Pages

21 februarie 2011

Fiind bunic, paturi cutreiera

Se vede treaba că românii sunt pe ideea lor cu iubitul, am putea chiar să ne afirmăm ca fiind primii Casanovi ai planetei, dacă nu am fi modești de fel. De mici învăţăm cum se face, dar desăvârșirea ne-o facem la bătrâneţe. Na, că până la urma am atins și punctul cu bătrâneţea de unde îmi încep și prezentarea. Bunicul a fost un nene pe care nu l-am văzut prea des în decursul vieţii mele, dar prin câteva povești am de ce să fiu mândru de el, iar patria română ar trebuie să-i ridice statuie. Om simplu, de prin părţile Munteniei la graniţa cu Oltenia, bunicul, căruia îi voi spune de acum V., a fost cioban, ca meserie, și amant, ca ocupaţie. S-a însurat de tânăr să nu-i iasă cumva vorbe că retrăiește a lui poveste cu vreo mioriţă, a făcut repede vreo trei copii, apoi s-a retras. Dar nu din iubit s-a retras, ci din patul soţiei, ducându-se prin altele.
Negustor bun, brânza și laptele le plimba prin sat pentru a le vinde, dar mai des pe la ceas de seară, când câte o femeie mărinimoasă (și singură acasă, se-nţelege) îl invita pe la ea. V. se făcea comod, își prezenta marfa și doar nu era să o dea pe sub mână, astfel că oferea și bonus dacă duduia cumpăra mai mult. Astăzi așa, mâine altfel, că nu iubea rutina, doar femeia, până într-o zi când a concluzionat abătut că îmbătrânise. Cum?! Să se lase de iubit? Nu, dom'le, doar că s-a decis să-și aducă amanta în casă. Copiii erau plecaţi la oraș, iar V. era liber să facă ce vrea în casa lui. A, da, încă avea o soţie. Ptiu, drace!, doar detalii. Ea era bolnavă, stătea într-o cameră, el se împreuna în altă cameră cu altă femeie. Cred că în societatea actuală s-ar numi poligamie, sau chiar 3some, dar atunci nu purta niciun nume. A reușit chiar performanţa să stea cu amanta puţin peste 15 ani, desigur, în aceiași termeni, soţia alături, dar doar în primii 5 ani că apoi a murit. V. a rămas cu amanta, ea la casa ei, el la a lui, dar cum e viaţa asta, fix pe seară ea mai avea nevoie de câte ceva, fie un cub de zahăr, fie de o linguriţă de cafea, de-alea casei, nimic important. El avea, doar l-am lăudat că era băiat deștept, o primea și ca ea să nu spună că e neam prost, o invita să rămână peste noapte.
Într-o zi de vară am ajuns să fiu cu adevărat mândru de bunicul ăsta al meu, mare iubitor de femei. Am fost trimis în grajdul cailor de către tata ca să văd dacă e vreo greblă pe-acolo, ca să strângă niște frunze. Cai nu mai erau, au fost cândva demult, dar altceva era acolo. Am intrat, și ca-ntr-o poezie, "un picior ici și unul colea" o pusese V. pe ibovnica lui. Nu mă putea vedea și oricum nu cred că-l puteam împiedica, era în focurile iubirii cu draga lui. Cât am stat acolo, vreo 10 minute, el nu a terminat, ba chiar a alternat într-un umeri-craci, pentru diversificare. Am plecat când m-a strigat tata, venind cu trista concluzie că greblă n-am găsit. Am omis partea mai fierbinte, poate nu l-ar fi interesat prea mult. Îmi pare rău însă, dar bunicul a murit, astfel că dragi doamne și domnișoare, va trebui să vă mulţumiţi doar cu nepotul lui.
Precizare: Articol scris pentru campania “Mari amanți români

4 comentarii:

Deea spunea...

Buna..am o curiozitate..scuze pt curiozitate ..dar ma tenteaza sa stiu..si nepotul mosteneste...tot poligam?:d.pop

Anonim spunea...

=)) Ti-a trecut cumva prin vidul din cutia craniana (ca sa nu te fortezi, precizez: cap) ideea ca un comentariu trebuie sa fie legat de text, nu de viata personala a autorului? Pe langa asta, "pop", ca si cuvant nu exista!!! Daca folosesti acest termen cu variatiuni de "poop" , mai bine deschizi un dictionar -e si asta un mijloc de a salva planeta- englez si vezi ce inseamna ;).

Deea spunea...

Dragutza..natura m.a inzestrat cu aceea cutiutza pt a nu ma ninge in gat..deci n.are cum sa.mi treaca idei..multumesc pt precizare..nu ma gandeam..off noroc cu tine, si dictionarul crezi k ma ajuta? am sa incerc..App ..cand te mai introduci k un "Ob" foloseste tu "cutiuta" aia craniana si vezi dak ce iti spune.. este posibil sa.l cunosc pe " bunic" si poate il tachinam..sau poate il plac pe cel ce pozteaza..asa k iti doresc o zi cat mai ..uscata " ob.ule"..;)..POP

Anonim spunea...

:)) Penibil. Ia spune, stiai ca exista si alte semne de punctuatie in afara puncteleor de suspensie? Ce-ai spune sa te utlizezi de limba romana cand scrii?!
Folosind "dragutza", observ ca ai intrat pe blog-ul meu... Ce pot sa spun, importanta data de o asemenea persoana ma lasa rece :).

Vad ca ai o cultura nemarginita, incat ajungi sa vorbesti despre tampoane. Te anunt cand imi voi dori sa-mi largesc cultura in acest domeniu.

Ti-ai chinuit degeaba CRBL-ul sa-mi scrii un raspuns, avand in vedere faptul ca-ti folosesti asa-numitul pseudo-cap doar ca sa nu-ti ninga-n gat.

P.S: Avand in vedere ca scrii niste comentarii demne de mila, nu am de gand a-mi pierde timpul citindu-le.