Drama unui like mic

Nimeni nu se gândește la dramele like-ului de toate zilele. Toţi îl folosesc, toţi îl siluiesc să facă ce vor ei, dar e și el om! Nu vrea mai mult, decât puţină atenţie, puţină tovărășeală, nu să fie cerșit la fiecare colţ de Facebook.

Dai că vrei, da' fă bine să vrei! - sursa: hazmedia.ro

Fetele urâte îl cer la poze. Poze cu muia lor ușor deranjantă estetic într-un concurs în care ai vota pe oricine altcineva, da' pe aia nu. Lui, însă, nu-i pasă, se duce cuminte unde îl asmute stăpânul, votează și speră ca aia să fie premiată cu o sapă la rădăcina nasului. Nimic mai mult. Apoi, tot el, săracul și credinciosul like, se pune pe peţit. Adică tu, mascul alfa și omega care nu ai tupeul de a vorbi cu o fată îl trimiţi pe el în cercetare. Dacă el se întoarce cu semne bune, îl uiţi, dacă nu, îl ponegrești: "a dracu', nici la jegu' ăsta de like nu mai pune botu'!".

Credincioșii nici nu se mai înghesuie să ia lumină de Paște, ci să ia like la poza lumânării aprinse. Poză trecută, desigur, prin sepia și alte "vintajeuri", pusă pe Instagram și apoi dată pe Facebook. Veniţi de luaţi like! zic ei, dar la like iar nu se gândesc. Păi, nu merită și gura lui să mănânce niţel drob, niţel ou, tre' să fie la cheremul orișicui îl strigă? Ia că prea exagerăm și noi, stăpânii like-ului. Ar trebui să ne fie rușine de faptele noastre!

P.S.: like-ul ăla de mai jos nu e acolo de frumuseţe, ia pune mouse-ul de dă click pe el. Că de nu, tot eu sunt acuzat de text că nu pun like-ul la muncă.

Niște țărani!

Aţi văzut vreodată lejeritatea în limbaj a țăranilor? Și nu mă refer că nu știu ce-i ăla dezacord, ci lejeritatea în adresare. Nu e vorba de maniere, la un nivel rudimentar le au și pe-alea, ci e puţin mai încolo, e ospitalitatea și dărnicia, e bogăția cuvintelor.

Moș Tache stătea pe podișca lui. Pufăia de zor dintr-un chiștoc de Carpaţi și arunca priviri în zare peste credincioșii care se bălăngăneau pe drumul de la biserică. În dreptul lui ajunge și ţaţa Chiva, puţin trecută de etatea lui, dar nu cu mult.
- Ai, fă, te-ai dus la biserică să te spovedești, 'tu-te-n cur moartă? aruncă el vorbele mucalite, combinate cu ocara.
- Da, mă, păcătosule, m-am dus, ardi-te-ar focu' dă neprihănit!
Și își zâmbesc de sub mustăți, pentru că nici ale ţaţei Chiva nu lipsesc, și sunt cei mai buni prieteni.

Acum, să văd cine are tupeul să mai abordeze vreo femeie cu "și ce faci, mă, roua dimineţilor bărbatului, splendoarea biologiei, te duci să iradiezi cu frumuseţe și alte locuri?". Acel "mă" va fi reţinut peste veacuri și ea va fi predispusă la o ranchiună de durată. Unde-i oraș și răutate, musiu!

Subspecie a comentatorului pe Internet

Comentatul pe Internet, în esenţa sa, este nimic, este un mare fum prin care treci și ţi se pare că ai trecut prin focul care l-a provocat. Dezbaterile și polemicile pe Internet nu contează pentru nimeni și nimic, doar fiecare are impresia că ceea ce zice este important și luat în seamă. Ei, dar lucrurile au mers frumos și bine până să apară o subspecie a comentatorilor pe Internet. Aceasta e atât de ingrată, încât nu merită nume, este cea care reușește o auto-felaţie cu toate coastele la locul lor și mai și zâmbește după, așteptând o notă bună.

