Câinii sunt cei comunitari, adică fac parte din comunitate, dar fără să plătească ceva. Sunt hrăniţi gratuit, fac sex gratuit, fără să existe vreun "peşte" care să le ceară bani pentru aşa ceva, pot chiar să se bată între ei fără să se ferească de ochii indiscreţi şi de aparatele de fotografiat. Ce să mai, exceptând momentele în care eşti alergat cu un laţ care este gata să te spânzure dacă de la capătul celălalt se trage mai tare, şi exceptând momentul când vine iarna şi iar n-ai unde să stai, câine nu e aşa rău. Dar el e doar o parte din societate, din comunitate, iar cealaltă parte e omul. Ah, da, chiar omul. Pe acesta nu-l poţi fugări cu hingherii, că cică are drepturi şi nu ai voie să-l bruschezi. Nu-l poţi nici eutanasia că pedeapsa cu moartea a fost abrogată - dar ca mic detaliu, cu o rangă şi doi saci de ciment se rezolvă. Şi nu-l poţi nici castra, că se opune, însă uneori se pseudo-castrează punându-şi tot felul de cauciucuri şi substanţe pe unde poate când vine vorba de procreare.
Omul acesta, tot din comunitate făcător de parte, deci comunitar, este fenomenal abia când te dai înapoi şi-l observi. Îi este imposibil să ştie unde şi-a pus telefonul, să-şi găsească maşina în parcare şi chiar să-şi facă o cafea fără s-o dea în foc, dar reuşeşte impecabil să oprească alarma ceasului în maximum două secunde, cu ochii închişi, şi întinzând mâna la minimum juma' de metru de el. Iar asta e doar în casa lui, însă când iese afară este mereu antagonist la ceva, indiferent de care parte a baricadei e situat. Dacă e şofer, urăşte pietonii, dacă e mergător cu piciorul urăşte şoferii, însă în oricare dintre situaţii el urăşte bicicliştii.
Omul comunitar este tipul la care te uiţi, scuipi în piept, te dai trei paşi în spate, faci trei cruci şi te rogi să n-ajungi ca el atunci când îşi cară cumpărăturile. Ar prefera să care de două ori mai mult decât să facă același drum de două ori. După ce şi-a dus pungile în casă, a scos produsele şi le priveşte admirativ, el îşi fixează o ţintă de discuţie, căci se poate simţi singur. Ia telefonul, formează şi sună. Te sună. Abia ajungi la telefon, îl ridici, "Alo!" şi nimic. A închis. Apoi suni tu, imediat, însă sună vreo treizeci de secunde încontinuu, poate ş-un minut până răspunde. Serios, ce a făcut după apel? A lăsat telefonul şi-a fugit? Are tentă de atentator la modul "loveşte şi fugi", dar el redeseneaza scenă şi o dă cu "enervează şi fugi".
Acelaşi om, alt mediu, un calculator şi câteva gânduri perverse. Dar ce te faci când te prinde cineva cu mâna la problemă şi cu pantaloni puţin în vine? Laşi capul în jos, te asemeni cu un rac, şi din penibilul situaţiei naşti cea mai bună poveste de spus după câteva pahare de curaj. Ce să mai, omul naşte o poveste foarte bună doar după cea mai penibilă situaţie prin care poate trece ruşinea şi moralitatea umană. Să vă spun ceva din copilărie, când se făcea că er...
Dar să las pe altă dată. Vreţi să cunoaşteţi un aşa om? Bun, duceţi-vă la oglindă, uitaţi-vă lung, fiecare este acel om comunitar. Nu fugiţi de el, şi mâine va fi acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu