Pages

Se afișează postările cu eticheta #31#. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #31#. Afișați toate postările

22 iunie 2011

Așa, pe stil nou

0 comentarii

Fie că e vorba de inimă sau de un creier complex care încă nu s-a plafonat complet, omul dezvoltă nişte sentimente în timp. Acum, că e vorba de iubire, afecţiune, grijă sau frică, astea sunt vechi şi previzibile, dar noul sentiment este trufia. Da, chiar trufia! Cum aşa? mă veţi întreba. Haida de veniţi mai aproape ca să vă explic. Vezi un cerşetor pe stradă, el are o pancartă pe piept, un puradel sau căţel cu el şi de regulă cere un leu sau o pâine. Înainte societatea l-ar fi exilat undeva la periferia dintre om şi animal, dar mai nou cică avem inimă, deci automat milă, însă mai mult, avem sentimentul de superioritate. "Băi, vezi cerşetorul ăla? Băi, păi, io mi-l fac sclav, bă! Îi dau 5 lei şi-mi pupă picioarele până-mi scoate şi pământul de sub unghii". Cam asta e superioritatea, îl vezi şi-i dai un ban, ca să te simţi semi-zeu cu portofel, deşi ascunzi totul sub ideea de milă: "să-şi ia şi el o pâine, săracul!". 


Apoi sunt cazurile de într-ajutorare între oameni, când vezi un caz de copil (bărbat, femeie etc.) bolnav de o boală care se poate vindeca, dar are nevoie de bani şi sub auspiciile dulci ale milei spui că donezi doi euro (sau mai mulţi, dar cum juma' de Românie e pe prepay, slabe şanse). De fapt tu vrei să arăţi superioritatea, să arăţi că fără tine, fără picul tău de aport financiar, acel pacient juca acum cărţi cu Sf. Petru şi-l făcea la barbut pe Iisus. După ce se face bine vrei ca acel om să-ţi datoreze circa 0.00002% din viaţa lui, fix cât ai donat, ca să poţi spune: "băi, agariciule, dacă mă superi, îţi grăbesc anularea certificatului de naştere!". Ei, dar eu vreau să schimb normele actuale, de fapt aceste abordări învechite şi care funcţionează tot mai greu.


Eu, să fiu cerşetor (Doamne fereşte, de rele păzeşte şi de dobitoci fereşte!) aş lua un carton, aș scrie ceva pe el, aș aborda o poziţie demnă şi m-aş propti de un zid dintr-o zonă ultra-populată, să zicem că magazinul Unirea. Aş sta puţin şmechereşte, cu o mână în buzunar şi cartonul ţinut de mâna cealaltă în dreptul pieptului, de parcă viaţa e perfectă şi eu aş fi vreun "peşte" care să-ţi vândă curva vieţii tale şi i-aş înjura pe toţi cei care trec: "ce, bă, 'te-n gură de molâu, nu ai mai văzut vedete?". Aş plusa apoi cu: "io-te şi la ăsta. Plimbă ursu', amice, că cocleşte lantu', ce caşti gura aici ca un tonomat de m*ie? Marş, bă, n-am nevoie de ajutorul tău!". Aici se produce un declic. Cum, cerşetor să n-aibă nevoie de ajutor? Atunci va da şi mai mult, să-mi arate că e superior, că el îmi dă viaţă, că mă întreţine. S-ar simţi mic dacă l-aş refuza, şi într-un final cred c-ar ajunge şi la OTV ca să spună povestea cerşetorului care nu voia banii lui.

Dacă aş fi un om bolnav, pe pat de moarte (ptiu, drace, doamne fereşte! Bate-n lemn, scuipă-n piept!), aş chema toate televiziunile la mine şi când ar trebui să spun de ce vreau bani aş proceda aşa: "bă, îngâmfaţilor, îmbuibaţilor, 'tu-vă-n gură de lingăi! Nu vreau bani, băi, limacşilor fără coloană vertebrală, vreau să vedeţi ce târâturi sunteţi că nu salvaţi o viaţă. P-a mea, bă! Dacă mor, să mor io de nu vin cu coasa după voi şi vă termen, bă! Marş, mă, de miloşi ce sunteţi, sunteţi nimicuri, lichele zgârcite!". Să vezi cum curg banii, numai aşa, să-şi demonstreze lor înşişi că nu sunt cum spun eu, ca mai apoi, când mă fac bine, să mi-o servească: "vezi, băi, pulifrici, că te-am salvat, băi, gură mare!".