Contrar aparențelor, acesta e un loc de reeducare - sursa: legun.co.uk

Această subspecie de care zic sunt cei care după ce întind pe zeci de pixeli - da' ce zic zeci, poate chiar sute! - comentarii care au caracter clar de atac sau măcar o opoziție vizibilă și la final trântesc unul din următoarele: relax, pace, peace, cheers, numai bine. Reacţia mea la așa ceva e să îi prind pe o alee întunecată, să-i răpesc, să-i duc într-un beci întunecat, să-i leg de podea cu lanțuri imense și să-i bat în mod repetat. Și, în timpul ăsta, să am o meclă de psihopat scelerat și să le spun "relax, bro, nu-ţi fac nimic, pace, totul va fi bine. Cheers!". Hai, fie, să primească o șansă de a se îndrepta. Dar dacă n-o fac, tre' zăvorâți într-un subsol de la marginea lumii, să primească pâine cu sare, foarte puţină apă și să-i pui să se bată între ei pentru libertate ca să vezi dacă atunci mai sunt pacifiști.

Singurul context socio-culturalo-amicalo-facebook-cian acceptat pentru cuvintele de mai sus sunt: "Coae, îţi dau o bere mâine. Cheers!", "bro, fii miserupist. Relax!", "eu-s rupt rău. Pace!". Dacă ai mai mult de 10 cuvinte deja nu mai ai ce căuta cu acele pacifisme la final de zicere.

Omul și cântarul său

La ieșirea din McDonald's Unirii, cel de lângă magazin, era sâmbătă seară un moș care îți prezenta un cântar. El era gata să vezi cât ai pus pe tine dupa meniul sănătos al fast-food-ului. Desigur, puteai face și un studiu, te cântăreai înainte și la ieșire.

Moșneagul era pregătit și cu replici. Comenta orice vedea, de la "trage, trage!", îndemn către cei care se postau lângă ușa de la intrare cu mâna pe ea, până la comentariul sportiv asupra unei dispute între un el și o ea.

Cum să înfrângi sistemul. Azi, în 2oi pași!

Acel moment lângă automatul de la metrou când un produs atârnă să cadă și nu cade. Iar în automat nu te poți izbi, pentru că lângă el e cel care a cerut produsul și puțin mai departe este un bodyguard. Ce faci? Scoți bani, îi înfigi în automatul cel nesătul și ceri acel produs. Și-ți pică două! Felicitări, sistemul e înfrânt! Ai învins!

Care sunt pașii:
1. Aștepți ca un produs să fie în situaţia de cădere. Mă rog, aștepți neferictul căruia să nu-i cadă produsul.
2. Izbești automatul/bagi bani și ceri același produs. Oricum, obţii un produs gratis.

Nota bene! Ambii pași necesită timp susținut de așteptare, poate chiar câteva metrouri pierdute, dar, la dracu'! suntem români, am aștepta oricât pentru ceva gratis.

Anonymous, la "Hackerii n-au talent"

Dacă ar exista o emisiune de acest gen, probabil că acești "anonimi" ar fi primii pe lista înscrișilor. Desigur, ar aduce drept dovada talentului, site-ul dat cu cracii în sus al vreunei poliții/jandarmerii dintr-o țară de lumea a treia, România, de exemplu. Apoi, ar truca votul și s-ar lăuda că au câștigat pe bune. Cred că și lor le e rușine de acţiunile lor, dar prind la proști, cum prind manelele de Revelioane pe la TV.

sursa: s295.photobucket.com

Ultima știre mi se pare că era aia potrivit căreia Anonymous a spart site-ul Jandarmeriei din Italia, la pachet cu altul, tot de natură "pentru protecția cetăţeanului". Și prin România s-au chinuit ei cu astfel de prăbușiri de site-uri, dar nimic serios. Acţiunile lor sunt ca cele din Justiția română, ample, dar fără efect. Se mai lăuda cu punerea în genunchi, pe preșul de la ușa Internetului a Facebook-ului. Da, nimic nu s-a schimbat, Facebook e tot acolo. Că veni vorba, e mai greu de spart un blog cu public mic, cu server ţinut în pivniţă, lângă murături, decât site-urile autorităţilor.

Viitoarele sărbători, pe rit propriu

Aceste ouă nu se sparg! - sursa: groparu.ro

După toată mizeria pe care o văd de vreo opt ani, cu euforia, cheltuiala și regretul în preajma sărbătorilor mari, ca Paștele, Crăciunul și pseudo-sărbătorile 14 februarie și 24 februarie, 1 și 8 martie, plănuiesc ca pe viitor să le ignor în proporţie foarte mare. Iau în calcul că e posibil să fiu tată, lucru total nedorit copilului sau profesorilor lui, astfel că, îi dau un cadou de Crăciun, din prima grasă de la serviciu, iar de Paște o masă ceva mai bună decât de obicei. Pentru celelalte îl voi sfătui să se despartă fix la 1 februarie și să se ia după 15 martie.

