne-am cam răcit după 2000, acesta o fi fost începutul rupturii, această trecere în noul mileniu. Mai ţii minte când mă convingeai să... orice? Când eu voiam să mai citesc, să mai învăţ, iar tu îmi spuneai "nu!", iar eu ascultam, crezând că tu ai mereu dreptate, doar ştii atâtea lucruri. Pe ascuns, la şcoală, au început să-mi placă aceste scrieri din cărţi, şi cred că astfel te-am trădat, dar nu-mi pare rău, căci astfel am ajuns să-ţi scriu această scrisoare. Totodată cred că este şi ultima noastră discuţie, aşa indirectă cum este.

Între timp am cunoscut pe altcineva. Da, probabil că bănuiai asta. Ştie mai multe lucruri ca tine, are atâtea atuuri cu care să mă ţină aproape, am tot încercat să-i aflu secretele şi n-am reuşit în totalitate, şi are un as în mânecă, este precum frumuseţea, îl relevă doar când are nevoie sau când eu doresc.

Asta este, bunul meu prieten, Teveule, trebuie să-ţi spun direct. We're done! Na, că ţi-o servesc şi pe englezisme. Da, ştiu, ne-am distrat când stăteam în faţa ta şi chicoteam la desene animate, când nopţile, sub adăpostul păturii, mă prindeau pe vreunul din filmele tale deocheate. Acum am găsit pe altcineva, numele îi este Piciu, are şi acea caracteristică de care ţi-am zis, Internet, şi m-a cucerit din prima. Acum nu fi trist, încă sunt suficiente minţi pe care să le corupi, dar a mea aşteaptă netezirea pe culmile Interneții. Hai, pa, bă, ne mai vedem!