28 iunie 2010

Un final fără număr.

5 comentarii
Lista, și implicit ideea acestui "top" de 99 de lucruri pentru o viață, au ajuns la final. Al 33-lea post astăzi din cadrul topicului, iar cel de-al 100-lea lucru rămâne la decizia fiecăruia. Poate nu asta este lista definitivă pentru fiecare, dar este un început. Dacă cineva își începe propria listă de la asta a mea atunci au avut rost toate aceste 33 de posturi, articole, idei, puncte de plecare. Acum ultima parte a listei.



#31# ... Să-ți faci lista asta și apoi să încerci să te ții de fiecare amănunt de pe ea, să-ți împlinești fiecare vis, scop. 

#31# ... Să nu ai regrete față de ce faci. Sunt alegerile fiecăruia dintre noi, iar regretul este doar o frână în rolul evoluției. Te ridici, te scuturi, regretul nu trebuie să existe, și mergi înainte. Muncești, greșești, cazi mai jos decât ai fost, dar te ridici, muncești și reușești. 

#31# ... Să cauți partea bună în lucruri. Nu în oameni, ci în lucruri, în acțiuni. Vrei să faci ceva, atunci vezi partea bună în acțiunea ta, dacă ăla este scopul, atunci fii un munte și nu te lăsa clintit. Oamenii sunt buni și răi în același timp, dar restul de ce ne înconjoară pot să fie doar bune sau doar rele. 

Închei aici, revin cu altele. Alte idei, și ciudat, nu pare c-o să plouă, însă ce vreme frumoasă afară. 

25 iunie 2010

Din milă fără număr.

1 comentarii
Lista asta de lucruri într-o viață de om se apropie de final. Acest post va fi penultimul din listă și se va fi încheiat acest capitol. Probabil că nu va ajuta pe nimeni, niciodată, dar totuși pot și am libertatea de a spera că vor însemna ceva. Cel puțin pentru mine au însemnat, a fost plăcut să le înșir, astfel că revin azi cu alte trei, așa mai din omenie.  



#31# ... Să faci ceva, pentru cineva care chiar are nevoie, cu vreun handicapt fizic, cu o nevoie de ajutor, practic, pentru cineva asupra cărui cap stă o ghilotină mai ascuțită decât a unui călău. După ce faci asta, privește aceea persoană în ochi, iar sentimentul din acel moment va fi resimțit de fiecare altfel.

#31# ... La un concert, la o întrunire, la un eveniment, la orice, sau chiar în intimitate casei să auzi o melodie, un îndemn, iar apoi să te surprinzi ce efect are asupra ta, cum ți se ridică părul pe mână doar dintr-un simplu lucru. Atunci vei înțelege ce înseamnă lipsa rațiunii, substituită de un simplu lucru.

#31# ... Renunță să fii rău cu toți din jur, o fi cel mai bun mod de a nu fi trădat, dar și cel mai singuratic mod de a trăi. Surprinde-i pe cei din jur cu un gest care nu-ți stă în fire, de preferat un gest bun, nu ceva rău, că asta e ideea acestui punct. Dar fiecare cum poate.  

21 iunie 2010

Din dorința de mai bine.

3 comentarii
A început să-mi placă treaba cu paradoxalul și acum mă gândeam să introduc aceste lucruri și în lista de 99. Astfel că încerc în lista de azi. Dacă merge sau nu, rămâne la impresia și opinia celor care vor da peste aceste vorbe peste ani (sau chiar acum). 




#31# ... Este vorba de vise, că în realitate nu se poate aplica. O dată în viață să-ți dorești să fii nemuritor. Iar atunci vei avea tot timpul din lume, dar doar o dată să vină dorința, să nu te calicești. Este de ajuns doar o dată.

#31# ... Să mori, iar apoi să te reîntorci să povestești cum a fost. Că doar nu o fi așa rău pe lumea cealaltă. Mai rău cred că este să ajungi în Iad, dar până la urmă, și ăla poate îngheța. Sau este doar un Rai mai roșu, mai cald și cu mai multe femei (a se citi, "curve").

#31# ... Cică ceea ce dai, aia primești, dacă este așa, cum ar fi ca pe listă să treci "să fac bine" și în schimb să primești rău? A, stai că așa este realitatea. Bine, atunci să faci rău și să iei înapoi bine. Dar nici așa afacere nu merge. Atunci, să faci rău, că de bine este plină lumea.

19 iunie 2010

Ghimpe în coaste.

0 comentarii
Azi, la categoria de 99 de lucruri vreau să ofer câteva puncte care sunt mai "ghimpe în coaste". Ultimul lucru din listă va fi diferit, dar primele două merită puse în practică.


#31# ... Să pui mereu întrebări, oricui și despre orice, dar la obiect și nu aberații. Lumea va fi iritată la început, dar vei constata cu suprindere că este plăcut și unii chiar vor dori să-ți răspundă.

#31# ... De la cei care îți greșesc să ceri răspunsuri, explicații, doar un mic stres, un ghimpe în coaste, și cu un calm copleșitor și cu răbdare să le ceri să se pună în locul tău.

#31# ... Să-ți iei un câine. Sau orice animal. Atât, să-l iei, desigur daca îți dorești și să vezi cum este să depindă cineva de tine și să ajungi să ții la un animal ca la un om (sau mai mult decât la un om).

13 iunie 2010

Parcă și negativismul... ține.

2 comentarii
Cum viața nu este roz, nici o listă de lucruri pentru ea nu putea fi lipsită de negativism și gânduri negre critice. Eu am întocmit un trio, restul poate să vină de la fiecare. 


#31# ... Oricât de grea ar părea viața, puțin timp de gândire și vezi că de fapt nu există imposibil. Poți da peste lucruri mai grele decât ce crezi la un moment dat că e greu. Nu mai lua totul de bun, și binele drept permanent, fă-ți planuri și de "zile negre". Un plan de rezervă.


#31# ... Muncește, străduiește-te, ajungi mare, sus, câștigă-ți singur banii, atunci cu adevărat ai realizat ceva. Încearcă să-ți răspunzi ce vrei tu în viață, cât vei reuși, ce merită să prețuiești, iar pentru fiecare, luptă să fie cum vrei, cum te face fericit. 


#31# ... Răzbună-te pe cei care te-au dezamăgit, care te-au trădat, cu care ai ceva de împărțit. O fi răzbunarea arma prostului, dar este spusă doar de cei asupra cărora cineva s-a răzbunat. Vei descoperi că este chiar dulce, pentru că nu suntem așa departe de a trăi încă stări de satisfacție din răul altora.

11 iunie 2010

Mici bucurii.

2 comentarii
Tot din lista aceea de 99 de lucruri de făcut/ținut minte în viață. Dar acum pe partea mai amuzantă a clipelor. Prea multă seriozitate strică. 



#31# ... Să mergi cu cineva, cu metroul, cu transportul în comun, și să greșești traseul, să-ți dai seama câteva stații mai sus, să râdeți amândoi de prostie, și peste ceva timp să vă aduceți aminte, cu aceleași zâmbete stârnite de momentul "rătăcirii".


#31# ... Singur sau împreună cu cineva să atragi atenția pe stradă (ex: te uiți la cer și aștepți și pe alții să se mire la ce vă uitați, uitându-se și ei în sus deși nu știu la ce). Sau să urci în RATB și să începi să ceri biletele la control. 


#31# ... Să fii într-un grup, mai multe persoane, să vă adăpostiți de ploaie și să te trezești, în timp ce te uiți spre cer, spunând: "Ce frumos e afară!" Măcar un zâmbet vei smulge, poate un surâs, dar sigur va fi ceva diferit. 

7 iunie 2010

Poți fără număr.

2 comentarii
O listă de 3 lucruri azi puțin diferită, în care verbul dominant va fi, "a putea". Oare câte putem face într-o viață și câte ajungem să ducem și la sfârșit? Eu încerc o listă, fiecare să încerce realizarea.  


#31# ... Poți să minți, pe cei din jur, pe oricine dorești, cu vorbe frumoase, cu idei pentru orice situație, dar poți să nu te minți pe tine. Față de tine să ai un simț al realității, să-ți știi puterea, și capacitățile. Față de tine poți fi corect. 



#31# ... Poți să pleci de jos, să ajungi mare, să-ți faci o carieră, o familie și de toate să ai o mândrie, dar un lucru poți să nu... Poți să nu uiți de unde ai plecat, iar amintirea punctului de start să fie ghidul alegerilor în acțiuni. La bătrânețe sau mai devreme, adu-ți aminte de unde ai plecat. 



#31# ... Poți să ai puterea și dorința de a muta chiar munți din loc, dar oprește-te, trage-te puțin înapoi și gândește-te că poți să-i lași acolo. Nu te deranjează și uneori, înainte de a decide ceva, în care scopul va scuza mijloacele, întreabă-te dacă merită. Poți să gândești.

5 iunie 2010

Puțină nostalgie.

2 comentarii
Puțină nostalgie în lista de 99, presărată această nostalgie prin amintiri pe care oricine ar trebui să le aibă. Să dăm "scriere"...

#31# ... Să te duci "la țară", la bunici, și să vezi cum era viața înainte, să știi ce însemna mai greu, să nu ai totul de-a gata. Totul poate fi aflat din poveștile lor, și pasiunea cu care le spun. Dacă nu pe moment, peste ani ele vor putea fi "dezgropate" din comoara memorie și să compari.

#31# ... Să te duci de Crăciun undeva cu o sobă caldă, și o atmosferă de familie, cu bucătaria aproape de sobă și cu cozonaci calzi, din cuptor. Doar Ajunul și Crăciunul să fie petrecute așa, măcar o dată în viață si multe se vor schimba.

#31# ... Să ai "semne de bună purtare", zgarieturi, lovituri, cicatrici din copilărie, și să te mai uiți la ele, și (dacă ai) să te uiți și la copii tăi și să-ți spui că ai fost ca ei, să-i lași puțin mai liberi. Să îți aduci aminte de copilarie așa, prin semnele care atunci te-au durut, apoi devenind repere ale trecerii prin viață.

2 iunie 2010

Mergem inainte.

6 comentarii
Mergem cu greva inainte, bucurosi le-om duce toate, unii mai cu bani, altii mai saraci, altii mai morti, dar bucurosi oricum. Dar unde e greva? Hai sa nu intram in detalii, acum avem repere in viata.  


#31# ... Sa ai un copil, al tau, sa stii ca poarta o parte din ADN-ul tau in fiecare zi cu el, sa stii ca tu mori, dar el duce mai departe mica parte din tine. Pentru mame este si mai impresionant tot acest drum, al sarcinii, dar si pentru barbati ar trebui sa fie ceva frumos, memorabil. Si mai frumos cand copilul va avea copii si tu la randul tau nepoti. Unul moare, dar in loc altul ramane. Dar daca doi mori, poate doi ar trebui sa ramana in loc. 

#31# ... Sa fii o data in viata actor, dar nu neaparat pe scena la teatru, sau pe pelicula in filme, ci sa fii asa, in viata reala, jucand un rol. Sa-ti imaginezi, si sa te vezi fiind vreun rege sau printesa din vechime, sau omul viitorului. Doar actor, dar fara scenariu si regizor, doar imaginatie si un moment in care sa faci asta. 

#31# ... Chiar daca atitudinea si incapatanarea cu care te combati in discutii cu cei din jur este importanta, sa nu uiti ca prin cuvinte lovesti mai rau decat fizic, si chiar daca ai de reprosat, fii macar o data cel care se gandeste la celalalt si nu reprosa chiar totul. Impacarea este o solutie, si poate surveni candva, sa nu fie impiedicata de niste cuvinte spuse la suparare. Gandeste-te daca merita sa spui chiar tot. Daca nu merita, nu o face.

1 iunie 2010

Copilareste.

2 comentarii
Parca azi este ziua cand toti se simt copii. Important este sa te simti, dar sa lasam manifestarea drept copii pentru alta data. Cu alta ocazie... si sa fie fara numar.


#31# ... Sa nu fii niciodata deschis perfect cu oamenii din jur, nimeni nu merita sa-ti stie toate secretele, astfel ca uneori putin mister nu strica. O taina, pastrata bine, si atunci vei avea si intimitatea, ravnita sau dorita. 


#31# ... Sa zici cum spun ce-i din jur, dar intuitia ta, si logica ta sa primeze. Nu poti lasa pe altii sa decida pentru tine, dar ii poti asculta si sa intelegi fiecare ce vrea de la si pentru tine. Asculta, dar cand faci ceva, sa fie si stilul tau personal in aceea actiune. 

#31# ... Sa nu fugi de o discutie fata in fata, ceilalti stiu cand nu ai curajul, argumentele, starea de spirit pentru a purta o discutie, indiferent de ce fel si exploateaza la maxim. Astfel ca poti incerca sa tii piept cuiva care te acuza, in loc sa cauti o scuza. 

31 mai 2010

O ultima zi

4 comentarii
Si parca cu aceeasi frecventa de interludiu, inca o mica bucata din lista de 99 de lucruri de facut in viata vin si cele de astazi, nu stiu unde sa le incadrez, dar sigur in viata au loc.


#31# ... Curajul este o caracteristica indelung pretuita, si stimata desigur. Si lucrurl legat de curaj este sa intri intr-o bataie, sa infrunti ceva care stii ca te-ar putea ucide, sa simti cum iti creste adrenalina si sa iesi cu fruntea sus ca ai luat parte la ceva unde ti-a trebuit curaj si sa spui, "Am avut tupeu."

#31# ... Linguseala este ce faci cand pupi undeva bine pe cineva. Dar opusul este sa spui sincer in fata ceva real cuiva. Sa fie o sinceritate debordanta, si desi minciuna este buna, ajuta, dar sinceritatea ucide. "Verde in fata" si atunci parca te simti mai bine, ai fost sincer, si ai avut atitudine, un cuvant de spus.

#31# ... Sa fii insomniac o noapte (sau un anumit numar de ore) sau sa te trezesti cu putin inainte de ivirea zorilor si sa vezi rasaritul. Culorile acelea din zori le vei tine minte multa vreme, mai ales efortul de a te trezi (nu dormi) la ora aia. 

28 mai 2010

Nu stiu... ce subiect.

2 comentarii
O perioada cam lunga fara posturi, dar de azi vor fi cate 2-3 pe zi. Sau niciunul, dar cica speranta moare ultima. Si cum spuneam, tot 99... 

#31# ... Sa spui uneori si "nu stiu". Cand cineva va intreba ceva, sa existe si posibilitatea sa spui "nu stiu", fara sa mai incerci sa fii ceea ce nu esti. Stii, raspunzi, nu ai idee, exista totusi raspuns, "nu stiu", pentru ca oricum nu exista om care sa stie totul, astfel ca in viata tot va fi dat acest raspuns macar odata. 

#31# ... Sa auzi o melodie, care iti aduce un zambet, si sa suni pe cineva drag, asupra caruia melodia are acelasi efect si sa va bucurati impreuna de ceva frumos ivit din senin. 

#31# ... Se spune ca important este sa participi, o fi si asa, dar cel mai important si cei mai importanti ne simtim cand reusim ceva, trecand de la un simplu participant la un campion, dar punctul este ca... sa visezi, sa speri ca vei reusi, si incercand totul intru directia asta. 

21 mai 2010

Pasiuni si daruri scumpe.

2 comentarii

Si tot in prag de weekend vin cu alta lista de lucruri de facut, de apreciat in viata.

#31# ... Sa faci schimb cu cineva de melodii si sa observi ca va regasiti sau ca te regasesti in melodia aceea. Mai frumos e cand cineva iti ghiceste melodia preferata. Sau tu ghicesti cuiva.

#31# ... Cum la aniversari se dau cadouri, pentru cel/cea care primeste ar fi mai frumos sa fie ceva facut special, gandit in acest scop. Sa se regaseasca in acel cadou si il va pretui mai mult.

#31# ... Sa investesti intr-o pasiune  (hobby), si chiar daca ceilalti iti spun ca pierzi timp sau bani, tu sa continui. Si satisfactia din final va suplini banii bagati.

15 mai 2010

Cuvintele si oamenii.

2 comentarii

Un nou post de weekend, dar din 99 de lucruri facute mai de socializare.

#31# ... Sa incepi o discutie de la ceva, orice si totul sa creasca peste asteptari. Din idee in idee sa ajungi la un cu totul alt subiect, dar plecand de la primul. Rand pe rand.

#31# ... Sa reusesti sa mai surprinzi pe cineva, pe cei din jur, chiar si cand ei cred ca stiu totul despre tine. Asta inseamna sa mai lasi cate un atu ascuns. Surprinderea lor va fi totul.

#31# ... Cuvintele exista si le poate folosi oricine, dar scuza ca "nu-mi gasesc cuvintele" nu tine mereu. Marile surprize te lasa fara cuvinte, dar nu ai scuza cand tu ramai fara tocmai cand vrei sa descrii ceva. Cauta-le, gaseste-le. Exista.

11 mai 2010

Inspiratie si amintiri.

2 comentarii

Si dupa alte zile de absenta revin cu inca 3 in lista de 99 de lucruri. Mai mult de nostalgie si inspiratie.

#31# ... Fara talent sau cu el prezent, sa iei un creion, pix, orice, si sa mazgalesti ceva pe o foaie, apoi sa privesti ce ai realizat si sa te amuzi de ce ai gandit in momentul ala. Nu vei face milioane, dar iti va ramane in minte momentul.

#31# ... Sa asculti muzica, a ta preferata, si sa te surprinzi cum reusesti sa tii linia melodica fredonand versurile, pe care nu credeai ca le cunosti asa bine.

#31# ... Sa scrii un gand pe o foaie si sa uiti de ea. Peste ani s-o gasesti si atunci sa vezi ca trecutul iti poate trezi un zambet. Mai frumos este cand textul apartine cuiva drag.


8 mai 2010

Bucurii in viata.

2 comentarii
Si la un inceput de weekend, o lista noua din 99, cateva de prin idei disparate de viata.

#31# ... Sa fii mandru de ceva, orice lucru marunt din viata, dar sa tii fruntea sus si sa fii un idol in ochii tai, toate alegerile fiind corecte in legatura cu acel lucru. Mandria n-o fi buna, dar sa fii mandru este totusi un unic sentiment.

#31# ... Pretuieste copilaria si amintirile din ea, dar si toate amintirile din trecut. Prezentul si viitorul sunt doua timpuri care pot fi schimbate, dar trecutul este acolo pentru a-l savura cand dorim, sau urandu-l, dar acolo va fi.

#31# ... Cum nimeni nu s-a nascut invatat, cel mai placut lucru este sa inveti ceva intr-un domeniu in care credeai ca stii tot. Si cineva mai incepator ca tine sa-ti spuna asta, si sa fii mandru cum ucenicii depasesc maestrii. 

5 mai 2010

Atitudine, s-o vad.

2 comentarii
Atitudinea este ceva pe care fiecare ar trebui s-o aiba, poate unii se nasc cu ea, tupeul din vene, dar altii o invata, invatati...


#31# ... Sa iei decizia pe moment, daca locul de munca te nemultumeste, spune "gata". Daca in relatie esti nemultumit(a), spune "stop". Ia decizii si incepe de la 0. Mai rau nu are cum sa fie, fie si doar experienta si tot castigi. 


#31# ... Ai tupeul sa nu taci cand alti 1000 sustin diferit de tine, asuma-ti cuvantul si vorbeste, spune-ti parerea si urmeaza o regula: nu stii, vei invata, nu poti, vei fi ajutat, nu vrei... nu renunta.


#31# ... Aratati respectul si de cel mai neinsemnat om dar si in fata celor mai importanti. Cei 7 ani de acasa nu se arata prin diplome de scoala, ci prin fapte si comportament. Vreau sa-i vad... 

2 mai 2010

Ce ne facem cu mana noastra...

2 comentarii
Partea cealalta a baricadei, din frontul cuvintelor vulgare intocmesc azi o lista de lucruri de facut mai altfel.

#31# ... Sa nu sari in sus la orice cuvant vulgar auzit in jur, pentru ca toti le folosim, copii de la noi le invata, nu le descopera ei. Le afla din ecleziasticele dialoguri parintesti. Sa ne asumam greseala de a profera astfel de cuvinte si ca folosirea lor este normala si chiar frecventa. Fara ofuscari inutile.

#31# ... Violenta cica este urata, dar oricat ai vrea sa discuti cu unele persoane pur si simplu acelea nu inteleg cu vorba buna. Nu spun ca aplicare peste tot, dar la o palma luata sa fie si o palma data. Pana la urma avem doar doi obraji, astfel ca apelezi si la pumni dupa a doua palma.

#31# ... Sa nu mai judecam "vinovat" din prima, si sa mai dam si prezumtia de nevinovatie. Increderea este greu de castigat, dar conteaza si sa lasam pe ceilalti sa ne castige increderea. Pornind de la "lasa ca stiu eu cum sta treaba" se poate sa gresim. O sansa nu e greu de dat. 

1 mai 2010

De luna noua, mai.

2 comentarii

#31# ... Apocalipsa va veni doar cand o acceptam si renuntam la orice lupta, la orice speranta. Unii nu au nimic de pierdut si atunci pretuiesc fiecare lucru. Pune-te in locul celui care nu mai are nimic, si pretuieste. 


#31# ... Mergi printr-un oras, poate aglomerat, la o ora mai tarzie, putin sau mult peste apusul soarelui si sa ai muzica preferata in casti si sa pasesti pe strazi doar tu si niste ganduri sa vezi luminile orasului si zgomotul amestecat cu muzica.


#31# ... Sa descoperi ceva nou atunci cand crezi ca nimic nu te poate surprinde, sa intalnesti pur si simplu pe cineva care cu ce spune sa te dea putin peste cap. Sa realizezi ca nu trebuie mereu sa fii ignorant la ce e in jur.