Cu puţin timp înainte de Paște oamenii se apucă de curăţenie. Zguduie puricii din saltea, aleargă gândacii prin casă, dau șobolanii afară de la subsol și execută învârtoșaţi covoarele în faţa blocului. N-am înţeles, cum am mai spus, dacă românii sunt chiar așa jegoși sau doar atât de leneși iarna, încât nu se ostenesc cu munca. Dar, în fine, o fi vreun ritual nescris, dat de la vecin, la vecin, prin viugrai, văitătură și exemplu. Aia de toamnă măcar e mai reţinută, fie și doar pentru faptul că plouă sau bate vântul mai rău și nu se mai chinuie românul cu curăţatul a chiar tot.

Voi ignora pe viitor sărbătorile astea, iar așa măcar rămân cu mai mulţi bani ca să nu mă plâng apoi de lipsa lor și de faptul că nu știu pe ce i-am dat. Dar măcar aș încerca să impun postul pe tot anul ca să îmi deschid o covrigărie și să fac bani ca din shaorma. Bani pe care, repet, deși n-am zis, îi voi număra ostentativ în faţa oricărui "credincios" care a avut "cele necesare pe masă" la sărbătoare.

Știrea zilei: Antena 1, Antena 3, Euforia, transmisie oprită

Posturile Antena 1 și Antena 3 (update: și mai nou Euforia) ale lui onor Antena Group au fost retrase de la transmisia pe satelitul RCS. Adică pe Digi nu mai prinde nimeni cele două posturi. Presa deja a dat știrea, s-a învârtit pe la browserele orișicui, iar ceea ce rămâne e un mai vechi conflict între operator și trust.

Acum, cei de pe cablu ar trebui să-și facă stocuri de Badea și Gâdea până nu li se taie și lor emisia. Poate că e un moment bun ca cele două posturi să fie mutate în online, dar ce zic eu cele două, poate tot trustul. Și Badea n-ar mai zice "de la măsuţă", ci "de la flash-uleţ". Fanii ar trebui să dea fuga să-i vadă pe Internet până nu-i scoate RDS și de-acolo. La fel ar trebui să facă și femeile pe deplin îndrăgostite de ce mai e pe-acolo. Poate încă mai rulează Oprah.

Călugării de ziua a opta

Călugări înaintea unui gangbang grav- sursa: crestinortodox.ro

Când nu exista Instagram și Facebook (da, modernilor, a fost și o așa vreme!), prin timpurile când nici Busu nu exista pentru a spune vremea citită în stele și-n nori, oamenii se călugăreau. Nu era mare chestie, renunţai la (de)favoruri lumești ca virginitatea, averea, libera decizie, libertatea de gândire și gata, te duci la mănăstire și te trăgeai la ţol grim reaperist. Bine, încă se mai practică, dar tot fără vreun beneficiu. A, desigur, nici nu caută ei beneficiu, nu încape îndoială.

Lumea găsește călugărirea ca fiind o mare treabă la casa omului. Ei, nu prea e, e o simplă ignorare a realității și trecere la o viaţă mai lejeră, mai simplă. Stai mare parte din zi închinându-te și aducând ofrande în cuvinte unui mare zeu care crezi că îţi supraveghează toate mișcările. Timpul de rugăciune fiind de regulă ăla în care vrei să oprești în hormoni orice izbucnire de atracție faţă de vreo femeie sau faţă de vreun alt călugăr. Călugării nu sunt mai buni, nu ajung mai rapid în Rai, nu trăiesc mai bine după moarte (și chiar așa, cui îi pasă de viaţa de după moarte?), ci sunt niște neadaptaţi la lume. Preferă un schit, o adunare de alţi bărbaţi care conform unor dogme vechi nu și-o scot pe masă la măsurat când ajung la dispute, ci cer sfatul Domnului, poate vede el altfel lucrurile. Locul în care fiecare e ascuns după haine, unde se ajunge la platitudine și la o viaţă atât de simplă, încât dacă am fi fost toţi așa probabil că acum ne căutam de căpușe pe spate, pe sub hainele de călugări.

Bravo lor, se dedică spiritului, dar să încetăm noi, restul profanilor, să mai aratăm atât respect faţă de un călugăr. E cu mult mai obedient decât alţi oameni, e cu mult mai instabil decât ceilalţi și este cu puţin mai tare prin faptul că găsește acele condiţii de la mănăstire drept decente pentru existenţa sa. Dar cam atât, prin el nu vorbește Dumnezeu, iar mănăstirea e un fel de debara a bisericii pe care o îngrijesc călugării, un loc de unde ei nu văd prea des ispitele vieţii. Păi, în așa loc e ușor să nu preacurvești, dar ei se descurcă, stau în nămol mai ceva ca pensionarii la Techirghiol.

Liftul, scurtătura printre vecini

E bine s-o dai și când ieși - sursa: halfthedeck.com

Liftul e o invenţie magnifică. Poţi străbate kilometri de clădire în câteva minute, poţi urca lucruri foarte grele într-un mod ușor și poţi să pui strat după strat de shaorma fără să te temi că pică la prima treaptă urcată. Dar nu cred că ăsta a fost primul scop al liftului. Cred că el a fost închinat unui scop mai nobil, cum ar fi evitatul vecinilor.

Primul om care a venit cu ideea unei cutii care să te urce repede și fără efort (al tău cel puţin!) probabil că abia ieșise dintr-un bordei cum bine se purta la vremea aceea. Cum oamenii nu mai erau așa prietenoși ca vecinii de la sat care te salut de la nivelul lamei de topor, el a vrut să evite să dea peste vecinii lui idioţi. Nu știa că sunt idioţi, dar îi vedea el într-un fel anume. Probabil erau genul care stăteau pe scară, mai spărgeau seminţe, mai fredonau o manea și oricât de frumos ar fi salutat, omul nostru ar fi vrut să scape de ei cu o bombă atomică - desigur că nici aia nu se știa ce e. Omul-lift oricum își căra mobila pe scări, plătind drojdierii de la buza scării, cumpărături multe nu făcea, nu avea hypermarket și soţiei gravide îi prindea taman bine urcatul pe scări, o obosea și mai tăia din pofte. Să le mulţumim, deci, vecinilor idioți, urât mirositor, urâţi la propriu care au adus aceasta invenţie magnifică, liftul. Acum, putem sta liniștiţi în lifturi, sperând ca pe etaj să nu fie alt vecin cu chef de discutat și bârfit.

Vânzătoarele scârbite, fauna magazinelor

Odată cu apariţia lanţurilor de hypermarket-uri, mi-a părut puţin rău de proprietarii de magazine de cartier, vechile "la alimentară" și "magazin mixt", dar am acceptat cotropitorii și am cumpărat doar de la ei. Până de curând, tot mă mai gândeam că magazinul de cartier, cum îl știm cu toţii, o să dispară și marii vânzători or să ne bage pe gât capitalismul lor. Zic până de curând, pentru că de curând am fost la două astfel de magazine, din zone diferite, iar acum le doresc faliment frumos, dezagregare în chinuri.

În primul rând, preţurile sunt cu mult umflate, ţinând cont că le iau oarecum mai ieftin decât preţul de raft dintr-un hypermarket. Preţuri umflate cu 20 până la 100 de bani, doar pentru că dacă ai intrat acolo e clar că nu ai altă soluţie. Dar fie, fie și așa, preţuri mari, până la urmă cumperi doar dacă vrei. Dar totul se schimbă odată cu vânzătoarele.

Vânzătoarele sunt niște prune sau bile uitate la casă sau la cârnaţi/brânză de când era Ceaușescu un prosper vizionar, adică spermatozoid. Sunt atât de acre, încât borșul se uită cu invidie la ele și își face trei cruci ca nu cumva să fie înlocuit. Dacă faci greșeala să le ceri un produs aflat la mai mult de un braţ de ele, ești un om de nimic, un asupritor. Îți va arunca cea care îţi aduce produsul o uitătură împrumutată drept de la Hades și se va zdrumica cu plescăituri de dispreţ până la produs. Nici Eminescu dimpreună cu vorba sa lirică și toată mierea ţării turnată în cuvinte nu ar face o așa vânzătoare să fie mai drăguţă. La final, îţi vei dori să ai bani ficși pentru produs(e), să nu cumva să "da' n-aveţi două mii dă lei?", că vei fi blestemat pe vecii. Cred că au în magazia din spate un tuci și un întreg arsenal pentru vrăjitorii în astfel de cazuri. Degeaba faci greșeala de a le ura o zi bună sau altă formă de bineţe, deja ţi-au întors spatele și trebuie să fii mulţumit că ai fost primit în acest altar capitalist doldora de produse expirate doar de trei luni.

Dacă vânzătorul e bărbat, dacă nu e deranjat din berea dintre mese nu-i nicio problemă. Nici atunci nu e, dar va crede că sunteţi vechi prieteni și el deja are cheful de vorbă.

Permis de port-copil v1. Cele 12 reguli.

Copiii lu' tata - sursa: www.thesniper.us

În weekendul Iisusului proaspăt înviat pentru a nu-ș' câta oară, un copil de doi ani a ajuns în comă alcoolică la spital. Da, era din Vaslui. Altul, cu ceva timp în urmă a fost filmat cu țigara în gură. Bine, dar astea sunt cazuri izolate, însă, există numeroși copii cărora, dacă ai fi cu chiureta în mână, i-ai împinge pe marea morților înainte de decesul regulamentar. De-aceea, eu zic că ar trebui o lege a copiilor și avutul de copil să fie "port-copil". Fix ca portul de armă, dar altfel. Pentru că e ușor de făcut un copil, dar mai greu de educat, dacă tu nu ești educat, am întocmit o lista de 12 reguli pe care trebuie să le respecte un viitor părinte sau deținător de copil.

1. Trebuie să treci un test de inteligență înainte de a avea un copil - asta presupune că ești alfabetizat. Dacă nu ești cu puțin mai deștept decât o banană nu ai voie un copil.
2. Dacă nu câștigi suficienți bani, n-ai voie un copil. Dacă n-ai bani și te duci cu el în magazin, el vrea, tu n-ai, deci îl bați sau cerți din cauza ta.
3. N-ai voie să-l bați. Dacă respecți asta, se va vedea că într-adevăr ești cu puțin mai isteț decât o banană.
4. Înainte să ai un copil trebuie să treci pe la o comisie special alcătuită. Vei fi pus într-o cameră cu cinci copii gălăgioși și agasanți. Dacă după două ore nu ești în cămașa de forță, niște psihologi îți vor da un certificat potrivit căruia ai dreptul să produci un copil.
5. Dacă nu ai diplomă de liceu, ești obligat să o ai înainte să ai un copil. Asta e, așa, ca să nu se simtă stânjenit că ești needucat.
6. Dacă nu poți discuta civilizat într-o polemică, nu vei primi acceptul pentru un copil. Să fim serioși, dacă nu se poate discuta cu tine îi vei distruge adolescența.
7. Trebuie să știi ce e aia băutura bună. Dacă nu știi diferența dintre un vin bun și Babanu la 5 litri, ești obligat să înveți asta până va împlini el vârsta necesară pentru a bea, adică 14 ani (bine, 18 pentru cei mai nesiguri).
8. Ești obligat să vorbești cu el despre sex și să știi mai multe decât el. Asta trebuie să știi până la vârsta la care va fi tentat de sex, adică un 12 ani e decent. Lucrurile de bază, dar să știi să le explici.
9. Trebuie să știi minimum trei genuri muzicale, nu se pune dubstep-ul sau alte genuri proaste. Dacă îți plac manelele, trebuie să știi minimum 12 trupe de rock și 10 de alt gen.
10. Dacă ești credincios, el nu trebuie să fie neapărat ca tine. Are dreptul să fie ateu/agnostic. Dacă ești ateu, el nu trebuie să fie ca tine. Poate să fie credincios, cândva se va prinde el că Dă Big Geez nu există.
11. Dacă n-ai simțul umorului trebuie să-l dezvolți. Ce dracu', ești tare trist dacă nu știi să râzi, iar el va ieși ca tine.
12. Dacă ești din Vaslui oprește-te din făcut copii. Pe bune, serios, nu glumesc, vei face un bine. În ritmul actual, cu alcoolul actual, în 20 de ani dispare acea comunitate, fie emigrează, fie se omoară între ei cetățenii.